ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.08.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 4 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Gara din Anvers

TIPĂREȘTE

Am o pasiune pentru gări! Și dacă mai nimeresc și una ”fățoasă”, hop, cu aparatul foto pe ea!

În una din zilele petrecute în Bruxelles m-am interesat de posibilitatea de a vedea și alt oraș din Belgia. Și cum pentru seniori, indiferent în ce direcție pornesc a călători și indiferent ce distanță au de parcurs, dar cu condiția să utilizeze numai trenuri cu plecare începând cu ora 9.00, prețul unei călătorii era 6 euro dus/întors. Mi s-a părut o oportunitate fantastică și am ales orașul Anvers într-o zi și Bruges în alta.

Am cumpărat biletele de seara, ne-am informat și am mers la peronul de unde trebuia plecat a doua zi, astfel să nu umblăm brambura prin gară dimineață, înainte de plecare. Asta ca măsură de prevedere!

A doua zi dimineața am pornit la drum. Rucsacul conținea: apă, pachetul cu mâncare, pelerina de ploaie, harta orașului Anvers luată din gară cu o seară înainte, aparatul foto, baterii de schimb pentru aparat, un plover, șervețele, ness, zahăr și mult curaj.

Acum eram familiarizați. După validarea biletelor, călătoria spre Anvers a fost o plăcere.

Știam, auzisem, că această gară este una din cele mai frumoase din Europa. Când am coborât în gara Anvers, nimic nu arăta spectaculos. Eram la nivelul 0, nivel cu două peroane a câte trei linii suprapuse, un peron pentru sosiri și altul pentru plecări. Plecările sus, sosirile jos, cu rulantă între ele. Acest nivel este uzitat pentru călătoriile interne.

Abia după ce am urcat cu rulanta, de la peronul sosiri spre holul central și peronul pentru plecări, am dat nas în nas cu superba fațadă spre peron, a gării. Wow... !

Dar toată frumusețea și-o desfășoară în interior, respectiv holul central și lateralele, cu zona caselor de bilete, sălile de așteptare, locuri de luat masa și câte alte utilități pentru o gară.

Vorbele sunt puține, fotografiile vor spune mai mult.

Gara Antwerpen-Centraal (în neerlandeză Station Antwerpen-Centraal), gara centrală a orașului Anvers, este situată în piața Koningin Astridplein (Piața Regală, sau Piața Regina Astrid). Fațada gării spre această piață este magnifică!

Construcția actualei gări a fost realizată între 1895 și 1905 pe locul fostei clădiri care funcționa ca punct terminus pentru linia ferată Bruxelles-Antwerpen. Construcția, pavată cu piatră și prevăzută cu un vast dom deasupra sălii de așteptare, a fost proiectată în stil eclectic, adică un stil care, a ales ce a fost mai bun, din alte stiluri arhitectonice. La fel și imensa copertină din metal și sticlă care proteja peroanele. Din mai 1935, gara a devenit punctul terminus al primei căi ferate electrificate din Belgia, Bruxelles Nord–Antwerpen-Centraal.

Până în anul 2007, Antwerpen-Centraal a fost o gară înfundată, punctul terminus pentru toate trenurile care ajungeau în Anvers. Pe 23 martie 2007, un tunel cu două niveluri a fost dat în exploatare pe sub gară și zona centrală a orașului, transformând Antwerpen-Centraal într-o stație de tranzit pentru trenurile ce merg spre Țările de Jos. Înainte de 2007, trenurile întorceau în gară (ca la București Nord), ocoleau orașul, ajungeau în altă gară și apoi luau direcția nord

După modernizare, gara a căpătat patru niveluri și 14 linii, aranjate astfel:

Nivelul +1: gara originală, cu șase linii terminus împărțite în două grupuri de câte trei și separate de o deschidere centrală care permite vederea spre nivelurile inferioare. Foto, P17

Nivelul 0: găzduiește holul central, casele de bilete și spații comerciale și alte utilități.

Nivelul −1: aflat la 7 m sub nivelul străzii, conține patru linii terminus aranjate în două perechi. Aici sunt prezente și cele două scări rulante gemene, care încep în pantă, apoi rulează la nivel și continuă din nou în pantă.

Nivelul −2: aflat la 18 m sub nivelul străzii, conține patru linii de tranzit, nivel utilizat de trenurile de mare viteză și de serviciile rapide InterCity.

Gara este considerată drept unul din cele mai frumoase exemple de arhitectură feroviară din lume.

Gara a primit Marele Premiu al Uniunii Europene pentru Moștenire Culturală în 2011, pentru „excepționala realizare a transformării unui terminal feroviar - tipic pentru arhitectura feroviară a secolului al XIX-lea - într-o stație de tranzit - o necesitate stringentă în secolul al XXI-lea - redând în același timp monumentalei gări feroviare, fosta glorie”.

Ceea ce nu s-a întâmplat, de exemplu cu Gara d'Orsay din Paris, care a fost tot o gară ”înfundată”, dar care, la rândul ei, a primit o destinație la fel de utilă și frumoasă, devenind Muzeul d'Orsey.

Îndemnul meu, ”Mai călătoriți și cu trenul! ”


[fb]
---
Trimis de mihaelavoicu in 07.08.18 21:35:40
Validat / Publicat: 07.08.18 23:05:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX. A mai fost în/la: Diverse țări din Europa.

VIZUALIZĂRI: 2798 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Fațada spre holul interior al gării.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[07.08.18 23:04:56]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Antwerpen (Anvers), ANTWERPEN [ANVERS]" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

cristina47*
[08.08.18 00:27:10]
»

"Și cum pentru seniori, indiferent în ce direcție pornesc a călători și indiferent ce distanță au de parcurs, dar cu condiția să utilizeze numai trenuri cu plecare începând cu ora 9.00, prețul unei călătorii era 6 euro dus/întors"

Indiferent de nationalitate? De unde ati obtinut acest bilet?

Este foarte bine de stiut. Eu habar n-am avut. Dar m-as duce cu sotul, de exemplu...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[08.08.18 08:33:05]
»

@cristina47: Cel puțin, așa era în 2015. Sper să fie și acum, la fel!

Informația și biletele le-am luat din Gara centrală Bruxelles. Spre orice oraș din țară, pentru seniori (pe bază de carte de identitate, indiferent de naționalitate, dar probabil membri UE, nu mai rețin exact) după ora 9.00, prețul pentru una zi era atunci, 6 euro dus/întors.

Nu știu exact dacă numai pentru o zi, nici asta nu mai rețin. Noi am luat una zi, pentru că aveam cazare în Bruxelles și ne era suficient.

Mulțumesc!

Nu știu nici dacă acest preț se aplică numai la plecările din Bruxelles sau și din alte orașe.

cristina47*
[08.08.18 09:10:49]
»

@mihaelavoicu: Multumesc mult!

tata123 🔱
[08.08.18 09:11:29]
»

@mihaelavoicu: A existat o epocă în care gara constituia cartea de vizită a unui oraș. Atunci când căile ferate au împânzit Europa, inclusiv România, și transportul feroviar a devenit cel mai rapid și accesibil mijloc de transport pe orice distanță autoritățile s-au grăbit să ridice clădiri grandioase care să reprezinte localitatea respectivă și să impresioneze călătorii. Arhitecți de renume au contribuit la ridicarea unor bijuterii arhitecturale.

Astăzi, multe asemenea gări au devenit adevărate expoziții arhitectonice în aer liber (aeroporturile preluând în mare parte funcțiunile gărilor). În multe țări clădirile gărilor sunt îngrijite și incluse în traseele turistice din oraș. Păcat că în România, care are suficient de multe gări frumoase, unele declarate monumente istorice, situația e mai „roz”.

Mulțumim pentru prezentare și fotografii.

tata123 🔱
[08.08.18 09:18:52]
»

@cristina47: Apreciez faptul că autoritățile/companiile din diverse țări se gândesc la diverse categorii sociale și propun tarife diferențiate. Îmi place ideea și atunci când se aplică la diverse muzee ori obiective turistice: bilete combinate, facilități pentru tineri sau familii cu mai mulți copii, etc.

Facilitatea expusă mai sus de @mihaelavoicu încă există pe căile ferate belgiene, doar că prețul a crescut cu 0,50 eurocenți. Mai multe informații găsești accesând linkul următor: belgiantrain.be/en/ticket ... s/senior-ticket.

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[08.08.18 09:19:24]
»

@tata123: Mulțumesc pentru intervenție!

Aș aminti Gara din Râmnicu Sărat. O bijuterie arhitectonică, proiectată de Anghel Saligny. Arată, vai de ea!

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX
[08.08.18 12:10:43]
»

@mihaelavoicu: eu călătoresc des cu trenul prin Benelux de multi ani, nu iubesc deloc zeul pe patru roți.

Am fost în gara din Anvers de două ori... în Belgia, biletele de tren sunt mult mai ieftine ca în Olanda.

Gara e o capodoperă de arhitectură construită după planurile arhitectului Louis Delasenserie între 1895-1905, domul central e lung de 185 de metri. Ai senzatia că esti într-un muzeu... ultima dată am făcut un mic shopping pe acolo prin vitrine, cu ochii după diamante.

Eu stiu că reducerea la bilet pentru seniori se aplică dacă ai 65 de ani, astept să mai încărunțesc... călătorii frumoase în glasul roților de tren.

doinafil
[08.08.18 12:41:41]
»

@mihaelavoicu: După ce-am văzut pozele, gândul m-a dus la Gara d'Orsay, din Paris, cu care are câteva asemănări arhitecturale!

Este superbă această gară, nu degeaba

... a primit Marele Premiu al Uniunii Europene pentru Moștenire Culturală în 2011, pentru „excepționala realizare a transformării unui terminal feroviar - tipic pentru arhitectura feroviară a secolului al XIX-lea - într-o stație de tranzit - o necesitate stringentă în secolul al XXI-lea - redând în același timp monumentalei gări feroviare, fosta glorie”.

După cum spune și @tata123, și noi avem gări frumoase și interesante, cu stilul nostru, românesc, care ar trebui mai mult promovate. Chiar gara din Râmnicu Sărat, despre care spui și tu!

Mulțumesc pentru acest review și pentru poze!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[08.08.18 12:49:18]
»

@mireille: Mulțumesc pentru ecou! 60 ani sunt suficienți. Citește mai sus, la ecoul lui @tata123.

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[08.08.18 12:54:13]
»

@doinafil: Mulțumesc pentru ecourile tale!!

Gările, fac și ele parte din viața fiecăruia.

Știi, are G. Dorobanțu o melodie, cu gara mică... nici acum nu a plecat din ea!

Mihai18
[08.08.18 15:03:07]
»

Este foarte bine ales subiectul acestui review care mi-a plăcut. Station Antwer Centraal este o construcție arhitecturală demnă de vizitat și fotografiile sunt bune. Mi-a plăcut și P-20

În plimbările mele prin Europa, mi-au ieșit în cale 6 gări, acestea fiind cele din Praga, Amsterdam, Haga, Munichen, Frankfurt am Main și Koln, pe care le-am vizitat, fotografiat în înregistrat video. Am observat că în Germania toate gările se numesc Hauptbahnhof

Mie mi-a plăcut cel mai mult gara din Munichen. La polul opus a fost gara din Praga care are în marele gol de le intrare o cupolă cu picturi frumoase (cândva). Când am fost eu, pereții se cojeau și lipseau mici porțiuni din picturi (păcat).

Să ne citim cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[08.08.18 19:53:08]
»

@mihaelavoicu:

Îndemnul meu, ”Mai călătoriți și cu trenul! ”

depinde und, ca in Romanica e la noroc, noroc ca nu ai intarziere mai mare de o ora, noroc daca trenul cu care calatoresti e civilizat sau nu.

Zilele astea am circulat zilnic cu trenul pe aici, intradevar sunt lucrari pe traseu, de ex in Innsbruck nu opreste internationalul spre Italia asa ca esti anuntat sa cobori ceva mai devreme si sa schimbi si la ce ora ai tren, sau au existat ceva trenuri spre Munchen anulate tot din cauza lucrarilor, dar au fost puse autobuze la dispozitia doritorilor.

Am circulat si de cate ori pe zi cu trenul si red ca o singura data ne-au fost verificate biletele, dar aici nimeni nu sufla, iar amenda poate parea acceptabila (50 de euro pe loc, dar e vorba de cinste).

In Austria nu ai voie in tren fara bilet asa ca iti iei amenda, in Germania poti cumpara bilet in tren dar mai scump si o singura data am vazut un astfel de calator care docil a luat biletul cu suprataxa, dupa care si-a sunat prietenul: "Sa-mi... ca a aparut controlorul si a trebuit sa iau bilet".

Dar sa revenim la gari la modul general, avand in vedere ceea ce au reprezentat si inca reprezinta ele, mie mi se pare ca ar trebui sa le privim ca pe ceva din viata noastra, locul in care am plecat in calatoria de vis, locul in care ne-am intampinat prietenii, sau i-am condus la gara, locul in care ne-am asteptat copiii sau parintii.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[08.08.18 19:58:47]
»

@Mihai18:

Am observat că în Germania toate gările se numesc Hauptbahnhof

corectie, de exemplu in Munchen exista si Ostbahnhof (este gara unde opresc eu cel mai des, aici schimb cel mai bine spre sau dinspre aeroport). Revenind la Hauptbahnhof, este corect ca sa fie numite asa garile din orasele Germaniei si Austriei chiar, deoarece in traducere inseamna Gara Centrala, iar restul sunt numite eventual dupa localizare de exemplu in Innsbruck in afara de Hauptbahnhof avem si Westbahnhof

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[08.08.18 20:01:33]
»

@Mihai18: Mulțumesc și Să ne citim cu bine!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[08.08.18 20:07:58]
»

@mishu: Am plătit o amendă undeva. În jur de 80-90 euro. Din neștiință, am mers la clasa I.

Mulțumesc pentru ecou și vizită!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[08.08.18 20:11:29]
»

@mishu: Ca la Ploiești: Gara de Sud, Gara de Vest, Gara de Nord și Gara de Est.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, mihaelavoicu, Mihai18, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Antwerpen (Anvers):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084110975265503 sec
    ecranul dvs: 1 x 1