GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Evident, nu toate!
Am fost doar pe cele din vest, cu câteva excepții: nu am fost la Egremni (accesibilă momentan doar de pe mare din câte știu), Megali Petra (pe care am ratat-o pentru că nu mi-am dat seama că suntem la doar doi pași de ea, peste bolovani) și Gialos; am fost în schimb la Mikros Gialos, lăudată recent pe aici de către cineva...
Să le iau pe rând, de la Nord la Sud și de la Vest la Est:
Pefkoulia - cred că e cea mai ușor accesibilă dintre toate - chiar pe marginea drumului dintre Lefkada și restul satelor din insulă, la doi pași de Agios Nikitas. Are un foarte frumos bar alături (și cu facilități de restaurant și dotat cu free pool).
Sunt și umbrele și șezlonguri pe plajă, iar pe partea dinspre Nordul plajei se cam stă la nudul gol.
Deși are nisip fin pe plajă, la intrarea în apă e plin de pietre măricele rotunde. Musai e nevoie de pantofi de plajă.
Agios Nikitas - și astea sunt relativ ușor accesibile (pentru că sunt de fapt două, relativ apropiate). Au și ele nisip, dar și destui bolovani în apă. Nu sunt umbreluțe și șezlonguri (nici nu prea e loc), dar la cea din dreptul centrului ai destule cârciumioare și baruri unde te poți hrăni și / sau răcori.
De aici pleacă și taxi-boat-ul spre Milos, pentru cei care nu plâng după 6 € (dus-întors, de căciulă) și preferă o plimbare scurtă cu barca unui urcuș și coborâș destul de solicitant, din fericire suficient de scurt.
Pe partea sudică e un perete stâncos (care o desparte de Milos) și sunt semne de avertizare asupra căderilor de pietre!
Milos - accesibilă doar pe jos, urcând și apoi coborând un deal stâncos, parțial împădurit. Sau cu bărcuța (mai sus descrisă).
Dacă mergeți pe jos, accesul e din strada pietonală din centrul Agios Nikitas, sunt indicatoare vizibile spre ea.
Nu are nicio amenajare - aduceți și luați înapoi de acolo tot ce aveți nevoie (sau ce rămâne după acestea - deșeurile). Evident, sunt și mârlani care „uită” gunoiul acolo - am văzut însă și oameni cu educație civică de clasă care nu treceau nepăsători pe lângă acesta, ci au plecat cu mâinile pline de acolo. Felicitări!
Nu e chiar nisip fin, dar nici pietriș - evident, prin apă tot cu bolostânci - papucii sunt obligatorii!
Kathisma - se coboară cu mașina până la marginea plajei; sunt și curse de autobuz din Lefkada până aici. Parcarea ține de câțiva antreprenori care te lasă să parchezi dacă bei/mănânci de la ei. Sunt și câteva locuri fără plată.
Umbrele și șezlonguri cât vezi cu ochii, plus o pistă de aterizare pentru parapantiștii care după prânz umplu cerul.
Nisip pe plajă, pietre prin apă.
Avali - se ajunge fie pe malul apei, pornind pe jos de pe plaja Kathisma, fie cu mașina și mergând pe un drum nerecomandat șoferilor de oraș de șes cu străzi cu mai mult de o bandă pe sens. Aici nu aveți nici jumate, pe alocuri. Plus pante și rampe și curbe în ac de păr câte vreți.
Plaja are destul nisip, dar și ceva pietre. Sunt și două baruri de plajă care asigură umbreluțe și șezlonguri, plus răcoritoare.
Multe stânci în mare - ideal pentru snorkeling. Și aici e o pistă de aterizare pentru parapantiști, de data asta pentru profesioniști.
Se face ceva nudism pe la capetele plajei. Foarte lungă, de altfel.
Kavalikefta - „soră” a celei de mai sus, se ajunge cam pe același drum, care se bifurcă la un moment dat spre aceasta. Doar că aici, la bază, e doar o parcare (3 €) care la ora 18 închide poarta (fie că ai luat, fie că nu, mașina de acolo). Tot acolo e și un restaurant bar, care oferă și șezlonguri cu umbele.
Nu prea aș numi chestia asta „plajă” - e o adunătură de pietre și stânci, cu o mână de pietriș mai fin presărat printre ele. Superbă pentru snorkeling. Și spre uimirea mea - am văzut aici și familii cu copii mici! Era destul de aglomerat, deși am ajuns acolo spre seară și mai era și pe final de sezon. Nu am curaj să-mi închipui cum arată pe la prânz în iulie...
De aici se poate trece, peste un morman de bolovani, pe Megali Petra. De asta mi-am dat seama abia când am plecat și am făcut un scurt popas pe drumul de întoarcere și am văzut de sus locul.
Porto Katsiki - și aici se poate ajunge cu vaporașele de croazieră (din Nidri sau Lefkada, cred), dar și cu mașina. Are cred eu suficiente locuri de parcare pentru capacitatea plajei (3 €).
Sunt umbrele și șezlonguri, iar o „bombă” aflată cam la 500 m mai sus pe drum poate servi mâncare și băuturi inclusiv pe plajă, pentru comenzi de peste 5 €. Are și câteva prăvălii cu de toate la capătul scărilor. Da, și aici se coboară / urcă o pantă, doar că e scurtă și nu prea abruptă. Aici am fost de două ori, în zile diferite; în prima, erau valuri mari (și sunt sigur că pot fi și mult mai mari ca alea) iar plaja era practic goală. Iar cei care erau, se refugiaseră în zona periculoasă - demarcată clar de un șir de stâlpi metalici și de panouri de avertizare cu mențiunea „Cad pietre”. Nici vorbă de vaporașe în ziua aia... Apoi am revenit și am și stat acolo până la un asfințit superb, pe care l-am admirat din punctul de belvedere de la nordul plajei. Păcat că a fost distrusă „aleea” ce ducea spre promontoriul de acolo (la ultimul cutremur, probabil) și nimeni nu a reparat-o).
Asta și cu Milos mi s-au părut cele mai frumoase, spectaculoase plaje. Dar cel mai bine m-am simțit pe Pefkulia, Avali și pe ultima pe care o voi enumera -
Mikros Gialos - poziționată pe capătul de sud-est al insulei, în fundul unui golfuleț care nu permite o durată prea lungă de stat cu burta la soare, pentru că pe la 6:30 după-amiaza deja se lasă umbra peste ea... Lucru bun oarecum, pentru noi, că ne-a gonit din timp spre casă și am mers pe lumină - nu prea recomand să umblați noaptea pe insulă - drumurile sunt grele și semnalizarea rutieră - varză!
Aici la fel ca la Kathisma se poate parca imediat lângă plajă. Pe plajă e pietriș mic gen „mărgăritar”. Nici nu poate fi vorbă să veniți aici doar cu prosopul și fără papuci!
Aici puteți găsi și o porțiune amenajată cu umbrele și șezlonguri, iar în apa golfului se poate face snorkeling în voie - apa e deosebit de limpede și peisajul subacvatic e superb.
Cineva lăuda și liniștea locului - dar aceeași liniște era și pe celelalte plaje pe care le-am enumerat eu mai sus ca favoritele mele.
Au rămas câteva de văzut, la fel și peșterile din apă, dar poate va fi și o (cel puțin) a treia oară.
===
Aș avea câteva remarci speciale asupra drumurilor din insulă: o motoretă de închiriat ar fi foarte utilă (15 - 20 € pe zi, la vreme de toamnă); prin sate drumul rămâne doar un fel de alee pe care încape doar o mașină, și aia cu atenție. Și pe drumurile spre plaje sunt declivități (foarte!) mari, cu viraje în ac de păr foarte strâns și în pantă mare - la urcare adesea e nevoie doar de viteza întâi. Tracțiunea automată e aur curat aici, mai ales pentru cei neantrenați pe drumuri grele de munte. Iar semnalizarea rutieră, în special pe drumurile secundare (dar nu numai) e minunată, dar lipsește cu desăvârșire! Un GPS pe parbriz cu harta la zi e aur curat și vă poate scăpa din situații periculoase.
===
Vacanțe frumoase, oriunde vor fi ele!
Trimis de Dragoș_MD in 24.09.17 16:18:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dragos:
Interesant si cu sfaturi utile la sfarsit. Felicitari!
@Dragos: Felicitari pentru sejur si articol.
Ai atasat si cateva fotografii foarte reusite.
Iti doresc calatorii placute in continuare
@Dragos: citind articolul, am realizat ca desi am fost in Lefkada, practic pot spune ca n-am vazut mai nimic! Doar Porto Katsiki din tot ceea ce tu ai descris!
Cât despre poze... sunt fascinată!
Profi, profi, profi!
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Felicitari!!! De mult nu am mai vazut asa poze frumoase, mai ales ca realizare. Stiu ca Lefkada e superba, este inca insula mea de suflet, dar asa evidentiata, e... cel mai frumos vis albastru. Parca iar mi s-a facut dor de ea, datorita tie.
@teona: știi cum se spune:
„beauty is in the eye of the beholder”...
Unele poze sunt făcute chiar și cu telefonul, nu „tehnica” e baza unei poze reușite, ci locul, momentul și privitorul.
Mulțumesc frumos pentru apreciere, te invit să te uiți și la restul articolelor pe care le-am scris despre insulă, dacă tot ți-e așa dor de ea.
Mă bucur că am reușit să îți ofer ceva pe placul tău.
@Dragos: Salut! Mi-a plăcut mult review-ul tău și am câteva întrebări, ca unul care merge pentru prima dată în Lefkada.
La Milos te-ai dus cu taxi-boat-ul sau pe jos? Cum e drumul per pedes (facem parte din aceeași categorie de vârstă), pentru că am citit opinii foarte diferite? Când e primul taxi-boat spre Milos?
La Agiofili ai fost?
Dacă ai timpul necesar încropește, te rog, câteva răspunsuri care, poate, vor mai tăia din nerăbdarea de a ajunge în insulă!
O zi faină!
@Artiglio: La Milos am urcat per pedes apostolescu. Dacă apuci să urci la o oră rezonabilă (nu pe arșiță), e chiar OK, iar la plecare să stai până după apus (tot din cauză de urcat în plin soare).
Cu barca n-am fost, nu mi-era în drum - noi stăteam ceva mai departe de centrul satului (Ag. Nikitas) și drumul pe jos e mai spectaculos. Chiar eram curios și dornic să-l fac.
La Agiofili din păcate nu am ajuns - altfel ar fi fost descrisă mai sus.
Drum bun și vacanță plăcută! și mulțam de aprecieri.
@Dragos: Mulțumesc mult pentru promptitudinea răspunsului! Mă tentează drumul pe jos la Milos, dar pentru condiții O. K. atât la dus, cât și la întors, trebuie să stai o zi întreagă acolo! Vom vedea! Aștept și alte sfaturi!
@Artiglio: cu plăcere.
Păi... mno - te duci să lenevești, nu? Atunci mi se pare destul de normal să stai toată ziua la plajă.
Să ai la tine destulă apă de băut (o ladă frigorifică e utilă, dar nu indispensabilă - sticlele puse într-o groapă cu nisip ud se mențin la o temperatură rezonabilă), un cort pentru a te feri de arșița soarelui (nu recomand umbrela, o cam zboară vântul!), cremă de protecție solară.
De mâncat - fructe (mere, pepene, piersici, struguri - după sezon), biscuiți, sticks-uri, eventual un ou fiert tare, o cutie cu pateu și ceva felii de toast uscat - nu pâine proaspătă. Dacă iei un mic dejun copios, e chiar suficient.
Și nu în ultimul rând, să nu uiți de o baterie externă bună pentru telefon, și măcar un set de baterii de rezervă pentru aparatul foto. Apusul în special e ceva fantastic!
@Dragos: Din nou, îți mulțumesc pentru sfaturi! Pun cam multe întrebări, dar până acum am fost adepții regimului A. I. însă Lefkada, e clar, nu se pretează la așa ceva. Dacă îți mai amintești de oarece taverne care merită călcate, nu ezita! la fel pentru mâncăruri, băuturi etc! Numai bine!
@Artiglio: Grecia în general nu e ok pentru A. I.
Cu toate astea, există câteva resorturi care oferă și asta. Deși unii spun că nu prea sunt la înălțime... în fine, nu asta voiam să spun.
Despre taverne din Agios Nikitas, găsești aici impresii. Eu nu prea pot să mă laud că am vizitat prea multe. Gazda unde am stat noi gătea minunat.
Cât despre mâncăruri... mie îmi place mult cam orice pește gătit de ei. Dar nu numai - merge și un gyros ori un souvlaki... Ai de unde alege, iar mirodeniile culese proaspete, aromate de soarele ce încinge calcarul alb al insulei fac diferența între o mâncare bună și una excelentă.
Lasă-i să te uimească!
@Dragos:Salut!
Mă bucur că încă mă mai suporți, așa că mai zic câteva: Chiar dacă am fost A. I. nu am ratat șansa de a mânca, seara, pe la taverne. Cât despre culesul prospăturilor, în Corfu aveam un barman care mergea în grădina hotelului și culegea câteva lămâi pentru băuturi! Vrem să bifăm cât mai multe taverne, în cât mai multe locații (a-pro-pos, suntem cazați în Vasiliki).
Altă întrebare (sic!): cum te descurci, să zicem seara, dacă te duci la o tavernă, cu mașina? Un ouzo, un pahar de vin, se poate?
Toate cele bune!
@Artiglio:
”cum te descurci, să zicem seara, dacă te duci la o tavernă, cu mașina? Un ouzo, un pahar de vin, se poate?
Sincer, nu știu care sunt regulile lor, dar o știu pe a mea: dacă beau, nu mai conduc. Dar are și soția carnet... și ea nu bea. Mai e și varianta unui taxi, dar nu prea știu cum e treaba nici cu astea acolo. Am preferat mereu mersul pe jos, ca să fiu sincer.
Face și piciorul frumos, mai și ajută să arzi din calorii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Puțin... albastru unic de Lefkada — scris în 16.10.21 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 De ce iubim Lefkada. Part 5 — scris în 06.09.20 de onlyoctavian din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 De ce iubim Lefkada. Part 4 — scris în 06.09.20 de onlyoctavian din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 De ce iubim Lefkada. Part 2 — scris în 06.09.20 de onlyoctavian din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Lefkada – o perlă din coroana Eladei (2) Vamos a la Playa! (IV) — scris în 01.04.20 de Artiglio din HUNEDOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Lefkada – o perlă din coroana Eladei (2) // Vamos a la Playa! (III) — scris în 14.03.20 de Artiglio din HUNEDOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Lefkada – o perlă din coroana Eladei (2) // Vamos a la Playa! (II) — scris în 25.02.20 de Artiglio din HUNEDOARA - RECOMANDĂ