ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.05.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2009
DURATA: 2 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Barcelona - Bijuteriile neterminate ale lui Gaudi

Ilustrație video-muzicală
Joan Baez - El rossinyol


TIPĂREȘTE

O vizita in capitala Cataloniei - Barcelona - nu poate lasa pe nimeni indiferent in fata creatiilor absolut originale si fanteziste ale lui Antoni Gaudi. Poate ca nici un arhitect nu si-a lasat atat de pregnant amprenta asupra unui oras asa cum a facut-o Gaudi. Barcelona fara Gaudi n-ar mai fi ceea ce este. Viziunea lui fantezista si cladirile cu decoratiuni ciudate, i-au adus faima de cel mai original arhitect de la inceputul sec. XX.

Gaudi a lasat neterminate doua mari lucrari, prima cu voia sa, iar cea de-a doua fara voia sa. "Orasul - gradina" a fost un esec, iar Sagrada Familia a fost prea ampla si prea sofisticata pentru a fi terminata intr-o viata de om. Indiferent de motiv, faptul ca n-au fost terminate nu le stirbeste cu nimic farmecul. "Orasul - gradina" a devenit atractivul Parc Güell, iar Sagrada Familia, cu mari eforturi financiare si de munca, este continuata si se spera a fi finalizata in anul 2026, la comemorarea a 100 de ani de la moartea artistului.

In cele doua zile cat am fost oaspetele Barcelonei, am vizitat impunatoarea si emblematica Sagrada Familia, partial opera a inegalabilului Gaudi. In turul orasului ni s-au aratat - din autocar - casele construite dupa planurile sale fanteziste, apoi am poposit pentru cateva ore in Parcul Güell.

Parcul Güell. Initial, in partea de sus a zonei El Carmel, era o ridicatura arida, cu doar cativa copaci. Lui Eusebi Güell, un bogat industrias al timpului, inspirat de conceptul englezesc de "oras-gradina", i-a venit ideea de a construi aici un cartier rezidential. Departe de fumul industrial al marelui oras, cu generoase spatii verzi, planul urbanistic al lui Eusebi Güell - poate cel mai ambitios din Barcelona secolului XIX - parea unul de succes. Dar nu a fost asa.

In 1899 bogatasul a cumparat 15 ha de teren si l-a angajat pe Antoni Gaudi sa realizeze acest proiect indraznet. Zona a fost impartita in 60 de parcele, dar... proiectul a fost un esec total. Cumparatorii nu au venit, iar in 1914 lucrarea a fost sistata. Se construisera doar doua case, cele doua pavilioane de la intrare, caile de acces din jurul pietei si niste coloane.

Dupa moartea lui Eusebi Güell, mostenitorii au vandut intreaga arie primariei orasului, care a decis amenajarea acesteia ca parc public.

Asadar, parcul care a pastrat numele initiatorului sau, era unul dintre obiectivele noastre de atins in Barcelona. Autocarul ne-a lasat undeva pe o straduta de unde am continuat drumul pietonal, pana la intrare. Pana in apropiere, la baza dealului, se poate ajunge si cu metroul. De asemenea, sunt autobuze destinate transportului in comun si autobuze exclusiv turistice despre care nu cunosc amanunte.

De o parte si de alta a portii de fier, larg deschisa pentru intrarea libera a vizitatorilor, se afla doua constructii cu totul originale, cu acoperisuri de forma neobisnuita, care duc cu gandul la basmele copilariei. Cea din stanga, mai mica, adapostind in prezent un magazin cu suveniruri, are o cruce dubla in varful unui turn decorat cu patratele de ceramica albe si albastre. Casa din partea dreapta este mai mare, are acoperisul ca o ciuperca si a fost gandita sa fie locuinta paznicului. Acum gazduieste un muzeu si centrul de informare turistica.

Dincolo de poarta privirile sunt atrase de scarile care invaluie simetric o mica amenajare de vegetatie si stanca, cu o cascada si soparla colorata, din bucati de ceramica sparta. O grota situata langa scara din partea dreapta, a fost proiectata ca adapost pentru cai si trasuri.

Sala celor 100 de coloane trebuia sa fie o piata acoperita. Ghidul ne-a spus ca in realitate sunt doar 86 de coloane, dar, cine a mai stat sa le numere? Unul dintre asistentii marelui Gaudi a fost cel care a decorat fantezist, in mozaic multicolor, tavanul ondulat. Marea piata circulara de deasupra ofera o frumoasa priveliste panoramica asupra orasului. Am gasit-o aglomerata de turisti de toate natiile privind in departare acoperisurile Barcelonei, dealul Montjuic si - bineinteles - inconfundabilele turnuri ale impunatoarei Sagrada Familia.

Interesanta si curioasa in acest spatiu este o banca lunga care inconjoara zona. Onduleurile serpuitoare ale acestei uriase banci formeaza o serie de separeuri, foarte potrivite pentru socializare. Coloritul ei este deosebit de divers, iar reprezentarile din ceramica sparta si alte materiale rebut de la lucrari anterioare, sunt dintre cele mai fanteziste. Nu stiu daca este adevarat sau doar o picanterie in prezentarea turistica, dar ghidul ne-a spus ca pentru a proiecta curbura suprafetei bancii, Gaudi ar fi folosit forma feselor unui muncitor asezat gol in argila umezita.

Ne-am plimbat prin parc, pe poduri si viaducturi, printre coloanele distorsionate inaltate din piatra bruta, fericit integrate in peisaj, admirand nu numai constructiile originale, dar si bogata vegetatie mediteraneeana care imbraca armonios tot restul. Am vazut zburand in libertate papagali perusi viu colorati din specia celor pe care noi ii avem in apertament, in colivie. Am crezut ca acesta este mediul lor natural, dar - intreband - am fost informata ca ei provin de la cateva exemplare scapate din captivitate adaptate vietii in libertate, iar numarul lor este in continua crestere.

Unul din punctele de interes ale Parcului Güell este Casa Muzeu Gaudi. La sugestia lui Güell, Gaudi a cumparat aceasta casa construita de un colaborator si a locuit aici din 1906 pana la moartea sa survenita in 1926. Casa-muzeu, monument de interes national, poate fi vizitata contra unei taxe de intrare pe care nu am retinut-o.

Parcul Güell - opera neterminata a originalului Gaudi - a fost inclus in anul 1984 pe Lista patrimoniului mondial UNESCO.

Sagrada Familia, Temple Expiatori de la Sagrada Familia, este fara doar si poate cel mai reprezentativ edificiu din Barcelona.

Pentru cateva date referitoare la inceputurile acestei impunatoare constructii, voi apela la un pliant pe care inca il mai pastrez de la vizita mea in Barcelona.

In 1874 Josep Maria Bocabella a lansat initiativa construirii unei catedrale, iar constructia primei cripte a inceput in 1872, cu proiectul arhitectului Francisco de Paula del Villar. Un an si jumatate mai tarziu, acesta a fost inlocuit de Antoni Gaudi care in cei 43 de ani dedicati acestui proiect (ultimii 20 in exclusivitate) va schimba radical designul si-i va imprima trasaturile stilului sau novator, inconfundabil.

Tinandu-se cont de posibilitatile tehnice ale inceputului sec. XX, se estima ca lucrarile vor dura cateva sute de ani, dar in legatura cu aceasta Gaudi ar fi afirmat: "Clientul meu nu se grabeste!".

Cand am fost noi, in septembrie 2009, in interior era un adevarat santier, plin cu schele si cu mesteri la lucru, iar in turn nu se urca. Pentru ca nu-mi plac santierele, nu pot spune ca am fost impresionata, totusi, turistii trecand foarte aproape de lucratori, au ocazia sa vada cum se construieste o biserica si sa observe cate ceva din tehnicile folosite, atat traditionale cat si din cele mai moderne, asistate de calculator. Eu, mai putin interesata de toate acestea, am considerat costul biletului de intrare ca o contributie la finantarea acestui urias proiect despre care stiam ca nu beneficiaza de fonduri publice.

Exteriorul, in special partea executata de maestru, m-a lasat fara grai. Am privit cu extaz fatada dedicata Nasterii lui Iisus aflata in partea de est si m-am pierdut in detalii analizand minutiozitatea decorurilor celor trei portaluri si celor patru turnuri, fiecare cu o simbolistica aparte. Aceasta fatada, cu scene din viata lui Iisus, a fost prima finalizata (in 1930). Gaudi a tinut sa finalizeze aceasta fatada astfel incat urmasii constructori sa aiba modelul de continuat.

Comparativ cu fatada estica - a Nasterii lui Iisus, abundent decorata, fatada vestica - a Rastignirii, este austera, sculptata cu linii mai aspre, care evoca suferintele lui Iisus si rastignirea. Si aceasta fatada are tot trei portaluri si patru turnuri dedicate cate unui apostol. Sculpturile redau scene din patimile lui Iisus: Cina cea de Taina, Sarutul lui Iuda, Rastignirea si Ingroparea. Pe cel mai inalt nivel este reprezentata Inaltarea. Se poate remarca si este vizibila si in poze, diferenta de nuanta intre partea realizata de Gaudi, avand puternic impregnata patina vremii si cea realizata in prezent.

Atunci cand va fi gata, fatada Glorei a carei constructie a inceput in 2002, va fi cea mai mare. Dedicata slavirii lui Iisus, aceasta se afla in partea de sud, va fi fatada principala si pe aici se va intra in nava centrala. Cand am fost noi, era doar un santier.

Sper ca viitorul sa-mi rezerve bucuria sa vad Sagrada Familia si dupa finalizare, cu toate cele 18 turnuri: 12 reprezentand apostolii, fiecare cu o statuie in varf, 4 dedicate evanghelistilor, unul Fecioarei Maria si altul, cel mai inalt, lui Iisus. Conform optiunii lui Gaudi, om cu o profunda credinta, constient ca nu se cade ca lucrarea sa sa o intreaca pe cea a lui Dumnezeu, cel mai inalt turn de la Sagrada Familia va fi cu un metru mai scund decat dealul Montjuic. Cu toate acestea, dupa finalizare, Sagrada Familia - deja aflata pe Lista monumentelor de patrimoniu UNESCO - va fi cea mai inalta biserica din lume.

Pentru cei interesati adaug ca la Sagrada Familia se poate ajunge si cu metroul sau cu autobuzele: 19, 33, 34, 43, 44, 50, 51, B20, B24.

Programul de vizitare este: 9.00-18.00 in perioada octombrie - martie, 9.00-20.00 in perioada aprilie - septembrie si 9.00-14.00 in zilele de 25 si 26 decembrie, precum si in zilele de 1 si 6 ianuarie. Cu 15 minute inainte de inchidere, nu se mai vand bilete.

Pentru informatii suplimentare, rezervari sau vizionare de imagini sugestive, accesati www.sagradafamilia.cat.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 07.05.12 18:52:08
Validat / Publicat: 07.05.12 20:02:20
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2805 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Barcelona - Casa Battlo partial ascunsa, vazuta din autocar.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster15
[07.05.12 20:02:06]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

webmaster13
[07.05.12 20:53:06]
»

Din punct de vedere fonetic limba portugheza si cea catalana sunt cele mai apropiate de limba romana, iata un exemplu!

Melodia atasata se poate sterge/schimba!

vlado2
[07.05.12 22:50:26]
»

Chiar daca scriai 2 cuvinte despre Barcelona aveai un vot de la mine. Oricine vede Barcelona este un om castigat. "Orasul Muzeu"... orasul sufletului meu, in care mi-as fi dorit sa ma nasc, sa traiesc... ca de murit nu e cazul... mai am mult de calatorit pana atunci.

Multumesc de impresii si de readuceri aminte!

iulianicAUTOR REVIEW
[08.05.12 10:08:03]
»

@vlado2: Multumesc si eu pentru aprecieri!

Nu conteaza unde te nasti, nu conteaza unde traiesti, conteaza sa poti calatori acolo unde vrei si cand vrei.

Iti doresc vacante frumoase si amintiri minunate din calatoriile tale!

webmaster
[03.08.12 19:29:43]
»

Mutat la rubrica "Locuri 'must see' in Barcelona" (nou-creata pe site)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, vlado2
Alte impresii din această RUBRICĂ'Must see' în Barcelona:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061034917831421 sec
    ecranul dvs: 1 x 1