Parcul Drumul Taberei- reloaded

TIPĂREȘTE

A sosit si ziua in care s-a deschis parcul Drumul Taberei. Dar eu nu eram acasa ca eram plecat la munte.

Cand am revenit am dat " o fuga" pana in parc. Era luni seara si inca mai era "aglomeratie". Din toate colturile lumii venisera oameni mari si mici sa vada minunea. Am intrat in parc pe langa Tip-Top, ca si acum cativa ani si am virat la stanga pe langa pod. Poteca asfaltata era destul de mica si inghesuita. Cum fiul meu era cu bicicleta am mers si noi dupa el. Deci in stanga e pista de biciclete.

Ups! Ceva nou pentru parcul nostru. Pista de biciclete. Dar ce credeti? Lumea se plimba peste tot, pe iarba, pe alei, pe pistele de biciclete.

Altii stateau frumos pe iarba ca la New York. Sau aia din New York stateau la fel ca cei din Drumul Taberei. Pai, sa zicem ca daca nu vedeai mizeria de la intrarea in parc (de la metrou, of course) si daca (nu) vedeai o constuctie de sticla pe jumate terminata ca Manastirea lui Manole - sera (-le), jur ca ai fi crezut ca esti in America.

Dupa o mica ocolire am ajuns la o alee cu totul si cu totul de piatra. Pavata cu piatra. Pietricele albe. Care incepeau sa se dezlipeasca. Acele pietricele ca niste margele albe sunt foarte alunecoase (asta aveam s-o aflam peste cateva zile dupa ce a plouat). Deci, daca doriti sa va rupeti vreo mana sau 1 (un) picior, mergeti pe aleiutele astea cu bicicleta- sau mai bine nu! Folositi pista de biciclete. Poate ar fi trebuit sa fie si o directionare de sens unic pe ele (ca in Herastrau) pentru ca 2 biciclisti care vin in viteza din sensuri opuse s-ar putea sa se tamponeze frontal. Sau 2 rolleri grabiti.

Informatia cu alunecarea am aflat-o de la doi paznici care patrulau pe acolo si care ne-au anutat copilul sa aiba grija ca s-a intamplat un accident zilele trecute pe pietricele.

Din fericire, pietricelele se dezlipesc si in maxim 1 an (zic eu) aleile or sa ramana chele, asa ca biciclistii or sa se plimbe linistiti.

Pensionarii se plimbau fericiti pe pistele de biciclete si pe alei. Ei acaparasera si majoritatea bancilor satui sa stea pe bancutele din parculetele pentru copii dintre blocuri. De asemenea, nu prea erau suficiente banci. Poate mai pun cateva.

Sa trecem la poduri, ca aleile le-am facut praf. Poduri avem o gramada. Mese de tenis, tot o gramada, dar insuficiente pentru numarul de tenismeni bucuresteni, desi s-am mai taiat din vechile terenuri de tenis de camp si s-au facut numeroase mese de tenis.

Fotbalistii s-au ales si ei cu un teren si mai e si unul pentru baschet.

Podul central: dupa ce te-ai invartit pe la alei parca iti vine sa vezi si o mica panorama a orasului de pe podul central. In forma de arc de cerc si sprijinit de un singur pilon central, mareata realizare arhitectonica si futurista domina tot parcul.

Cercetatorii americani (sau chinezi) au calculat prin diverse metode si programe traiectorii de forte si alte vibratii ca toate sa se anuleze si sa se concentreze in baza stalpului celui mare pe care l-au bagat adanc in pamant si in beton. Cred ca jumate din fondurile parcului sunt bagate in structura (baza) a acestui stalp. S-a calculat ca daca pica un avion care vrea sa ne strice podul acesta rezista la impact, iar avionul se face praf.

Si cu toate acestea, podul se misca la fiecare pas pe care il faci. Dar a rezistat. Si cum nu s-a rupt cand a fost inaugurarea probabil ca mai rezista. Sus in varful podului am avut asa un sentiment ca la Titanic... cand plecau aia cu vaporul cel nou si spuneau ca nu se scufunda.

In rest e ok, se vede bine de sus. Inainte nu vedeai asa ceva decat din drona. Sau daca te cocotai pe turla Bisericii. Dar cine te lasa sa te urci acolo sa vezi panoarama? Acum poti sa te urci cand vrei pe pod si sa admiri Bucurestiul. Dar mai mult inspre sud. Ca spre nord e metroul cel neterminat.

Inca o chesti buna pentu copii. La iarna, daca avem si zapada o sa ne dam cu sania in toate directiile. Sunt curios daca o sa reziste marginea de sticla a podului la impactul cu saniile. Sau o sa avem geamuri sparte? In cat timp se vor inlocui bucatile lipsa sau sparte pana sa cada cineva pe acolo? Sau o sa fie interzis cu saniile in parc?

Poduletele: Poduletele astea au o structura ciudata: sunt acoperite cu pamant in lateral iar pe deasupra e covor de iarba. In cateva zile era jumulita pe alocuri iarba si avusesera loc mici alunecari de teren in urma ploilor.

Cosurile de gunoi: sunt cam putine si in seara cand am mers deja lumea aruncase harti pe jos sau sticle de plastic. Rusine! Pai nu e parcul nostru? Nu venim tot noi pe aici?

Aleile si logica lor: Unele alei te duc aiurea. La un moment dat trebuie sa te intorci sau trebuie s-o tai pe scurtatura, prin iarba. Deja se formasera cateva potecute. In Politehnica s-au pavat astfel de scurtaturi. Aviz PS6.

La tasnitoarele de apa: pe langa ele se facuse deja mlastina, prilej pentru mamici sa fie ingrijorate. Ai grija la sandale! NU!! Ce-ai facut!!! Te-ai murdarit!!! Hai acas...

Locurile de joaca pentru copii erau neincapatoare. Copii zburdau fericiti si de fericire urlau si tipau. Era harmalaie generala. Bine ca nu mai am copil mic. Parintii cu copii mici suportau in liniste harmalaia. Cei ca mine se plimbau fericiti si cautau de zor o banca la umbra sau la soare (liniste sa fie).

Pana la urma am ajuns si la ce se vrea sa fie un fel de amfiteatru (dupa forma bancilor). Aici am putut sa ne hodinim un pic picerele obosite.

Prilej numa bun sa observ tinerii si tinerele care stateau de vorba intre ei dar cu altii pe facebook sau what'up. Printre ei mai era si cate un pensionar ratacit fara facebook care doar statea.

Pana una- alta s-a facut seara si cum noi stateam pe bancute la amfiteatru a inceput sa cante o melodie si sa se aprinda niste beculete in ritmul lor. Bai frate si sa vezi cum stalpii au incepaut sa danseze, beculetele au inceput sa jongleze, ba se ridcau, ba coborau, ba se stigeau, se rostogoleau si o luau de la cap pe aceleasi ritmuri. Niste melomani incantati stateau acolo sub stalpii care dansau. Tinerii pozau si bagau pe facebook in direct. Pensionarii se uitau cu mirare la stalpii care dansau.

Peste toate acestea s-a asternut seara. S-au aprins si beculetele. Albastre pe sub podul cel mare si multicolore la podulete.

Reflectoarele bateau in bolovanii de pe langa lac. Reflectoarele reflectau din iarba. Altele reflectau in poduri. Altele reflectau in ce a mai ramas din pomi. Parca mai putini. In schimb au aparut o gramada de pomisori daia micii care poti sa-i replantezi in fiecare an (dupa ce se usuca aduci altul si parcul mereu tanar- nu o sa ajunga batran ca Herastraul prea curand. )

In schimb, m-am bucurat ca a ramas aleea aia cu umbra deasa din fundul parcului (care vine de la strand pana in metrou- unde va fi statia noastra peste 3 ani si o sa facem 5 min pana la Universitate)

Pana atunci ramanem cu praful de 3 ani si cu 5 minute in care ti se murdareste masina dupa ce ai spalat-o.

A mai trecut putin si seara s-a facut noapte si au pornit si tasnitorile - stropitori de gazon (ascunse bine in pamant) automat desigur... cum altfel :) cu care era sa ne ude si banca pe care abia o ocupasem si oricum nu mai puteam sa stam mult ca era noapte.

Asa ca am revenit la iesirea din parc si am trecut spre casa pe vechile alei si piste de biciclete hodorogite si defectate din loc in loc de Dorei sapatori de gropi si neastupatori. Gropaci sau peticisti. Dorei.

Pe astea chiar nu le repara nimeni?

---

VIZUALIZĂRI: 1047 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI