Tara Buzaului - un tinut cu multe povesti

TIPĂREȘTE

N-am mai fost de mult intr-un circuit cu autocarul. Unul dintre acelea organizate de agentii, pentru grupuri mai mari sau mai mici, in care trebuie sa accepti programul turistic contractat, cu ghid insotitor si cu persoane mai mult sau mai putin pe placul tau.

Pentru a-mi testa posibilitatile actuale, am ales un program foarte scurt, de numai 4 zile, desfasurat intr-o zona atat de apropiata de Bucuresti incat chiar si daca numai ceva nu mi-ar fi convenit, m-as fi putut intoarce acasa cu primul tren sau microbuz. Poate veti zambi afland ca eu - avand la activ atat de multe circuite lungi, cu autocarul - de asta data am optat pentru zona Buzaului, o zona pe care o poti vizita individual, cu masina personala, in incursiuni scurte, de numai o zi sau doua. Pot sa spun totusi ca imprejurimile Buzaului au atat de multe de spus si de aratat calatorului curios incat 4 zile nu-i vor fi de ajuns.

In dimineata zilei de 20 iunie, intr-un grup de 37 de persoane, insotit de un ghid (unul dintre cei mai buni pe care i-am avut vreodata), am lasat in urma tumultul capitalei si am plecat spre tinutul care avea sa ne ofere un amalgam de experiente menite sa ne uimeasca si sa ne umple aparatele foto cu poze care mai de care mai frumoase si mai interesante. Pentru ca, cine nu vrea sa pastreze imaginea celui mai mare si mai valoros chihlimbar din lume expus la Muzeul Chihlimbarului din Colti, a vulcanilor noroiosi bolborosind intr-una si scuipand noroi amestecat cu gaze naturale, a asezarilor rupestre din Muntii Buzaului transformate de calugarii sihastri in tainice bisericute sau a fastuosului Conac Marghiloman acum restaurat si transformat in centru de cultura?

Am revazut dupa atatia ani Statiunea Sarata Monteoru si am fost incantata sa ma aflu pe locurile in care a fost descoperit Tezaurul de la Pietroasa - "Closca cu puii de aur", sa vizitez minunate biserici vechi, unele pastrand inca fragmente din pictura originala, dar si sa admir decoratiunile si simbolurile stravechi de pe Casa cu blazoane din Chiojdu, construita pe la sfarsitul sec. XVII de familia Cantacuzino, abandonata in ultimele decenii, dar superb restaurata recent de Uniunea Arhitectilor din Romania. Sunt foarte multe de povestit despre toate acestea si inca despre multe altele, lucru ce n-ar fi posibil intr-un singur articol. De aceea, daca timpul si viata imi vor permite, voi scrie in viitor. Deocamdata ma voi rezuma la impresiile primei zile de circuit.

In prima zi - 20 iunie 2022 - plecarea din Bucuresti nu a fost prea matinala. Ora 7.00 a fost una rezonabila. Pana la Buzau, la Hotel Avenue unde urma sa fim cazati, nu aveam prea mult de mers, dar pentru ca turistului ii sta bine sa viziteze, sa vada locuri nemaivazute si sa asculte povesti nemaiauzite, am ajuns la cazare abia in prag de seara.

Din DN1B (soseaua Ploiesti - Buzau), in comuna Sahateni, autocarul vireaza la stanga, pe DJ205, spre comuna Naeni. Relieful este divers, plecand de la campia Sahateniului si urcand usor spre nord, pe versantul dealului Istrita, acoperit cu plantatii de vita de vie, pomi fructiferi, pasuni, dar si cu paduri de foioase sau de pin. Mai inainte de a ajunge la Naeni, dupa nici 5 km, autocarul opreste in mijlocul plantatiilor de vita de vie. Am coborat si am continuat pietonal, pe drumeagul de pamant, ingust, serpuind printre vii, aproape 1 km. Acest drum ascuns printre vii, candva strabatut de negustori, avand fantani, cruci de piatra si chiar un han, este accesat astazi doar de cei care lucreaza la vie si - uneori - de curiosi asemenea noua.

Crucea Manafului - motivul pentru care ne-am aventurat pe acest drum de pamant, este o cruce mare, din piatra, inaltata de familia unui negustor turc, un musulman trecut la crestinism si stabilit in Tara Romaneasca. Legenda spune ca in 1841, negustorul turc Manaf Selim venind din indepartata Anatolie, indreptandu-se spre Moldova, s-a imbolnavit de friguri si a fost nevoit sa ramana peste iarna in satul Greceanca. Acolo a cunoscut-o pe Maria, fiica preotului Costache Dinu Carjan din Vispesti, satul vecin. S-a indragostit de ea si a decis sa treaca la crestinism (fiind botezat Gheorghe) si sa se casatoreasca cu aleasa inimii lui. Ceea ce s-a si intamplat in anul 1844. Impreuna, au deschis un han pe terenul primit ca zestre, aflat la marginea Drumului Bogdanului. Ionita Carjan, fratele Mariei, a fost cel care a ridicat crucea mare, din piatra, in anul 1846. Ulterior, in amintirea fiicei sale - Dobra - decedata la doar doua luni de la nastere (in 1845), Gheorghe Manaf a completat monumentul cu un baldachin asemanator mormintelor anatoliene. Astfel se explica prezenta pe Crucea Manafului a simbolurilor islamice alaturi de cele crestine.

Astazi, in afara de cruce, din monumentul inaltat in 1846 se mai pastreaza doar cei patru stalpi si o grinda. Din spusele ghidului, precum si din documentari ulterioare, am retinut ca inaltimea crucii este de 4 m avand o baza de 64x43 cm. Ea este incadrata de patru stalpi, fiecare cu o inaltime de 2,4 m, asezati la o distanta de peste 1,5 m unul fata de celalalt. Acestia sustineau baldachinul inspirat de mormintele otomane. Astazi, doar una dintre grinzi mai este la locul ei, sustinuta de doi stalpi, o alta - cazuta la pamant - zace napadita de iarba inalta.

Trebuie sa ai timp si rabdare pentru a incerca sa deslusesti motivele crestine (Sf. Treime, Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie din Salonic, Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil), ca si elementele zoomorfe si fitomorfe (animale si plante) de inspiratie musulmana.

Istoricul Doina Ciobanu afirma ca intregul monument, unic ca decoratie, este ultima cruce cioplita in piatra, de asemenea dimensiuni, care se mai pastreaza la noi. A fost inaltata in 1846, in vremea domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu, al carui nume este incrustat pe cruce, fiind o ctitorie a lui Ionita Postelnicul, fiul lui Costache Dinu Carjan - preotul din Breaza si cioplita de mesterul pietrar Iordache Vrabie, din Badeni, sat din aceeasi comuna.

Cu ajutorul ghidului, am incercat sa descifram cate ceva din textele insciptionate pe cruce. Am ghicit ici colo cate o litera si chiar cate un nume, dar documentarile ulterioare mi-au facut cunoscute aceste texte in intregime. "Aceasta cruce s-au ridicat in zilele inaltatulu (i) nostru Domn Gheorghe Dimitrie Bibescu v (oe) v (od) 1846". Sub bratul sudic al crucii, scrie: "De robu (l) lui D (u) mnezeu Ioanu Postelnicu (l) sinu popa Costache Dinu Carjan ot satu Viespesti", iar sub bratul nordic: "Cu fi (i) me (i): Nicolae, Ioana, Mafteiu, ereu (7 Gheorghe. Morţi: Costandin er (eu), Maria presbitera, Costandin, Dimitrie, Nicolae, Danciu, Dobra".

Legat de originea monumentului, in afara de negustorul musulman Manaf, se afirma si ideea ca monumentul a fost comandat, iar lucrarea platita de o anume Doamna Ghica din Tisau. Crucea dintre vii, unica in intreaga zona si poate cea mai mare cruce cioplita din tara noastra, mai este numita si Crucea Monahului, unii atribuind initiativa inaltarii ei unui calugar - Ionita Monahul.

Ne-am intors la autocar si ne-am continuat drumul in urcus, spre Naeni unde ne asteptau alte surprize. Din sat, am luat ghidul local - o doamna profesoara care ne-a condus la Biserica dintr-o Piatra situata in varful dealului, precum si la alte obiective despre care - fiind multe de spus - voi scrie separat.

Nu trebuie insa sa uit a mentiona ca pana a ajunge la Biserica dintr-o Piatra, din autocar, am admirat o lucrare inedita - Sfantul Gheorghe de la Naeni. Lucrat in metal, reprezentat in lupta sa continua cu balaurul, sfantul are inaltimea de 8 m, fiind probabil cea mai grandioasa reprezentare a personajului biblic atat de la noi, cat si din lume. Nu stiu cum a ajuns aceasta lucrare acolo, aproape de varful dealului, dar stiu ca a fost realizata in anul 2008 de trei artisti aflati, atunci, la prima lor lucrare de acest gen: Florin Ciubotaru, Andrei Ciubotaru si Jan Eugen. Se spune ca la vremea apusului, acest urias Sfant Gheorghe isi trimite umbra prelunga peste dealuri contopindu-se cu acestea.

De la Naeni, pe acelasi DJ205, trecand prin Greceanca, ne indreptam spre Pietroasele, localitate vestita din cel putin trei motive: aici s-au identificat ramasitele unui castru si ale unor terme romane construite in timpul campaniei lui Constantin cel Mare din anul 332, aici este locul in care a fost descoperit fabulosul Tezaur de la Pietroasa - "Closca cu puii de aur", cel mai important tezaur din aur al lumii pana la descoperirea lui Tutankamon si tot aici - an de an - se produc renumitele vinuri de Pietroasele.

Despre toate acestea nu am a va spune mare lucru. In primul rand Tezaurul de la Pietroasa - "Closca cu puii de aur" a fost doar o poveste spusa in autocar si nimic de vizitat. Despre istoria cu peripetii a tezaurului se gasesc suficiente informatii pe internet, asa incat nu are rost sa insist eu, aici. Castrul si termele romane de la Pietroasele sunt intr-adevar de poveste. Daca ajungeti acolo, daca vreun program turistic se lauda cu acest obiectiv, nu va entuziasmati! N-o sa vedeti mai nimic! . Am facut un popas in centrul localitatii si am intrat intr-un mic parc. Surpriza mare a fost ca, in parc, la umbra de pomi, dormeau vreo trei caini lesinati de caldura, alaturi de un loc de joaca pentru copii si de un ecran pe care se derulau reclame de stricta actualitate si nu o prezentare de imagini legate de locul istoric in care se pretindea ca ne aflam. O singura piatra ascunsa partial de o buruiana, parea sa aiba o legatura cu locul istoric. Sub iarba si sub dalele de ciment se ascund - zice-se - ruinele castrului roman. Termele, de fapt doar niste ramasite de ziduri care nu aminteau nicicum ca ar fi apartinut unor terme, le-am vazut sub un podet, din mersul autocarului.

Cat despre renumitele vinuri de la Pietroasele, ni s-a promis o degustare la una dintre crame, in ultima zi a circuitului.

Dar, am mai bifat un obiectiv si ne-am indreptat cu voiosie spre Sarata Monteoru statiunea pe care aveam sa o revad dupa mai multi ani. Acolo ne astepta o plimbare frumoasa prin cocheta si candva foarte populara statiune balneara care isi datoreaza in mare masura existenta unei comori ascunse in adancurile pamantului - "aurul negru". Tot la Sarata Monteoru aveam rezervat timp si pentru masa de pranz. Dar, asta este o alta poveste.

---

VIZUALIZĂRI: 773 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI