GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Capela Scrovegni din Padova
Am rezervat un articol separat pentru acest muzeu pentru că este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Padova și este, din punctul meu de vedere, un exemplu despre cum trebuie organizat un muzeu. Enrico Scrovegni a fost un bancher bogat din Padova. În jurul anului 1300, acesta a achiziționat un teren în preajma Arenelor romane din Padova, pentru a construi un palat. Alături a făcut o capelă, în care ulterior a fost înmormântat. În timp, palatul nu s-a păstrat, capela însă da.
Scrovegni l-a angajat pe toscanul Giotto, care era deja cunoscut la vremea respectivă, pentru a picta această capelă. Giotto a fost cel care a introdus perspectiva în pictură și a realizat o distanțare față de stilul bizantin practicat până atunci în pictură. Fețele personajelor lui sunt mult mai umane și mai calde, reflectă starea sufletească a personajelor, nu sunt reci și impersonale, ca ale sfinților bizantini.
De-a lungul timpului, capela se deteriorase destul de mult. A fost restaurată și, pentru a asigura conservarea monumentului, s-au luat măsuri speciale. Una dintre acestea este limitarea drastică a numărului de vizitatori. Astfel, se intră doar în tranșe de câte 25 de persoane la fiecare sfert de oră. De aceea, este bine să rezervați biletele online din timp. Site-ul pentru rezervarea biletelor este acesta: cappelladegliscrovegni.vivaticket.it. Pentru rezervare trebuie să vă faceți un cont pe vivaticket (este gratuit).
De asemenea, în urma restaurării, au introdus un sistem special de iluminat, cu niște reflectoare bine plasate, care compensează lumina naturală. Astfel, dacă lumina naturală e scăzută, reflectoarele suplimentează iluminarea, dacă lumina naturală e puternică, reflectoarele își reduc din intensitate. Astfel, pictura este supusă unei iluminări constante pentru a nu fi deteriorată.
În cazul în care ziua aleasă pentru vizitare este luni, atunci se vizitează doar capela și biletul costă 8 euro. Pentru celelalte zile, există un bilet combinat care include Capela Scrovegni, Muzeul Civic și Palatul Zuckermann, și costă 13 euro. Părerea mea este că cele două muzee merită cu prisosință vizitate, mai ales Muzeul Civic. Acesta conține o pinacotecă impresionantă și un muzeu de arheologie, peste care noi am sărit pentru că nu suntem cine știe ce fan „pietroaie”.
Muzeul Civic se află chiar în clădirea unde se află casa de bilete. Palatul Zuckermann se află vis-a-vis și e un muzeu foarte plăcut și ușor. Se pot admira aici vase din porțelan, servicii de masă, argintărie, mobilă, îmbrăcăminte, o colecție frumoasă de bijuterii, miniaturi frumoase, o colecție impresionantă de monede.
În capelă și în Muzeul Civic nu se poate intra cu nici un bagaj mai mare de 10x15cm. Au un dreptunghi-martor și dacă pui, de exemplu, poșeta pe el și depășește acest contur, atunci trebuie s-o lași la garderobă, care este gratuită. Noi aveam borsete, care s-au încadrat în dimensiuni, ce-i drept a mea a fost cam la limită.
După rezervarea online vi se trimite un fel de voucher. Acesta nu este biletul propriu-zis. Biletul propriu-zis se ridică de la casa de bilete. De aceea este bine să vă prezentați cu 15 minute înainte de ora de pe bilet și să aveți voucher-ul listat la voi.
Rezervarea este nominală, inclusiv însoțitorii, adică la momentul rezervării spuneți numele tuturor persoanelor pentru care ați făcut rezervarea. La un moment dat, chiar nu înțelegeam de ce îmi cer atâtea date pentru a rezerva un bilet la un muzeu. Cred că doar numărul de la pantofi nu mi l-au cerut :) . După ce am văzut cum se face speculă cu biletele rezervate online la Vatican și la Colosseum, m-am lămurit. Aici nu e cazul, totul este cât se poate de serios.
Intrarea nu se face direct în capelă. Se intră mai întâi într-o clădire anexă, unde stai 15 minute să te aclimatizezi. Adică nu intri transpirat și respirând din greu în capelă, ca să distrugi pictura, ci stai și aștepți să ajungi la o temperatură adecvată. Condițiile de umiditate și temperatură sunt foarte strict controlate în capelă. Ușile de acces în această clădire anexă a capelei se deschid o singură dată exact la ora la care scrie pe bilet. Dacă ați întârziat 3 minute, ați pierdut biletele.
În timp ce stai frumos pe scaun să te aclimatizezi, în încăpere se proiectează un filmuleț în limba italiană, cu subtitrare în engleză (ca să înțeleagă toată lumea) despre ceea ce vei vedea în capelă. În capelă este posibil fotografiatul, fără bliț, bineînțeles. În total, vizita în capelă durează 30 de minute: 15 minute în sala de aclimatizare și 15 minute în Capelă propriu-zis. Capela nu e mare, cele 15 minute de stat efectiv în interior sunt suficiente, după părerea mea.
Pictura din capelă este organizată pe 3 nivele și e asemenea benzilor desenate: adică spune o poveste, începând cu nivelul cel mai de sus; de la stânga la dreapta, sunt prezentate scene de dinainte de nașterea lui Hristos, scene cu Ioachim și Ana, părinții Sfintei Marii, nașterea Mariei, continuă cu buna vestire, nașterea lui Hristos, cei trei magi, minunile săvârșite de Hristos, cina cea de taină, apoi răstignirea și învierea.
Pe cel mai de jos nivel apar față în față pe cei doi pereți laterali viciile și virtuțile. Niște aspecte mai deosebite mi s-au părut: faptul că în Cina cea de Taină, apostolii au aureole negre, doar Hristos are aureola aurie, iar în scena Nașterii este desenată cometa Halley, a cărei apariție fusese semnalată în anul 1301.
Ceea ce frapează însă chiar de la intrarea în capelă este peretele din față, unde se află Judecata de Apoi. Senzația de deja-vu e copleșitoare, apoi îți dai seama de asemănarea izbitoare cu Judecata de Apoi pictată pe Voroneț și pe celelalte biserici din Bucovina. Tema Judecății de Apoi am mai văzut-o și în alte părți, în Capela Sixtină de exemplu, dar doar cea de aici seamănă izbitor cu cea de la Voroneț.
În partea de jos a picturii apare Scrovegni (adică ctitorul) cu capela în mână oferind-o Domnului. La noi apare Ștefan cel Mare cu Voronețul în mână, oferindu-l Domnului. Tot tavanul capelei e pictat într-un albastru incredibil cu stele aurii. De fapt, albastrul, considerat de Giotto culoarea înțelepciunii (în timp ce roșul este considerat culoarea iubirii), este prezent peste tot în capelă. Ați ghicit? Exact, albastrul de Voroneț de fapt este albastrul lui Giotto. Capela Scrovegni a fost făcută în 1301-1303, Voroneț a fost făcut în 1488.
Ce este într-adevăr deosebit la noi, este faptul că la Voroneț pictura a fost făcută pe exterior, și suprafața a fost atât de bine pregătită și culorile atât de bine preparate, încât au rezistat atâția ani intemperiilor vremii. Un alt lucru extraordinar este faptul că meșterii vremii care au pictat Voronețul cunoșteau capodoperile picturii europene de la acea dată, probabil le văzuseră în realitate, deci erau culți și instruiți. Asta mi se pare într-adevăr un lucru extraordinar pentru vremea respectivă.
Crucea de lemn care împodobea altarul, pictată tot de Giotto (Crucea lui Giotto), a fost scoasă din capelă și se află în Muzeul Civic, unde am admirat-o și noi, după ieșirea din capelă.
Vizita la acest obiectiv turistic îți induce o stare de bine și de liniște sufletească, iar albastrul acela incredibil îți rămâne lipit de retină și de suflet pentru mult timp. Cum spunea cineva: „cel mai frumos cer de pe Pământ e la Padova, pictat de Giotto.”
Trimis de RoxanaGRS in 25.07.18 14:43:11
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (RoxanaGRS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ha, ha, nu mi-aș fi închipuit că la doar trei luni de când am vizitat și eu celebra capelă (eu am spus că nu e cu nimic mai prejos de Capela Sixtină), am să citesc un review pe AFA.
Asta pentru că, în ciuda faptului că Italia e plină de români, nu am întâlnit niciunul în Giardini dell'Arena, acolo unde se găsește capela, alături de Muzeele Civice Eremitane. Explicația este, probabil, aceea că, pentru accesul în capelă este nevoie de o programare prealabilă, așa cum mai sunt și alte locuri prin Italia și prin alte țări.
Amintesc aici doar un exemplu: L'Ultima Cena, a lui da Vinci, de la Milano.
Am fost acolo imediat după Paște, între 8 și 15 aprilie. Am și scris un review general (vezi impresii), dar amănunte despre cele văzute la Padova, Veneția, Vicenza și celelalte nu am găsit timpul necesar să scriu. Mă bucur că totuși altcineva a găsit timpul necesar pentru a scrie despre acest splendid obiectiv.
Eu am luat biletul inclus în Padova Card, pentru două zile, pentru că am vrut să vedem și alte lucruri de acolo, care chiar au meritat. Ba chiar am constatat că două zile au fost insuficiente pentru a vedea tot ce merită a fi văzut în Padova.
Recomand tuturor celor care ajung în zonă, să nu rateze o vizită în acest frumos oraș.
Legat de capelă, am făcut și eu paralela cu mănăstirile din Bucovina, unde se poate vedea pictată scena Judecății de apoi. În special Voronețul, mă gândeam că ar putea fi și el protejat printr-un sistem asemănător celui de la Capela degli Scrovegni, pentru ca multe generații de aici înainte să se poată bucura de vederea pe viu a celebrelor și incredibilelor picturi.
Dar pentru treaba asta e nevoie de oameni cu inițiativă și noi cam ducem lipsă de așa ceva.
Apropo de Judecata de Apoi, tot în călătoria de după Paște, am mai văzut o frumoasă lucrare cu același subiect, în Basilica di Santa Maria Assunta, din Torcello. Deosebirea este că aceasta din urmă nu este pictată, ci este un splendid mozaic.
Felicitări pentru alegerea destinației și, mai ales, pentru aducerea ei în atența clubului plimbăreților AFA.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@RoxanaGRS: Excelentă descriere! De acord, cel mai frumos cer este cel pictat de Giotto. Nu știu dacă la Padova, sau poate la Assisi, la Basilică di San Francesco...
Iar paralela cu Voronețul e tulburătoare!
@Costi: Mulțumesc pentru completări și pentru ecoul detaliat. Am citit articolul tău la momentul publicării lui, mai ales că urma să ajungem și noi în zonă. E un articol foarte util și plin de informații.
Sunt perfect de acord cu tine: Capela Scrovegni nu mi se pare cu nimic mai prejos decât Capela Sixtină. Pot să adaug chiar că eu m-am simțit mult mai bine la Scrovegni, datorită condițiilor de vizitare extrem de civilizate asigurate. La Capela Sixtină, aglomerația îngrozitoare este..., în fine, o să detaliez la articolul despre Muzeul Vaticanului.
Eu n-am întâlnit turiști români deloc în Padova, în schimb unul din recepționerii de la hotel era român.
Voi scrie un articol separat despre Padova, care mi s-a părut un oraș elegant, calm și liniștit. Mie îmi place în mod deosebit faptul că nu e asaltat de turiști, chiar caut asemenea perle ascunse în ultima vreme. Odată cu vârsta cred că am dezvoltat o nouă fobie: aceea față de aglomerație.
@Carmen Ion: Mulțumesc pentru apreciere. Într-adevăr e foarte bună completarea ta: același cer plin de stele se regăsește și la Catedrala Sf. Francisc din Assisi, pictat tot de Giotto. La Capela Scrovegni însă mi s-a părut mai bine pus în valoare. Capela e mai mică și mai luminoasă, decât Catedrala din Assisi. Poate are ceva de-a face și sistemul acela special de iluminat despre care am povestit în articol. Efectiv când intri în Capela Scrovegni, primul lucru care te izbește e cerul acela înstelat de un albastru incredibil, care ți se lipește de ochi și de suflet. Al doilea lucru e Judecata de Apoi din fundal.
@Costi: Aud că ți-a plăcut Santa Maria Assunta și mozaicul său. Și eu am stat în fața lui. Și m-am înfiorat!
La momentul când am scris, era nou-creată pe sait
Amfostacolo în 2017
Am auzit și am citit despre Capella Scrovegni, dar de văzut nu am văzut-o până acum, decât la tine, așa bine fotografiată. E superbă!
Giotto!!
La Po4, la Cina cea de taină, Apostolii au aura neagră. Nu am mai întâlnit până acum. Dar unul din cei 12 apostoli are aura mai puțin neagră și mantia mai deschisă la culoare. Nu poate fi decât Iuda. Asta a fost viziunea lui Giotto, exprimând partea intuitivă a Apostolilor, având în vedere că evenimentul biblic se petrece în Săptămâna Patimilor.
Suntem prea mici pentru asemenea lucruri.
Numai bine!
@mihaelavoicu: Aura neagră a apostolilor m-a frapat și pe mine. Nici eu n-am mai văzut așa ceva. Dar faptul că unul are aura mai puțin închisă la culoare și mantia mai deschisă n-am observat. Acum că ai spus tu, îmi dau seama că așa e. Foarte bună observația! Mulțumesc.
Capela este într-adevăr superbă, iar condițiile de vizitare asigurate sunt de excepție. Îți permit să admiri și să te bucuri din plin de această operă de artă excepțională. După cum am spus, este un exemplu în ceea ce privește organizarea unui muzeu.
Tavanul înstelat n-am reușit să-l fotografiez în toată splendoarea lui. Mi-ar fi trebuit un obiectiv superangular sau să stau culcată pe podea. De aceea am luat o fotografie de pe net, care mi s-a părut destul de reușită.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2018 Padova – calm și eleganță — scris în 31.07.18 de RoxanaGRS din IAşI - RECOMANDĂ
- Jan.2018 Padova — scris în 21.02.18 de dawnsash din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- May.2017 Padova - un amestec de civilizatii — scris în 11.04.20 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2013 Un oras frumos — scris în 26.01.13 de GabrielaG din BRASOV - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Basilica di Sant Antonio — scris în 13.10.12 de Diaura* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Frumusetea milenara a unui oras — scris în 11.10.12 de Diaura* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2012 PADOVA - o alternativă înţeleaptă pentru vizitarea Veneţiei şi regiunii Veneto-Friuli — scris în 13.09.12 de gigiiuti din BUCURESTI - RECOMANDĂ