GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prima zi dedicata Vienei a inceput cu vizita la Palatul Hofburg, aflat in inima Vienei. Este unul dintre cele mai mari complexe de palate din lume, incluzand muzee fascinante, o biserica si o capela, Biblioteca nationala austriaca si Scoala spaniola de echitatie, precum si biroul presedintelui Austriei.
Constructia palatului a fost realizata in mai multe etape, ceea ce se poate observa si admirand elementele arhitecturale din epoci diferite. Habsburgii au extins treptat palatul, incepand cu secolul al XIII-lea, ajungand la o constructie pe o suprafata de peste 300.000 de metri patrati.
Din statia de metrou Museumsquartier, trecand pe langa Kunsthistorisches Museum, un muzeu impunator din secolul al XIX-lea ce gazduieste colectii de arta si antichitati, am intrat pe o poarta uriasa cu 5 arcade mari construite in anii 1800 pentru a inlocui poarta distrusa de armata lui Napoleon, patrunzand in complexul Palatului Imperial Hofburg.
Primul muzeu descoperit aici este Weltmuseum, aflat in cea mai noua parte a palatului, Neue Burg, Castelul Nou, semicircular si este unul dintre cele mai importante muzee de etnografie din lume. In posesia sa se afla obiecte de pe fiecare continent, provite din numeroasele calatorii intreprinse de habsburgi.
Urmeaza aripa noua, incompleta a palatului, din secolul al XIX-lea, care gazduieste Muzeul de istorie si o colectie de papirusuri. In fata acestuia se desfasoara Heldenplatz, o piata publica cu gradini si statui impunatoare. Una dintre acestea este statuia ecvestra a printului Eugene de Savoia, unul dintre cei mai de succes comandanti militari din istoria moderna a Europei, care a ajuns la cele mai inalte functii de stat la curtea imperiala din Viena. O alta statuie il reprezinta pe arhiducele Carol, al treilea fiu al imparatului Leopold al II-lea al Habsburgilor.
In partea dreapta se afla un alt muzeu, Trezoreria Imperiala, care merita vizitat deoarece gazduieste 2 coroane imperiale, precum si comoara Burgundiei si comoara Ordinului Lana de Aur (ordinul casei habsburgice). Trezoreria poate fi vizitata si cumparand un bilet combo: muzeul Sisi, tezaur si muzeul calestilor imperiale.
Am ajuns apoi in mijlocul unui alt scuar, in care se afla statuia primului imparat al Austriei, Franz I, inconjurat la baza de 4 statui simbolizand pacea, credinta, justitia si puterea. Aici se gaseste si cel mai popular muzeu, Sisi si apartamentele imperiale.
Muzeul e deschis zilnic intre orele 8-18, pretul biletului pentru adult fiind 17,5 euro. Mi-ar fi placut sa povestesc si sa ilustrez fiecare incapere vizitata, insa din pacate, nu se pot face fotografii in interior, ca in mai toate palatele si castelele din Austria. Prin urmare, o sa trec in revista cele mai interesante incaperi si exponate pentru a nu deveni plictisitoare.
Intrarea in Muzeul Sisi se face prin impozanta Scara a imparatului, pe care Franz Joseph a folosit-o pentru a avea acces in apartamentele sale.
Turul incepe in salonul„Moartea” , in care este prezentata moartea tragica a Elisabetei, asasinata de anarhistul Luigi Lucheni. Masca mortuara a imparatesei, precum si haina neagra cu pene de egreta pe care o purta, dar si bijuteriile de doliu din 6 piese din onix si jet (lignit lustruit), pe care le purta dupa ce fiul sau, printul mostenitor Rudolph s-a sinucis, sunt expuse intr-o prima incapere.
Incaperea numita„Mitul Sisi” , ne-o prezinta pe Elisabeta, care a intrat in istorie ca imparateasa a tineretii si frumusetii eterne, fiind considerata cea mai frumoasa regina din Europa. Se spune ca pentru a-si pastra imaginea, a refuzat sa fie fotografiata sau pictata, dupa ce a trecut de prima tinerete. Tot aici este expusa o statuie in marime naturala a Elisabetei.
Urmeaza„Copilaria” , salonul care ofera o perspectiva asupra vietii imparatesei, de la nasterea ei in Ajunul Craciunului in 1837, copilaria ei in Bavaria, pana la logodna cu Franz Joseph in 1853.
In salonul„La curte” , Elisabeta e prezentata ca respingand viata de la curte, refuzand sa accepte eticheta rigida. Rochia pe care a purtat-o la balul dat in ajunul plecarii ei la München, o rochie de crinolina decorata cu caractere arabe ce s-ar traduce „O, Doamne, ce vis frumos” , este expusa in replica aici. O alta este cea pe care a purtat-o cu ocazia incoronarii ei ca regina a Ungariei. Pe perete este tabloul celebru ce o infatiseaza purtand o rochie cusuta cu stele de diamant care se potrivesc cu stelele de diamant din par.
„Zborul” este urmatorul salon care descrie viata pe care Sisi a dus-o dupa ce imparatul i-a interzis sa se amestece in politica. Acesta a luat aceasta hotarare ca urmare a presiunii imense pe care aceasta a pus-o asupra lui, in timpul negocierilor cu Ungaria pentru compromis.
In consecinta, Elisabeta s-a retras de la curte si a inceput sa-si duca viata petrecand ore intregi la calarie si dresaj, facand gimnastica, ingrijindu-si corpul si parul foarte lung si bogat.
A inceput sa calatoreasca foarte mult, atat pe mare si ocean pe iahturile imperiale, cat si cu trenul, vagoanele fiind echipate cu trepte retractabile pentru a se conforma cu ecartamentul mai ingust din alte tari.
Ultima incapere intitulata„Asasinat” prezinta contextul in care s-a produs asasinatul si ultimele clipe din viata imparatesei. Aceasta a continuat sa exercite o fascinatie asupra posteritatii chiar si dupa prabusirea monarhiei.
Palatul Imperial din Viena a servit drept resedinta si loc de munca al familiei imperiale pana la sfarsitul monarhiei in 1918. Prin urmare, Apartamentele imperiale ofera o perspectiva asupra vietii private si oficiale a imparatului Franz Joseph si a imparatesei Elisabeta, strabatand 24 de camere, perfect conservate cu decorul si mobilierul lor original.
In sala de audienta, Franz Joseph a primit aproape 260.000 de oameni de-a lungul vietii sale. Doua dintre cele mai faimoase portrete ale imparatului atarna acolo: unul care il arata in uniforma unui feldmaresal austriac si altul realizat cu un an inainte de moartea sa. Pictura preferata a lui Franz Joseph atarna chiar deasupra biroului imperial: portretul sotiei sale Elisabeth cu parul usor despletit.
Saloanele private, camerele de zi si dormitoarele sunt in stil rococo, amenajate cu stucaturi bogate, candelabre magnifice din cristal de Boemia si sobe de teracota. Punctele de atractie ale turului sunt sala de exercitii si baia imparatesei. Sisi isi petrecea cea mai mare parte a timpului in sala de exercitii, ziua ei incepand cu ritualul de ingrijire al parului care dura 2 ore. Elisabeth folosea aceste ore pentru a conversa cu profesorul ei de greaca si pentru a invata limbi straine. De-a lungul vietii, a invatat 7 limbi straine.
Echipamentele instalate pentru gimnastica, cum ar fi barele de perete, bara inalta si inelele din tocul usii, se pastreaza inca.
Ultimul salon vizitat, Sala de mese contine o masa pentru cina, unde aveau loc banchete de stat, cine de familie, cine militare sau mese de maresali. De trei ori pe saptamana aveau loc cine oficiale la care erau invitate aproximativ treizeci de persoane. De regula, la cinele de curte erau servite 7 pana la 13 feluri, iar la mesele oficiale se prefera bucataria franceza. Cinele durau de obicei intre 40- 45 de minute si se vorbea doar cu vecinii imediati.
O data pe saptamana, duminica, familia imperiala se aduna la o cina de familie, la care fiecare membru aflat in Viena era obligat sa participe.
La palat functioneaza si astazi Scoala spaniola de echitatie, singura institutie din lume unde se pastreaza si se cultiva inalta arta a calariei renascentiste. Vizitatorii pot viziona spectacole cu celebrii cai lipitani.
Dupa vizitarea palatului, ne-am indreptat spre poarta cu cupola Sf. Mihail, una dintre vechile intrari ale Palatului Hofburg.
Cei care vor sa intre si mai bine in atmosfera, pot face un tur cu trasura prin palat si prin zona centrala a Vienei. Sunt disponibile si masinile de epoca, pentru cei pasionati de automobile.
De aici ne-am indreptat catre celebra cofetarie din apropierea palatului, Demel, care aproviziona cu dulciuri membrii familiei habsburgice. Este si astazi cea mai cautata cofetarie din centrul Vienei, pastrandu-si standardele care au consacrat-o in istorie.
Trimis de geani anto in 19.11.23 09:50:47
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.20772900 N, 16.36615300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Palatul Hofburg, VIENA" (deja existentă pe sait)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@geani anto: Am vizitat Viena în 8 zile ploioase în 2010. Am scris atunci unul din primele mele reviewuri pe AFA. Mi-a făcut plăcere să-ţi citesc reviewul care a adus la suprafată multe amintiri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2018 În vizită la Palatul Hofburg — scris în 09.06.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Palatul Hofburg — scris în 21.07.15 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Palatul Hofburg: Colectia de portelan si argintarie, Muzeul Sisi si Apartamentele Imperiale — scris în 20.08.10 de magdalena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2009 Palatul Hofburg - un loc care merita vizitat — scris în 07.07.11 de luciaoradea din ORADEA - RECOMANDĂ
- May.2005 Hofburg... o poveste imperiala — scris în 15.11.12 de lorelei34 din RM. VALCEA - RECOMANDĂ