GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Festivalul “Zilele recoltei Medias”
Am mers la o nunta de zi in Medias, o experienta inedita, total diferita de nuntile la care am participat pana acum, in sensul in care petrecerea a inceput la ora “doi” :) si s-a terminat la 22… cand noi, bucurestenii, abia atunci incepeam sa ne incalzim :) !!! Asa ca la ora 00.00 :) eram deja in pat, iar duminica ne-am trezit normal, odihniti, si am avut timp berechet sa ne plimbam prin tot Mediasul, inainte sa plecam catre Bucuresti.
In timp ce ne plimbam prin centrul istoric, am auzit muzica si ne-am deturnat sa vedem ce se petrece. In Piata Corneliu Coposu, in fata primariei, era amenajata o scena unde era un ansamblu care dansa pe muzica populara, iar in fata hotelului Central erau o multime de tarabe pline ochi cu fructele toamnei (mere, pere, gutui, struguri de toate soiurile), cu miere, zacusca, palinca, haine de blana, ii traditionale romanesti, cusute de masina… in India.
Daca ti-era foame, gaseai aici de toate: hamsii cu cartofi prajiti, porc la gratar, ciolane, carnati, muraturi, salate, mamaligi, placinte de tot felul si poale in brau, gogosele, vata de zahar colorata, popcorn dulce si sarat, castane prajite. Si cum este toamna, si cel mai important produs al ei este mustul :), erau teascuri care zdrobeau strugurii pe loc, in fata ta, pentru tine.
Nici copii nu erau uitati, tarabele cu tot felul de nimicuri sau cu baloane uriase fiind in toate colturile. Ca un cunoscator si prestator :), m-am oprit si la o masuta cu lucruri handmade, in ideea de a sustine “bisnisul” de gen… dar nu m-a impresionat nimic intr-atat incat sa vreau sa si cumpar.
Haine de blana lungi sau scurte te chemau sa le mangai, si pana am facut si noi, fetele, asta, am auzit un dialog intre vanzatoare si o doamna care imbracase un cojocel si se admira intr-o oglinda: “e oferta… nu mai gasiti asa ceva” “poate… dar 450 de lei e prea mult”, “hai ca aveti noroc… vi-l las la 400”, “hm… tot e mult”, “hai la 350 ultimul pret”, “nu-l iau, ca mai am acasa” “hai la 300, e bine? ”, “nu, ca nu-l iau acum”, “hai 200 ultimul pret, il luati? ” “nu, ma mai gandesc”…. ceea ce m-a dus cu gandul la valoarea reala a produsului, daca era dispusa sa scada asa mult la pret…
Ce m-a surprins a fost faptul ca recolta asta era sarbatorita de foarte putina lume, cred ca erau maxim 100 de persoane, majoritatea oameni in varsta care stateau pe banci si priveau la scena. Ma asteptam ca intr-o zi de toamna asa frumoasa, calda si insorita (23 grade C), sa misune lumea peste tot, dar nope… aproape nimeni. Sau poate am fost eu prea matinala, desi era totusi ora 12.00.
Ziua de sambata a festivalului am ratat-o ca eram la nunta, si mi-a parut un pic rau, ca nu am vazut concursurile de sculptat dovleci sau demonstratiile de zdrobit strugurii cu picioarele tinerelor fete in port popular, sau premierea celui mai aranjat stand cu legume de toamna si a celui mai frumos borcan cu muraturi.
Pentru duminica era in program executarea de tocana de batal la ceaun si berbecuti la protap, dar cand am trecut eu, abia se montau ceaunele, asa ca am ratat si tocanita.
Dupa ce am gustat o castana coapta, si mi-am umplut traistele de mere de toate felurile, pere pergamute si de struguri de masa negri, supergustosi si dulci, am luat-o catinel catre casa, cu sufletul plin de liniste si frumusete.
Trimis de vulpe mihaela in 15.10.18 08:34:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MEDIAȘ.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vulpe mihaela); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Mediaș și împrejurimi, MEDIAȘ" (deja existentă pe sait)
-
Subiectul / evenimentul relatat sunt cosniderate ”de ineters turistic restrâns” - review-ul va fi publciat FĂRĂ PMA, cf Reg.
@vulpe mihaela: N-am mâncat niciodată castane coapte! Piure din comerț nu iau, iar castanele crude la Mega aveau preț prohibitiv!
Iile cele mai româneșt rămân cele din India!
Și n-ai băut tu un must proaspăt stors? Eu n-aș fi rezistat!
Fată, 12 era ora mesei! poate că oamenii au venit mai târzior, la siestă, la berbecuț...
Sau poate grosul a fost sâmbătă! Zic și eu!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2023 O vizită în cetatea medievală Mediaș — scris în 28.11.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Mediaș — scris în 16.05.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Plimbare de voie in Cetatea Mediasului — scris în 25.02.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Ansamblul Cetatea veche “Castelul”, Turnul Trompetilor si biserica evanghelica Sf. Margareta — scris în 30.10.18 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Liceul theoretic Stephan Ludwig Roth - Medias — scris în 19.10.18 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Art Cafe – in Turnul Fierarilor – Medias — scris în 12.10.18 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Descifrând o parte din secretele vechiului Mediaș... — scris în 25.06.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ