Cu barca pe lacul din Cișmigiu

TIPĂREȘTE

Cișmigiul, un cuvânt atât de familiar, un petec de București preferat între toate și o oază de liniște în care îmi uit toate grijile. Unui parc fără apă, fără lac, îi lipsește ceva esențial, aducător de răcoare, de mișcare, de sclipire și de bucurie.

Orice aș face, în Cișmigiu pașii mă duc pe malul lacului mare, unde admir bărcile și observ debitul elegantei fântâni din mijloc: jet puternic sau firicel de apă, mai mult sau mai puțin purtat pe aripa vântului. Îmi amintesc lacul pe timp de iarnă, când am patinat pe suprafața inegală, acoperită ici și colo de zăpadă, evitând zonele în care apa redevenită lichidă își făcea simțită prezența amenințătoare sub pojghița de gheață.

Acum, în iulie 2024, băiatul meu și-a exprimat dorința să ne plimbăm cu barca pe lacul din Cișmigiu. Voiam mai intâi să-l refuz, dar de fapt pe căldura înăbusitoare din acea zi, nu era o idee rea. Zis și făcut. Propunerea le-a plăcut unei vecine și fetiței ei, așa că am pornit în patru plini de avânt.

Cișmigiul este încărcat de istorie, de pe când pe acolo marele cișmegiu se ocupa cu cișmele orașului. Actualul lac era doar o baltă insalubră, care din când în când inunda orașul. Parcul a fost amenajat în 1847 de doi grădinari austrieci, Wilhelm Mayer și Franz Harer, după care a mai suferit diverse schimbări, așa cum se vede din fotografiile vechi. Bunica îmi povestea că pe vremuri înspre Schitu Măgureanu se afla o menajerie, așa că, adevărată detectivă, căutam urme de urși într-o grotă în spatele gratiilor, dar nu găseam decât urme umane nu tocmai plăcut mirositoare. Chiar de când îl știu eu, din anii 70, s-a mai modificat nițel (au dispărut fântâna cu lei și caruselul cu buburuze, locul de joacă al porumbeilor a fost amenajat apoi delăsat, toaletele publice clasice au fost înlocuite cu unele de plastic, leagănele s-au schimbat de mai multe ori…). Tata și-a petrecut și el copilăria în anii 30 pe aleile Cișmigiului și ca elev al liceului Lazăr, a continuat să-l cutreiere. În cartea « Cișmigiu et comp », Grigore Băjenaru evocă lacul, așa cum l-a cunoscut în anii 20: « Lacul tremură la fel ca şi atunci; şi la fel îşi leagănă bărcile uitate pe sub sălciile plângătoare, ce au surîs cu duioşie la şoaptele îndrăgostiţilor care şi-au plimbat înfiorările pe aici.  » Ca și în mine, parcul îi trezește în suflet un pic de nostalgie. Ajunși la debarcader în jur de ora 10.30, am avut o mică ezitare: rămânem la ideea bărcii cu vâsle sau închiriem o hidrobicicletă? Persoana de la ghișeul debarcaderului ne-a explicat că de hidrobicicletă nu putea fi vorba, copiii fiind prea măricei. Prețul era același: 30 de lei o jumătate de ora. O oră ne-ar fi costat 50 de lei. Deci iată-ne instalați într-o luntre din fibră de sticlă, model cu care se mândrise primarul sectorului, fiindcă înlocuia vechile bărci de lemn. Un alt angajat ne-a ajutat să ne urcăm fără să dezechilibrăm prea mult ambarcațiunea. În acea zi fântâna era bine alimentată cu apă și de la înaltimea ei (să fie 3 metri?) stropea bine de jur împrejur. Am preferat să ne îndepărtăm de ea și am pornit spre Podul Mare, cu ajutorul unei vâslașe, apoi înlocuită de un vâslaș vânjos (admirați aliterația), care ne-a cam împotmolit printre sălcii pletoase. Foarte repede ne-am lăsat pătrunși de atmosfera lacustră și am privit bine cunoscutul Cismigiul din alt unghi. Podul Mare arată mult mai frumos văzut de jos din barcă, de parcă ar fi un pod venețian. O familie picnica pe iarbă pe mal. Alte bărci își vedeau elegant de drumul lor, adăpostind perechi, familii sau grupuri voioase de prieteni. Marginea lacului este betonată, iar adâncimea oscilează între 1 și 2 metri. În el înoată peștiuci și rațe. În Cișmigiu mai există un lăculeț, fără bărci, dar cu o insuliță și cu mai multe înaripate.

După Podul Mare, am trecut și sub Podul de Nuc, care pe vremuri chiar era din lemn de nuc. Acum pare să fie o imitație de lemn, de fapt din beton, dar cu farmecul lui, tipic pentru grădinile englezești de la sfârsitul secolului al XIX- lea și Belle Epoque. Am mai văzut astfel de parcuri în alte zone ale Europei (Parc Monceau la Paris sau Kensigton Garden la Londra), dar nici unul nu egalează Cișmigiul. Cișmigiul este mai armonios, o adevărată bijuterie, care concentrează pe o mică suprafață multe spații diferite, fiecare cu ambianța sa.

Ultimul pod face legătură între parc și restaurantul Montecarlo, acum părăsit, insă trecerea sub el este împiedicată de niște gratii. La coada lacului tinde să se acumuleze ceva mizerie, dar nimic grav. Țin minte că Montecarlo a avut zile mai bune, deși vecina îmi spunea că totdeauna a lăsat de droit, că a fost un local de mâna a doua. Ne-am întors spre debarcader, având grijă să nu depășim jumătatea de oră la care aveam dreptul. Pentru o dată trecătorii de pe poduri ne invidiau că ne lăfăim și ne distrăm în barca noastră din fibră se sticlă. La dus fuseserăm atât de nerăbdători să navigăm că nu observaserăm o atracție mai puțin cunoscută a parcului, aflată chiar în dreapta debarcaderului cum ieși: un copac fântână.

Poate că este numai un stâlp vechi din care curge apă, dar fiind acoperit cu vegetație, pare un arbore. Am văzut și un vestigiu: un cântar, care, dacă bagi niște monezi, îti indică greutatea (greșit). Bani aruncați.

Am mai trecut prin Cișmigiu în aceeași zi, ca pietoni, și la lăsarea serii. Arșița zilei mai trecuse și grădina era invadată de ciori, care croncăneau sus în copacii cei mai înalti și din când în când mai pierdeau pene mari negre. Pe lac, în jurul fântânii romantice, sub poduri și printre sălcii, bărcile erau și mai numeroase. Ghiciți cine erau majoritatea vâslasilor. Se poate merge cu barca sau hidrobicicletă pâna la ora 22. Voi sfârsi prin parafrazarea întrucâtva grandilocventă a unui text din piesa « Apus de soare » de Barbu Ștefănescu Delavrancea.

De ce? Nu pentru ca să par ridicolă cu orice preț, ci pentru că așa simt și așa vreau eu: « Cismigiul n-a fost al strămoşilor mei, n-a fost al meu şi nu este al vostru, ci al urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor! …  »

Orișicât ne dăm în leagăne, ne jucăm, bem un suc la Buturugă, patinăm, ne dăm întâlnire, ne plimbăm cu barca, de fapt suntem doar niște trecători.

---

VIZUALIZĂRI: 518 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI