Muzeul Satului Vâlcean - Plimbare pe uliță în parfum de amintiri!

TIPĂREȘTE

După ce am încheiat vizita de aproximativ două ore la Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea ( vezi impresii ), am mers în zona centrală a orașului unde am servit un prânz rapid și am plecat apoi spre un alt obiectiv din zonă, despre care lecturasem anterior câteva informații - este vorba despre Muzeul Satului Vâlcean. Am ajuns ușor la acest obiectiv, întrucât muzeul se află aproape de municipiul Râmnicu Vâlcea, la ieșirea din oraș spre Sibiu. Mai precis, imediat ce am părăsit Râmnicu Vâlcea am ajuns în localitatea Bujoreni și am văzut pe partea stângă a DN 7 (pe direcția de mers spre Sibiu) indicatorul albastru din tablă care arată intrarea în curtea muzeului. De fapt, sunt două intrări în curte, cea principală aflându-se pe o străduță laterală.

Acolo, pe strada Valea Bujorencii, am parcat mașina și am luat cu noi aparatul de fotografiat -prietenul nostru de nădejde în orice escapadă. Atmosfera autentică de țară ne-a întâmpinat încă de la primii pași pe care i-am făcut prin curtea muzeului. Locuințele de țară, diversele anexe gospodărești, obiectele utilizate în vechile gospodării, precum și micile grădini, fânețe sau pomii fructiferi ce apar din loc în loc creează o atmosferă arhaică, amintindu-mi câte puțin de copilăria pe care și eu am petrecut-o la țară, într-un sătuc din apropierea Râmnicului Sărat.

Acest muzeu al satului vâlcean are ca punct de plecare anul 1966, atunci când s-a luat decizia înființării sale sub forma unei așezări rurale arhaice, respectându-se elementele fundamentale ale satului tradițional specifice zonei: gospodăriile, ocupațiile, tradițiile și, nu în ultimul rând, relieful. Muzeul se întinde pe o suprafață de aproximativ opt hectare și cuprinde gospodăriile, anexele și celelalte construcții ale comunității (școala, hanul sau biserica) ce au fost strămutate aici din diferite localități de pe raza județului Vâlcea. Muzeul a fost deschis pentru vizitare în anul 1974.

În partea centrală a acestui muzeu am observat o construcție înaltă sub forma unui turn din piatră având baza pătrată – este vorba despre Cula Bujoreanu. Ne-am apropiat și am lecturat informațiile de pe un panou lateral: am aflat că această construcție este declarată monument istoric și că în trecut era folosită ca turn de pază împotriva turcilor de la sud de Dunăre care invadau deseori aceste meleaguri. Cula era folosită ca loc de refugiu în aceste situații. Noi am urcat pe o scară exterioară din lemn până ce am ajuns în fața unei uși închise, așa că nu am putut vizita fortificația în interior. Cu toate acestea, am reușit să facem de aici de sus mai multe fotografii de ansamblu ale muzeului, iar unele dintre acestea sunt destul de reușite. Cel puțin așa credem noi :). Mai multe informații despre această fortificație puteți lectura în articolul postat de tata123: vezi impresii.

Tot în zona centrală a muzeului etnografic, relativ aproape de intrarea principală de pe strada Valea Bujorencii, am putut vizita Școala primară Șirineasa. Construcția are prispă la intrare, susținută de stâlpi de lemn sculptați, iar interiorul este compartimentat cu două săli de clasă, un hol și cancelarie. Construcția datează de la începutul secolului XX, iar reconstituirea ei a aut loc în perioada 1976-1977. Nu departe de școală am identificat Hanul lui Bogdan. Această clădire este o construcție masivă cu etaj, având ziduri de piatră de aproximativ un metru grosime la parter, iar etajul este realizat din lemn tencuit și văruit. La parter se afla crama, magazia de alimente, încăperea cârciumarului, dar și intrarea în beci. La etaj se poate urca pe o scară exterioară de lemn, iar prispa largă are trei intrări către încăperile destinate dormitului. În partea dreaptă, prispa de la etaj se lărgește sub forma unei loje de unde se puteau admira împrejurimile. În apropierea hanului am dat peste un șopron ce adăpostește câteva atelaje cu roți de lemn, precum și un dric ce era tractat de cai. Tot în zonă am mai observat un cuptor pentru pâine amplasat în aer liber, ferit de intemperii de un acoperiș cu șindrilă.

Tot din categoria construcțiilor ce deservesc întreaga comunitate am mai vizitat o biserică de lemn ce datează din anul 1785, transferată la acest muzeu din comuna Nicolae Bălcescu. Biserica este amplasată într-una dintre zonele mai înalte, astfel că și de aici am avut o perspectivă frumoasă asupra muzeului. La biserică am ajuns după ce am urcat pe o scară cu trepte de piatră mărginită de numeroși arbori, astfel că ne-am bucurat de umbra care ne-a oferit câteva clipe de relaxare departe de soarele arzător de la final de august. Lângă biserică este amenajată o livadă cu pomi fructiferi. În apropierea celei de-a doua intrări a muzeului am descoperit când ne apropiam de plecare o a doua biserică de lemn. Conform celor afișate, aceasta are hramul ”Intrarea în biserică”, datează din anul 1771 și a fost strămutată la muzeu în anul 2003 din comuna Crețeni, satul Mrenești. Acest lăcaș de cult este declarat monument istoric.

Continuând să explorăm muzeul, am trecut pe lângă o fântână cu cumpănă, prin apropierea unei troițe și am văzut mai multe cruci din piatră, unele dintre ele foarte vechi, tocite de intemperii odată cu trecerea timpului.

În ceea ce privește sectorul gospodăresc, am vizitat aici mai multe locuințe diferite din punctul de vedere al ocupațiilor proprietarilor. Mai ales anexele erau cele care evidențiau cu ce se ocupau locatarii: viticultură, pomicultură sau creșterea animalelor ori a păsărilor. Pot aminti aici Casa Velea, o clădire cu un pridvor larg ce datează din secolul al XVIII-lea, declarată și ea monument istoric; mai pot menționa Casa Ionescu Gheorghe din Bujoreni, locuință ce datează de la finalul secolului al XIX-lea, construcție cu trei încăperi și tindă suprapuse peste un beci mare din piatră. Am ajuns și în curtea locuinței Mircea Gheorghiță din comuna Prundeni; această construcție este specifică zonei viticole Drăgășani. O locuință ceva mai mică decât cele enumerate anterior este Casa Toma Dumitru din comuna Stoenești ce datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Sub prispa locuinței se află intrarea într-o pivniță largă, iar în curte este amplasată o anexă pe un soclu din piatră unde erau depozitate fructele după ce erau culese. În ceea ce privește Casa Popescu Elena din comuna Alunu, aceasta are două încăperi și o prispă spațioasă, locuința fiind acoperită cu șindrilă dispusă asemenea unui cort înalt. Pe prispa locuinței am găsit o vârtelniță și alte câteva instrumente pentru prelucrarea lânei. O altă locuință interesantă este Casa Iacobescu Gheorghe din comuna Stoiceni ce datează din anul 1899; caracteristică zonei deluroase a râului Topolog, locuința este una dintre cele mai mari de aici – are parter și etaj realizate de fel din punct de vedere arhitectonic, la parter locuind bătrânii, iar la etaj familia tânără.

Ce aș mai putea adăuga? Poate faptul că multe dintre aceste locuințe sunt împrejmuite cu garduri fie realizate din scânduri, fie din nuiele împletite. Unele locuințe au porți mici la intrarea în curte, în timp ce altele au porți înalte sculptate în lemn, cu modele vegetale, animale sau geometrice. La una dintre locuințele vizitate am putut admira în lateral o moară de apă (nu era funcțională, lipsește apa curgătoare). Pentru ca atmosfera rustică să fie cât mai reală, pe unele prispe am văzut așezate câteva ghivece cu mușcate.

Una peste alta, am stat aici mai mult de două ore însă nu ne-am plictisit deloc. Așa cum am mai spus, ne-am amintit de anii tot mai îndepărtați ai copilăriei și am alternat perioadele de explorare cu niște pauze scurte fie pe vreo băncuță la umbră, fie direct pe covorul răcoros de iarbă verde. Despre costurile vizitei, consider că prețurile la bilete sunt foarte mici: noi am plătit câte 3 lei de persoană, iar cel mic a beneficiat de intrare gratuită. Deși aveam aparatul fotografic atârnat la gât, nu mi s-a solicitat o taxă separată pentru utilizarea acestuia. Abia la ieșire, atunci când am studiat lista de prețuri, am văzut că era menționată și o taxă de fotografiere în valoare de 10 lei. Am mai reținut că taxa de vizitare pentru pensionari este de 1 leu. Programul afișat al muzeului era de Marți până Duminică între orele 10.00 și 18.00, iar Luni - închis.

Dacă aș avea ceva de obiectat, ar putea fi o remarcă pe care am făcut-o la plecare și anume că ne-ar fi plăcut să putem vizita și interioarele locuințelor. Ni s-a răspuns că în acea perioadă aveau loc niște reamenajări și din acest motiv nu am putut intra în locuințe.

Ajuns la final de review, vă recomand să vizitați Muzeul Satului Vâlcean atunci când veți ajunge pe Valea Oltului. Deși zona este foarte bogată în obiective care mai de care mai interesante, acest muzeu în aer liber merită câteva clipe din timpul vostru liber! Voi atașa unele fotografii realizate de noi pentru a vă convinge de frumusețea obiectivului...

Și pentru că perioada caldă propice plimbărilor bate tot mai insistent la ușă, nu pot încheia fără să vă mai recomand vizitarea unui obiectiv asemănător, aflat într-o altă zonă a țării – este vorba despre Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petrești (aflat la 3 kilometri de municipiul Focșani). Am prezentat acest obiectiv în anul 2013 ( vezi impresii), însă l-am mai vizitat de câteva ori de atunci, fiind aproape de noi!

Vă doresc sejururi frumoase tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 3714 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI