Cismigiu – lordul parcurilor bucurestene

TIPĂREȘTE

Cred ca nu este bucurestean care macar odata in viata sa nu fi intrat in Parcul Cismigiu. Si daca el crede ca nu a fost, cu siguranta parintii sau bunicii l-au dus acolo.

Cismigiu-ul este cea mai veche-batrana gradina publica (asa se numea cand a fost amenajat) din Bucuresti. Pe la sfarsitul sec. XVIII intr-un loc apropiat de intrarea dinspre str. Stirbei Voda, a fost amplasata o cismea publica. Doar ca arata probabil ca un mic put, fara sa aiba si o canalizare aferenta. Asa ca de cele mai multe ori, locul din jurul lui devenea o mare balta, care se unea cu balta naturala (existau izvoare naturale) din apropiere si care atunci cand mai si ploua se intindea pana pe cal. Victoriei.

In apropierea zonei, si-a construit o casa, cel care raspundea de apa si cismelele din Bucuresti, si care era poreclit „ cismigiul „ Cincizeci de ani mai tarziu, lacul a fost secat, zona curatata si domnitorul Gheorghe Bibescu l-a adus cu mare pompa chiar pe fostul director al grdinilor imperiale din Viena si i-a cerut sa amenajeze o gradina publica demna de o capitala europeana. Urmasul sau a continuat amenajarea parcului, l-a imprejmuit cu gard din lemn si a adus primele o suta de banci (le numea canapele sau lavite) pe care sa se mai odihneasca omul „ dupa atata preumblare „. Tot atunci, profitand de existenta izvorului subteran, s-a amenajat un lac ce avea legatura printr-un canal de scurgere cu raul Dambovita, pentru a nu se repeta povestea cu balta insalubra. In centrul lacului s-a amenajat fantana arteziana care exista si astazi (dupa reparatii inevitabile).

Incepand cu sfarsitul sec. XIX, Parcul Cismigiu s-a tot infrumusetat; cu banci, cu noi copaci pentru umbra si placere, cu un monument inchinat soldatilor francezi din Primul Razboi Mondial, cu multe flori... dar mai ales cu Rotonda Scriitorilor care acum se numeste Aleea Rondului Roman. Oricine se plimba prin Parcul Cismigiu cunoaste aceasta alee circulara, realizata dupa modelul celor englezesti, unde sunt cele 11 busturi ale marilor scriitori romani. Ar fi ei mai multi demni de un loc acolo, dar au avut aceasta onoare doar; Ion Creanga, Alex. Vlahuta, Duiliu Zamfirescu, Nic. Balcescu, Vasile Alecsandri. B. P. Hasdeu, M. Eminescu, Alex. Odobescu, I. L. Caragiale, G. Cosbuc si Ste. O. Iosif.

A fost o vreme cand exista si o mini gradinza zoo, cu cateva vulpi, cativa castori si lupi dar si lebede si rate pe lac. Inca de la inceput, din prima iarna, s-a amenajat pe lac ataunci cand vremea permitea, un patinuar. In acest parc, vis-a vis de Primaria Capitalei (superba cladire) a fost instalat unul din primele chioscuri de ziare din Bucuresti. Acum pare o banalitate, dar domnii „bine „ ai Micului Paris, isi faceau plimbarea de seara prin parc si in drum spre casa cumparau o gazeta de seara, cu aerul unuia care a castigat la loto premiul cel mare.

Aceasta este povestea celui mai iubit parc din Bucuresti. Spun iubit, caci toti il indragesc; copii au locuri de joaca special amenajate (desi micute ca suprafata, au suficiente leagane si tobogane, incat prichindeii sa se joace fericiti) iar adultii au suficienti km. de alei, pe care sa se plimbe.

Daca tot am pomenit de locuri de joaca, aflati ca si adultii au parte de relaxare prin miscare; exista un loc amenajat cu aparate de fitness in care cei care nu au bani sau timp, pot face oricand cateva minute de exercitii fizice, in mijlocul naturii, gratis. Am remarcat ca sunt steppere cu care daca nu ai chef sa alergi pe alei, poti exersa mersul in forta, sau un aparat la care balansul este lateral; mai erau si aparate de genul " tras de fiare " pentru tractiuni verticale a propriul corp (nu se pun greutati). Zona era aglomerata, semn ca oamenii au inteles utilitatea aparatelor si nu se mai jeneaza de trecatori. Si ce este important; fiecare aparat dispune de un panou cu instructiuni de folosire, astfel incat sa fie evitate atat accidentele cat si folosirea gresita si deteriorarea aparatelor. Deci daca vreti sa mergeti la " sala " la orice ora din zi sau din noapte acum stiti unde.

In ultimii doi ani (dupa o pauza de cativa ani), de cateva ori in diverse anotimpuri, mi-am petrecut si eu cateva ore de week-end in acest parc, si de fiecare data, plimbarea in mica oaza de verdeata mi-a facut bine si la trup (stiti voi vorba cu mersul pe jos...) si la suflet. Macar pentru putin timp, am reusit sa ma detasez de problemele cotidiene si sa ma intorc acasa mult mai relaxata. De primavara si pana toamna tarziu, parcul isi schimba culorile de la o luna la alta; flori sezoniere infloresc rand pe rand, copacii trec prin toate nuantele de verde pana ajung toamna la maro, si peste tot se asterne iarna cu albul ei curat si neafectat de poluare. Zeci de porumbei nesatuli si prietenosi aproape ca iti ciugulesc din palma; nici de copiii care ii fugaresc nu se mai sperie, atat sunt de obisnuiti cu vizitatorii parcului.

De fiecare data cand „ dau macar o tura „ pe acolo, zeci de amintiri ma fac sa zambesc. Pentru ca in primii mei ani de viata am locuit pe cal. Victoriei, pot spune ca Parcul Cismigiu este unul din parcurile copilariei mele si multe amintiri ma leaga de el. Primele sunt legate de copilarie, cand (logic) parintii ma duceau acolo. Cred ca era un fel de catwalk, pe care imi plimbam rochitele si sandalutele noi. Can am mai crescut, imi aratam cu mandrie la scoala ghenunchii jupuiti de la cazaturile cu rolele prin parc; ca de... nu cazusem oriunde, nu langa bloc... cazusem in Cismigiu.

Alte aminitiri sunt din vremea liceului, cand ne ascundeam pe aleile mai laturalnice in cazul in care plimbarea era in timpul orelor (unii stiu despre ce vorbesc daca amintesc de uniforma si matricola). Oare cate genaratii de tinerii, de adolescenti, s-au sarutat in acest parc prima oara... ? Si de la bunica mea am auzit astfel de povesti. Oare la cate juraminte de dragoste si promisiunii au asistat discreti batranii copaci? Imi amintesc cu placere de prima mea plimbare cu barca pe lac, dar si de o alta, cand am vrut sa vaslesc eu singura si dupa un sfert de ora (in care domnul de la debarcader murea de ras) eu inca nu reusisem sa scot barca pe lac; eram tot inghesuita intre alte doua barci, la ponton. Cu cata placere imi lipeam mai mult de fata decat sa mananc o mare vata de zahar... cu cata mandrie steam teapana la masa cand mergeam cu parintii la restaurantul Monte Carlo (restaurant cu „ staif „... opera arhitectului Ion Mincu). Cu ce nas in vant mancam rar si admiram lacul si trecatorii. O puteti face si voi caci restaurantul functioneaza si astazi.

Si terasa „Gradina Cismigiu „ deschisa prima oara in 1854 functioneaza; aici puteti servi unul din multe cockteil-uri, sau o inghetata, sau un mic aperitiv, o felie de tort sau un milkshake.

Cu tot atata placere imi amintesc de prima oara cand mi-am dus fetita la plimbare in Cismigiu. Apoi a vcenit randul ei sa isi faca plimbarile singura sau cu prietenii prin parc.

Acum suntem la a patra generatie de plimbareti. Perceptia mea este alta, dar multumirea ramane.

Aleile sunt curate, iarba, florile si copacii sunt bine ingrijite, bancile sunt curate si proaspat vopsite in ciuda vechimii; si sunt atat de multe incat nu exista sa te doboare oboseala sau pur si simplu lenea si sa nu gasesti loc pe o banca. Sunt banci vechi dar si alte noi cu emblema orasului Bucuresti (cele maro). Zile acesta am vazut in parc cei mai mari si mai frumosi maci. (cautati foto).

Vechilor barci din lemn le-au fost adaugate hidrobiciclete iar placera plimbarilor pe lac este la fel de mare, indiferent daca se da la vasle sau la pedale. O plimbare costa 10 lei pentru 30 min. si 15 lei pentru o ora. In centrul lacului fantana arteziana isi face datoria; creaza o ambianta placuta si racoreste hidrobiciclistii care trec prea aproape de ea.

Micile dulcegarii se pastreaza; nu lipseste vata de zahar, gogosa infuriata a fost inlocuita cu „ gogosica fitosica „ iar demult uitata braga este inlocuita cu fresh proaspat preparat din porortocale, mere, banane sau morcovi. Costa 7 lei un pahar de 300 ml. Sau 10 lei unul de 500 ml. (ideea este sa fie consumat repede pentru a nu se altera). Desigur mai exista si otravuri la sticlute cu nume de energizante, dar nu sunt obligatorii.

Am remarcat ca toti stalpii de iluminat din parc, au montate mici panouri solare care transforma lumina in energia electrica necesara acestora.

Si zona pasionatilor de sah este vechie si multi tin aprinsa flacara campionatelor in aer liber. Unii sunt jucatori cu state vechi; altii, poate proaspat pensionri, acum intra in competitie. Se vede pe fata lor concentrarea si dorinta de a invinge un vechi adversar sau un incepator. Unii sunt mai glumeti si joaca pentru relaxare; altii sunt mai incrancenati si castigarea unei partide este pentru ei la fel de importanta ca o recunoastere a mari capacitati intelectuale. Important este ca au unde si au cu cine.

O alta traditie a parcului este legata de muzica din foisor. Incepand din aceasta luna si pana la sfarsitul lunii septembrie in fiecare week-end in jurul parnzului (intre 11 – 13) aleile vor fi invaluite in muzica de promenada.

Izvorul Sissi Stefanidi, este si el la locul lui, adica pe locul ce a apartinut familiei, loc ce a fost donat parcului la dupa moartea ficei acestora. Si „Cetatea”, adica vechile ruine ale manastirii logofatului Vacarescu (de pe la jumatatea sec. XVIII) sunt la locul lor.

Daca intrati din str. Stirbei Voda, imediat dupa ce coborati scara, in stanga este izvorul lui Mihai Eminescu care isi face datoria de onoare ca si acum o suta de ani, si da bucurestenilor apa buna de baut. Personal nu stiu daca a mai verificat cineva apa in ultimul an si a dat un verdict pozitiv; dar oamenii au incredere si isi duc apa si acasa.

In fata lui este aleea si Lacul Lebedelor. Frumoase, mandre si delicate atat cele albe cat si cele negre sunt o incantare atat pentru copii cat si pentru adulti. In acelasi mic bazin dar separat stau pe apa si cateva gaste exotice; Gasca cu Gatul Rosu, una din cele mai rare specii salbatice din lume; Gasca de Nil si Gasca Magelan din America de sud, Gasca Canadiana si cele din Dobrogea. La nici o suta de metri de ele, intr-o voliera cativa pauni se lasa cu eleganta fotografiati. Cu randul, cand cel India Blue (cel mai cunoascut de noi), cand cel Imperial Alb sau Arlechin isi etaleaza frumoasele cozi spre incantarea trecatorilor.

Batranelul parc, bine intretinut, curat si parfumat cum ii sta bine unui lord, a vazut multi domni si domnite si ii doresc sa vada si sa bucure mute generatii de acum incolo.

Ce iti poti dori mai mult de la un parc? Cismigiul are de toate, si noi il avem pe el.

---

VIZUALIZĂRI: 2930 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI