La pas prin Sintra spre Palácio Nacional de Sintra, piesa sa de rezistență

TIPĂREȘTE

Mai fuseserăm în Sintra și la prima noastră vizită lusitană, dar atenția noastră s-a concentrat atunci pe Palatul Pena și Castelul Maurilor – vezi impresii, fiindcă atât ne permisese timpul. Rămăseserăm cu mai multe neîmpliniri, dar ne-am promis că vom reveni. Și am făcut-o anul trecut când am plănuit să dăm o tură prin orașul medieval, apoi să vizităm Palácio Nacional de Sintra, unul dintre cele mai de seamă monumente ale regalității portugheze.

Cum am ajuns acolo

Destul de simplu, știam de anul precedent că din gara Rossio, trenurile spre Sintra circulă foarte des, la interval de 20-30 minute, așa încât, după micul-dejun, ne-am îndreptat pașii către vecina noastră gară Rossio, aflată la trei minute de cazarea noastră.

Până la Sintra, trenul parcurge distanța de 25 km în circa patruzeci de minute. Gara din Sintra este un punct cheie de unde se pleacă, fie pe jos, fie cu autobuzele, în tot Parque Natural de Sintra cuprinde o arie generoasă în care se găsesc palatele și vilele fostelor reședințe ale regilor portughezi răspândite printre coline și multe hectare de păduri și grădini. Sintra este clasificat drept unul dintre locurile care aparţin Patrimoniului Universal UNESCO, o etichetă meritată pe deplin.

Palácio Nacional de Sintra se află în inima Sintrei, situat cumva cel mai aproape de gară, ea însăşi un exemplar superb de arhitectură, dar şi de oraşul medieval. Practic, dacă vrei să vizitezi doar acest palat şi să dai o tură prin centrul vechi, nu e nevoie de luat vreun mijloc de transport, toate indicatoarele te conduc per pedes foarte uşor, distanţa fiind de doar câteva sute de metri.

Palácio Nacional de Sintra

Despre Palácio Nacional de Sintra

I se mai spune şi Palácio da Vila, în traducere Palatul Oraşului sau Paço Real şi este considerat cel mai bine conservat palat medieval regal din Portugalia, în plus fiind şi cel mai vechi. Istoria sa coboară mai mult de opt veacuri în trecut, de la originile maure până la sfârşitul monarhiei, în 1910, fiind important de spus că timp de peste cinci sute de ani a fost locuit continuu.

La început, în perioada omeiadă (sec. VIII), pe acest loc ar fi existat o structură maură, soră cu fortăreaţa Castelo dos Mouros, cea cocoţată pe deal. Însă, nimic din timpul stăpânirii maure nu a supravieţuit, aşa cum nici din perioada imediat următoare, cea a primilor regi portughezi, nu s-a păstrat mare lucru. Abia Capela Regală, ridicată în secolul al XIV-lea, cel mai probabil în vremea regelui Dinis I, ar fi dăinuit şi este considerată leagănul Palácio Nacional da Sintra. Palatul este rodul multor etape de construcţie din perioade diferite, aşa încât reuneşte stiluri arhitectonice diverse: gotic, manuelin, maur, mudejar, cu o amprentă definitorie din secolele XV-XVI. Forma actuală este în mare parte rezultatul lucrărilor de reconstrucţie şi extindere efectuate în timpul monarhilor João I şi Manuel I, însă nici următorii regi nelăsându-se mai prejos.

Totuşi, João I se pare că a avut cea mai puternică influenţă, lui datorându-i-se Ala Joanina (aripa), cele două coşuri conice înălţate la 33 m, devenite simbolurile şi reperele palatului, precum şi câteva săli definitorii. În mod asemenător, în vremea lui Manuel I a mai fost adăugată o aripă, Ala Manuelina, mai multe încăperi au fost redecorate în azulejos, precum au fost reamenajate câteva săli emblematice.

Palatul a fost mereu un refugiu convenabil din căldura Lisabonei, dar şi o locuinţă de vânătoare, aşa că se poate spune că îndeplinea roluri multiple.

După instaurare republicii, la începutul secolului trecut, a fost declarat monument naţional şi restaurat câţiva ani mai târziu. Din 1940 este muzeu şi expune, spre bucuria vizitatorilor, o bogată colecţie de pictură, ceramică şi mobilier. De pildă, vasta acoperire cu dale în stil mudejar, încă la locul ei, este cea mai veche din Europa.

Din anul 1995 face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Experiența proprie

În dimineaţa celei de-a doua zile de vacanţă, imediat după micul-dejun, ne-am înfiinţat în gara Rossio, iar la orele 10,00, eram deja în Sintra luând-o la pas spre Palácio Nacional prin oraşul istoric într-o raită scurtă. În cale, pe artera Volta do Duche, ne-a ieşit clădirea Primăriei (Câmara Municipal de Sintra) , un palat în stil neo-gotic, absolut superb. Ceva mai înainte, pe aceeaşi stradă istorică, Volta do Duche, care ne ducea la palat, am trecut pe lângă Fonte Mourisca, fântâna maură edificată în 1922 cea mai nouă dintre cele douăzeci de astfel de construcţii ce pun în valoare izvoarele Sintrei, apoi am trecut de Palácio Valenças, Centrul de Informaţii Turistice, trezindu-ne că în dreapta avem Palácio Nacional, iar pe stânga intrarea în oraşul vechi, dispus pe străduţe strâmte, în pantă, de străbătut doar cu piciorul. Ne hotărâm repede ca mai întâi să ne abatem un pic în centrul vechi, pe ulicioarele presărate cu prăvălioare, mici localuri de ginjinha, cafenele şi magazinaşe de suvenire, să dăm o tură, degustăm şi câte un shot de ginjinha din păhărele de ciocolată, care la final se consumă şi ele pentru a definitiva un gust dumnezeiesc.

Apoi, ne îndrepătm către Igreja Paroquial de São Martinho de Sintra, cel mai de seamă lăcaş sfânt al oraşului, intrăm într-o scurtă vizită, după care ne trezim în vecina Praça da República gata să ne lansăm spre palat.

Palatul ne întâmpină zvelt, cu coşurile ce se înălţau spre cer de undeva din spate, pe urmă îndrăznim să urcăm la primul nivel unde începem cu casa de bilete. Cu Lisboa Card am avut un discount de zece procente, însă chiar şi aşa au costat 9 €/pers. După aceea, ne punem pe traseul turistic, urmărind fidel săgeţile indicatoare şi panourile explicative, încercând să evităm aglomeraţia care părea să se formeze din cauza grupurilor mari de turişti veniţi cu propriul ghid.

Mai întâi, am dat de Loggia sau Sala Arcadelor, construită în stil gotic, care în trecut era destinată semnării contractelor, testamentelor, hotărârilor judecătoreşti sub oblăduirea notarilor, birocraţilor şi a judecătorilor, aflaţi în slujba reginei ce guverna întreg ţinutul Sintrei. Apoi, am urcat scările şi am dat de Holul Intrării (Sala de Entrada) , cel care conectează cele două aripi: cea Joalină şi cea Manuelină. Acolo trona pe un postament o machetă la scară redusă a palatului, ceea ce este de mare ajutor celor ce vor să-şi dea seama exact de forma exterioară a sa. Camera Gărzii Regale sau a halebardierilor era şi ea în apropiere.

De acolo, n-a mai fost decât un pas până la vestita Sală a Lebedelor (Sala dos Cisnes) denumită astfel după cele 27 de lebede pictate pe tavan şi folosită pentru banchete şi dansuri. Chiar şi astăzi găzduieşte recepţii oficiale, iar stilul şi rafinamentul decorativ sunt la ele acasă. De menţionat ar fi faptul că, deşi palatul a rezistat destul de bine cutremurului devastator din 1755, cel care aproape a distrus Lisabona, Sala Lebedelor a avut şi ea de suferit, însă a fost armonios reconstruită şi lebedele repictate cu acurateţe pe tavan.

Am trecut apoi, într-un patio, numit Terasa Publicului, unde se ţineau întâlniri şi audienţe fară, mod des folosit până în secolul al XVI-lea.

Afară, în curtea interioară principală, inima palatului lui João I, grota acoperită (Gruta dos Banhos) cu dale atrage atenţia de îndată. Aceasta era o versiune antică a unui frigider, iar pereţii săi sunt acoperiţi acum în întregime cu azulejos din secolul al XVIII-lea care ascund micile scurgeri de apă, însă o serie de fresce în stil manuelin se găsesc sub dale. În centru, se află o gura de apă în formă de coloană răsucită.

Mai departe, parcursul ne poartă în Sala Coţofenelor (Sala das Pegas) numită aşa după picturile de pe tavan care înfăţişează 136 de coţofene care poartă în cioc panglici pe care scrie “Por Bem” (Pentru Bine). se spune că acesta ar fi fost realizat la comanda regelui care dorea să pună capăt bârfelor stârnite de faptul că soţia sa îl surprinsese sărutând-o pe una dintre doamnele din suita ei. Coţofenele simbolizează doamnele care repetau la nesfârşit replica pe care i-ar fi dat-o monarhul soţiei sale în momentul incidentului. Se pare că totuşi istorioara aceasta nu este confirmată, fiind doar o altă bârfă, adevărul rămânând încă necunoscut.

Camera de Aur, următoarea, este a treia cameră din Palatul lui João I în care monarhul avea să primească persoane cu cel mai înalt statut social, iar mai târziu camera a fost finisată în aur, dar acest aspect pierzându-se în timp, încăperea devenind la un moment dat chiar sală de mese.

Au urmat Sala Coroanei, Patio de Diana, apoi Sala Galioanelor. Aceasta este prima cameră a palatului construită de João al III-lea în secolul al XVI-lea pentru a lega camerele principale la sud cu aripa de nord-vest a Palatului. Camera își trage numele de la galerele pictate pe tavan care arborează steagurile Portugaliei, Imperiului Otoman și Țărilor de Jos.

Atrage atenţia în mod deosebit şi dormitorul regelui Sebastião, cu patul său cu patru stâlpi şi un baldachin cu intarsii italiene şi dalele în formă de frunză de viţă-de-vie originale.

Grădinile edificiului se întind pe terase la vest de palat. Grădina Araucaria, Grădina Bucătăriei, Patio-ul Tanquinhos și Grădina Prinților sunt zonele ce au dăinuit și care sunt întotdeauna încadrate de vederi magnifice.

Aripa Manuelină se remarcă prin săli foarte reprezentative precum Sala Blazoanelor (Sala dos Brasões) , cea mai decorată și cea mai frumoasă incintă, sau Camera Manuelină. Sala Blazoanelor se află practic într-un turn, iar numele său provine de la tavanul său boltit, măiastru pictat cu blazoanele celor opt fii ai regelui Manuel I și ale celor 64 de familii nobile portugheze, în centru aflându-se însuși blazonul familiei regale.

După ce ne-am desprins din Sala Blazoanelor, am intrat în dormitorul regelui Afonso VI care a însemnat de fapt închisoarea sa, deoarece aici și -a trăit ultimii nouă ani din viață, ca prizonier al fratelui său, regele Pedro al II-lea, păzit permanent de 300 de soldați.

Camera Manuelină a fost una dintre cele mai importante săli ale palatului, aici fiind concentrată atenția clasei politice de la putere, iar pe măsură ce implementarea unei monarhii constituționale a devenit o realitate în 1822, aceste camere au fost adaptate pentru o familie regală care nu mai era centrul decizional politic.

Scările ce ne-au apărut în faţă ne-au dus către Tribuna da Capela şi Sala dos Cofres, prima încăpere fiind un fel anticameră spre capela propriu-zisă, cea de-a doua o expoziţie de cufere, apoi am urmat indicatorul spre Pátio da Estufa, o terasă ce conduce la grădinile îngrijite ale palatului.

După Sala Sirenelor al cărei tavan este pictat cu mai multe astfel de fiinţe fantastice, intrăm în Camera Arabă, fostul dormitor al lui João I cu pavaj de marmură deosebit și o fântână în stil maur în centru, garderoba, camera de oaspeți, camera „Iulius Cezar” .

Capela, cea construită de Dinis, este o bijuterie redecorată în stil mudejar de Manuel I cu podele cu dale tăiate, fresce care înfăţişează porumbei şi tavane cu modele maure.

Mai departe, traseul turistic ne-a purtat către cozinha sau bucătărie, cu cele două coşuri proeminente care au dat emblema palatului, dar şi cu o mulţime de ustensile şi vase specifice care asigură funcţionalitatea acesteia chiar şi astăzi. La robinete, apa minerală încă este bogăţia naturală captată din zonă.

Înainte de a ne încheia traseul prin splendidul edificiu regal, păşim şi în apartamentele ultimei regine portugheze, Maria Pia, căreia îi plăcea mult să locuiască în acest palat. Cele opt camere, cu sufrageria, baia, balconul acoperit de unde priveliştea este superbă, sunt poziţionate la etaj, deasupra celui ce i-a aparţinut regelui Manuel I.

Nu ne-am îndurat să ieşim din arealul palatului, fără să ne plimbăm un pic prin grădinile sale, într-o reală desfătare a privirilor şi să le admirăm în treacăt.

Concluzie

Palácio Nacional de Sintra a fost primul nostru obiectiv al acelei zile şi ne-a plăcut foarte mult vizita într-un loc atât de regesc, mai ales că, deşi exteriorul pare destul de sobru şi chiar auster, la interior aspectul său afişează cu totul altceva, splendoarea sa fiind în stare să-i uimească şi pe cei mai cârcotaşi. Bunul gust şi rafinamentul sunt remarcabile, le sesizezi imediat ce ai păşit înăuntru şi te însoţesc până la ultimul pas. Dacă veniţi la Sintra, includeţi-l în agendă, chiar dacă aceasta ar fi destul de încărcată datorită multitudinii obiectivelor din frumoasa Sintra, căreia lordul Byron îi plăcea s-o numească “un glorios Eden” . Merită!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1944 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI