Muzeul de Arheologie 'Callatis'

TIPĂREȘTE

Am revenit pe litoral – mare, plajă, soare dar nu numai! Cei ce mi-au urmărit articolele postate în anii trecuţi probabil ştiu deja că pentru noi concediul pe litoral nu se rezumă doar la aceste desfătări ci este şi o ocazie bună pentru mici lecţii de istorie, de cultură, mai bine zis, de cunoaştere. Iar din fericire, chiar sunt destule obiective turistice demne de luat în seamă, unele mai mult altele mai puţin cunoscute însă fiecare având menirea de a te face să descoperi... „ceva”.

Unul dintre locurile interesante ale litoralului şi cu siguranţă cel mai cunoscut obiectiv al oraşului Mangalia este MUZEUL DE ARHEOLOGIE „CALLATIS”. Chiar dacă nu se poate compara cu fratele mai mare de la Constanţa (vezi articolul despre Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa), acest muzeu are însă farmecul său, valoarea sa şi cu siguranţă merită vizitat.

Localizare

Muzeul este amplasat în zona centrală a oraşului, adresa oficială fiind: strada Constanţei, nr. 23. Pentru localizarea GPS se pot folosi următoarele coordonate: 43.815865 / 28.583560.

Acces

În locaţia respectivă se ajunge foarte uşor, muzeul fiind la şosea. Calea de acces este constituită în cea mai mare parte de principala arteră rutieră ce tranzitează oraşul. Pentru a detalia (vezi şi harta): pe direcţia de mers dinspre Constanţa înspre Vama Veche, de la intrarea în Mangalia urmând strada Constanţei se ajunge într-un sens giratoriu - singurul de pe această rută. Mergând tot înainte (de aici încolo şoseaua de tranzit a oraşului este cea din dreapta – strada Portului), după aproximativ 100 de metri de la ieşirea din giratoriu, se ajunge la muzeu, acesta fiind situat pe partea stângă a şoselei.

Program

Muzeul era deschis în fiecare zi a săptămânii în intervalul orar 08.30 – 19.30. Din câte am înţeles acesta ar fi însă programul de vară, pentru cel de iarnă ora închiderii fiind 16.30.

Tarife

La data când noi am vizitat acest obiectiv, biletele de intrare costau 5 lei pentru adulţi şi 2,50 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Cei ce doreau să facă fotografii erau nevoiţi să achite o taxă de 10 lei iar pentru filmare suma ce trebuia plătită se dubla. Din câte am băgat de seamă, la cerere şi contra cost se asigura şi ghidaj însă deoarece... am uitat să întreb, nu v-aş putea spune care era tariful pentru această facilitate:(.

Descriere

Despre Muzeul de Arheologie Callatis nu s-ar putea spune că este o instituţie cultural-istorică de mari dimensiuni însă colecţiile ce le găzduieşte sunt impresionante, vizitatorii putând descoperi aici diverse elemente arhitectonice, statuete, vase ceramice sau din sticlă, bijuterii şi alte podoabe, diverse reprezentări (inscripţii, personaje, etc.) cioplite în piatră sau în marmură, obiecte metalice, elemente funerare şi altele. Până să ajung însă la scurta descriere a acestora, ar trebui să menţionez câte ceva şi despre... exterior.

Faţada muzeului este în aşa fel realizată încât aduce cu o construcţie din antichitate, specifică epocii elenistice – datorită acestui aspect, clădirea este uşor de recunoscut, fiind ieşită din „tiparele” oraşului. În faţa intrării, la adăpostul unui falnic arbore, sunt amplasate băncuţe, plus un panou informativ digital, pe al cărui monitor se afişează diverse imagini şi informaţii utile din punct de vedere turistic.

Colecţia permanentă a muzeului este expusă în două săli: una la demisol - de dimensiuni mai reduse, şi Sala mare - despre care s-ar putea spune că este împărţită la rândul ei, în două (o să revin şi o să vă prezint despre ce este vorba).

Tur „virtual” de vizitare

Imediat după ce am trecut pragul muzeului, am fost întâmpinaţi de o doamnă foarte amabilă, căreia i-am şi plătit taxa de vizitare. Tot acea persoană ne-a prezentat, înainte de a ne începe vizita, şi câteva informaţii despre muzeu.

În interiorul spaţiului expoziţional nu este „impus” un anumit circuit de vizitare aşa că fiecare este liber să-şi stabilească propriul traseu, poate să se plimbe nestingherit unde doreşte şi cât doreşte – în intervalul orar de funcţionare :). Pentru a vă putea face o idee despre ceea ce înseamnă acest muzeu am să încerc să vă ofer o scurtă descriere, structurată astfel încât să „acopere” cam tot ceea ce ar fi de văzut.

Vizita noastră începe în Sala mare, unde în dreapta pe aceeaşi latură cu intrarea, sunt expuse câteva frize decorative din sec. III-II î. e. n... Tot aici există şi o hartă cu “Dobrogea Romană” (ţin să precizez încă de pe acum că textele cuprinse între ghilimele sunt cele preluate de la faţa locului). Urmează un perete lateral în care sunt încorporate câteva elemente arhitectonice - fragmentele de zid antic sunt prezentate ca fiind: “Fus de coloană, Capitel ionic, Arhitravă, Friză cu metope şi triglife, Cornişă cu bucranii”. După ce ne-am lămurit cum e cu zidul, trecem la vitrinele din faţa acestuia, unde ne sunt prezentate obiecte din epoca neolitică: vase ceramice, statuete, arme şi unelte, toate aparţinând culturilor Hamangia şi Gumelniţa.

În colţul sălii găsim un frumos “Capitel compozit de tip Theodosian, cu protome de berbec” realizat din marmură albă. Citind informaţiile despre exponat, pe lângă prezentarea motivelor sculptate, printre altele mai aflăm că are dimensiunile de 59 cm / 41 cm (înălţime), că a fost descoperit în 1959 la edificiul paleocreştin din Mangalia, că a fost realizat în serie limitată din marmură de la carierele din Proconnes lucrată în atelierele din Constantinopol şi că “a circulat în spaţiul pontic între mijlocul secolului al V-lea şi începutul secolului al VI-lea p. Chr, fiind rezultatul tot mai strâns al contactului dintre Bizanţ şi lumea orientală”.

Mai departe urmează succesiunea de vitrine aşezate de-a lungul peretelui opus intrării în muzeu, în spaţiul dintre acestea fiind expuse şi câteva pietre istorice. Pentru început ne oprim în faţa unei “Epigrame funerare din marmură, plagiată după o incripţie tomitană databilă în aceeaşi epocă - sec. III – IV e.n. ”. Aflăm că această placă funerară a fost ridicată la acea vreme de nişte părinţi pentru fiul lor Euphonis - mort la vârsta de paisprezece ani, şi că o parte din textul incripţionat în marmură se traduce astfel: ”Nimic nu depinde de oameni, cursul tuturor lucrurilor este supus sorţii; Nu mă gândeam decât să-mi cresc cu speranţe copilul dar decizia destinului mi-a devansat intenţiile, de aceea l-am înmormântat”.

În vitrinele de care spuneam sunt expuse obiecte ceramice din sec. IV-III î.e.n. - aparţinând epocii elenistice, printre care statuete, greutăţi pentru plase de pescuit, diverse vase “ (căni, boluri, opaiţe, lecytos, lagynos) ” şi alte diverse fragmente de obiecte. Tot aici găsim o colecţie de vase şi statuete ceramice din sec. IV-I î.e.n, descoperite la aşezarea fortificată de la Albeşti.

Trecem la vitrinele de pe centrul sălii, unde mai întâi putem admira o colecţie de “Vase şi fragmente ceramice de epocă elenistică (khantaroi, boluri, lagynos) - sec. IV-III î.e.n. ” apoi impresionantele statuete de tip Tanagra aparţinând aceleiaşi perioade, pentru ca în final să ajungem şi la vitrinele cu vase şi obiecte realizate din sticlă sau bronz (unguentarii, lăcrimarii, căniţe, mărgele, oglinzi, fibule, catarame), o parte dintre acestea descoperite în Necropola romano-bizantină. De adăugat că la fel ca şi pe părţile laterale ale sălii, şi aici între vitrine sunt amplasate diverse obiecte realizate din marmură.

Ultimele vitrine ce pot fi văzute în această secţiune a muzeului le găsim pe latura din stânga intrării, acolo unde ne sunt prezentate obiecte din epoca romană – sec. II-III e.n. : vase, ulcioare, opaiţe, lămpi şi jucării din ceramică, un candelabru din bronz, fragmente de arme realizate din fier, “Fragmentele unui car de luptă descoperit într-un mormânt tumular din zona localităţii 2 Mai” şi nu în ultimul rând o colecţie din sec. IV-VI e.n. de “Vase ceramice cu caracter funerar (unele cu graffiti creştine) ”, respectiv un “Fragment de vas Terra Stampata”.

Cea de-a doua parte a Sălii mari este dedicată în mare parte obiectelor din marmură (sec. III î.e.n. -sec. III e.n.) Astfel, după ce trecem pe lângă un “Mozaic pavimentar din sec. II-I î.e.n.” ajungem să admirăm interesanta colecţie de marmură unde putem vedea diverse frize decorative, reprezentări ale unor divinităţi sau personalităţi ale vremii, ale cavalerului trac ori scene din viaţa comunităţii, inscripţii, stele funerare sau alte fragmente arhitectonice. Tot în această secţiune a muzeului găsim şi trei vitrine unde sunt expuse obiecte de podoabă din perioada romano-bizantină (sec. IV-VI e.n.), realizate din ceramică, sticlă, chihlimbar, bronz sau aur şi descoperite în Necropola romano-bizantină ori în alte complexe funerare: inele, brăţări cercei, mărgele, ace de păr, fibule, catarame.

Înainte de a părăsi această sală, nu uităm să aruncăm o privire şi în spatele celor trei vitrine, acolo unde descoperim două “Morminte în cistă de piatră, conservate în situ – sec. IV-III î.e.n. ”. Tot despre un mormânt, de această dată despre cel de la “Movila Documaci”, aflăm şi atunci când traversăm holul uşor înclinat prin care se coboară în cea de-a doua sală a muzeului. Ne sunt prezentate câteva imagini plus informaţii referitoare la acest complex funerar de mari dimensiuni, realizat din blocuri masive de calcar, descoperit încă din anul 1941 însă cercetat şi conservat de abia în urma lucrărilor arheologice iniţiate în 1993 de către specialiştii muzeului.

Cea de-a doua sală este de dimensiuni mult mai reduse, are formă circulară şi tavanul bolţit. Aici sunt păstrate numeroase fragmente de la diverse construcţii, inclusiv tuburi de apeduct - din perioada romană, plus câteva amfore şi vase ceramice din epoca elenistică. Pe lângă acestea mai există şi patru vitrine în care sunt expuse vase ceramice, obiecte din bronz, bijuterii şi monede din aur, toate acestea de asemenea aparţinând epocilor elenistică şi romană.

În centrul sălii, înconjurat de panouri cu informaţii şi fotografii, se găseşte “Mormântul cu papirus”, descoperit în anul 1959 în timpul efectuării unor lucrări de urbanism. Acesta are o însemnătate deosebită datorită papirusului găsit în interior, care se consideră afi cel mai vechi document dn ţara noastră, mormântul fiind datat pe baza dovezilor materiale descoperite la faţa locului, în a doua jumătate a secolului al IV-lea î.e.n.

Povestea papirusului este una mult mai complexă însă am să fac doar un scurt rezumat (sursă de inspiraţie: pliantul muzeului şi informaţiile culese de la faţa locului). În timpul unor lucrări de şantier efectuate în imediata apropiere a actualului muzeu, s-au descoperit mai întâi blocurile de piatră ce formau un cerc cu diametrul de aproximativ 14 metri, în centrul căruia ulterior s-a găsit şi mormântul, realizat din blocuri de calcar. Printre altele, pe capacul acestuia a fost găsită o coroniţă din frunze de bronz, asemănătoare celei descoperite ulterior pe craniul scheletelui bărbătesc din interiorul mormântului, indiciu ce a dus la ipoteza că cel descoperit ar fi fost o personalitate a vechii cetăţi Callatis. Între oasele mâinii drepte şi cele ale bazinului au fost descoperite fragmentele vestitului papirus însă deoarece s-a stabilit că în România nu existau condiţii pentru restaurare, acesta a fost trimis în Rusia.

După mai bine de cincizeci de ani în care informaţiile din ţară, cum că papirusul s-ar fi distrus, se contraziceau cu cele din Rusia, unde se publicau articole despre buna conservare a acestuia, plus demersuri de găsire şi solicitări de restituire către statul român, în anul 2011 papirusul a fost adus de la Moscova şi predat muzeului din Mangalia, unde în prezent cercetătorii încearcă descifrarea cât mai amănunţită a textului – scris în limba greacă. Cam atât despre această valoroasă mărturie istorică. Să sperăm că până la urmă se vor finaliza cercetările şi se va găsi o metodă pentru ca acest papirus să poată fi prezentat permanent publicului în deplină siguranţă.

După ce am vizitat şi cea de-a doua sală facem cale întoarsă însă nu părăsim încă incinta muzeului deoarece înainte de ieşire ne mai aşteaptă un scurt popas şi la micul magazin de suveniruri, de unde ne putem cumpăra câte ceva drept amintire, având de ales între diverse obiecte (hai să zicem) tematice, cărţi sau broşuri de specialitate, ori mai simplele ghiduri, pliante şi ilustrate. Oricum, e drept că poate contează şi “amintirea materială” însă mult mai mult contează faptul că AmFostAcolo, că am văzut ce era de văzut şi că pot considera că am mai rămas cu CEVA şi după această experienţă.

Istoric

Nu voi încheia articolul înainte de a vă prezenta şi un scurt istoric al muzeului, a cărei poveste începe în anul 1924, atunci când obiectele descoperite în urma săpăturilor arheologice au fost depuse într-o sală a Subprefecturii din Mangalia. Câţiva ani mai târziu - în 1931, muzeul avea să fie mutat într-o veche biserică a oraşului, urmând ca în timpul celui de-al doilea război mondial patrimoniul arheologic să aibă mult de suferit, o mare parte din obiecte fiind distruse.

După anii 1949-1950, când a avut loc „reorganizarea cercetărilor arheologice”, în paralel şi cu lucrările de urbanism efectuate, în Mangalia au fost descoperite numeroase vestigii istorice, o mare parte dintre obiectele găsite fiind mutate şi conservate fie la Bucureşti, fie la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.

În anul 1959 se înfiinţa şi în Magalia un mic muzeu, care în 1978 avea să fie mutat în actuala locaţie şi care după ce o perioadă îndelungată a funcţionat ca şi secţie a celui constănţean, începând cu anul 1990 a devenit instituţie de sine-stătătoare, urmând a trece printr-un amplu proces de modernizare. Începând din anul 1994 muzeul s-a prezentat sub actuala formă iar în 2011 a fost inaugurată o nouă expoziţie permanentă, aşa cum o putem regăsi în prezent (sursă de inspiraţie: pliantul muzeului şi informaţiile culese de la faţa locului).

Concluzii

Deşi nu foarte mare ca dimensiuni, Muzeul de Arheologie Callatis deţine şi prezintă publicului un valoros patrimoniu arheologic, dovezi ale existenţei vieţii şi ale evoluţiei acesteia de-a lungul epocilor, încă din cele mai vechi timpuri, într-un teritoriu cu o mare însemnătate istorică – eu nu sunt un bun cunoscător al istoriei şi nu ştiu cât de corect este însă îmi place să afirm că la noi în ţară civilizaţia a început de la malul mării.

După ce a trecut printr-un proces de modernizare, în prezent muzeul este unul primitor, îngrijit, amenajat astfel încât să poată pune cât mai mult în valoare exponatele. E drept că poate nu ar fi stricat un spaţiu expoziţional mai mare (care să permită reamenajarea sălii de la demisol) dar este bine şi aşa, este bine că acest mic muzeu există şi vă recomand tuturor celor ce veţi avea drum prin Mangalia, să faceţi o scurtă pauză şi să îl vizitaţi. Poate că vi se va părea mai mic decât v-aţi imaginat, poate numărul exponatelor nu va fi cel la care v-aţi aşteptat, poate vizita se va încheia mai repede decât aţi anticipat, poate... cine ştie ce va fi în mintea fiecăruia, însă gândiţi-vă că există ceva mult mai important decât dimensiune, cantitate ori durata, gândiţi-vă că există... VALOARE iar din acest punct de vedere, cu siguranţă acest muzeu nu are cum să dezamăgească.

Acestea fiind spuse, închei articolul cu speranţa că poate v-am convins să vizitaţi acest obiectiv turistic. Cât de curând voi reveni cu o altă poveste, despre un alt loc ce îl veţi găsi tot în vechiul Callatis sau (pentru a nu supăra pe nimeni) în actualul oraş Mangalia.

Toate cele bune şi pe curând.

---

VIZUALIZĂRI: 4882 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI