GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bombardamentele au distrus turnul bisericii, reducând înălțimea acestuia de la 113 m cât măsura inițial, la doar 63 m. Motiv pentru care, berlinezii îi spun Dintele rupt.
Restul Bisericii a fost distrus, dar în locul rămas gol s-a ridicat o Capelă cu un turn hexagonal, turn căruia berlinezii îi spun Rujul de buze.
În fața Memorialului s-a ridicat o modernă Biserică octogonală, căreia berlinezii îi spun Pudriera.
Nu puteam rata la 37 euro tur/retur orașul Berlin, chiar dacă eram în luna lui Făurar. Desigur, nu am rezervat până ce nu am consultat vremea. Se anunța frumoasă și eram cu o săptămână înaintea plecării. Trei zile de iarnă în Berlin au fost superbe, pline de conținut dar total insuficiente. În același an, am repetat Berlinul numai și numai la insistențele mătușii mele care atunci avea, nici mai mult, nici mai puțin, decât 89 ani. Și numai noi două la drum.
Biserica Memorială Împăratul Wilhelm I.
Este un punct de interes turistic ce nu trebuie ratat sub nicio formă, la o eventuală vizită a Berlinului. Ea se află în Breitscheidplatz, unde am ajuns cu metroul, stația Kurfurstendamm fiind cea mai apropiată. Ridicată în stil neo-romanic de membri ai dinastiei de Hohenzollern, impozantă și prevăzută cu un turn înalt de 113 m cu cinci clopote, a fost inaugurată în 1895 în memoria primului Împărat al Germaniei. Tăvălucul istoriei nu a iertat-o. Avariată grav la bombardamentul din 1943 și aproape distrusă în aprilie 1945, acum arată ca o ruină, dar o ruină consolidată și bine întreținută.
Din toată Biserica nu se păstrează decât pronaosul, care se vizitează gratuit. Am intrat în Memorialul Wilhelm I cu o ușoară teamă impusă de măreția aspectului de ruină. Rozeta spartă e ca un hău. Pe jos, un frumos mozaic reconstituit, cu Sf. Arh. Mihail omorând balaurul, iar unele din frumoasele mozaicuri aurite arată ca niște petece, într-un colț stau mărturie resturi din dărâmături și un Isus salvat, dar fără o mână. Alături, Crucea din piroane considerată a fi simbolul păcii și reconcilierii. În lume sunt peste 160 astfel de cruci făcute din piroane recuperate din ruine.
Biserica nouă de formă octogonală
Creație a unui arhitect german, Biserica aflată în fața Memorialului are un design ultramodern. Pășim pe pavimentul cu buline divers colorate, mai mari sau mai mici, ce simbolizează lacrimile de durere ale tuturor celor care au suferit de pe urma războiului. Pe cele opt laturi ale sale, sunt montate în pereții din beton mici vitralii albastre și roșii realizate în Franța, la Chartres. Nu este înaltă. Are în jur de 50 m, dar lumina de afară strecurată prin aceste vitralii albastre, dă o senzație de rece.
Altarul este dominat de un Isus de factură modernă, dintr-un aliaj de cupru. În Biserică se află un desen în cărbune, Madona din Stalingrad, realizată în 1942 de medicul-locotenent Kurt Reuber, care a scris pe marginea hârtiei, ”Crăciun în încercuire 1942, fortăreața Stalingrad”. A murit în lagăr după ce dăduse lucrarea unui camarad. După război, a fost adoptată ca simbol al păcii și reconcilierii între popoare. O copie a acesteia este expusă în Catedrala Ortodoxă din Volgograd (vechiul Stalingrad).
Iarna zilele sunt scurte, se întunecă devreme, astfel că, atunci când am ieșit, exteriorul Bisericii începea a se lumina treptat, aspectul devenind impresionant. Aceste vitralii (luminate din interior) aruncă o misterioasă lumină albastră asupra pieții Breitscheidplatz.
Capela din spatele Bisericii, aflată în ruină, cu turnul retezat, căreia berlinezii îi spun Rujul de buze, era închisă dar înconjurată de pereți transparenți prin care se putea vedea un șantier.
Nu ocoliți Berlinul, nu ocoliți Memorialul Wilhelm I.
Trimis de mihaelavoicu in 17.02.20 11:54:20
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA. A mai fost în/la: Berlin
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Muzeele Berlinului, BERLIN" (deja existentă pe sait)
@mihaelavoicu: Nu voi rata, cu certitudine, acest obiectiv, mai ales că se află destul de aproape de hotelul care ne va găzdui.
Mulțumesc pentru informații, îmi sunt foarte utile.
@Carmen Ion: Câte zile ai la Berlin? Ai mai fost? Sunt convinsă că vei rămâne încântată dacă nu l-ai văzut, dar mira-m-aș!
@mihaelavoicu: Va fi prima excursie la Berlin... și, în fapt, în Germania, asta dacă nu iau în considerare două tranzitări. Noi suntem niște ”sudiști” convinși: Grecia, Italia, Spania...
Voi sta 6 zile, mi-am făcut deja programul și va fi foarte încărcat.
Și anticipând, da, mi-am propus să ajung și la Potsdam.
@Carmen Ion: Da, e bine dacă ajungi și la Potsdam. Eu am fost când făceam excursii cu ONT prin 1985. E foarte interesant. Dar în Berlin vei avea multe de văzut, mai ales partea sa istorică. Fie ca, planurile să-și fie îndeplinite!
@Carmen Ion: daca mergeti cu masina aveti mare grija la
”Placheta auto verde, pasaport de intrare in centrul marilor orase germane
Regula se aplica si turistilor! Deci mare atentie la zonele unde se aplica si unde aveti cazarea!
hotnews.ro/stiri-diaspora ... ase-germane.htm
silverhand.ro/daca-esti-s ... a-informeaza-te
Link-rile de mai sus va dumiresc un pic (daca e cazul sa calatoriti cu masina), astea l-eam gasit asa la prima vedere!
Sigur mai sunt info mai recente pe net!
@Nasshu: Mulțumesc pentru informații, ești foarte amabil. Vom zbura la Berlin și nu intenționăm să închiriem mașină odată ajunși acolo.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Valoroasele colecții de la Neues Museum — scris în 11.03.22 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Insula artei și istoriei și nestemata sa: Muzeul Pergamon — scris în 10.03.22 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2018 Muzeul zidului Berlinului „The Wall Museum East Side Gallery “ — scris în 13.02.18 de Marian.1986 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Memorialul Holocaustului din Berlin — scris în 27.01.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2017 Vizită la Pinacoteca din Berlin (II) — scris în 10.06.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2017 Vizită pe îndelete la Pinacoteca din Berlin (I) — scris în 07.06.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2017 Schloss Charlottenburg, Berlin — scris în 26.11.19 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ