Fragmente din istoricul exploatărilor de sare de la Slănic în imagini și cuvinte

TIPĂREȘTE

Anul trecut, după ce am încheiat vizita noastră la Salina Unirea, nu am plecat imediat spre casă (așa cum făceam de obicei), ci am mai rămas puțin în Slănic Prahova. Aveam un alt obiectiv de vizitat, unul despre care am aflat de aici, de pe site. Este vorba despre Muzeul Sării din aceeași localitate, adăpostit de o casă tradițională românească cu parter înalt și patru încăperi la etaj.

La Muzeul Sării am ajuns relativ ușor, acesta fiind poziționat pe strada 23 August, lângă biserica Sfinții Trei Ierarhi. Am căutat puțin un loc de parcare și am lăsat mașina la câteva sute de metri depărtare, lângă unul dintre blocurile de pe cealaltă parte a străzii, apoi am traversat agale spre obiectivul al cărui indicator pe fond albastru este vizibil din depărtare. Am intrat în curtea muzeului și am trecut pe lângă o anexă amplasată în partea stângă a aleii de acces, iar o doamnă ne-a dat biletele de intrare (3 lei pentru un adult, 2 lei copilul), precizându-ne că pentru a utiliza aparatul foto trebuie să mai achităm taxa foto în valoare de 5 lei. Apoi, dumneaei ne-a invitat să vizităm micuțul muzeu și ne-a însoțit, oferindu-ne și numeroase informații despre obiectiv. Am pășit pe micuța alee pietruită printre floricelele care parcă se bucurau de stropii de ploaie căzuți mai devreme, am trecut prin apropierea unei fântâni tradiționale cu roată și am ajuns la muzeu.

Clădirea ce adăpostește muzeul este o construcție de la finalul secolului al XVIII-lea, refăcută în perioada 2002 – 2003, chiar înainte de inaugurarea expoziției muzeale (13 mai 2003). Această clădire este, de fapt, vechea locuință a cămărașului, adică acel funcționar domnesc care era însărcinat cu exploatarea zăcămintelor de sare. Din spusele ghidei noastre, cămărașul se preocupa de găsirea și angajarea lucrătorilor, de supravegherea muncii acestora și de asigurarea unor materiale necesare în procesul de extracție, precum și de menținerea evidențelor și de încasarea banilor rezultați din valorificarea sării.

La parterul Casei Cămărășiei, în fond o pivniță largă, sunt reprezentate patru momente importante în exploatarea zăcămintelor de sare de la Slănic Prahova. Aceste patru scene urmăresc diverse metode utilizate pentru exploatare, iar ghida noastră ni le-a prezentat în ordine cronologică, în funcție de perioadele în care au fost utilizate. Primul tip de exploatare a zăcămintelor de sare a fost exploatarea în ”clopot”, utilizată începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea. Oamenii erau suspendați cu funii în interiorul golului creat și ciopleau cu ciocanele și cu penele de fier în pereții de sare, iar bucățile de sare obținute erau puse în burdufuri din piele de bou și aduse la suprafață cu ajutorul unor scripeți speciali (crivace). Iluminarea în gaura creată prin exploatarea sării se făcea cu lumânări de seu.

Al doilea tip de exploatare pe care ghida l-a prezentat a fost exploatarea sistematică în mai multe camere. Rocile de sare erau dislocate atât cu ciocanul și pana de fier, dar și mecanic; bolovanii de sare erau încărcați apoi în vagoneți care erau împinși de oameni spre ieșire. Acest tip de exploatare a fost utilizat cu precădere în perioada 1865 – 1875. Scena creată la muzeu pentru acest fel de exploatare prezintă un miner care se odihnește cu barosul în mână, alături de o lampă și o pană metalică, iar în apropiere se află un vagonet încărcat cu niște bulgări de sare. Am apreciat faptul că ghida de la acest muzeu nu ne-a grăbit vreun moment, a răspuns la întrebările noastre și ne-a așteptat să fotografiem tot ceea ce am dorit aici.

Un alt fel de exploatare a sării din arealul Slănicului l-am văzut reprezentat în următoarea scenă reconstituită în această încăpere. Este vorba despre exploatarea în camere de tip trapezoidal, folosită după ce a fost introdus curentul electric (după anul 1912). Munca manuală este înlocuită complet cu exploatarea mecanizată a zăcămintelor, iar bolovanii de sare erau transportați cu vagoneții până la liftul care îi aducea la suprafață (liftul se numea ”colivie”). Această metodă de exploatare a fost utilizată până în anul 1971. Scena creată la muzeu pentru acest tip de exploatare prezintă un miner care împinge un vagonet, iar burghiul și felinarul nu lipsesc din acest decor.

Ultimul tip de exploatare a sării a fost introdus începând cu anul 1970 și se utilizează și în prezent; ghida ne-a spus că această modalitate de exploatare se numește exploatarea de tip camere mici și pilieri pătrați. Sarea este tăiată cu ajutorul unei freze de mari dimensiuni și apoi este dislocată cu explozibili. Camioanele de mare tonaj scot apoi sarea din mină.

Ce vreau să mai precizez este faptul că, pe lângă cele patru scene reprezentative pentru exploatarea sării în diferite perioade, aici mai sunt expuse diverse scheme reprezentative pentru minele de sare sau unele fotografii sugestive pentru această activitate. Tot la parterul muzeului, în ambele laterale ale intrării, sunt amenajate două mici scene naturale ce redau fauna și flora zonei, unde cel mic s-a bucurat să descopere câteva animăluțe sălbatice sau păsărele specifice locului.

Am ieșit în curtea muzeului și am fost îndrumați de ghida noastră să urcăm la etaj pe o scară aflată în partea dreaptă a clădirii. Am ajuns pentru început lângă camera cămărașului. Funcționarul este așezat la biroul din această cancelarie și studiază documentele, iar în încăpere se mai află o vitrină amplasată lângă peretele opus, vitrină în care sunt expuse câteva mostre de sare. Nu se prea încadra în aerul de epocă al încăperii un calorifer instalat în dreptul ferestrei, dar asta e, dacă vizităm acest muzeu iarna probabil că nu ne-ar plăcea să înghețăm de frig aici. Un mic panou informativ face referire la unul dintre cei mai importanți cămărași din istoria exploatărilor de la Slănic: este vorba despre boierul Ion Hagi Moscu, numit cămăraș în anul 1791 și menținut în această funcție până în anul 1814. Acest boier este cel care a ridicat, pe cheltuială proprie, biserica din vecinătatea muzeului, lăcaș de cult cu hramul Sfinții Trei Ierarhi.

Tot la etaj, în celelalte încăperi dar și pe hol sunt expuse mai multe panouri informative cu diverse date despre localitatea Slănic Prahova, despre istoricul exploatărilor de sare, despre sare și rolul acesteia din general, dar și despre potențialul turistic al acestei zone. Mostrele de sare ambalate în diverse recipiente, diversele bucăți de sare cristalizată, dar și fotografiile vechi ale Slănicului completează această interesantă expoziție dedicată sării. Vreau să mai precizez că muzeografa ne-a vorbit puțin și despre două dintre cele mai cunoscute ipoteze referitoare la formarea zăcămintelor de sare pe Terra: ipoteza originii vulcanice și ipoteza continentală. Originea vulcanică a sării presupune că sarea a rezultat în urma evaporării apei marine, sub acțiunea căldurii vulcanice. În ceea ce privește ipoteza continentală, aceasta presupune faptul că sarea s-a format din substanțele rezultate prin descompunerea mineralelor din scoarța terestră.

Vizita noastră ajunsese la final, așa că am mulțumit muzeografei pentru informațiile oferite și am coborât în curtea muzeului, ieșind apoi în stradă. Am admirat pentru câteva clipe din exterior biserica din vecinătate cu hramul Sfinții Trei Ierarhi, ascunsă după o perdea de brazi plantați în curtea lăcașului de cult, apoi ne-am îndreptat spre locul unde aveam parcată mașina, deoarece ne era un pic foame și voiam să oprim undeva să rezolvăm această ”problemă” apărută :).

Am plecat din localitate în direcția Muntele Verde, iar DJ 102 a șerpuit tot mai abrupt până lângă peretele de tuf vulcanic, ale cărui nuanțe de verde erau suficient de pronunțate pentru a fi vizibile deoarece mai devreme a plouat destul e serios. După o scurtă ședință foto (atenție la căderile de pietre, rocile sunt sfărâmicioase), am continuat drumul spre casă mulțumiți de mica noastră plimbare pe meleagurile Slănicului.

Ajuns la final de review, vă recomand să vizitați Muzeul Sării din Slănic Prahova deoarece obiectivul este interesant și se completează foarte inspirat cu o vizită la salina din localitate.

---

VIZUALIZĂRI: 1902 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI