GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La plimbare pe meleaguri buzoiene - partea I
Despre frumusețile Buzăului am mai scris pe acest site, scriu astăzi și voi continua să scriu și cu alte ocazii, nu doar pentru că este județul unde m-am născut și unde locuiesc (deh, un soi de patriotism local), ci și pentru că zona, deși poate mai puțin promovată decât altele, este extrem de ofertantă pentru vizitatorul dornic de relaxare și de petrecere a unor clipe frumoase, departe de aglomerație și de stresul cotidian al existenței noastre. În acest articol o să vă prezint o plimbare pe care noi am făcut-o într-o frumoasă zi de septembrie, una dintre ultimele noastre escapade de anul trecut.
Așadar, ne-am trezit într-o vineri dimineață cu chef de colindat. Dar unde să mergem?! Pentru că aveam doar o zi la dispoziție, fără a putea rămâne noaptea undeva, ne-am gândit să vizităm o zonă în care să ajungem relativ repede, unde să existe și cel puțin un obiectiv pe care nu îl vizitasem până atunci. După câteva clipe de gândire am decis... vom pleca spre zona mănăstirii Ciolanu, cu scopul de a vizita Schitul Cetățuia (obiectiv la care nu mai mersesem anterior), dar și alte obiective din zonă.
Foarte rapid am pregătit câte ceva de-ale gurii (să facem mai târziu un picnic), am cooptat alți doi prieteni cu chef de ieșeală și iată-ne demarând în trombă spre zona vizată. Bine, să nu vă imaginați că sunt vreun campion nedescoperit al Formulei 1, însă am profitat de traficul destul de lejer din ziua respectivă și am sosit în jurul orei 10.00 la Complexul turistic Măgura (situat la marginea DN 10 Buzău – Brașov, distanța din municipiul Buzău până aici fiind de aproximativ 30 kilometri). Aici am făcut primul nostru popas din acea zi pentru a bea o cafea la restaurantul complexului. Această locație arată destul de bine din exterior, zona recepției era îngrijită, iar o cameră dublă costa la acel moment 130 lei pe noapte. Pentru explorarea obiectivelor de pe valea Buzăului, locația aceasta este o variantă bună de cazare prin poziționarea ei aproape de multe obiective turistice.
După ce am plecat de pe terasă, am vizitat primul obiectiv din acea zi, aflat la câțiva metri de parcarea complexului – Fântâna lui Mihai Viteazul. La acest monument am mai oprit și altădată, el putând fi lesne observat, întrucât se află la marginea DN 10, lângă Complexul turistic Măgura. Am fotografiat acest obiectiv înscris pe lista monumentelor istorice din județ și am admirat preț de câteva minute valea Buzăului, întrucât de aici se deschide o panoramă frumoasă asupra împrejurimilor. Fântâna lui Mihai Viteazul a fost ridicată în anul 1975, marcându-se astfel împlinirea a 375 de ani de când voievodul a trecut pe valea Buzăului către Ardeal. Amplasarea monumentului a fost făcută în locul unde, conform informațiilor istorice existente, domnitorul a poposit pentru o noapte alături de oastea sa.
Am urcat apoi în mașină și am părăsit DN 10, intrând pe DJ 203 G, distanța de aici până la Mănăstirea Ciolanu fiind de aproximativ 7 kilometri. Drumul urcă susținut printr-o pădure deasă, iar prin serpentinele sale ne amintește de alte șosele din țara noastră aflate la o altitudine mai mare. Am ajuns rapid în parcarea generoasă a mănăstirii și am stabilit să intrăm la mănăstire mai târziu, după ce vom vizita Schitul Cetățuia.
Una dintre variantele pentru a ajunge la Schitul Cetățuia este traversarea taberei de sculptură Măgura, aflată într-o poiană din vecinătatea Mănăstirii Ciolanu, iar durata acestui traseu care poate fi parcurs doar pe jos este de aproximativ 30 de minute. Mai există un drum forestier de acces spre schit, însă noi am preferat varianta prin tabăra de sculptură pentru că am putut parca mașina în siguranță lângă mănăstire. Am traversat rapid poiana trecând pe lângă numeroasele sculpturi în piatră și am intrat în pădure urmând direcția indicată de un micuț panou informativ. Cărarea prin pădure urcă necontenit, pe alocuri ceva mai brusc, iar noi am ajuns după aproximativ jumătate de oră la schit mergând lejer, încercând să profităm cât mai mult de aerul curat din pădure. Ne-am strecurat apoi spre dreapta pe lângă gardul lăcașului de cult și am ajuns la o poartă metalică, intrând pe aici în curtea obiectivului. Am pătruns astfel într-o grădină mare a schitului iar o alee pietruită, mărginită de flori și pomi fructiferi ne-a purtat pașii spre o curte interioară care împrejmuiește biserica, paraclisul, clopotnița și câteva chilii modeste. Până să ajungem aici, am admirat la marginea aleii de acces o troiță frumoasă de lemn, dar și un arhondaric ridicat în perioada 2011 – 2012 (această construcție este o clădire rezervată găzduirii oaspeților, pelerinilor).
Biserica schitului Cetățuia, de fapt cea mai frumoasă construcție a lăcașului de cult, este ridicată pe cel mai înalt platou al dealului Cetățuia, dominând prin poziția ei celelalte construcții din apropiere. Zona din jurul bisericii este amenajată, aleile cu iarbă măruntă alternând cu straturile de flori multicolore. Biserica schitului Cetățuia are hramul ”Schimbarea la față”, iar construcția ei a început în anul 1854 și s-a încheiat în anul 1862 ”prin stăruința și osteneala singhelului Iosif, cu ucenicii săi, Eftimie și Isidor ieromonahi, cu ajutorul Episcopului Filotei și al mai multor pioși creștini” (conform datelor din pisanie). În ceea ce privește tiparul construcției, biserica este zidită sub forma unei cruci, cu o singură turlă pe naos, iar zidurile sunt ridicate din piatră cioplită manual.
În partea dreaptă a intrării în biserică se află o cruce din piatră, ce veghează aici din anul 1849, înainte de construirea lăcașului de cult. Crucea a fost amplasată tot de singhelul Iosif, cel care a avut apoi un rol decisiv în ridicarea bisericii. De fapt, călugărul Iosif alături de alți câțiva monahi proveniți de la schitul Ciolanu din vale se retrăseseră de ani buni pe dealul Cetățuia în niște chilii pustnicești, acest fapt stând așadar la baza înființării schitului Cetățuia.
Nu am zăbovit aici mai mult de două-trei minute și a sosit o măicuță mai în vârstă care ne-a invitat să vizităm interiorul bisericii; am acceptat bucuroși și am intrat, iar maica ne-a prezentat câteva detalii despre biserică: turla nu a fost pictată niciodată, iar în apropierea intrării se află un portret al regelui Carol I. Povestea despre pictura lui Carol I aflată în interiorul bisericii o cunoșteam din review-ul foarte bun al lui urjanclaudiu despre acest obiectiv (vezi impresii), însă ne-a fost prezentată și de măicuța de aici; întrucât dumneaei începuse să ne povestească foarte frumos, ne-a făcut plăcere să aflăm din nou istorioara: după ce biserica de pe dealul Cetățuia fusese ridicată, Carol I se afla în căutarea unui loc pentru construirea reședinței sale de vară; întrucât a vizitat zona și i-a plăcut foarte mult, s-a hotărât să ridice aici viitoarea reședință, însă apoi s-a răzgândit și a construit la Sinaia Castelul Peleș. Pentru că zona i-a rămas în suflet, principele Carol a plătit ulterior pictura interioară a bisericii Cetățuia, devenind astfel unul dintre ctitorii lăcașului de cult.
În prezent pictura interioară este serios deteriorată, însă am putut admira portretele câtorva sfinți, două-trei scene biblice, dar și o frescă de dimensiuni mai mari ”Pogorârea lui Iisus Hristos dupe cruce”.
După ce am ieșit din biserica schitului, maica ne-a condus către paraclisul lăcașului de cult, având hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, această construcție fiind ridicată în perioada 2003 - 2007. Interiorul este pictat în tehnica ”fresco”, iar lemnul sculptat completează armonios picturile. Acum totuși parcă nu mă lasă inima să nu completez ceva și precizez de la început că nu vreau să critic, ci doar prezint o părere personală: îmi plac mai mult picturile vechi văzute prin bisericile pe care le-am vizitat decât picturile acestea ”fresco” ce mi se par mai reci, mai inexpresive. Dar, așa cum am mai precizat, este doar o părere personală, nimic mai mult...
Am mulțumit măicuței pentru amabilitate și ne-am îndreptat spre ieșire, trecând pe lângă clopotnița nouă a schitului, ridicată în perioada 2010 – 2012. La plecare am parcurs mai rapid drumul prin pădure spre tabăra de sculptură Măgura, deoarece am coborât constant. Am trecut printre sculpturile din piatră și ne-am îndreptat spre mașină, întrucât trecuse de prânz, iar nouă ne era foame după plimbarea prin pădure. Cu merindele ce le aveam puse de acasă în portbagaj, am încropit cel mai reușit picnic de anul trecut, la marginea pădurii din poiana cu sculpturi. După ce ne-am alimentat și ne-am odihnit puțin picioarele, doar nu era să plecăm acasă... nici vorbă! Era aproximativ ora 13.00, iar seara era încă departe. Ce să mai vizităm? Mai bine zis în ce ordine, întrucât oportunități erau destule! Doar că fetele au propus să mai prelungească puțin timpul de leneveală pe pătură la umbră, iar noi băieții am zis să dăm o tură prin poiana cu sculpturi, să admirăm piesele expuse mai în detaliu, dacă tot suntem aici.
Zis și făcut! Ne-am ridicat, am luat aparatele fotografice și am plecat în recunoaștere. Tabăra de sculptură Măgura cuprinde 256 de lucrări realizate în piatră, dispuse pe un spațiu foarte larg, de aproximativ 21 de hectare. Așadar, probabil că ar fi necesară o zi întreagă și muuultă răbdare pentru a admira toate aceste sculpturi aflate aici, nu doar aproximativ 45 de minute cât am hoinărit noi prin poiană.
Trecând de la o sculptură către alta, am observat că acestea sunt oarecum grupate în spațiu, după anul când lucrările au fost realizate. Există aici sculpturi în piatră lucrate de 163 de sculptori diferiți, timp de 16 ani, în perioada 1970 – 1985 inclusiv. Ideea i-a aparținut sculptorului Gheorghe Coman, acesta dorind astfel să marcheze trecerea a 16 secole de când orașul Buzău a fost pentru prima dată atestat documentar (în 12 aprilie 372, într-un document ce amintește de uciderea Sfântului Mucenic Sava prin înecare în apa Buzăului; acesta refuzase să se închine la ”idolii” goților aflați în zonă).
Chiar dacă multe dintre sculpturi au forme abstracte, acestea pot fi identificate după niște tăblițe informative amplasate la baza lor, ce conțin numărul lucrării și anul în care sculptura a fost realizată. Din loc în loc sunt amplasate panouri cu anul și numărul ediției, numărul și denumirea lucrării, precum și autorul ei. Pentru a prezenta o parte dintre lucrările de aici am făcut numeroase fotografii, pe care acum le răsfoiesc de zor ca să pot enumera lucrările văzute. Astfel, din Ediția a VIII-a (anul 1977) am admirat lucrările Formă și mișcare-tobogan, Țărancă, Gândacul amenințător, Fereastră, Scaun domnesc sau Șotronul. Printre sculpturile din Ediția a IX-a (anul 1978) am identificat lucrările Figură în repaus, Himeră, Dor stelar sau Omagiu Soarelui. Precizez că lucrările aflate în aceste două ediții se află pe aceeași parte a drumului cu Mănăstirea Ciolanu, ele fiind amplasate începând cu imediata vecinătate a lăcașului de cult.
De cealaltă parte a drumului sunt amplasate mare parte dintre lucrări, spațiul fiind mult mai mare. Am identificat aici lucrări făcând parte din Ediția a II-a (anul 1971): Omagiu lui Tudor, Întrepătrunderi, Zbor, Timpul sau Echilibru dinamic. Mai departe, plimbarea noastră ne-a condus spre lucrările Ediției a III-a (anul 1972), din care am reușit să identificăm și să fotografiem sculpturile: Imprevizibil, Legendă, Sculptură în trio, Piatră de hotar sau Cântecul nădejdii. Aceste lucrări sunt amplasate în partea superioară a poienii, unele dintre ele aflându-se chiar în pădure.
Am continuat fotografierea unor lucrări făcând parte din Ediția a V-a (anul 1974) precum: Înaripată, Omagiu neamului românesc sau Jertfa Brâncoveanului.
Am urmat plimbarea noastră printre sculpturile din piatră, observând lucrări din Edițiile a IV-a (anul 1973), a VI-a (anul 1975) sau a VII-a (anul 1976). Dintre acestea, mi-au plăcut lucrări precum Străbunul (Ediția a VII-a) sau Ceasul (Ediția a VI-a).
În partea de jos a poienii, în apropiere de lăcașul de cult aflat peste drum, am dat peste un lac micuț unde ne-am tras sufletul puțin și ne-am întâlnit cu fetele care, mai odihnite decât noi, au propus să mâncăm înghețată înainte de a explora alte obiective din zonă. Noi, băieți ascultători și un pic obosiți, nu am putut refuza propunerea, așa că am coborât cu mașina cei aproximativ opt kilometri până în localitatea Haleș, acolo unde am savurat câte un desert rece binevenit la un magazin sătesc destul de bine aprovizionat.
Închei aici prima parte a acestui review care va avea o continuare, respectiv prezentarea obiectivelor din zonă vizitate în a doua parte a zilei. Voi încerca să atașez cele mai reușite fotografii făcute de noi în locurile descrise mai sus, ca o invitație pentru a descoperi frumusețile de pe meleagurile buzoiene...
Trimis de Floryn81 in 18.03.15 12:31:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUZĂU.
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Frumoasă plimbare, frumos review, frumoase poze (în special PO7) ! Încă n-am fost în Buzău, doar puțin acum...
@Rodel - Mulțumesc frumos! O să mai ajungeți prin Buzău în curând, măcar virtual aici pe AFA.
Superbonus pentru tine! Mi-e dor de meleaguri buzoiene, de Vulcanii Noroiosi, de Tabara de sculptura de la MagurA, si iata ca acum ai adaugat obiective noi in agenda mea viitoare.
Frumos review, bine documentat (ca întotdeauna, dealtfel) ! Am fost de multe ori la Manastirea Ciolanu, iar review-ul tău mi-a trezit din nou dorul de poienele de acolo! Să înțeleg că te poți caza și la Schitul Cetățuia? Arhondaricul nu era construit când am fost noi la Ciolanu, ne-am cazat la Manastire, dar... parcă ar fi mai frumos la Schit!
Toate cele bune!
@puiutea - Mulțumesc pentru aprecieri! Eh, uite că m-ai prins, arhondaricul de la Cetățuia este finalizat, însă nu am văzut pe nimeni acolo și nici nu am întrebat-o pe măicuță dacă această construcție este efectiv dată în folosință! Noi nu am văzut pe nimeni altcineva acolo atunci când am vizitat schitul...
Referitor la zona în care se află schitul, cu siguranță aceasta este mai sălbatică, mai retrasă decât Mănăstirea Ciolanu.
@Dan&Ema - Zilele viitoare voi adăuga alte obiective la fel de interesante în acea agendă. Mulțumesc pentru vizită și vot!
@Crazy_Mouse - Foarte frumoasă această zonă a județului Buzău. Sunt atât de multe obiective în acel areal; frumoasă descriere.
Atunci când am trecut eu prin Pădurea Măgura, venind dinspre Monumentul lui Mihai Viteazul, cu mulți ani în urmă, vroiam să vizitez și Schitul Sfântul Nifon, aflat în pădure. Deși lecturasem despre existența schitului, nu citisem că el este acum încorporat într-o secție a Spitalului de psihiatrie Săpoca. Am văzut biserica din mașină, nu am mai oprit acolo.
Locurile astea au o aură de poveste, un aer de mister, dat în principal de pădurea destul de întinsă, care le împresoară din toate părțile. Impresia mea puternică e formată în 93, cînd am petrecut cîteva zile în zonă, lîngă Poiana Pinului, și cînd sălbăticia era ceva mai accentuată.
De oriunde vii, ai de străbătut mai întîi cîțiva kilometri de pădure, care se deschide în doar cîteva locuri, în luminișuri largi, care adăpostesc fie grădini ciudate de bolovani ciopliți, fie lăcașuri mistice. Peste orice loc dai aici, e o surpriză ascunsă în pădure. Orice luminiș e cucerit numai după ce străbați umbra codrului. Acum 22 de ani am urcat de la Ciolanu la Cetățuia (dar numele nu îl știam, știam doar că e un schit ascuns, în pădure, mai sus de Ciolanu), prin pădure, nici măcar potecă nu exista. Trebuia să intri în pădure vizavi de mănăstire și să o ții tot în sus, printre copaci, prin pădurea aproape virgină de fagi. Ajungeai, la un moment dat, să fii complet înconjurat de pădure, în jur să vezi numai copaci și să auzi numai păsări și foșnete. Cu tematica asta, a rătăcitului în pădure, s-au făcut filme de groază și ecranizări după basme. Dar noi nu eram rătăciți, știam că urmează să ieșim la lumină. Răzbăteai pe un platou cultivat cu porumb, pe creștetul dealului, înconjurat de copaci pe toate părțile. În afara pămîntului cultivat cu porumb rămînea un mic loc pe care se ridica o căsuță țărănească, cred că aceeași care se vede în P15, dar fără placarea asta cu piatră, avea doar o zugrăveală. În jurul căsuței, o mică grădină, împrejmuită cu un zăplaz scund, în care creșteau ceva flori, ridichi, pătrunjel și mulțime de trifoi cu 4,5 sau 6 foi. La acea vîrstă (aveam vreo 15 ani), ca o prelungire a copilăriei populate de povești, fiind absolut deschis către idei mistice, paranormale, supranaturale, am catalogat imediat locul drept unul cel puțin straniu, dacă nu sfințit de-a binelea. Mai în spatele casei, singură, în mijlocul unui tăpșan și al ierbii (aici nu era porumb), se ridica biserica de piatră dură, o apariție surprinzătoare în acel loc prea izolat, credeam eu, pentru a se fi putut ridica așa măreție de construcție. După cum arăta căsuța, m-aș fi așteptat la o biserică mai „țărănească” ca aparență.
În căsuță, chilia schitului, viețuia un singur călugăr, bătrîn și bărbos, cum îi stă bine oricărui schimnic, mereu bucuros de oaspeți și pus pe vorbă. Căci oaspeți avea, chiar și grupuri mari, în general elevi de seminar, pentru că schitul era un fel de secret al locului, accesibil numai cunoscătorilor. Am urcat de 3 ori în acea vacanță pînă la bătrînul părinte, o dată nu l-am găsit, pentru că se ocupa și de schitul Nifon, aflat ceva mai jos, spre valea Buzăului, la care mergea aproape zilnic, direct prin pădure, pe un drum pe care probabil urcau și tractoarele care se ocupau de porumbul ăla, căci singur nu cred că se recolta. Astfel am aflat că un drum exista, dar nu dinspre Ciolanu, ci dinspre Nifon, pe care părintele îl bătea aproape zilnic, la vale și la deal. După ce îl ascultam o oră sau două (noi stăteam pe jos, pe iarba din curte, el pe prispă), plecam cu cîteva fire de pătrunjel și cîteva flori dăruite de el, plus ceva trifoi culeși personal, mai pe șestache, că nu se știe niciodată dacă vreo superstiție nu are și ceva sîmbure de adevăr. Mai am și acum cîteva fire din acel trifoi, presate într-o carte. Zilele trecute am dat peste ele din întîmplare.
Tot scotocind în alte drumeții prin pădurile locului, am descoperit niște luminișuri mai depărtate de șosea, la nord de mănăstire, unde erau sculpturi din ediții mai vechi ale taberei, nederanjate de nimeni. Era o iarbă înaltă și zumzet de streche, care îți deranjau orice încercare de a sta liniștit pe pătură în iarbă, și pomi, aluni și fructe de pădure, din care mîncam pe săturate. Alunele erau tinere, se puteau sparge ușor cu unghia, așa că stăteam minute bune între crengile de unde le smulgeam, una cîte una, și le mîncam pe loc.
Mai înspre Nifon am dat și de un lac, și el ridicat la puteri supranaturale de mitologia locului, în jurul căruia erau rînduite mai multe cruci de piatră, chipurile scoase din lac. Iar zonele mai depărtate aveau și ele aura unui tărîm fantastic, căci localnicii povesteau de munți greu accesibili și lacuri fără fund.
Acum 4 ani m-am nimerit iar prin zonă și am urcat iarăși la Cetățuia, să revăd locul fermecat de odinioară. Apropiindu-mă, pădurea se deschide, orizontul se luminează și dau peste un șantier, o mașină Dacia parcată lîngă un drum de acces, un gard mare care părea să împrejmuiască tot luminișul, clădiri noi, zgomot. N-am mai avut curaj să merg să văd dacă mai era căsuța moșului cu barbă albă, sau ce s-a ales de biserica ce domina odată toată poienița asta cocoțată pe vîrful dealului, printre fagi. M-am întors înapoi la șosea, încet, ca să regăsesc măcar un crîmpei din liniștea de altădată.
Edit: mă uit la pozele cu căsuța, și îmi vine în cap un refren: They paved paradise to put up a parking lot. Situația nu e chiar așa tragică, paradisul ăla e numai la mine în amintiri, iar schitul are încă farmecul lui și e încă destul de izolat, deși accesibil.
@abancor -
”Nifon, pe care părintele îl bătea aproape zilnic
Nimeni nu-i perfect zilnic ar fi fost destul de obositor, mai ales ca-l batea cu piciorul.
La vîrsta lui, nu numai cu piciorul, se ajuta și de un toiag
@abancor - Cu siguranță zona aceasta atât de ofertantă din punct de vedere al priveliștii și al obiectivelor avea un farmec și mai pronunțat în urmă cu ceva ani, în perioada la care faceți referire. În primul rând nu erau atâtea mașini, deci zona era mai puțin vizitată și în al doilea rând nu se construia foarte mult, așadar cadrul natural era mai puțin afectat. Totuși, nu ne putem opune transformărilor și le putem accepta cât timp acestea nu produc modificări majore...
Deși am ajuns la Schitul Cetățuia pentru prima dată cu ocazia acestei plimbări, și eu cred că obiectivul ar fi fost mult mai frumos dacă l-am fi văzut înainte de apariția acelor termopane în apropiere. Dar asta e, tot timpul am căutat să găsesc partea frumoasă a lucrurilor, așa că per ansamblu ne-a plăcut aici și poate vom mai urca la schit și în viitor.
Îți dai seama, cînd îmi aduc aminte cum arăta peisajul la Cetățuia, liniștea și aproape minima intervenție a omului, chilia și biserica păreau că ies din iarbă, adică fără garduri, fără pavaje, fără jardiniere și alte ziduri, nu prea îmi merge la suflet ambianța actuală (care reiese din poze).
Sigur, treaba se înscrie în curentul de revigorare a vieții monahale de după 89 și asta ține de „bucătăria” internă a bisericii, din punctul ăsta de vedere episcopia locală poate evalua „progresul”. Eu pot evalua numai „impactul asupra mediului” și asupra impresiei mele obiective legate de farmecul locului.
Acum văd că mai sînt cîțiva care își aduc aminte de monahul evocat de mine. În povestirea lui urjanclaudiu, la care faci trimitere (și mai fac și eu o dată aici, ca să fie găsită ușor, mai ales că e inclusă la altă rubrică, nu la plimbări prin Buzău, ci la mănăstiri din Buzău: vezi impresii), sînt cîteva ecouri care mă bucură, pentru că sînt singurele informații pe care le aflu, după atîția ani, despre călugărul Macarie (inclusiv numele îl aflu abia acum). Și mă mai bucur să văd că era într-adevăr apreciat și de alții, iar memoria mea nu îmi joacă feste, colorînd amintirile în nuanțe adăugate ulterior. Oricum îmi pare rău că nu am reținut mare lucru (vreo vorbă concretă de exemplu) din întîlnirile cu dumnealui în afară de impresia făcută de personalitatea sa. Mă bucur deci să aflu că nu am visat, că omul era aievea. Înțeleg că l-am prins spre finele șederii sale acolo, chiar în 93 se pare că a plecat.
Iete coincideală! Dacă tot apăru numele meu p-acilea, nici că se putea să fie mai potrivit ca eu să fiu cel care vine şi cu binemeritatul ZUPERBONUS. Felicitări!!!... pentru mine, binenţeles, că doar nu am în fiecare zi ocazia asta .
Serios vorbind, foarte bun articolul! Bravo!!! Aştept şi continuările.
Cât despre meleagurile buzoiene... ce să zic! Zone frumoase dar prea puţin puse în valoare (poate pe de o parte e mai bine aşa, că altfel poate azi nu mai erau aşa frumoase). Am copilărit pe plaiuri buzoiene şi mă întorc oricând, cu cel mai mare drag, să le redescopăr. Gata, mă opresc aici, că mă apucă melancolia.
Un articol şi o serie de contribuţii care merită — cu sau fără sperabilele-i continuări — statutul de MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie
@webmaster - Mulțumesc frumos! În câteva zile voi posta continuarea acestui articol...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Muzeul Chihlimbarului Colți și Complexul Rupestru Aluniș, de văzut în Comuna Colți — scris în 14.02.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Schiturile Rupestre Bozioru din Țara Luanei — scris în 13.01.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Din nou prin Ținutul Buzăului - jumătate de zi în jurul Bercăi — scris în 09.09.23 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Un altfel de „cuib de vulturi” – Chilia lui Ambrozie — scris în 07.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Biserica “Dintr-o Piatra” - de veghe pe dealurile Buzaului — scris în 28.06.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Tara Buzaului - un tinut cu multe povesti — scris în 26.06.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Pătârlagele — scris în 17.10.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ