Palatul naţional Sintra, un obiectiv pe lista patrimoniului mondial UNESCO

TIPĂREȘTE

Când am făcut planul vizitei în Portugalia şi am citit despre obiectivele de vizitat, printre acestea se număra, bineînţeles, Sintra

Nu bănuiam însă atunci dimensiunea, nu neapărat fizică, ci, mai ales, cea spirituală, a acestor locuri. Din acest motiv, m-am decis să mă opresc ceva mai mult asupra obiectivelor turistice de aici şi să le descriu pe-ndelete. Citind, veţi înţelege mai bine motivele.

Am pornit de la hotelul Holiday Inn Express Lisbon-Oeiras‏ (click aici) dis-de-dimineaţă şi, după mai puţin de 20 km, am ajuns în celebrul oraş. Am trecut pe lângă Primărie şi Museu do Brinquedo (Muzeul jucăriilor) (click aici) şi am intrat în centrul istoric, cu scopul precis de a ajunge la Biroul de informaţii turistice. Nici vorbă însă de aşa ceva, a trebuit să continuăm, pentru că locuri de parcare nu erau nici să dai cu tunul, în schimb agenţi de circulaţie, cu duiumul. Mai mult, am văzut şi o maşină lăsată neglijent, în afara spaţiului destinat parcării şi care avea o roată blocată cu un dispozitiv foarte cunoscut. Aşa că, am continuat drumul şi am lăsat maşina pe la marginea oraşului, unde am găsit un loc. Noroc că oraşul (centrul istoric al lui, mai exact, oraşul nou dezvoltându-se nu în jurul acestuia, ci alături de el) nu este prea mare şi, în plus, parcarea găsită era gratuită. Cine se uită pe o hartă, fără să fi fost prin Sintra, îşi va face cu siguranţă o idee greşită în privinţa reliefului. De fapt, zona este de munte, iar oraşul este împrăştiat pe pante şi văi.

Din locul unde am lăsat maşina, am pornit-o la vale, pe străduţe înguste, mângâiaţi de soarele blând al unei frumoase şi senine dimineţi de august (şi duminică, pe deasupra). După câteva opriri scurte, am ajuns în Praça da República, unde, în capătul vestic, se află Biroul de informţii turistice. De aici, am aflat tot ce ne interesa şi am căpătat o hartă pe care domnişoara drăguţă de la ghişeu ne-a marcat locurile de văzut şi alte informaţii utile. Am decis să mergem mai întâi la obiectivul cel mai apropiat, dar asta nu înainte de a intra şi la Igreja de São Martinho (Biserica Sf. Martin), aflată alături de biroul de informaţii turistice. Cei ajunşi la Sintra fără mijloc de transport propriu pot lua autobuzele spre obiectivele mai îndepărtate din staţia aflată chiar în faţa bisericii. Apropo de biserică, auzind cum cum îi spun portughezii (igreju), am avut o revelaţie: de aici vine şi cuvântul românesc grijanie (dexonline.ro/definitie/grijanie) (şi grijă), deşi dicţionarele dau ca origine a acestui cuvânt limba bulgară. Dar poate că a fost invers, bulgarii l-au luat de la noi!?

Biserica Sf. Martin datează din secolul al XII-lea şi, de-a lungul timpului, a suferit importante modificări, până să ajungă la forma de azi. De un interes special sunt cele trei picturi pe lemn din secolul al XVI-lea, atribuite Meşterului São Quintino, intitulate: Sf. Anton, Sfântul Petru şi Sf. Martin şi cerşetorul. Din pridvorul bisericii se deschide o platformă de belvedere, ce oferă o frumoasă privelişte spre vale. Tot aici se găseşte şi un stâlp al infamiei, a cărui întrebuiţare s-a pierdut în negura vremurilor.

După ce am admirat panorama, am pornit spre primul obiectiv important, aflat nu departe, în Largo Rainha Dona Amélia, o piaţă alăturată Pieţei Republicii, dar mult mai mare decât aceasta.

Cea mai mare parte a peţei este ocupată de Esplanada, fostă curte, în care aveau loc turnire, acum un. spaţiu deschis, pe latura de nord a căruia care se găseşte Palácio Nacional de Sintra (click aici), cel mai bine păstrat palat medieval regal din Portugalia, înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Cu o istorie de peste 1000 de ani (prima referinţă despre Palatul Sintra dateză din secolul al X-lea), palatul este construit pe un vârf de munte din lanţul numit de romani "Promontoriul Lunii", în perioada maură, având iniţial un scop defensiv. La jumătatea secolului al XII-lea, palatul trece în stăpânirea regelui Portugaliei, a cărui reşedinţă va rămâne timp de opt secole, până la instaurarea, în 1910, a Republicii.

În tot acest timp, palatul a suferit modificări şi, mai ales, completări, până la forma splendidă în care îl vedem astăzi. Cea mai importantă s-a petrecut în timpul domniei lui Manuel I, în doua jumătate a secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, de la care rămas ceea ce se numeşte acum aripa manuelină a palatului, dar şi stilul arhitectonic cu acelaşi nume.

În partea din stânga a palatului, cum priveşti de pe esplanadă, se află Oficiul Palatului, cu casa de bilete şi un magazin de suveniruri. Aici am intrat şi noi şi ne-am îndreptat direct spre casa de bilete. Am cerut biletele şi, când am dat să plătesc, casiera mi-a spus că este gratuit. Abia atunci mi-am amintit că era duminică, iar în Portugalia, în fiecare duminică până la ora 14, intrarea în muzeele de stat este gratuită. Am scutit astfel 7 € de personă şi am pornit spre intrarea în palat. Programul de vizitare a acestuia este 9:30 - 17:30, zilnic, cu excepţia sărbătorilor legale şi, surprinzător, a zilelor de miercuri (nu luni, cum e de obicei pe la alte muzee).

Vizita începe de la intrarea cu arcade gotice şi scări largi, în faţa căreia se află o frumoasă fântână arteziană. După trecerea mai rapidă prin Sala dos Archeiros (Sala Arcaşilor), am intrat în Sala dos Cisnes (Sala Lebedelor). În secolul al XIV-lea, în timpul regelui Joao I, se numea Sala Mare şi aici aveau loc în fiecare duminică serate cu dansuri şi spectacole. Chiar şi după lucrările de extindere a palatului, Sala Lebedelor a rămas cea mai mare sală, numele venindu-i de la lebedele pictate pe tavan. De aici, continuăm vizita şi trecem în Patio Central (Curtea Centrală), unde se află şi Gruta dos Banhos (Grota băilor), un loc răcoros, decorat, ca mai toate încăperile, cu plăci ceramice (azulejos), după care intrăm în Sala das Pegas (Sala coţofenelor), numită aşa datorită respectivelor păsări pictate pe tavan. Interesant este faptul că ele poartă în cioc un trandafir, însoţit de cuvintele por bem (pentru bine), motto-ul regelui Joao I.

La origine, sala era o anticameră privată, din care se trece în Quarto do Dom Sebastiao, dormitorul regelui Sebastiao de la sfârşitul secolului al XVI-lea, decorat cu plăci ceramice cu motive de frunze de viţă-de-vie în relief. Trecem apoi prin Sala das Sereias (Sala Sirenelor), fostă garderobă şi prin Sala Julio Cesar (Sala Iulius Cezar), numită aşa de la tapiseria flamandă din secolul al XVI-lea, aflată pe unul din pereţii sălii, înfăţişând o scenă din viaţa împăratului roman şi intrăm în Sala das Galés (Sala Galerelor), aflată într-un corp izolat, de construcţie mai târzie. Numele sălii este dat tot de imaginile de pe tavan, reprezentând, de data asta, galere şi alte feluri de corăbii. Întreg plafonul are o formă şi un aspect ce seamănă cu coca (click aici) unei nave din lemn, văzută din interior. Cu gâtul strâmb şi privirea pe tavan, cât pe-aci să nu observăm frumoasele picturi de pe pereţi (Portretul lui Jovem Cavaleiro da Ordem de Calatrava, Portretul Paolei Visconti, Odihnă după fuga în Egipt) şi splendida ceramică expusă în vitrine...

La capătul opus al sălii, intrăm într-o succesiune de trei camere mai mici, formând împreună Sala dos Capelães (Sala Capelanilor), de la ferestrele căreia putem arunca o privire spre Jardim dos Príncipes (Grădina Prinţilor). Pătrundem apoi în Sala dos Brasões (Sala Blazoanelor), cea mai decorată şi cea mai frumoasă sală din Palatul Naţional Sintra. Sala se află într-un turn situat în nord-vestul palatului şi construit în timpul domniei lui Manuel I, la începutul secolului al XVI-lea. Numele sălii vine tot de la aspectul tavanului. Acesta, cu o structură octogonală în secţiune transversală, este placat cu lemn sculptat şi aurit, având în mijloc blazonul regal. Sub el, pe fiecare latură se află cele opt blazoane ale fiilor săi, iar mai jos, pe două rânduri, 64 de blazoane ale familiilor nobile din Portuglia. Interesant este faptul că un blazon lipseşte. Este cel al familiei Távora, acuzată de înaltă trădare (click aici), motiv pentru care blazonul acestora a fost eliminat din galerie. Când am intrat, eram obişnuiţi deja să privim în sus, aşa că, ceea ce am văzut prima dată a fost tavanul boltit. Plecându-ne privirea mai jos, am dat de alte minunăţii. Toţi pereţii erau placaţi cu plăci ceramice pe care erau scene desprinse parcă din poveşti cu prinţi şi domniţe, castele, scene de vânătore şi intrigi de alcov. Şi totul numai în albastru...

Ne-am decis cu greu să părăsim Sala Blazonelor, dar trebuia să o facem, pentru că vizita nu se încheiase încă. Din Sala Blazoanelor am trecut apoi pe latura nordică a palatului. Am intrat mai întâi în Quarto-prisão de D. Afonso VI, camera-închisoare a regelui Alfonso al VI-lea, în care acesta a trăit ultimii nouă ani de viaţă, ca prizonier al fratelui său, Pedro al II-lea. Dincolo de faptul că acesta este un bun exemplu al proverbului Frate-frate, dar brânza-i pe bani! , "apartamentul" este sobru şi modest, dar pardoseala ceramică este remarcabilă.

Mai departe, intrăm în Sala Chinesa (Sala chineză), folosită drept dormitor de către regele Joao I şi numită aşa de la o miniatură din fildeş, expusă într-o vitrină, reprezentând o pagodă chinezească. De aici, ajungem la Capela Palatina, Capela Sfântului Duh, unde intrăm în Tribuna da Capela, adică "la galerie", locul de altădată al persoanelor de rang inferior, capela propriu-zisă aflându-se cu un nivel mai jos. Dar să ştiţi că asta nu reprezintă o desconsiderare a gazdelor faţă de vizitatori, dimpotrivă, pentru că de aici, putem admira în toată splendoarea ei decoraţia capelei, realizată în timpul lui Manuel I, într-un minunat stil mudejar.

Trecem apoi prin Sala de los Cofres, în care este expusă o colecţie de vechi cufere, de unde, printr-un culoar ajungem în Sala Árabe, dormitorul lui Dom Joao I. Sala face parte din zona veche a palatului, dar decoraţiile sunt mai noi, din secolul al XVI-lea. Pe pereţi sunt plăci ceramice în stil mudejar, iar în centru se află o fântână din marmură, în acelaşi stil, de unde şi numele sălii. De aici intrăm în Quarto de Hóspedes (Sala de oaspeţi), care a servit iniţial aceluiaşi rege, Joao I, drept garderobă şi care-şi trage numele de la faptul că aici, în 1940, trebuia să fie găzduit ducele de Kent, fratele regelui George al VI-lea al Marii Britanii, invitat să participe la festivităţile prilejuite de aniversarea independenţei Portugaliei. Culmea e că nici nu a mai venit, din motiv de război.

Ultimul popas din plimbarea prin palat îl faacem la Cozinha (bucătărie), dar nu ca să mâncăm, pentru că ea nu mai este funcţională. Este alcătuită din două încăperi, dotate cu ustensilele obişnuite unui astfel de loc. Ce este interesant sunt cele două coşuri foarte ţuguiate, de formă conică, ce se ridică mai sus decât orice altă parte a palatului şi care, prin forma lor originală, reprezintă elementul de recunoaştere a palatului în orice imagine. De aici, am ajuns din nou în Camera Arcaşilor, de unde am părăsit minunea de palat, nu fără regret, dar încântaţi de cele văzute.

Am mai dat o raită în jurul palatului, ne-am mai plimbat pe esplandă, de la marginea estică a căreia se deschide o frumoasă panoramă, cu Museu de História Natural de Sintra în prim-plan şi cu Câmara Municipal (Primăria), cu al său turn caracteristic într-un plan mai îndepărtat, după care ne-am îndreptat spre alte obiective, despre care am să povestesc, poate, altădată.

O ultimă privire spre palat m-a făcut să-mi aduc aminte ceva ce ne spusese ghidul spaniol atunci când am vizitat Alhambra. El ne spunea că, potrivit preceptelor religioase islamice, este interzis să te făleşti (să te dai mare, în argoul zilei) cu averea proprie. Ca urmare, casele trebuie să aibă la exterior un aspect sobru şi cât mai simplu. În schimb, în interior poţi să-ţi faci luxul suprem, dacă te ţine punga. Ei bine, aşa a fost construit şi palatul din Sintra, pornind de la aceste principii, pentru că cei care i-au ridicat primele ziduri au fost maurii. Chiar şi portughezii au păstrat în mare această caracteristică, deşi, pe ici, pe colo, şi-au mai dat în petec, aşa că, privit din exterior, palatul nu impresionează decât prin forma eclectică, datorată adăugirilor succesive. Dar odată intrat înăuntru, lucrurile se schimbă radical şi vizitarea palatului te impresionează profund şi pentru mult timp...

---

VIZUALIZĂRI: 4962 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI