Locul unde m-am nascut - vesnic purtat in suflet - Simleu Silvaniei (SJ)

TIPĂREȘTE

,,Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca, ... parca si acum imi salta inima de bucurie “. Am asteptat reintalnirea cu parintii nostri, ne-am pregatit din timp: ce sa le luam, cam ce au ei nevoie, si daca mergem si la cumnatii in Maramures, sa nu mergem nici la ei cu mana goala. Am cumparat de toate, am impachetat, am invoit copilele luni si marti-1 si 2 noiembrie 2010 de la scoala si am pornit la drum intr-o dimineata insorita de sambata, 30 octombrie 2010. Eram incarcati cu tot ce trebuie. Am pornit spre Pitesti pe autostrada dimineata devreme, la ora 6, caci oricat am pus ceasul desteptator sa ne sune, tot ne-am trezit inaintea lui, si l-am oprit noi. Eu cand am un drum asa lung de facut nici nu prea pot sa dorm. Stiam ca ai nostri ne asteptau, stiam ca vor sa ne vada cat mai repede si pe noi, copiii si pe nepoate. Dar ce frumoase vacante au ele doua acolo, ce de prieteni de joaca au, caci bunicii, oameni harnici, gospodari, au o casa frumoasa langa padure, aer curat, strand cu apa termala, dealuri cu poieni si multe flori, padure cu izvoare, ce sa mai doresti intr-o vacanta? Asa ca am stat tot timpul cu gandul la ei... Dar drumul pana acolo la Simleul-Silvaniei (Salaj) este unul lung, obositor, cam 9-10 ore, cu micile opriri de mici necesitati.

Ce bine ca exista soseaua de centura a Pitestiului si ce drum bun! E o placere sa treci pe acolo. Apoi spre Ramnicu Valcea, drumul e reparat, stim din anii trecuti ce greu strabateam acea zona, vestita pentru popasul unde se mananca cei mai gustosi mici si carnati din zona. Ce de semafoare erau-acum au disparut, drumul e nou, frumos, la fel e si Valea Oltului, pana ce am intrat pe viaductul Carligu Mic-am crezut ca rupem masina-oare cum de s-a stricat in asa hal acel viaduct? am intalnit si un santier, se lucra de zor la intarirea peretelui stancos cu plasa si piroane, astfel ca stancile sa nu mai ajunga pe sosea. Dar peisajul e de vis-in partea dreapta Oltul, in care se oglindeau padurile ruginii, si stanci semete si care purta pe apa un frumos covor de frunze galbene, milioane de barcute multicolore... Ne-am bucurat ca la intrare in Sibiu nu am stat decat de 2 ori la semafor, probabil era inca dimineata, ca in alte dati stateam si 30 minute ca sa intram in oras. Putem sa spunem ca in drumul spre Simleu, Sibiul se afla cam la jumatatea distantei, asa ca intotdeauna cand ajungem aici si coboram spre aeroport, ne incurajam in gand spunandu-ne ca jumatate din drum am parcurs. Au urmat apoi Sebes, ca apoi la intrare in Alba Iulia, era o coloana de masini de vreo 2 km, drumul fiind in curba, podul cel frumos de la intrare in oras se vedea de departe-ne-am zis, aici ramanem, ca apoi imediat vazand ca si in spatele nostru, in coloana deja formata, faceau cale-intoarsa, am intors si noi urgent pe loc si am luat-o imediat in stanga, printr-un sat, practic am mers in paralel cu centura orasului, ca apoi drumurile, intr-un final s-au unit si am ajuns din nou pe drumul obisnuit... Precupeti la tot pasul, cu pahare din sticla, vaze pt. flori, diverse modele si culori, din sticla sau semicristal, intalnesti la marginea drumului aici-stiindu-se faptul ca in Alba Iulia este o fabrica de sticla. Am ajuns la Turda, unde ne putem mandri si noi, ardelenii, cu 50 km de autostrada care e gata, si care practic ocoleste Clujul, dar fiindca spre Nadasel, mergand de pe autostrada, drumul e plin de gropi, si sunt si vreo 20 km, nu am mai riscat nimic si am luat-o tot prin centrul orasului Cluj-Napoca, am coborat dealul Feleacului, care are un renume destul de urat in ceea ce priveste sutele de acccidente petrecute aici. Fratele meu, aflat la volan, isi aduce cu drag aminte de anii cand era student aici, la Cluj, deci cunoaste orasul ca in palma, un oras curat, frumos, civilizat, care merita vazut de cei care inca nu au ajuns aici... Vestita in lume este frumoasa Gradina Botanica de aici, dar si Catedrala din centru, statuia lui Avram Iancu si Teatrul National. De la Cluj drumul urca si coboara prin muntii Mesesului, strabatem paduri ruginii, trecem prin locuri rupte din poveste, cu o multitudine de culori frumoase de toamna. A fost toata ziua un soare superb, care lumina feeric padurile strabatute, asa ca am avut cu ce sa ne incantam ochii. Intr-un final ajungem la Zalau-oras resedinta de judet. Iau legatura cu ai nostri, ne asteptau cu masa pusa, de aici mai aveam 20 minute... au trecut repede, am coborat dealul Varsoltului, de aici de sus se vede barajul de acumulare care alimenteaza orasul natal cu apa, iar in dreapta departe se vad dealurile Magura Simleului. Am intrat in oras, am trecut podul peste raul Crasna, care imparte orasul in doua, o parte cu blocurile, un cartier intreg, si cealalta parte cu case. Am inceput, din centru, sa urcam pe strada copilariei noastre, caci parintii si-au facut o casa sus, spre padure. Cine nu a auzit de acest orasel, pot sa spun ca este situat intr-o depresiune si este inconjurat de dealuri inalte, pline cu vii si pomi fructiferi, practic si cand urci strada, observi cat s-a sapat in deal ca sa se poata construi casele, fiecare casa, avand spre deal, in curte un zid destul de inalt, facut din piatra, ca sa nu se surpe dealul peste case. Oamenii sunt obisnuiti sa stea aici, adica s-au invatat sa doarma linistiti, dar am vazut multi turisti trecand prin fata casei parintesti care faceau poze si se minunau. Sus pe deal, practic drumul urca mult in curba si undeva deasupra casei parintesti, ajungi la ruinele unei cetati dacice, cand eram mica ma jucam aici, am si acum in pod, intr-o punga, cateva bucati din ulcele de lut, sper ca nu le-a aruncat mama. Dar din ce spun parintii mei, si in curte acolo, cand au sapat la casa, au gasit o roata a olarului, cu care dacii macinau graunte, care au donat-o muzeului de istorie din Zalau si acolo poate fi vazuta si acum. Orasul Simleul-Silvaniei se poate lauda, printre altele cu apa termala, care iese din pamant la o temperatura, stiu eu de 60 grade, exista si un strand frumos amenajat la intrare in oras, in partea stanga, cum vii de la Zalau. Curios ca si-a pastrat numele de ,,Broscarie”, de pe vremea cand era doar o balta cu broscute, cu multi ani in urma. Apa termala s-a gasit si la 13 km de oras, spre Oradea, unde exista statiunea Baile Boghis, care are mai multe bazine, si afara si in aer liber, si care in ultimii ani s-a imbogatit si cu un hotel si un camping. Ce mai are orasul e o fabrica de sampanie Silvania-sampanie alba si roz, vin spumant, diverse lichioruri, e si un magazin de desfacerela poarta cu preturi neasteptat de mici. Ce mandra sunt cand, de revelion, departe de Ardeal, desfac o sampanie Silvania. Orasul mai are vestita fabrica de mobila Simex, care lucreaza in cea mai mare proportie pentru export, am vazut aici garnituri de mobila care puteau concura oricand cu ce am vazut pe la castelul Peles. Binenteles ca si preturile sunt pe masura.

Am urcat strada, am ajuns in dreptul casei, tata era pe strada, ne astepta, mama era pe la bucatarie, imediat ne-au inconjurat copiii de pe strada, care, auzind ca fetele noastre au ajuns, au iesit in graba sa le intampine. Ce de imbratisari, ce de pupaturi, ce de poze... a urmat o masa copioasa, caci cum eram veniti de departe, ne era foame tare asa ca am inceput cu un paharel de palinca facuta de tata si apoi, tine-o sa te tii. A facut mama galusti cu prune, ca sa va fac pofta acum, le-am si pozat, ditamai castronul, friptura de porc la cuptor cu cartofi, prajituri de casa cu ciocolata, ciorba de perisoare, vinete cu maioneza si ciupercute cu usturoi... Acolo in Ardeal nu exista bors, asa ca ai nostri acresc cu lamaie ciorbele sau zeama de varza murata... Si fiindca era spre ora 16 inca mai era ziua, soare, am urcat si in gradina, unde munca tatalui se vedea la orice pas... a mai disparut un pom-ciresu cel urias, il taiase tata, ce rau imi pare dupa el, cate cirese nu mancasem din el, dar crescuse mare, tinea umbra la vie si doar cu scara mai culegeai, asa ca... Peisajul de aici de sus e mirific, se vede casa, jos in vale si peste drum, padurea de aluni plina cu veverite-s-au invatat cu oamenii, bag seama, caci coboara de multe ori si vin pana la poarta casei. Peste tot frunze ruginii, frumos colorate, care la o mica adiere de vant, cad, ca la un semn, si se astern pe pamant-vorba cantecului maramuresean ,,care frunza pica jos/ nu mai urca unde-o fost “. Am stat mult de povesti, si cu cativa vecini, bucurosi sa ne vada, si mai ales ca a doua zi, duminica urma sa plecam mai departe, spre Maramures. Fiind zona de padure, mai umeda decat aici, in capitala, seara se face racoare, asa ca ai nostri, fac de mult foc in cazanul cu lemne.

Dar principalul motiv pentru care am facut acest drum este ca de 1 noiembrie, in tot Ardealul este ziua celor care nu mai sunt printre noi, se curata mormintele si se pun candele si flori, coroane. Cine ajunge in Ardeal pe 2 noiembrie va observa, din masina, ca toate cimitirele au multe flori si candele... ceea ce, venind spre Bucuresti, inapoi, de la Brasov incoace nu am mai vazut nimic. Nu a existat an in care sa nu mergem, cu aceasta ocazie, acasa si in Maramures, macar o data pe an, dar am mai fost, anul asta si de Pasti tot acolo, la Simleu. Am adormit sambata seara tarziu, ne-am depanat amintiri de vacanta, parintii mi-au aratat pozele facute la Nisipurile de Aur la hotelul Kaliakra, caci nu avusesem ocazia inca sa le vad, poze despre acest hotel mult depunctat de unii membrii AFA. Cateva impresii ce au trait ei acolo am scris si eu, dar fiecare scrie ce doreste, lor le-a placut mult acolo si doresc sa revina tot acolo in anul urmator...

... Ne-am trezit cu greu duminica dimineata, simteam aerul acela rece de padure ca ne-a patruns pana in oase, dar trebuia sa urcam si la bunica la cimitir, apoi de aici am facut o plimbare prin centrul orasului. Ne-am plimbat prin frumosul parc, modern amenajat, curat, soarele era atat de puternic incat cu greu puteam sa ramanem nemiscati pt. poze. In jurul orei 11 am pornit spre Maramures. Stiam ca cumnatii ne asteapta, nu ne vazusem de un an, de la celalalt 1 noiembrie, dar timpul trece atat de repede incat nici nu realizezi acest lucru, decat cand ajungi din nou acolo. Stiind ca drumul pe la Baia Mare e mai prost, am luat-o tot pe la Satu-Mare, ca si anul trecut., prin tara Oasului, pe la Satu Nou, Negresti-Oas, ce case frumoase au osenii, cata tristete ascund acele case (Se stie ca din aceasta zona au plecat sa lucreze in alte tari multi parinti, ori doar unul dintre ei, ori chiar amandoi, si si-au lasat copiii mici acasa in grija bunicilor, ori alte rude, si nu i-au vazut ani la rand, si ei au crescut singuri si fara caldura si dragostea parinteasca, dar primeau bani periodic, macar atat, totusi multi copii nu au rezistat si s-a ajuns la tragedii despre care ati auzit, de multe ori, din ziare.) Dar asa sunt vremurile, ca sa ai ce iti trebuie mai tarziu, unii recurg si la acest fel de sacrificiu, care, dupa parerea mea, fiind mama, nu l-as face. Am vazut ca exista si o oarecare concurenta intre ei, caci unii isi stricau acoperisul ca sa mai faca inca un etaj, si inca unul, ca sa nu fie mai prejos cu nimic fata de vecinu... Aici luxul e la el acasa, aveti ce vedea, chiar si in trecere din masina, cum am facut-o noi, caci din mers am facut pozele... - de la balustrade si porti din inox, masini scumpe-doar Mercedesuri, Audi, etc, vile doar cu termopane, unele au si lifturi interioare, sculpturi ca si la muzee, statui... -ce folos de ele ca ei tot gramada dorm intr-o camera si lasa casa cea noua, nefolosita, de zestre copiilor... Am oprit sus in varf la un popas foarte renumit- ,,Sambra Oilor”-unde se mananca un bulz cu mamaliga, branza de oaie si jumari nemaipomenit. Aici a aparut in ultimul an o superba moara de apa, chiar la sosea, e si un restaurant recent facut, tot aici. Stiu ca multi dintre voi, nu distingeti cele doua zone-tara Oasului de tara Maramuresului, nici nu ati avea cum, deoarece nu ati trait pe aceste locuri. Ma deranjeaza de multe ori cand apar la TV dansuri populare din Oas si jos, la comentarii scrie ca sunt dansuri din Maramures. In primul rand difera portul popular-osanul, fata de morosan, dar mai ales la femei-osencele au fuste mult mai scurte si crete, chiar exagerat de scurte, purtate indiferent de varsta, de frumusetea corpului... bluza e tot alba, dantelata la margini, dar are cojocelul-pieptarul acela scurt in fata negru, care nu acopera pieptul in intregime- pe cand morosencele au ,,zadie”-peste fusta mai lunga si creata au un sort in fata si spate, tesut la razboi din lana, in dungi-ori rosu cu negru, ori albastru cu negru, ori galben cu negru. Fetitele noastre sunt pe jumatate morosence, si cu mandrie va arat si voua niste poze cu ele imbracate asa, facute in anul 2002. Pot sa va spun ca amandoua au costume populare autentice, cu opincute, dar le e rusine sa se imbrace asa, s-au imbracat odata la serbare la gradinita si atunci cu mare efort, deci costumele sunt acum la bunici acasa.

Drumul de la Satu-Mare spre Negresti Oas e superb, am trecut printr-un tunel facut de padure, in culori minunate, va arat si voua cu ce ne-am incantat noi ochii, de o parte si de alta a soselei, sunt paduri dese, peste tot era un covor imens de frunze ruginii...

De aici de sus, de la popasul Sambra Oilor, drumul coboara, si lasam in urma tara Oasului, adica judetul Satu-Mare, si intram in judetul Maramures, tara Maramuresului, si ajungem in localitatea romaneasca Piatra, de unde in partea stanga imediat langa sosea, apare borna care desparte Romania de Ucraina. Am subliniat ,,localitatea romaneasca Piatra”, deoarece, lasand gluma la o parte, aici, ca si cum am pleca in Bulgaria sau Grecia, in cazul nostru, am primit pe telefoanele mobile fiecare sms prin care eram anuntati asa: ,,bun venit in Ukraina! tarife roaming (Euro cu Tva): Apel local: 0.930; Romania: 1.736; alte tari: 2.170; primit: 0.806; SMS: 0.434... Spun si scriu asta deoarece inca mai pastrez acele 2 sms-uri, caci 2 au fost... Ce ziceti de asta, dragii mei? pai in zona aia daca vorbeam cu mama, ma taxa, stateam si cu grija, dealtfel, sa nu ne sune cineva, ca era taxata si acea persoana... si eram doar la cativa km de Sapanta. Raul Tisa si granita erau atat de aproape, si casele de la ucraineni, incat puteai sa vezi satele lor, cu biserici cocotate sus pe deal, case modeste si masini de mana a doua, cum vezi dealtfel la bulgari, cam asa erau. Nu mai zic ca la radio in masina prindeai doar posturi in limba lor, pe o buna bucata de drum... multi ar spune-o ca acolo am ajuns ,,unde se agata harta-n cui” si pe buna dreptate. Am trecut prin Sapanta, comuna vestita pentru Cimitirul Vesel de aici, unde am ajuns de multe ori si de fiecare data era coada la intrare, autocare cu turisti straini. Cine nu a vizitat zona, o recomand cu caldura. La intrare in Sighet, in stanga soselei am vazut un punct de vama unde cumnatu meu trece des, pentru diverse cumparaturi... De la Sighetu Marmatiei, in 13 km am ajuns la destinatia noastra, comuna Rona de Jos, localitate de frontiera, aflata deci aproape de Sighet, pe drumul care duce spre vestita statiune montana Borsa... La cumnata mea in curte era zarva mare, caci de anul trecut au aparut in curte doi ciobanesti mioritici care ne-au intampinat cum se cuvine. Sa te pui din nou pe pupaturi, cadouri, iar o masa imbelsugata cu sarmale, cozonaci, prajituri, ciulama de pui si binenteles vestita palinca de mar, facuta de cumnatu, care are 54 grade si care, pentru cel neexperimentat, simte ca ii ia gura foc... ce Ouzo, ce whisky, nu se compara nimic cu palinca noastra curata de acasa... Fiind o dupaamiaza de duminica, am depanat amintiri, nepotii mei sunt plecati la lucru in Spania, Italia, iar cumnatii stau cu dorul lor-nepotu isi ridica acum casa noua si frumoasa in curte acolo. Cumnatii au animale, o intreaga gospodarie cu porci, vaci, gaini, stupi, au fan de strans din gradini, tot timpul au de lucru, ma uitam la mainile lor, ce maini muncite au, saracii, viata grea duc ei acolo, in timpul saptamanii la tara nimeni nu sta, dar duminica aici niciodata nu se lucreaza, duminica e zi de odihna, si o respecta cu sfintenie... cei mai in varsta se imbraca in costum popular, mai ales cand e si sarbatoare in calendar si pleaca la biserica... am adus la Bucuresti palinca, slanina, sarmale, prajituri, cozonaci, lapte si smantana facute de cumnata mea, nu vreti sa stiti ce gust au... Luni fiind 1 noiembrie am mers la cimitirul de acolo, la socrii mei care sunt ingropati acolo, am trecut pe langa casa lor, care era odata plina de voiosie, acum curtea e pustie, doar cainii vecinilor mai latra a pustiu. In cimitir exista o biserica f. veche din lemn, care e si monument istoric, am vazut ca se face reclama la ea pe o borna din tabla, aflata pe aleea cimitirului. Multa lume era in cimitir, toti cu candele, flori. Aici e obiceiul ca cei mici, copiii, se plimba de la un mormant la altul si asteapta sa primeasca dulciuri, deci trebuie sa fii pregatit cu dulciuri, caci ei vin si stau in fata ta grupuri grupuri si se uita fix in ochii tai si asteapta... I-am multumit pe toti cu dulciuri luate de la capitala, care parca au alt gust, decat cum le iau ei de acolo, de la cooperativa... Vremea a fost superba, era in ziua aia un soare puternic, parca cei de dincolo se bucurau de prezenta noastra. Am avut buna inspiratie sa imi iau de la Bucuresti doar haina de piele, nu jacheta de iarna groasa, dar si haina de piele am dat-o jos, asa cald era... Am ramas in cimitir pana pe la orele 17 cand deja se insera si incepea sa fie racoare. Am pus candele si flori si la alte morminte, la cunostinte, dar si altii au venit la mormintele socrilor cu candele si flori, ca asa e obiceiul. M-am intalnit si cu cei de varsta noastra, cand, studenti fiind si fara copii, acu vroe 20 ani, am facut niste Craciunuri de poveste acolo. Ce amintiri frumoase pastram in suflet. Acum suntem toti casatoriti, cu copii, fiecare asezat la casa lui si viata isi urmeaza cursul...

Peste noapte a cazut si bruma, astfel ca marti 2 noiembrie 2010 dimineata la 6 cand ne-am trezit noi sa pornim spre Bucuresti, era un frig de nu puteai sa stai in curte. Eu sunt si mai friguroasa de felul meu, si imediat imi ingheata degetele. Am pornit inapoi spre casuta noastra de la Bucuresti, eram iar incarcati, cu de toate, si aveam niste goluri imense in stomac, si de trezitul devreme si de groaza drumului, si de faptul ca fetita cea mica, mi-a vomat tot drumul, asa ca aveam pregatite pungi si pt. drumul de intoarcere... Nu am mancat nimic, niciunul dintre noi, pusesem niste snitele cu noi, asa ca aveam ce ne trebuie. Aveam indicatii de la cumnatu sa nu o luam spre Moisei, ca e drumul prost, ci sa o luam spre Bogdan Voda, in drumul nostru spre Bistrita Nasaud. Zis si facut... Nu am sa uit acel drum mizerabil, cu gropi tot drumul, carute, baliga, curbe multe si abrupte, materiale de constructii aruncate pe marginea soselei, am crezut ca rupem masina de prost ce era., cea mica voma intruna... apoi pana la Bucuresti nu a mai mancat si baut nimic... spre Dealul Stefanitei peisajul e mirific, se vedeau muntii departe cu zapada, unde era si statiunea Borsa, paduri, poieni inca verzi cu capite de fan, peisajul a fost superb, dar ce pacat, ca drumul a fost un chin si pt. cand mai mergem acolo, chiar nu merita mers cu masina., cand exista tren si cand acesta are si vagon de dormit.

Am trecut prin orasul Nasaud, de unde drumul a inceput sa se aglomereze, spre urcare, am prins un camion in fata cu busteni din aia grosi si tine-te dupa el cu 10 km/ora, nu vreti sa stiti ce respiram de la esapamentul camionului, ca era si linie continua si doar o banda... greu de tot am ajuns la Bistrita-Nasaud. De aici drumul a continuat si am trecut prin Reghin, Targu Mures-un oras deosebit de frumos pe care l-am admirat de fiecare data in tranzit, mai ales centrul, cu cladirea Primariei si elegantele magazine, am vazut tot aici o superba florarie, cea mai frumoasa vazuta de mine vreodata, tot din masina, undeva pe dreapta, inainte de a ajunge in centru-poate @Biancuta stie mai bine despre ce anume vorbesc. Apoi am ajuns la Sighisoara, dar inainte de a ajunge acolo, pe traseu, e o zona semaforizata unde am asteptat verdele destul de mult si la care se lucreaza din primavara si tot nu e gata, e vorba de o alunecare de teren masiva. Sighisoara e si el un oras cochet, cetatea ne privea semeata de sus de pe deal, ce frumos se vede ea acolo sus. Drumul continua si ajungem la Rupea, unde am constatat cu stupoare ce mare densitate de sate de romi avem, de la Sighisoara spre Brasov, plin de romi, cu mustatile lor negre si palariile lor masive de neconfundat... Chiar am strabatut sate populate doar de romi, erau flacai f. tineri care biciuiau caii inhamati la carute pe drum, trebuia mare atentie, ca se zoreau doar ei stiu unde si ne gandeam cu groaza la masina, parca ne rugam sa nu se intample nimic in acea zona... Dar ce am constatat acum, cu acest drum facut in Maramures, ca niciodata, s-a marit numarul prostituatelor care stau la sosea, practic peste tot le vezi, e plin de ele, toate cu fuste mini si cizme lungi, de la Reghin si pana la Brasov e plin de ele., pondere mare o au si la iesire din satele de romi, mai ales acolo le-am vazut, unele stau si singure, langa padure, cat curaj, altele cate doua. La iesire din Targu Mures sus cand se urca, am vazut o masina de politie care a oprit acolo langa ele, in fata noastra, pentru radar, si ele au inceput sa faca cu mana la ia-ma nene, ca si cum faceau stopul... au imaginatie cand trebuie, nu? ...

Am ajuns la Brasov, apoi Predeal, Azuga, Busteni, era inca soare, asa ca am putut poza din mers crucea de pe Caraiman, a urmat apoi Sinaia... Spre Ploiesti in fata se zarea o ceata deasa, de nu ne-a venit sa credem, ce soare puternic am lasat in urma, ca ne ardea obrajii prin geam... La un moment dat nu mai vedeam nimic la orizont, la maxim 20 m, atat mai vedeam, si pe o asa ceata, seara, la ora 17.30 am ajuns, rupti de oboseala, acasa... Nu mai spun ca si Podul Grant l-am prins aglomerat la acea ora.

Am dormit bustean pana a doua zi, miercuri, si apoi toata saptamana trecuta ne-am revenit, ne-am odihnit, ne-am pus gandurile deoparte si ne-am continuat activitatea de zi cu zi. Ce mai e de zis? Cam nimic, caci toate acum sunt amintiri frumoase, si sa fim cu totii sanatosi si sa mai ajungem pe acolo si noi, dar si voi, cei care nu ati ajuns inca. Merita.

---

VIZUALIZĂRI: 5467 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI