Insula artei și istoriei și nestemata sa: Muzeul Pergamon

TIPĂREȘTE

Insula Muzeelor

În centrul Berlinului, între râul Spree și un canal al acestuia, se află un obiectiv de prima clasă al capitalei Germaniei, Patrimoniu UNESCO din 1999: Insula Muzeelor - Museuminsel.

Cinci instituții muzeale de artă și istorie, care acoperă prin exponate o arie în timp cuprinsă între neolitic și secolul al XIX-lea, sunt punctul de atracție principal pentru cei circa trei milioane de vizitatori ce poposesc aici în fiecare an. Dar nu numai colecțiile extrem de valoroase atrag atenția, ci și clădirile impunătoare în stil neoclasic care le găzduiesc.

Acest adevărat sanctuar cultural a început să fie edificat în 1830 în apropiere de Stadtschloss (principala reședință-palat a familiei Hohenzollern, demolată în 1950), odată cu construcția Muzeului Regal (actualmente Altes Museum; artefacte etrusce, grecești și romane), din ordinul regelui Friedrich Wilhelm III. Ideea ridicării unui ansamblu muzeal pe acest amplasament a venit din partea arhitectului Friedrich August Stuler, care a proiectat Neues Museum, inaugurat în 1859, iar în 1876 s-a finalizat construcția Alte Nationalgalerie (sculptură și pictură germană din secolul al XIX-lea, impresioniști francezi). Următoarele adăugiri au fost Bode Museum (1904; o colecție numismatică impresionantă, și o alta de sculptură) și Pergamon Museum în 1930. Berliner Dom, catedrala protestantă a orașului, aflată și ea pe insulă, a fost terminată în forma actuală în 1905.

Clădirile au fost avariate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial iar colecțiile au fost împărțite ulterior între Berlinul de Est și Berlinul de Vest.

La sfârșitul secolului trecut, după restaurare, a fost elaborat un plan de integrare a patru din cele cinci muzee într-un ansamblu comun prin amenajarea unei promenade subterane. Deocamdată, James Simon Gallery, inaugurată în 2019 și care funcționează ca centru pentru vizitatori, leagă Pergamon de Neues Museum.

Insula se găsește, așa cum spuneam, în centrul istoric al Berlinului, în apropiere de gara Museuminsel de pe linia 5 U-Bahn iar stația unde opresc autobuzele 100 și 300 se află chiar în fața Lustgarten, respectiv vizavi pe celălalt sens.

Lustgarten (Grădina plăcerii), spațiul verde din fața catedralei și a Altes Museum, a adăpostit până spre finele veacului al XVI-lea bucătăriile regale iar la mijlocul secolului următor a fost transformat în teren de instrucție pentru armată. Destinația actuală a căpătat-o după construirea Altes Museum. Este un loc bun de popas de odihnă pe o bancă iar pe timp frumos aici se întâlnesc la picnic sau doar la taclale mulți berlinezi.

La insulă se ajunge traversând unul din cele două poduri. În timp ce Liebknecht este un pod din oțel datat 1950 și cu nimic remarcabil, în schimb celălalt - Schloßbrücke - este considerat unul dintre cele mai frumoase din Berlin. A fost construit în 1824 după planurile lui Karl Friedrich Schinkel, proiectantul Muzeului Altes, iar în 1853 i-au fost adăugate statuile din marmură albă de Carrara înfățișând scene din mitologia greacă, realizate după schițele aceluiași arhitect.

Informații practice

Site official: smb.museum/en.

Program de vizitare: marți-duminică 10-18; luni închis. Fluxul de vizitatori este controlat, așa încât, pentru siguranță, este recomandabil să faci programare, fie personal, fie online.

Prețuri: Din păcate, muzeele de pe insulă nu sunt incluse în Welcome Card Berlin. Un bilet costă 10 euro la Altes Nationalgalerie, Altes Museum și Bode, iar la Pergamon și Neues Museum taxa de intrare este de 12 euro. Elevii, studenții, șomerii și persoanele cu dizabilități beneficiază de reducere de 50%.

Cu 18 euro poți străbate timp de o zi (dacă te țin picioarele) toate muzeele. Există și Museumspass, valabil 3 zile (29 euro; redus 14,50 euro pentru categoriile precizate mai-sus). Acest card permite accesul la 30 de muzee, în afara celor de pe insulă putând fi vizitate, de exemplu, Berggruen, Muzeul Spionajului German, cel de instrumente muzicale, de istorie naturală, al fotografiei, comunicațiilor etc. Lista completă o găsiți aici: visitberlin.de/de/museen-mit-museumspass.

Alte informații utile: Muzeele sunt impresionante ca dimensiuni, sălile spațioase și prevăzute (unele) cu bănci, de la un nivel la altul poți accede pe scările impunătoare sau cu liftul iar toate exponatele sunt excelent prezentate publicului prin panouri și etichete cu texte explicative în limbile germană și engleză. Există garderobe (2 euro) unde trebuie să-ți lași hainele și gențile mai voluminoase, precum și toalete gratuite la fiecare nivel. Gratuite sunt și vizitele la expozițiile temporare deschise în muzee.

Vizita noastră

Atunci când mi-am informat consortul că am cumpărat bilete de avion pentru Berlin, m-a întrebat: „Ce căutăm noi acolo?” I-am răspuns: „Poarta lui Ishtar” . Iar el a adăugat „Și bustul lui Nefertiti” .

Bun, deci am stabilit să vizităm Pergamon și Neues Museum. Am ajuns pe insulă în prima zi întreagă a sejurului și, după ce am vizitat catedrala, ne-am îndreptat spre Pergamon, cu gândul achiziționării biletelor. Care se terminaseră pentru ziua aceea, așa că ne-am programat pentru următoarea la cele două muzee și am achitat 18 euro/persoană. A doua zi ne-am prezentat la destinație, ne-am lăsat hainele la garderobă și am purces la treabă.

Pergamonmuseum

Cel mai nou și totodată cel mai vizitat muzeu din Berlin își datorează numele imensului Altar din Pergamon (Turcia). Din păcate, sala în care este expus (singur) se află în renovare și se va deschide, din câte am citit, abia în 2025, odată cu finalizarea construcției celei de-a patra aripi a muzeului.

Pergamon adăpostește trei colecții: Antichități grecești și romane; Antichități din Orientul Apropiat; Artă islamică, reprezentând rezultatul săpăturilor arheologice desfășurate de expediții germane în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a veacului următor. Cele mai multe exponate provin de la Altes și Bode Museum, și rațiunea construirii Pergamon a fost tocmai faptul că acestea deveniseră neîncăpătoare.

Deși cele mai multe obiecte păstrate în muzeu au fost adăpostite la timp, o parte s-au pierdut în bombardamentele din al Doilea Război Mondial sau au fost jefuite de Armata Roșie și se găsesc și acum în Muzeul Pușkin din Moscova și la Ermitaj, în Sankt Petersburg, unde vor rămâne - probabil - pentru totdeauna...

Gata cu vorba! Să vă descriu acum ce am văzut și fotografiat.

Pasărea de pradă (P8), uriașa sculptură cioplită dintr-o singură piatră de bazalt în sec. X-IX î. Hr. descoperită la Guzana (Tell Halaf, Siria), este și acum o enigmă: unii cercetători o consideră talisman împotriva relelor, alții un simbol al zeului soare.

Statuia lui Hadad, zeul vremii (P9), tot din bazalt, este o ofrandă adusă divinității menită să aducă ploaia atât de necesară într-o regiune aridă. Este datată cca. 775 î. Hr. și provine din Sam’al (Zincirli, Turcia).

Poarta Leilor (P10) (sec. X-VIII î. Hr.) marca intrarea la citadela de la Sam’al. Cei doi lei din bazalt care încadrau poarta interioară au fost sculptați cu o remarcabilă atenție la detalii.

Stela victoriei lui Essahardon (P11), cca. 670 î. Hr., Sam’al, îl înfățișează pe regele asirian triumfător în expediția din Egipt, cu prințul moștenitor al tronului egiptean supunându-i-se îngenuncheat.

Calea Procesiunilor din Babilon (P12, P13) este, pe bună dreptate, una dintre vedetele expoziției de antichități din Orientul Mijlociu. Aibur-sabu, în traducere „dușmanul să nu o calce” , construită în vremea domniei lui Nabucodonosor II (605-562 î. Hr.), era cea mai importantă stradă dintre cele 24 câte avea Babilonul (azi Hilla, Irak), și singura pavată cu dale de piatră. Avea 20-24 m lățime și 300 m lungime. Pornea de la Poarta zeiței Ishtar, trecea pe la sanctuarul lui Marduk, zeul suprem al Panteonului babilonian, și se termina la podul peste fluviul Eufrat. Calea era flancată de ziduri înalte de 7 m, acoperite cu cărămizi smălțuite de culoare albastră, ornamentate cu basoreliefuri de lei, animalul sacru al lui Ishtar. Arheologii germani au decopertat 250 m din lungimea Căii, din care 180 m astfel decorați, dar în muzeu este expusă doar o porțiune de 30 m.

Chiar și așa, impresia e copleșitoare, culorile incredibil de vii, iar migala cu care au fost reconstituite fragmentele de ziduri și cărămizi de-a dreptul incredibilă!

Poarta lui Ishtar (P14, P15) urmează în chip logic. Intrarea nordică în Babilon, dedicată zeiței războiului și sexualității, forma împreună cu Calea procesiunilor un ansamblu unitar. Era construită din aceleași materiale ca zidul Căii iar cărămizile smălțuite erau decorate cu imagini de tauri (simbolul regelui vremii, Agad) și siruși, animale fantastice - un soi de dragoni, combinații între scorpion, șarpe, pasăre și leu, simboluri al lui Marduk. Reconstituirea laborioasă făcută de specialiștii germani acoperă cca. 80% din poartă iar reliefurile de animale și benzile ornamentale de la bază sunt cele originale!

Fațada Palatului Regal din Babilon (P16) păstrează aceleași caracteristici, având la bază basoreliefuri de lei, o turmă ce simbolizează forța, dar și ornamente florale.

Poarta pieței din Milet (P17) marchează trecerea spre colecția de antichități grecești și romane. Poarta monumentală din marmură, de 16 m înălțime, 30 m lățime și 5 m adâncime, a fost construită de romani în secolul al II d. Hr., probabil în timpul domniei împăratului Hadrian, după cucerirea orașului Milet (Turcia), pentru a înlocui propylae dorică, situată la intrarea nordică în agora orașului, mărginită și de Nymphaeum și clădirea primăriei. În nișe se aflau, fără îndoială, statui de împărați și eroi, din păcate în mare majoritate distruse de un cutremur. Arheologii germani au descoperit totuși in situ fragmente din două sculpturi colosale, una înfățișând un soldat roman cu un barbar la picioare (posibil împăratul Traian sau Hadrian), cealaltă un erou gol, cu un corn al abundenței în mână.

Templul lui Zeus Philios (Trajaneum) (P18) este expus în aceeași sală dedicată cetății antice Milet. Construcția din marmură era parte a cultului imperial al zeului Soare instituit de împărații Traian și Hadrian.

Orpheusmosaic (P19, P20), aflat în aceeași sală și datând din jurul anului 200 d. Hr., a fost excavat dintr-un triclinium (sală de mese) aparținând unei case romane private. Bucățile colorate de piatră și sticlă înfățișează animale sălbatice (antilope, pantere, lei, vulpi) și păsări (corb) și pe Orfeu cântând la liră pentru a le îmblânzi, în timp ce la baza superbului mozaic este ilustrată o scenă de vânătoare. Registrele sunt separate prin motive geometrice grecești.

Friza decorativă a Palatului Regal din Ninive (P21), ultima capitală a Imperiului Asirian, este unul dintre cele mai interesante reliefuri în alabastru deținute de muzeu. Datează din secolul al VII-lea î. Hr., din vremea regelui Sennacherib/Sanherib. Frize de mari dimensiuni ca aceasta sau ca cele descoperite la Til Barsip sau Khorsabad, aflate de asemenea în Irak, decorau pereții sălilor de recepție ale palatelor asiriene și îl înfățișau pe rege fie îndeplinind ritualuri sacre, fie învingător în războaie, fie la vânătoare.

Bazinul de apă (P22, P23, P24), descoperit printre ruinele Templului din Ashur, era folosit probabil de clerici și credincioși pentru spălarea ritualică. Reliefurile sculptate în bazalt reprezintă zeități ale apei purtând vase și preoți înveșmântați în piei de pește, cu mici recipiente și obiecte de cult în mâini. Fragmentele originale păstrează un text cuneiform care îl identifică pe regele Sennacherib/Sanherib (a domnit între 704-681 î. Hr.). Scrierea cuneiformă este una dintre cele mai vechi din lume, inventată de sumerieni în mileniul al IV-lea î. Hr., iar pe teritoriul Irakului au fost găsite mii de tăblițe de lut astfel inscripționate, majoritatea păstrate la British Museum.

Statuile lamassu (P25) care păzeau intrarea sălii tronului din palatul regelui Assurbanipal II (a domnit între 883-859 î. Hr.) din Kalhu/Nimrud (Irak) înfățișează ființe supranaturale cu corp de leu sau taur și aripi. Cel din stânga poartă o inscripție cuneiformă care glorifică faptele de arme ale regelui. Sunt cópii, originalele sunt expuse la British Museum.

Bijuteriile (P26) din aur, argint și pietre prețioase și semiprețioase (lapis lazuli, obsidian, onix) provin din palatul regal din Kalhu.

Plăcile decorative în relief (P27, P28, P29) erau sculptate în alabastru și decorau pereții palatului regal din Kalhu. Din păcate, culorile din pigmenți naturali cu care erau vopsite s-au estompat aproape complet în timp, nemairămânând decât urme de negru și roșu în jurul sandalelor.

Frizele în onoarea regelui Assurbanipal II (P30, P31) decorau intrarea în sala tronului a palatului regelui Assurbanipal II din Kalhu. Sculptate în alabastru, ele înfățișau figuri divine cu aripi și coroane în formă de coarne, palmieri și spirite cu capete de păsări - Apakkalu în limba akkadiană - care îi culeg. Inscripția cuneiformă care separă cele două registre în proclamă pe rege drept „favorit al zeilor” .

Friza regele Assurbanipal II la vânătoare de lei (P32) este o reprezentare tipică decorațiunilor din palatele asiriene. Începând din mileniul al IV-lea î. Hr. vânătoarea a fost un privilegiu rezervat regilor, menit de a proteja cirezile de vite., dar având și o semnificație simbolică: uciderea regelui animalelor echivala cu nimicirea dușmanilor țării. În inscripția cuneiformă Assurbanipal se laudă că ar fi omorât 370 de lei.

După aproape două ore de vizită, am părăsit Muzeul Pergamon încântată. Am fost în special impresionată, probabil la fel ca cei mai mulți turiști, de monumentalitatea exponatelor: în câte muzee din lumea aceasta poți vedea o stradă sau o poartă antică demontată, adusă de departe și reconstituită în cele mai mici detalii?!!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 888 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI