La plimbare pe meleaguri buzoiene - partea a II-a

TIPĂREȘTE

Aflându-ne în localitatea Haleș de pe raza comunei Tisău, am continuat vizitarea obiectivelor din această frumoasă zonă a județului Buzău. Le-am propus prietenilor noștri care ne însoțeau să mergem la fosta Mănăstire cetate Bradu, pe care noi o mai vizitasem în urmă cu vreo doi ani. Ei au fost de acord, mai ales că nu știau de existența acestui obiectiv.

Fosta Mănăstire cetate Bradu este o fortificație care impresionează prin aspectul său de cetate medievală. Chiar și acum, la secole bune de la ridicarea obiectivului, o parte din zidurile sale par a fi de netrecut. Fosta Mănăstire cetate Bradu este un obiectiv amplasat în localitatea Haleș, noi ajungând aici pe DJ 203G din direcția Mănăstirii Ciolanu spre satul Haleș; când am sosit la intersecția cu DJ 100H am făcut dreapta și după aproximativ 1,5 kilometri am sosit la destinație. Obiectivul nu poate fi ratat deoarece este situat lângă drumul de acces, iar zidurile sale impresionante nu pot fi trecute cu vederea așa ușor.

Fosta Mănăstire cetate Bradu are ziduri înalte de câțiva metri care s-au păstrat mai bine pe partea dinspre stradă. Aici se observă contraforții care susțin zidurile groase de aproximativ un metru, dar și simțul estetic al constructorului: zidurile sunt îmbrăcate în straturi de piatră alternând cu rânduri de cărămidă care oferă o frumoasă imagine exterioară a obiectivului. Zidul exterior are forma unui dreptunghi, iar colțurile sunt prevăzute cu turnuri de formă circulară. În partea dinspre drum zidul s-a păstrat mult mai bine decât pe partea opusă, de unde se deschide și vederea spre valea pârâului Nișcov, un afluent al Buzăului. În curtea interioară a fostei mănăstiri cetăți Bradu se află biserica cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, locație ce a funcționat până nu demult ca biserică parohială pentru localitatea Haleș. Deoarece am găsit porțile de acces în curtea obiectivului închise, ca și în urmă cu doi ani, ne-am mulțumit să admirăm biserica de la distanță, printre surpările zidului.

În ceea ce privește construcția fortificației, în urma cercetărilor arheologice realizate, s-a constatat că ridicarea obiectivului a început în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Se pare că în construcția cetății Bradu un rol important l-a avut Doamna Neaga - soția lui Mihnea Turcitul - și, din acest motiv, lăcașul de cult mai era cunoscut drept ”Mănăstirea Doamnei Neaga”. Alte informații istorice îl dau ca ctitor pe comisul Radu Cândescu, un important dregător al domnitorului Matei Basarab, care ar fi reconstruit mănăstirea în prima jumătate a secolului al XVII-lea, pe locul unui lăcaș de cult mult mai vechi. De altfel, se pare că la inițiativa acestui dregător obiectivul a fost înconjurat cu ziduri de cetate în anii 1640-1641.

Oricum, trecând peste informațiile oarecum amestecate referitoare la ctitorirea sa, fosta Mănăstire cetate Bradu a jucat un important rol istoric, religios și cultural în zonă. Chiliile lăcașului de cult au adăpostit pentru o vreme școala sătească, iar în incinta obiectivului, pe latura dinspre vest, s-a aflat și o veche Casă Domnească (se pare că a fost folosită în câteva rânduri ca loc de refugiu de domnitorul Constantin Brâncoveanu).

Chiar dacă obiectivul nu poate fi vizitat decât prin exterior, merită să dați o fugă până aici dacă ajungeți în zonă, măcar pentru a admira măreția zidurilor exterioare ale obiectivului. Noi ne-am mulțumit cu asta și cu câteva priviri aruncate printre spărturile zidului, apoi am plecat spre un alt obiectiv aflat în apropiere, unde mai fusesem de asemenea în urmă cu vreo doi ani... este vorba despre Mănăstirea Barbu, din satul Leiculești, comuna Tisău.

Mănăstirea Barbu este un lăcaș de cult mai puțin cunoscut decât surata sa Mănăstirea Ciolanu, cu toate că cele două obiective sunt despărțite de numai aproximativ 10 kilometri. La Mănăstirea Barbu noi am ajuns întorcându-ne de la fosta Mănăstire cetate Bradu pe DJ 100 H. Am trecut pe lângă intersecția cu DJ 203G (drumul pe unde ajunsesem aici dinspre Mănăstirea Ciolanu) și am continuat încă circa 3 kilometri, întâlnind un indicator pe fond albastru care ne-a arătat drumul pietruit spre dreapta pe unde am ajuns după aproximativ 500 de metri la Mănăstirea Barbu. De fapt acest drum este în lucru, la terminarea lucrărilor trebuind ca aceasta să fie ruta cea mai scurtă dintre stațiunea Sărata-Monteoru și satul Haleș. Oricum, după cum merg astfel de lucrări pe la noi, este posibil să mai avem de așteptat până vom ajunge foarte repede de la Mănăstirea Ciolanu la Sărata-Monteoru. Sau poate mă înșel eu (chiar mi-aș dori să mă înșel de data asta)!

Mănăstirea Barbu este un lăcaș de cult care a fost ridicat pe un loc unde înainte existau câteva chilii ale unor călugări pustnici. Biserica mănăstirii poartă hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” și a fost ctitorită între anii 1664-1669 de căpitanul de dorobanți Barbu Bădeanu, alături de soția sa Rada. Lăcașul de cult poartă astfel numele Barbu de la cel care a ridicat biserica mănăstirii. Locația a trecut prin multe perioade dificile de-a lungul timpului, ultima astfel de situație petrecându-se între anii 1959 și 1990, când așezământul monahal a fost desființat prin decretul 410/1959 al comuniștilor. După anul 1990 viața monahală a fost reluată și s-a realizat o restaurare parțială a obiectivului.

Am intrat în curtea lăcașului de cult trecând pe lângă turnul clopotniță și dintr-o singură privire ne-am dat seama că lucrurile nu s-au schimbat pe aici în ultimii doi ani. Biserica mare se înalță mândră în zona centrală a curții, iar chiliile din partea stângă a curții au rămas singurele anexe mănăstirești modernizate de aici. Pe partea dreaptă există câteva anexe aflate în paragină, iar în continuarea lor se găsește paraclisul ”Izvorul Tămăduirii”, sfințit în anul 1993. Lângă acest paraclis este construită și o fântână de unde ne-am potolit setea bând apă rece ca gheața. Una dintre maicile care viețuiesc aici s-a apropiat de noi și ne-a întrebat dacă dorim să vizităm biserica mare a mănăstirii; răspunsul nostru fiind afirmativ, am intrat împreună în biserică. Aerul răcoros ne-a relaxat, astfel că am putut admira în voie interiorul modest, dar și frumoasele picturi care au supraviețuit tuturor încercărilor din trecut. Pereții sunt reparați, iar picturile rămase ce datează de la finalul secolului al XIX-lea oferă imagini plăcute pentru orice vizitator iubitor de frumos. Catapeteasma atrage de asemenea privirile, fiind realizată în lemn și suflată cu bronz. Am mulțumit măicuței pentru informațiile oferite și am cumpărat câteva pliante cu istoricul lăcașului de cult, ieșind apoi în curte, unde am mai făcut niște fotografii.

Întrucât ceasul indica aproximativ ora 16.00, am decis să nu mai întârziem aici și să ne îndreptăm spre ultimul obiectiv pe care doream să-l vizităm în acea zi – este vorba despre poate cel mai cunoscut lăcaș de cult din zonă – Mănăstirea Ciolanu. Am trecut din nou prin localitatea Haleș, urmând DJ 203 G în sens invers, de data aceasta urcând aproape permanent până la mănăstire. Drumul șerpuiește printre pădurile din zonă, iar pe marginea drumului există câteva locuri cu iarbă, unde vara se campează. Am trecut pe lângă hotelul McPietroasa, o locație interesantă de cazare clasificată la patru stele, amplasată aproape de toate obiectivele din zonă. Îmi amintesc faptul că am participat aici la o nuntă în urmă cu aproximativ 10 ani, iar locația ne-a lăsat o impresie plăcută, însă prețurile la cazare erau destul de mari. Din ceea ce am văzut pe internet, situația se păstrează cam la fel și în prezent, însă locația rămâne una frumoasă, iar o plimbare prin pădurea din vecinătate urmată de o bălăceală la piscina exterioară a hotelului cu siguranță că face toți banii într-o zi călduroasă de vară. Nu departe de acest hotel se află Centrul de Agrement Poiana Pinului, locul pe care mi-a făcut plăcere să îl revăd, fie și numai din mașină, întrucât am mers aici de două ori în gimnaziu pentru a participa la tabere școlare de matematică. Bine, bine, numai de exercițiile matematice lucrate aici nu-mi mai amintesc, ci mai degrabă îmi revin în minte focurile de tabără, sticlele cu bere ascunse prin bagaje sau nopțile albe petrecute la jocul de cărți. Era foarte frumos aici, noi ne distram extraordinar chiar dacă nu aveam telefoane sau calculatoare pe atunci... După alte câteva minute am sosit în parcarea Mănăstirii Ciolanu și ne-am îndreptat spre intrarea în curtea lăcașului de cult.

Mănăstirea Ciolanu este un obiectiv pe care l-am vizitat de mai multe ori în ultimii ani, însă niciodată nu am găsit atât de liber ca în această zi. Așa că ne-am bucurat în voie de vizita noastră aici... Înainte de a intra pe aleea ce duce spre curtea interioară a lăcașului de cult am admirat poarta de la intrare – o lucrare deosebit de frumoasă sculptată în lemn de meșterul Teodor Bârsan. Aleea asfaltată ne-a condus apoi rapid pe sub turnul clopotniță în curtea interioară a lăcașului de cult unde se găsesc cele două biserici, numeroase chilii, un mic cimitir, fântânile mănăstirii, dar și alte anexe bisericești.

Conform unui scurt istoric afișat în partea stângă a intrării în biserica mare a mănăstirii, documentele istorice atestă existența Schitului Ciolanu încă din secolul al XVI-lea – un micuț așezământ monahal ridicat de câțiva călugări în vremea domniei lui Alexandru II Mircea (1568–1577). Acești călugări au pus bazele unei bisericuțe din lemn, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pe locul căreia a fost ridicat ulterior un nou lăcaș de cult, din cărămidă și piatră, care se păstrează până astăzi. Conform tradiției, ctitorirea acestei biserici îi este atribuită Doamnei Neaga, soția domnitorului Țării Românești – Mihnea al II-lea (1585-1591).

Liniștea locului și buna rânduială au atras aici un număr mare de iubitori ai vieții monahale, astfel că la începutul secolului al XIX-lea numărul viețuitorilor se ridica la aproximativ 100 de persoane. Între anii 1825-1828 a fost ridicată biserica nouă a mănăstirii cu sprijinul Episcopului Chesarie al Buzăului, închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Acest nou lăcaș de cult a fost pictat de Nicolae Teodorescu Pitarul, conducătorul Școlii de Pictură Bisericească de la Buzău, ajutat de nepotul său Gheorghe Tăttărescu, pe atunci ucenic. Pictura interioară a bisericii a fost restaurată în totalitate în perioada 1983-1984, astfel remediindu-se stricăciunile produse de cutremurul din 1977.

Intrați în curtea mănăstirii, am mers agale spre biserica veche, având hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Lăcașul de cult este amplasat în partea superioară a curții, lângă micul cimitir al mănăstirii. Nu am putut vizita această biserică, ușa fiind închisă, însă umbra celor câțiva brazi falnici din vecinătate ne-a îndemnat să ne așezăm vreo cinci minute pe iarba măruntă din curte. De aici am putut admira în voie chiliile înconjurate de flori multicolore, clopotnița, dar și biserica mare a lăcașului de cult.

Ne-am ridicat și am pornit spre biserica având hramul ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, am intrat în pridvorul acesteia și am văzut deasupra ușii pisania originală, iar de la chioșcul micuț amenajat în partea dreaptă am cumpărat câteva lumânări, dar și două broșuri cu informații despre trecutul lăcașului de cult. Interiorul răcoros ne-a îmbiat să zăbovim mai mult în fața fiecărei picturi, fie că acestea înfățișau diverse scene biblice ori portretele unor sfinți. Lumina soarelui pătrundea în interior prin ferestrele micuțe prevăzute cu vitralii, acestea oferind un aer misterios lăcașului de cult. Ne-am apropiat de catapeteasma bisericii, unde am putut admira de aproape icoanele Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului și a Sfântului Ioan Botezătorul. Cele trei lucrări aparținând pictorului Gheorghe Tăttărescu sunt considerate adevărate capodopere de artă bisericească, elemente emblematice ale Mănăstirii Ciolanu.

Un alt aspect demn de menționat este faptul că în lungul șir al egumenilor și stareților de la Mănăstirea Ciolanu un loc important îl ocupă monahul Vasile, care era egumen și la Schitul Poiana Mărului și care a trecut în neființă la 25 aprilie 1767. În anul 2003 acesta a fost canonizat de BOR, el fiind prăznuit în fiecare an pe 25 aprilie sub denumirea de Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.

Încet-încet, apropiindu-ne de finalul vizitei noastre aici, ne-am îndreptat spre ieșirea din biserică și apoi am părăsit curtea mănăstirii. Eram relaxați, un pic mai împăcați cu noi înșine dar și cu Dumnezeu și, ca întotdeauna, ne-am propus să revenim aici peste alte câteva luni pentru a ne bucura din nou de o parte a frumuseților de pe aceste meleaguri. Drumul până acasă a fost plăcut, pigmentat cu discuții referitoare la obiectivele vizitate în acea frumoasă zi de septembrie, dar și cu planuri pentru viitoare escapade.

În final voi atașa câteva dintre fotografiile realizate de noi la obiectivele prezentate mai sus, invitându-vă să descoperiți frumusețile de pe meleagurile buzoiene...

---

VIZUALIZĂRI: 1986 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI