GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Kairouan, cel mai sfânt oraș din Africa
Astăzi vă prezint vizita unui important oraș tunisian, multă vreme și capitală, cel mai sfânt oraș din Africa și al patrulea cel mai sfânt oraș din lume după Mecca, Medina și Ierusalim.
Vizita aceastui oraș nu era în programul meu inițial, doream o jumătate de zi excursie la acele călduri de peste 40 grC și cumva la ora 14.00 să fiu în piscină cu halba de bere în mână, dar nu am găsit doar unele excursii care ocupau toată ziua. Dar până la urmă datorită acestui fapt am reușit să vizitez și acest obiectiv suficient de important cât să renunți la lenevirea din resort.
Unde se află Kairouan
Kairouan se află în jumătatea nordică a Tunisiei dar nu suficient în nord cât să nu te prăjești la soare bătând și vântul saharian. Marea mediterană se află la 50 km orașul Sousse. Din Monastir se fac 75 km până aici iar de la capitala Tunis 184 km.
Autostrada tunisiană care străbate țara din nord în sud și se cheamă A1 nu ajunge până aici în Kairouan. Am circulat doar parțial pe A1 până am ajuns pe un drum național care aici sînt pe litere deci de la intersecția din dreptul orașului Masakin am circulat pe P12 până la Kairouan.
Kairouan are 2 centuri de circulație o centură internă care înconjoară zidul orașului din secolul VII și o centură externă. Autostrada am observat-o în stare bună iar drumurile naționale așa și așa. Cele secundare sînt praf...
De și Kairouan este un important oraș turistic și economic căile de acces sînt doar rutiere. Nu se poate accesa cu trenul (a existat acum o sută de ani linia Sousse-Kairouan, acum nu mai e) și nici cu avionul. Cel mai apropiat aeroport se află la Monastir, 75 km, iar cea mai apropiată gară de tren în Sousse.
Despre Kairouan
Orașul este reședința guvernoratului cu același nume conform recensământului din 2014 are 168000 locuitori iar din punct de vedere al înălțimii deasupra mării se află la 68 m altitudine. Clima este semi-aridă fierbinte ceea ce am simțit și eu. Un record maxim de temperatură de exemplu a fost de 51 grC. De și există această climă sălbatică-fierbinte oamenii totuși cultivă dacă au și apă la dispoziție. Ocupația celor din zonă înseamnă și agricultură iar plăntuțele trebuie udate, acest lucru reușind prin irigații funcționale în această zonă. Există și ceva industrie în Kairouan din care în proporție de 50% este profil alimentar. O ramură importantă este turismul, și acesta aduce mulți bani am fost unul dintre plătitori pentru a vedea acest loc. Ar mai fi turismul cu ocazia pelerinajelor, a ramadamului, etc. Deci locuitorii dacă nu reușesc să lucreze într-o firmă sau să cultive plante, vor lucra în turism sau vor face propria afacere, de cazare, comerț, etc.
Istoria orașului
Istoria orașului începe în anul 671, atunci când arabii conduși de Oqba Ibn Nafi și dornici ei de o cucerire după model roman, fenician, bizantin au hotărât: aici rămânem, aici oprim caravana. Din punct de vedere etimologic numele orașului provine din cuvântul caravană. Locul ales a fost oarecum strategic, să nu fie atât de expus ca la malul mării dar să nu fie nici prea departe, locul a fost înființat ca tabără de bază pentru alte expediții încercări de cuceriri locuri. Tot pe aici exista și drumul spre munții Atlas, iar arabii plecau de aici pe acest drum pentru a încerca să cucerească noi teritorii. Poporul berber prezent pe acest pământ ataca regulat orașul iar în 745 au reușit acest lucru în întregime. În prezent observăm un mix de etnii și o conviețurie posibilă. De exemplu toți ghizii mei în excursii atât anul trecut cât și în acest an sînt de origine berberă.
Orașul a devenit în scurt timp un important centru de cultură islamic și a rămas așa până în zilele noastre.
Vizita mea și obiectivele văzute
Plecarea a fost devreme dar după micul dejun sfânt. La urcare ghidul de origine berberă super-documentat și vorbitor la perfecție franceză-engleză m-a salutat și m-a întrebat de care grup doresc să mă alătur. În minibuzul (mai mic decât un autocar dar mai mare decât un microbuz) folosit pentru excursie era un grup de francezi și un grup de englezi. Ghidul făcea prezentările obiectivelor în limba engleză și apoi în limba franceză. Eu m-am alăturat grupului de englezi franceza era mai dificilă pentru mine, am cam chiulit la orele de franceză din clasele V-VIII. În minibuz folosea un microfon și pe parcursul călătoriei prezenta diferite informații despre Tunisia în general dar și despre locurile unde urma să mergem.
Prima oprire-rezervoarele aglabiților
După ce am pătruns în orașul Kairouan și circulat pe centura interioară, am făcut prima oprire. Locul este atât turistic cât și util aici se află centrul de informare turistică într-o clădire cu turn de observare iar alături se află rezervoarele de apă construite de aglabiți 2 iazuri în formă rotundă care se alimentau cu apă prin canale și râuri/lacuri din apropiere. Rezervoarele sînt imense și erau proiectate pentru a alimenta cu apă un oraș întreg. Rezervoarele erau legate de alte rezervoare/fântâni mai mici tot prin niște canale.
Rezervoarele au fost construite între anii 860-862 de către aglabiți popor care trăia în nordul africii dar și și sudul Europei, Italia, Sicilia de ex. De pe turnul de observare am putut observa din punct de vedere dimensional imensitatea rezervorului mai mare cu un diametru de 128 m. Celălalt rezervor vizibil mai mic are diametrul de 38 m. Având un pic de timp liber am putut intra pe perimetrul bazinelor precum și într-un parc amenajat de lângă. Să nu vă gândiți că un parc acolo este ca la noi, verde cu mulți copaci. Parcurile de regulă au iarba arsă, iar plantele, arbuștii sînt rezistente climei de acolo.
În centrul de informare turistică, o clădire în care putem urca până sus ca să observăm împrejurimile intrarea se face printr-o zonă de securitate unde se scanează bagaje mici, rucsac, tot. Pentru acces în turn se plătesc 12 dinari (18 lei) iar pe scări observăm tablouri, fotografii vechi despre Kairouan. Mai avem acces la toalete și un magazin mic.
A doua oprire-mauzoleul berberilor
Mauzoleul Sidi Sahbi (cu numele adevărat Abu Zamaa) și moschea berberilor se află la limita zidurilor orașului în apropiere centurii. În apropiere se găsește Kids Land (l-am văzut și pe King Kong la propriu pe acolo avea o înălțime de bloc cu 4 etaje...) dar și restaurante astfel cei neinteresați de aceste locuri sfinte vor putea face altfel de vizite. Orarul de vizitare este 7.30-14.00 vara, 8.00-15.00 iarna. Pe perioada ramadamului prăvălia se închide la ora 14.00. O vizită independentă (nefăcând partea unei excursii) costă 12 dinari pe aici.
Clădirea a fost construită în secolul XIII ca și mormântul lui Sidi Sahbi. O renovare ulterioară a avut loc în secolul XVII. Tot în acest secol clădirea a fost reînnoită, construind și o școală religioasă unde se învăța despre koran. Domul care se ridică deasupra fostei școli coranice s-a construit în 1787.
Din punct de vedere turistic 1990 a fost anul expansiunii, renovării și pregătirii pentru vizitatori.
Povestind despre vizita mea aici:
Minibuzul a parcat în piața din fața mauzoleului, o piață imensă în care pot parca și zeci de autocare. După intrare a urmat îmbrăcarea de rigoare. Eu am primit o fustă, alții o rochie cum numai popii o port. Asta este regulamentul fără prea mult corp personal expus, iar având în vedere temperaturile de acolo cam toată lumea era în pantaloni scurți. maieu, etc.
În fine după sesiunea de fashion ne-am îndreptat tot grupul spre interior. Am trecut prin curtea largă și pătrată și am pătruns precum otomanii pe sub un minaret construit în stil mauro-spaniol. Aici vom putea vizita 2 curți interioare. Prima curte este mărginită de arcade și coridoare deschise dar acoperite. Pereții de aici ne povestesc despre koran atât în imagini cât și în texte arăbești. Acesta se numește vestibulul de la Zaouia. Din interiorul acestei curți se poate admira acel minaret singura construcție care se ridică oarecum un pic peste toată clădirea.
Urmează încăperea în care putem admira domul din interior. După aceea vom ajunge în cel mai important loc din această moschee, Zaouia, s Patio. Curtea interioară cu arcadele și coridoarele este extrem de pictată și decorativă. De aici se poate intra în diferite locuri, există o sală mică și o sală mai mare de rugăciune, în ambele locuri există un paznic care are grijă ca cel ce intră să se descalțe iar la ieșire să dea cu apă sfințită peste cel care a ieșit. Tot din această curte se poate intra la mormântul lui Sidi Sahbi și în sala principală de rugăciune ale moscheii care are o legătură și din curtea interioară cel mare de la intrare.
Vizita aici în moschee a durat cca 45 minute, la ieșre mi-am lăsat fusta acolo și am continuat vizita în împrejurimi, străzile în jur. Am trăit puțin pe scurtă durată însă atmosfera și pulsul orașului, am intrat puțin pe străduțe secundare, am văzut oamenii de acolo și modul de viață.
A treia oprire: Mosque of Uqba, sau marea moschee din Kairouan
Este veche cât viața orașului, doar aspectul s-a mai schimbat. Cea mai veche și cea mai mare moschee din Kairouan a fost construită în 670-675. la ordinul lui Oqba Ibn Nafi fondatorul orașului. Să nu credeți că această moschee arăta întotdeauna așa cum vedeți cu ochi de vizitator. În toți acești ani din 675 până în 2023 au avut loc multe modificări, schimbări, adăugiri, a avut loc și un mare cutremur o dată. Pentru turiști s-ar fi pregătit în 1972 de atunci datează ultimele renovări.
Edificiul ocupă o suprafață de 9000 mp, are un minaret de cca 30 m înălțime 3 etaje adevărate și 129 trepte. Sala de rugăciuni este imensă, sînt candelabre peste tot, pe jos sînt covoare multe iar pentru acces interior se descalță. Sala de rugăciune ocupă cca o treime din suprafață are multe arcade și galerii, câteva cupole se înalță deasupra acestei săli inclusiv peste mihrab și minbar. Mihrabul este asemănător unui altar într-o biserică creștină, un fel de nișă semicirculară unde stă immamul, iar minbarul este de fapt ca amvonul prezent și în bisericile creștine.
Curtea este destul de liberă dar sub această curte există (existau) rezervoare de apă. Mai avem un ceas solar pentru a ști la ce oră trebuie să se roage musulmanii. Ghidul spunea că această curte imensă pe perioada ramadamului sau altei sărbători este acoperită complet de covoarele enoriașilor care au venit la pelerinaj sau să se roage. E un fel de Șumuleu Ciuc de la noi sau ceva de genul Lourdes din Franța.
La vizita noastră la intrare trebuia trecut de filtrul de securitate, după care a urmat acolo pe loc îmbrăcarea de rigoare. De această dată am primit o rochie, dar ceva mai deosebit ca pe vremea romanilor. A urmat plimbarea prin marea moschee cu 40 grade C la umbră iar cât era la soare nu vreau să vă zic. Sînt dozatoare de apă la fiecare 5 m pentru evitarea deshidratării. Ghidul și-a povestit numărul atât în engleză cât și în franceză. Am avut timp liber suficient după aceea atât în moschee cât și afară. Am putut să observ ceva din medina Kairouanului. Comerțul este în floare și aici, și dacă bei o cafea într-un local perfect autentic deja de simți ca și cum te-ai născut acolo. Da este atât interesant cât și fermecător cu toată căldura cu tot, dar să fii turist și nu localnic, viața nu este tocmai ușoară pe acolo. Folosind absolut tot timpul din dotare am încercat să văd cât mai multe și intrat și pe străduțele secundare nu prea atractive pentru turiști, adevărul este că e multă mizerie praf, mirosuri, etc.
Partea turistică a continuat cu ceva frumos vizita la un magazin unde proprietarul a fost suficient de bogat pentru a plăti șpaga pentru a intra în acest circuit. Am fost serviți cu un ceai deosebit și o prăjitură cu miere după o rețetă locală. Ni s-au prezentat covoare model după model de la cele subțiri la care ni s-a explicat cum să le împăturim ca să încapă în bagajul de cală până la cele groase la care ni s-a explicat că expedierea la domiciliu este inclusă în preț. Personal având deja câteva covoare acasă (pe care câteodată mă satur să le mai bat de praf când mă pune nevasta și mi-aș dori să le arunc...) am zis clar pas, dar atât englezii cât și francezii ceva mai groși la buzunare decât un român au cam cumpărat câte ceva, câte un covor, altele. Na, pentru ăștia a dat tunisianul acea șpagă ca să știți...
Altele de văzut
Kairouan este orașul celor 300 de moschee. Eu nu zic ca turistul să se oprească aici doar pentru moschee dar sînt sigur că sînt multe altele de văzut. Am văzut zidurile cetății foarte bine întreținute și în stare bună. Înconjoară tot orașul vechi. Tot ce se află în interiorul acestor ziduri merită văzut. În dreptul marii moschee se află cimitirul vechi arăbesc. Ce-i drept este complet renovat și arată foarte turistic. Dar merită văzut.
Trebuie mers neapărat pe străduțe să simți orașul, oamenii, zgomotele, gălăgia de acolo. Să simți pulsul străzii. Este ceva aparte, deosebit pentru noi. Trebuie mers fără frică nimeni nu te împușcă pe acolo. Cel mult te strigă să-i cumperi ceva marfă.
WM rog acest video la început mulțumesc
https://www.youtube.com/watch?v=oUZtjMxcYp8&pp=ygUUa2Fpb3J1YW4gYWVyaWFsIHZpZXc%3D
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Tunisia nu înseamnă doar mare și soare, distracție. Tunisia este un loc unde poți întâlni cultura și religia. Este o țară uluitoare, te surprinde cu multe.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Kairouan este un loc mai mult pentru vizitat și mai puțin pentru distracție. Imaginați-vă un loc de pelerinaj din România, sau din altă parte a Europei. Cam asta este Kairouan. Dar te poți și distra, locuri de agrement există și aici.
Trimis de AZE in 11.08.23 22:41:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TUNISIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "'Opționale' din Sousse & PEK, SOUSSE" (deja existentă pe sait)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Am completat și restul pozelor cu descriere, aseară am avut ceva probleme tehnice????
@AZE:
Interesantă această excursie la Kairouan şi cu un program de vizitare surprinzător de bogat.
Am ajuns şi eu la Kairouan în urmă cu patru ani, acest oraş fiind ultimul punct atins în cadrul unei excursii complexe de două zile, mai degrabă un circuit prin Tunisia. Spre ghinionul nostru, am ajuns cu o oarecare întârziere, fapt care ne-a împiedicat să mai vizităm marea moschee şi singurul obiectiv care mă interesa pe mine. Nici acum nu sunt prea convinsă dacă nu cumva de la început nici nu s-a dorit să putem vizita moscheea.
Din marele oraş sfânt noi ne-am ales doar cu partea comercială , respectiv cu vizita obligatorie la magazinul de covoare, de unde, evident, nu am cumpărat nimic , am pierdut timpul cu prezentarea respectivă pentru a primi ca bonus dreptul de a urca pe acoperişul magazinului respectiv de unde puteam admira şi fotografia moscheea, de fapt doar curtea acesteia.
Puţin, mult prea puţin faţă de aşteptările mele. Nici timp liber pentru a colinda pe străduţe nu am avut prea mult, astfel că ne-am mulţumit cu o sesiune de cumpărături la preţuri mai mici ca în staţiuni.
Felicitări pentru excursie şi pentru review!
Cât a costat excursia?
@nicole33: Multumesc pentru ca mi-ai citit articolul. Ai relatat si tu despre excursia de acum 4 ani. Din pacate daca o excursie nu este organizata pe cont propriu pot avea loc surprize sarirea peste obiective timp prea putin. Am avut parte si eu de asa ceva.
Pretul l-am descris ori in penultimul articol cu posibilitati de distractie in Tunisia ori in articolul de cazare (El Mouradi Selima Club 3 stele) -- vezi impresii, vezi impresii
Pretul a fost de 55 euro si a cuprins 3 obiective, durata 12 ore.
Buna ziua, ce valuta se accepta la ei, moneda lor sau se poate plati si cu euro/dolar, in cazul in care vreau sa cumpar ceva din afara resortului?
Multumesc
@@Ildy: Bună ziua
Moneda națională în Tunisia este dinarul tunisian (TND). 1 TND=1,47 ron. Locuri de schimbat banii în dinari tunisieni se află de obicei în hotelurile resorturile alese. De regulă acolo unde se plătește taxa turistică (în Tunisia se plătește o taxă turistică care este diferită între resorturile alese, de exemplu pentru un resort de 5 stele se plătește taxă mai mare și la un resort de 3 stele mai puțin) se pot schimba și banii.
Banii se schimbă din valută de exemplu euro, dolari, lire sterline. În unele resorturi mai sînt și bancomate de unde se pot scoate cu un card de debit în lei direct în dinari tunisieni. Eu am schimbat în ambele cazuri (am fost în 2022 și în 2023) din valută și nu am fost atent dacă era și un bancomat pe acolo dar parcă am văzut.
Bineînțeles că sînt bucuroși dacă cineva plătește în dolari sau euro dar în unele cazuri este mai avantajos de plătit în dinari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Monastir în două ore — scris în 17.08.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2019 Tunisia. Spre sud, spre deșert — scris în 12.06.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2019 Cartagina și Tunis într-o singură zi — scris în 10.06.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ