În vizită la Muzeul Cinegetic din Sibiu

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor!

Cu ocazia scurtei noastre escapade la Sibiu, odată ce ne-am stabilit ca destinaţie de plimbare acest oraş, nu puteam să nu ne facem şi o listă cu obiective de vizitat, dar la aceasta trebuia să ţinem cont că avem cu noi un copil de 7 ani – e drept că unul dintre obiective era demult stabilit dar... asta este o altă poveste viitoare! Şi da, pe lista noastră figura şi Brukenthal dar nu “acel” Brukenthal de care ştie toată lumea şi pe care mulţi îl vizitează doar ca să fie... bifat!

Deschid aici o aşa zisă paranteză şi o să vă spun că după întoarcerea de la Sibiu, majoritatea dintre cei care au ştiut unde am fost plecaţi (colegi, prieteni) ne-au adresat aceeaşi întrebare “Aţi fost la Brukenthal?” . Mare a fost surprinderea lor când le-am răspuns că am fost la câteva dintre ele;). “Păi... nu-i doar unu?” . Nu, nu e doar unu, cel pe care toată lumea îl ştie şi îl asociază cu vizitarea Sibiului. Muzeul Brukenthal este defapt un complex muzeal, cu mai multe secţii din diverse domenii de activitate, amplasate în mai multe locaţii din oraş iar noi le-am ales doar pe cele care am considerat că vor fi atractive pentru copilul nostru, pentru că atunci când mergem să vizităm ceva, vrem să-i placă, să nu se plictisească şi să înţeleagă ceva, nu doar să bifăm că am fost.

Având trei zile la dispoziţie, ne-am făcut o listă cu ce am putea vizita şi am plecat prin oraş la „vânătoare” de muzee iar prima oprire am făcut-o la Muzeul Cinegetic „August von Spiess”. Să fiu sincer, până la scurta documentare pentru întocmirea listei de care vă spuneam, nici nu ştiam că există acest muzeu şi cred că mulţi dintre cei care vizitează Sibiul nu ştiu, căci este un muzeu mic, ce funcţionează într-o locaţie oarecum ferită de centrul istoric al oraşului. Mai exact, într-o casă cochetă, aflată pe Strada de Înot, la numărul 4. Cel mai bun punct de reper, destul de vizibil datorită înălţimii sale, ar fi hotelul Golden Tulip, acesta fiind gard în gard cu muzeul. Iar pentru cei ce folosesc tehnologia pentru localizare, iată şi coordonatele geografice: 45.7866079/24.147071.

Pentru complexitatea articolului, se cuvine să dăm Cezarului ce-i al... Wikipediei”;) şi să menţionez câteva informaţii istorice. Nu o să mă lungesc să scriu şi despre viaţa lui von Spiess (au făcut-o deja alţii înaintea mea) ci o să pun accent pe informaţii de ţin de muzeu. Despre von Spiess voi menţiona doar că a fost un renumit vânător, ce a deţinut funcţia de Maistru de vânătoare al Casei Regale în perioada regelui Ferdinand I.

Casa în care funcţionează muzeul a fost locuinţa vânătorului, loc în care, la câţiva ani după moartea acestuia, în 1966 a fost deschis primul muzeu de vânătoare din România. În 1976 clădirea a intrat în administrarea Muzeului Brukenthal iar în perioada 2006-2007, întreg muzeul a fost restaurat şi reorganizat, în prezent cuprinzând trei importante colecţii de vânătoare: cea a lui August von Spiess (colecţie donată de fetele acestuia), cea a lui Emil Witting şi cea a Societăţii Ardelene pentru Ştiinţe Naturale Sibiu, plus alte exponate achiziţionate sau primite de la diverşi colecţionari.

La data vizitei noastre, muzeul era deschis publicului de miercuri până duminică, între orele 9.00 şi 17.00 (ultimul bilet fiind vândut la ora 16.30) iar tarifele de vizitare afişate împreună cu programul la intrarea în curtea casei, erau următoarele: 12 lei pentru adulţi, 6 lei pentru pensionari şi 3 lei pentru elevi şi studenţi, copii preşcolari beneficiind de gratuitate.

Şi acum să vă povestesc câte ceva şi despre ceea ce am putut vedea vizitând cele șase camere în care sunt expuse, după cum ni s-a spus la faţa locului, 266 de exponate. Tot doamna de la casa de unde am achiziţionat biletele ne-a povestit că defapt muzeul deţine o colecţie mult mai mare, de aproape 1500 de exponate (mai exact, sunt inventariate 1451), doar că nu toate pot face parte din expoziția permanentă din cauza lipsei spaţiului, acestea fiind păstrate în podul muzeului, acolo unde accesul este permis doar cu programare, în general doar specialiştii în domeniu fiind interesaţi de acel loc.

Că tot a venit vorba despre numărul exponatelor, în scurta documentare făcută înainte de a ajunge la muzeu, citisem că expoziția ar cuprinde 1577 de exponate însă doamnele de la muzeu ne-au spus alte cifre (cele deja menționate), despre care presupun că sunt mai credibile, venind din partea unor persoane avizate.

În prima cameră, mai întâi facem o scurtă oprire la micul magazin de suveniruri, de unde achiziţionăm biletele de vizitare şi unde o doamnă foarte amabilă ne prezintă câteva informaţii despre ceea ce înseamnă acest muzeu. Apoi ne îndreptăm privirea către obiectele expuse, ce ne prezintă o scurtă istorie a armelor şi a altor obiecte de vânătoare, începând cu câteva ”arme din cremene din paleolitic și neolitic” , vârfuri de lance, suliţe, capcane, un arc cu săgeţi, arbalete şi terminând cu vitrina unde sunt expuse armele de foc şi accesoriile acestora –cartușiere și tocuri pentru păstrarea prafului de pușcă. Iar pe un alt perete, în stânga magazinului de suveniruri sunt expuse câteva cornuri de vânătoare și pumnale.

În a doua sală deja putem vedea primele animale împăiate, jumătate de cameră fiind dedicată păsărilor sau aşa zisului “vânat cu pene”, iar cealaltă “vânatului cu păr”, reprezentat aici de vulpi, lupi şi alte câteva animale de talie mică, plus multe trofee de cornute, inclusiv ” Trofeul mult râvnit: oaia sălbatică sau muflonul european”, animal despre care putem citi pe unul din panourile informative, aflând astfel nu doar originea lui cât mai ales povestea muflonului pe plaiurile noastre, de la primele exemplare aduse de Casa Regală în Munţii Retezat în 1933 şi care din păcate au fost exterminate încă din prima iarnă de către lupi, până la ultima repopulare din 1966, când 27 de exemplare cumpărate din Austria au fost eliberate în pădurile României, făcând ca acest animal să se afle şi azi pe plaiurile mioritice, deşi este destul de rar întâlnit.

Cea de-a treia sală este dedicată în special poveştilor şi imaginilor, printre cărţi, tablouri şi panouri informative existând însă şi trofee de urs, mistreţ şi cornute. Tot aici este şi ceea ce pe mine m-a impresionat cel mai mult din tot muzeul: un perete pe care într-o simetrie (aproape) perfectă sunt îmbinate armele cu trofele de vânătoare (în cuvinte e mai greu de descris cum arată dar puteţi vedea în această imagine).

Următoarea sală este dominată de vânatul mare (urşi, mistreţi, cerbi şi capre negre) la care se adaugă un râs, câteva capcane şi medaliile obţinute de multele trofee expuse. Şi binenţeles, panouri şi imagini, cu care deja ne-am obişnuit din camerele precedente şi pe care de altfel le găsim în tot muzeul. Şi încă ceva ce am uitat să menţionez, ce are legătură cu întreaga expoziţie. Fiecare exponat este însoţit de o descriere, în cazul obiectelor, ce reprezintă acestea, în cazul vânatului, avem menţionate specia plus anul recoltării (la unele, şi locul recoltării).

Trecem mai departe într-o încăpere mai mică ce se numeşte “Sala Ionel Pop”, aşa cum ne informează un panou din lemn sculptat, amplasat deasupra uşii. În ordinea vizitării, aceasta ar fi cea de-a cincea sală a muzeului și vreau să pun accent pe acest aspect deoarece înainte de a vizita muzeul citisem că acesta este împărțit în cinci săli însă la fața locului socoteala nu se mai potrivea. Așa că am întrebat și astfel am aflat că această sală a fost amenajată în anul 2019, mult mai târziu fața de celelalte, și probabil informațiile ce le găsisem erau mai vechi sau preluate și republicate fără a fi actualizate (cel puțin, asta ar fi singura explicație plauzibilă).

După dimensiuni, pare mai degrabă o antecameră, unde, cu o singură excepţie, exponatele vânătoreşti lipsesc, fiind prezentate tablouri, imagini, manuscrise, cărți și alte obiecte ce i-au aparținut lui Ionel Pop, plus două panouri informative, unul ce prezintă câteva informații despre Valea Frumoasei și unul care ne face cunoștință cu Ionel Pop, ”un renumit avocat, om politic și scriitor român, nepot al ilustrului om de stat - Iuliu Maniu” dar și ”un pasionat vânător și pescar, precum și un biolog și etolog autodidact, profitând de fiecare ieșire în natură pentru a-și îmbogății sfera cunoștiințelor, prin experiențe proprii și istorisirile paznicilor de vânătoare”.

Ultima parte a muzeului este dedicată celor două expediţii în care von Spiess a fost în Africa. Fotografii, trofee de cornute africane, o piele de zebră şi câteva arme de vânătoare ale băştinaşilor completează impresionanta colecţie deţinută de acest mic muzeu sibian. Şi ca “peisajul” să fie complet, într-un colţ al acestei ultime săli putem vedea şi o reproducere la scară naturală (1:1) a întâlnirii lui August von Spiess cu un vânător masai. Şi cu acest decor se încheie vizitarea muzeului însă pentru a reveni la ieşire va trebui să facem cale întoarsă, trecând din nou prin toate camerele deja vizitate.

Reveniţi în zona magazinului de suveniruri, am mai zăbovit câteva minute, suficiente pentru a mai afla câteva informaţii de la doamna ce ne povestise câte ceva şi la începutul vizitei şi de a ne achiziţiona câte o mică amintire, apoi mulţumind pentru această experientă, am părăsit mai întâi casa apoi curtea muzeului, cu gândul că ne vom mai întoarce şi cu alte ocazii.

Aşa se încheie povestea primului obiectiv turistic vizitat la Sibiu. Însă plimbarea noastră prin oraş a continuat cu alte locuri la fel de interesante.

           Ca de obicei: Toate cele bune şi vacanţe frumoase!

P. S.: Și pentru că este primul articol din acest an, profit de ocazie și vă urez să aveți parte de multă sănătate, bucurii și cât mai multe călătorii minunate!

---

VIZUALIZĂRI: 94 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI