ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.01.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 1 zile
colegi

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 14 MIN

Excursie cu autocarul prin județul Galați - Palatul Chrissoveloni, Ghidigeni și Casa Costache Negri

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Ne continuăm călătoria, autocarele rulează lin pe șosea, prin fața ochilor noștri se desfășoară încet un adevărat tablou impresionist: câmpurile pictate cu maci și, în plan îndepărtat, geometria domoală a colinelor. În câteva minute ajungem în Ghidigeni, unul dintre cele mai nordice puncte ale județului Galați.

Suntem debarcați chiar în apropierea Primăriei, lângă indicatoarele turistice care ne invită să pășim pe aleea din dreapta, către cele două obiective - monumente istorice: palatul și cavoul familiei Chrissoveloni. Ceea ce și prestăm, desigur, în grămadă organizată, cu Ciprian în frunte. Poarta complexului ne așteaptă deschisă, domnul portar ne invită cu un zâmbet larg, bucuros de oaspeți. Aleea asfaltată se desfășoară în fața noastră, între două dungi albe de var, flancată de câte un rând de copaci, a căror umbră o simțim deja ca pe o binecuvântare. În pomi, din loc în loc, flutură drapele tricolore și asta imprimă locului un aer festiv. Dealtfel, aveam să aflăm că nimeriserăm în chiar ziua în care Ghidigeniul își sărbătorea atestarea, iar în zilele următoare erau programate diverse festivități pentru a marca Centenarul Unirii.

Ne întâmpină un rând de panouri, pe care sunt expuse mai multe fotografii, majoritatea reflectând relația dintre aceste locuri și familia regală a României din timpul primului război mondial. Deasemenea, poza unui medalion oferit de Comunitatea Districtului Tecuci primului domnitor al Principatelor Române, alături de cea a documentului însoțitor. N-avem prea mult timp la dispoziție să aprofundăm aceste informații, trebuie să ne strângem în fața palatului, în jurul unei doamne pe care Ciprian o prezintă ca fiind bibliotecara localității și, în același timp, autoarea unei monografii a acesteia.

De data asta dumneaei este cea care ne expune povestea locului, ce începe în anul 1822, când turcii atacă sălbatic insula Chios, incendiind-o și răzbunându-se astfel pentru îndrăzneala grecilor de a-și clama independența cu un an în urmă. Se spune că Zanni Chrissoveloni, la vremea aceea un tânăr de numai 17 ani, este singurul care se salvează și reușește să plece de pe insulă, luând calea continentului. Se aciuează pe undeva prin Țările Române și, având talentul negustoriei în ADN, pune la cale afaceri înfloritoare, în principal bazate pe comerțul cu cereale și cherestea. În 1848 îl regăsim la Galați, unde înființează o „companie”, un fel de sucursală a firmei sale. În curând pune bazele uneia dintre cele mai puternice afaceri bancare - banca Chrissoveloni, una dintre cele mai prospere din perioada interbelică, ce avea să se extindă pe o bună parte din mapamond (Viena, Paris, New York).

Moșia de la Ghidigeni este cumpărată de Nicholas Chrissoveloni, nepotul lui Zanni, de la Dimitrie Mavrocordat în 1879, pentru ca 8 ani mai târziu să fie ridicat aici un frumos conac împreună cu anexele sale, ocupând o suprafață construită de aproape 2 hectare. Totul era extrem de modern pentru epoca respectivă: arhitectura romantică a micului palat, grădinile de trandafiri amenajate după moda franțuzească, bazinele cu apă, popicăria și cele două terenuri de tenis, dintre care unul acoperit (singurul din Europa de acest fel la data aceea). Conacul însuși deținea centrală termică și calorifere, iar unele încăperi erau încălzite prin pardoseală. Parterul găzduia saloanele, iar etajul dormitoarele.

Nu e de mirare că încet, încet conacul de la Ghidigeni atrage protipendada vremii: moșieri, industriași, politicieni, artiști. Printre oaspeții cei mai renumiți se numără cuplul regal al României: Ferdinand (cu o reputație nu tocmai fericită în acest context) și Maria. Regina Maria devine una dintre cele mai bune prietene ale Sybillei Chrissoveloni, soția lui Jean (fiul lui Nicholas, cel care a ridicat conacul) și chiar ajunge să-i boteze copilul, pe micul Nicky. Dealtfel, în primul război mondial, cele două doamne instalează în palat un adevărat spital de campanie, în care îngrijesc răniții pe care ambulanțele finanțate de Jean îi culeg de pe câmpurile de luptă. Fiicele reginei se implică și ele în acest demers, lucru atestat de numeroasele documente ale vremii, inclusiv de jurnalul ținut de regina Maria.

Familia Chrissoveloni se implică însă și în dezvoltarea localității Ghidigeni și în viața de zi cu zi a sătenilor. Ei construiesc aici o biserică, o școală și 3 fabrici: de cărămidă, spirt și oțet. Oamenii din sat le păstrează o amintire caldă; se spune că încurajau copiii să meargă la școală oferindu-le mâncare la ieșirea de la cursuri, iar Sybille obișnuia să umble călare prin sat spre a afla trebuințele sătenilor. Despre „conașul Nicky” circulă o povestioară, cu un sătean care a fost prins furând lemne din pădure; când a aflat că omul avea 5 copii acasă și vatra îi era mai mult rece, moșierul a dispus ca săteanul să fie „pedepsit” cu o căruță cu lemne, spre a-i ajunge toată iarna.

În 1935, un puternic incendiu mistuiește conacul. Acesta este recondiționat mai apoi, dar numai parțial; decorațiunile interioare n-au mai fost refăcute niciodată, din cauza războiului care se apropia și care necesita resurse. Comuniștii îi alungă pe Chrissoveloni (aceștia reușesc cu greu să se refugieze în Atena) și naționalizează domeniul. La început aici este organizată o gospodărie agricolă de stat, apoi un orfelinat pentru copiii cu handicap.

Abia în 2004 acesta revine din nou moștenitorilor de drept, 3 fete și un băiat, pe care îl cheamă tot Jean și care în prezent își împarte existența între București și Atena; aflăm chiar că domnul Chrissoveloni ne-ar fi întâmpinat în persoană dacă n-ar fi fost nevoit să plece la Atena pentru a lua parte la botezul unei micuțe Chrissoveloni! (Jean Chrissoveloni este proprietarul și inițiatorul proiectului Librăria Cărturești, al cărui frumos sediu de pe Lipsacani cu siguranță mulți dintre voi îl cunosc; pentru mai multe informații despre familie, vă invit să citiți un impresionant interviu cu acest domn: adevarul.ro/economie/afac ... a446/index.html)

Doamna ghid ne îndrumă spre stânga, către partea cea mai veche și mai frumoasă a palatului, cu o intrare monumentală, apărată de o marchiză și de doi gargui. Starea zidăriei nu pare chiar în cea mai bună formă și ni se confirmă faptul că nici înăuntru lucrurile nu stau mai bine; atâția ani în care întreținerea palatului s-a făcut cu minimum de investiții și-au lăsat, desigur, amprenta. Familia moștenitoare se străduiește să găsească soluții financiare pentru reabilitare, deși nu-i ușor deloc. Deocamdată s-a reușit consolidarea acoperișului, ceea ce ne dă speranțe, împreună cu informația că pare-se că structura de rezistență se ține încă bine...

Găsim scăldată în soare partea din spate a palatului; ferestrele parterului sunt rotunjite în zona lor superioară, iar cele de la etaj simple, dreptunghiulare. Două câte două, ferestrele sunt despărțite de rânduri de cărămidă roșiatică. Deasupra intrării se află un balconaș din fier forjat într-o frumoasă dantelărie. Intrăm în holul acoperit cu spărtură de mozaic în mai multe culori, închipuind un desen geometric. În față se află un splendid șemineu alb, nefuncțional în prezent, zidit de comuniști, care îl considerau decadent; ne bucurăm că nu l-au dărâmat, totuși... În dreapta o ușă din lemn sculptat, vopsită și ea în alb, iar pe peretele din stânga admirăm un tablou ce înfățișează palatul în zilele lui de glorie.

Urcăm la etaj și primul popas îl facem în camera cu balconaș de deasupra intrării, chiar dormitorul Reginei, pe vremea când vizita palatul. În prezent, locul îți lasă doar umbre în inimă: igrasia a pătat pereții și a făcut să cadă tencuiala pe zone impresionante, o bună parte din tavan s-a prăbușit, lăsând la vedere structura de nuiele împletite. Intrăm din încăpere în încăpere, peste tot același dezastru.

Coborâm din nou și suntem îndrumați spre vestibulul cândva somptuos; pereții vopsiți în culoarea cerului s-au scorojit pe alocuri, decorațiunile de ipsos ale brazdelor ce-l compartimentează se mai disting doar în parte, dar din superba cupolă a luminatorului coboară o lustră cu ventilator încorporat; admir îndelung paletele delicate... Ni se atrage atenția și asupra pavimentului de marmură neagră, cu un medalion bicolor în mijloc. Deasemenea, asupra ușii ce dă spre grădină, compartimentată în metal și sticlă, cu minunate decorațiuni de fier forjat.

Peste tot descoperim urme ale trecutului îndepărtat: calorifere cu model ștanțat în fonta veche, coloane grecești încastrate în zid, urme de pictură murală... Aproape că simți respirația acelor vremuri, fastul petrecerilor luxoase, dar și suferința ostașilor răniți în război... „Să nu uiți, Darie!”...

Ieșim afară și ocolim palatul prin dreapta, către corpul cel nou, adăugat într-o a doua etapă. Parterul este dublat pe toată lungimea sa cu un rând de colonade, în timp ce etajul e brăzdat de ferestre micuțe, fiecare terminată printr-un mic fronton triunghiular. În depărtare, printre copacii grădinii, se disting cu dificultate două fragmente de coloane albe; ni se spune că aparțin cavoului familiei, situat la umbra pădurii, dincolo de râu. Ne rezervăm câteva minute pentru clasica poză de grup, apoi ne răspândim iar prin curte, continuând să ne rotim tot spre dreapta. Descoperim astfel și vechea pistă de bowling, iar un pic mai târziu descoperim în căsuța de la intrarea domeniului câteva bile vechi de piatră, păstrate cu sfințenie de portar, el însuși descendent al unuia dintre oamenii care au lucrat pentru familia Chrissoveloni.

A venit vremea pentru o mică pauză, impusă mai mult de nevoie decât de voie (deh, necesități fiziologice; doamna ghid ne pune la dispoziție în acest scop chiar toaleta de la bibliotecă, aflată nu departe). Coada înaintează lent, dar folosim prilejul pentru a socializa și a mai afla una, alta... Între timp, cineva vine cu o propunere din partea lui Ciprian, care insistase la nenea portarul și aflase că da, se poate ajunge la cavoul de peste râu traversând parcul domeniului; nu e obligatoriu, dar cine dorește, poate să-l însoțească într-acolo... Coada la budă freamătă scurt și energic! Vrem, vrem! Ciprian promite că așteaptă pe toată lumea și chiar așa se întâmplă, el încheie plutonul.

Iată-ne din nou pătrunzând pe poarta complexului, ocolind palatul prin stânga și ținând-o tot înainte pe o alee îngustă, până la capătul parcului, așa cum ne indicase nenea portarul. Pe care numai ce-l vedem deodată alergând în urma noastră, cu un taburet în mâini!... În curând aveam să înțelegem de ce: un gard. Da, desigur, domeniul e înconjurat cu un gard! Există și o poartă, însă cheia cu care poate fi descuiat lacătul nu se știe exact prin ce buzunar s-a pierdut. Da, zice nenea portarul, dar uite, acolo pământul e un pic înălțat și dacă vă mai ajut și cu scaunul ăsta... Ne bufnește râsul pe toți! Sigur, floare la ureche; de când n-am mai sărit noi un gard?!:)) De acum un ceas și ceva, de la Țigănești! Mai ales că primele persoane care aterizează pe partea cealaltă stârnesc o haită de câini ce apare de niciunde! Nenea portarul ne asigură că nu-s periculoși, numai gura-i de ei, să-i ignorăm și-or să plece. Așa facem și are dreptate. Eu și Tati ne distrăm copios: „N-am sărit toată copilăria mea câte garduri am sărit azi!” :))

Dintr-o dată, ni se deschide în față un peisaj ca din poveste! Pajiști verzi cât încape cu privirea, brăzdate doar de vadul râului Bârlad, în apele căruia se oglindesc sălcii și se scaldă rățuște gureșe... Pe partea cealaltă începe pădurea misterioasă, ce ascunde la umbra sa monumentul ridicat în 1930 de Jean Chrissoveloni spre a fi loc de odihnă veșnică pentru el și familia sa. În curând reușim să-l vedem mai bine și da, chiar seamănă cu templul zeiței Atena Nike de pe Acropole, care se spune că a servit ca model!

Domnul portar ne recomandase să traversăm râul sărind din bolovan în bolovan pe ruinele vechiului pod de beton, dar nimeni nu se încumetă. Preferăm să mai mergem câteva sute de metri, până la podul de cale ferată. Apoi ne întoarcem pe lângă liziera pădurii, până dăm de ceea ce căutăm. Toată excursia să zic că a durat vreo jumătate de oră.

Monumentul e într-adevăr impresionant, sprijinit pe coloanele lui de marmură albă, terminate cu capiteluri ionice. Păcat că-i vandalizat, din vechile morminte n-au mai rămas decât niște găuri negre; nu știu la ce ne-om fi așteptat... Îi dăm ocol, facem câteva poze, apoi decid împreună cu Tati să ne tolănim pe iarba grasă, la soare, pe tăpșanul dintre monument și râu, să ne savurăm sandvișul pregătit de acasă. „Cum vrei, Tati?! Partenon-view sau sea-view?!” :))

Luăm calea înapoi; între timp cineva aflase cumva că dacă mergem tot înainte, pe calea ferată dezafectată, ajungem tot în sat. Așa facem și așa se întâmplă. Altcineva povestește că linia ferată a deservit cândva fabrica de spirt, nefuncțională nici ea în prezent. Drumul e aproape romantic, așa cum se strecoară printre tufe de măceși înfloriți... Descoperim și un fel de magazie și o construcție ciudată, despre care ne imaginăm c-ar fi fost folosită pentru a cântări vagoanele încărcate.

Într-adevăr, ajungem într-o margine a localității. Ne întoarcem pe șosea către centru, acolo unde ne așteaptă autocarele. Ne îmbarcăm și pornim mai departe către cel din urmă obiectiv al zilei: asa Memorială Costache Negri din comuna ce-i poartă numele și care nu demult se chema Mânjina.

Ne oprim în imediata apropiere a casei, aproximativ în inima localității. Intrăm în curte, străbatem aleea flancată pe stânga de un gard înalt de tuia; în dreapta, ne întâmpină bustul marelui scriitor și om politic, executat din piatră de sculptorul Boris Leonovici. Grădina complexului pare îngrijită, trandafirii înfloriți își ițesc căpșoarele parfumate din iarba frumos tunsă. Casa ne așteaptă la capătul aleii - casă țărănească tipică pentru sudul Moldovei de secol XIX, desfășurându-se pe lungime, formată dintr-un singur cat dublat de cerdac sprijinit pe stâlpi de lemn. Ea a aparținut familiei Negri, veche familie de boieri moldavi. În 1943 a fost declarată monument istoric și s-a decis transformarea ei în muzeu, lucru care s-a realizat abia în 1968; în forma de organizare actuală însă, peste încă 18 ani. Muzeul a fost restaurat după inundațiile din 2013, fiind redeschis publicului la 19 oct 2016, cu ocazia comemorării a 140 de ani de la moartea scriitorului.

Suntem întâmpinați de ghid, care ne sugerează să ne împărțim în grupuri de 15-20 de oameni pentru a-l vizita, înăuntru spațiul fiind destul de limitat. Eu și cu Tati nimerim în ultimul grup. Până ne vine rândul, avem timp să studiem un pic împrejurimile, apoi ne odihnim la umbra unui copac, pe o băncuță. Pe fațadă sunt fixate mai multe plăci comemorative referitoare la personalitatea fostului pârcălab de Covurlui și la contribuția sa de netăgăduit în înfăptuirea Unirii Principatelor. „Aici s-au întâlnit în repetate rânduri fruntași ai revoluției de la 1848 și ai mișcării unioniste din Țările Române.”

Muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 9 și 17 în sezonul rece (noiembrie - martie) și între 10 și 18 în cel cald. Taxa este de 4 ron pentru adulți și 1 ron pentru copii, elevi și studenți; există și gratuități pentru diverse categorii de vizitatori, precum și în ultima duminică a lunii pentru toată lumea. Se percepe o taxă foto de 5 ron și una de filmare de 10 ron.

Casa cuprinde 7 încăperi care încearcă să reproducă ambientul unui conac de țară la mijlocul sec. XIX. În prima din ele avem posibilitatea să admirăm arborele genealogic al scriitorului, precum și frumoase obiecte de mobilier și covoare de inspirație orientală, amintind de perioada în care Costache Negri a reprezentat Moldova în fața Înaltei Porți. Pereții sunt acoperiți cu tablouri, dintre care un portret în ulei al amfitrionului. Admirăm și tavanul casetat al încăperii, din care coboară două frumoase corpuri de iluminat.

Camera următoare este salonul (sufrageria) și o suprafață importantă o ocupă masa îmbrăcată în față de mătase, aranjată cu veselă de porțelan - gata de a primi oaspeții. Închid ochii pentru o clipă și mi-i imaginez acolo, strânși în jurul mesei ovale, discutând cu înflăcărare despre idealurile lor revoluționare, despre țara mai bună pe care visau s-o clădească: Negri, Cuza, Alecsandri, Kogălniceanu, Bălcescu... O mână de oameni ca ei ne-ar trebui și astăzi!...

Sala 3 este dedicată biroului, destinat lecturii sau scrierii corespondenței, dar și unor activități mai frivole, precum jocul de cărți sau șah. E impresionantă măsuța de lemn cu incrustații de forma unei table de șah... Trecem mai departe în micuțul salon rezervat domnilor, mobilat auster, dar elegant, apoi în cel în care se întâlneau doamnele la o cafea și o șuetă despre viața mondenă. Admir îndelung fosta masă de toaletă a Profirei Negri, un adevărat... transformer! :)

Evident că o casă ce se respectă trebuie să posede și un dormitor, căci e musai ca oamenii să se mai și odihnească! Patul are tăblie de lemn frumos sculptată, dar mi se pare cam mic. Ultima încăpere este dedicată tot doamnelor, reunind câteva obiecte vestimentare specifice.

La final, ne achităm contravaloarea vizitei, așa cum am fost rugați. Camera în care e amplasată casieria găzduiește și o mică librărie, din care-mi aleg o carte despre Baba Saltik Dede, un pliant cu casa memorială pe care tocmai am vizitat-o, iar Tati plusează și cu câteva insigne în forma lupului dacic, bune de cadorisit el-știe-cine; primim bonus 4-5 cărți poștale și ne bucurăm de cadou!

... Pe drumul de întoarcere spre casă mă străduiesc să decantez impresiile zilei... Nu-i ușor, căci mă simt copleșită; tot ce am văzut azi mi-a inspirat trăiri intense, un amalgam de sentimente și senzații rapid schimbătoare, de la bucurie la tristețe, de la speranță la disperare... Am rostit și eu Promisiunea de a-mi pune viața și energia în slujba binelui, împreună cu tinerii Lupușori cercetași... Aproape că am plâns când am descoperit mizeria în care a fost adus conacul lui Costache Conachi de la Țigănești, deși m-a fascinat povestea lui!... La Ghidigeni am început să sper din nou, locul are un potențial fenomenal, iar peisajul înconjurător mi-a încântat simțurile... Despre cavoul familiei Chrissoveloni pot spune că a reprezentat bonusul excursiei de azi, dimineață nici n-aveam habar că există; un mic templu grecesc la o margine de pădure!...

Iar casa asta, ultima, de la Mânjina... Din categoria „câte comori stau la doi pași de noi și trecem ignoranți pe lângă ele”! O pepinieră a Unirii, un simbol de care mereu avem nevoie și azi poate mai mult ca niciodată. Sau, cu vorbele poetului Alecsandri: „La Mânjina tinerii osteniți și descurajați de greutățile misiunei lor prindeau o nouă putere pentru luptele viitoare. [... ] Unirea exista în inimi, ea se tălmăci în cuvinte și prinse rădăcină ca o plantă cerească pe acel loc ars de soare și lipit de plantele umbritoare ale pământului.” Sau, chiar cu vorbele marelui patriot Costache Negri: „În visurile mele înflorite se arată viitorul României. Suntem milioane de români răzlețiți. Ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai Unirea. Să trăiască unirea românilor!”


[fb]
---
Trimis de crismis in 18.01.19 20:21:44
Validat / Publicat: 18.01.19 21:35:06
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GALAȚI

VIZUALIZĂRI: 1906 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Plafonul cu luminator din vestibul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

crismisAUTOR REVIEW
[18.01.19 21:20:47]
»

Rog web a atașa următorul filmuleț:

https://www.youtube.com/watch?v=xaL7uHpKJeU

Mulțumesc!

webmasterX
[18.01.19 21:34:03]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

crismisAUTOR REVIEW
[18.01.19 21:44:34]
»

@webmasterX: Mulțumesc încă o dată! Seară cu pace!

mihaelavoicu
[19.01.19 00:18:42]
»

Ce frumos știi a povesti tu, Cristina! Aproape că am sărit gardul cu tine. A fost frumoasă toată plimbarea, mai ales mersul prin iarba aceea mult prea verde și apetisantă.

Am auzit de Conacul de la Ghidigeni, am citit, dar de văzut, BA.

Propune lui Cătălin să mergeți la Bârlad chiar dacă veți sări gardul între județe. Aveți multe de văzut, Am scris aici vezi impresii. Neapărat. Sau la Mănăstirea Gologanu de la Cudalbi.

Felicitări pentru munca depusă. A fost frumos. Am votat cu drag!

elviramvio
[19.01.19 09:39:24]
»

@crismis:

Așteptam povestea Chrissoveloni, am citit mult despre această familie. La conac, spitalul militar din timpul războiului, a fost integral finanțat de ei, chiar medicii militari francezi erau plătiți din banii familiei (la acea dată școala medicinei militatre românești creată de dr. Carol Davila încă nu dădea medici suficienți și mai ales cu practică pe front). Și peste toate, peste sumele uriașe date spitalului, membrii familiei Chrissoveloni făceau și munci de jos cum s-ar zice, adică ambulanțieri, infirmiere, ajutau în spital. Ar fi un exemplu azi unora de sus.

Frumoasă excursie, cât mai multe așa!

crismisAUTOR REVIEW
[19.01.19 10:49:08]
»

@mihaelavoicu: Mulțumesc frumos pentru aprecieri!

Ciprian locuiește și lucrează în București, dar revine la sfârșit de săptămână la Galați, unde își are părinții și socrii. Cam o dată pe lună își împarte din puținul lui timp liber și comunității, nouă, celor avizi de a adulmeca parfumul unor vremuri de mult apuse. Ideea lui e să ne introducă mai ales în locuri care nu-s deschise în mod obișnuit publicului larg. Deja pentru primăvara asta ne-a fost anunțată o nouă escapadă, de data asta sărim gardul la vecinii brăileni! Abia aștept!

Mulțumesc pentru sugestia de a vizita obiectivele din Bârlad, o să ajung cu siguranță, am fini în Bârlad! Și la mănăstire voi ajunge, nici n-am știut de ea! Zi frumoasă și linistită!

@elviramvio: Da, fascinantă povestea acestei familii, care a însemnat atât de mult pentru România timp de peste un veac! Frânturi mai aflasem eu de ici, de colea, dar vizita la Ghidigeni mi-a stârnit interesul și am citit mai multe. La monografia doamnei bibliotecare n-am avut acces (s-au vândut câteva exemplare, cu promisiunea că va mai face rost de la editură...), dar portarul ne-a povestit despre o carte mult mai cuprinzătoare cu povestea familiei; evident că nici n-am plecat bine din Ghidigeni și Tati o și comandase deja!

monaca
[19.01.19 16:38:53]
»

Chiar, cate comori la doi pasi de noi. La Ghidigeni nu am fost, stiam de incercarea de reabilitare a palatului dar de casa Negri habar nu aveam! Daca stiam de excursia asta ma, lipeam" si eu de grup...

monaca
[19.01.19 16:46:50]
»

Cladirea din P41 este muzeul mixt de care pomeneam la articolul anterior

crismisAUTOR REVIEW
[19.01.19 16:59:08]
»

@monaca: Mulțam frumos! Un motiv în plus să vizitez muzeul ăsta mixt, mi-a plăcut foarte mult clădirea!

Ciprian a anunțat o excursie asemănătoare pentru luna mai, prin jud. Brăila de data asta. Poți urmări pe fb Mila80 sau, dacă vrei, te pot ține eu la curent!

monaca
[19.01.19 17:00:54]
»

@crismis: Da, mi_ar placea sa merg. Multumesc anticipat!

Mitica49
[02.02.19 16:05:08]
»

@crismis: Un frumos itinerar, așa de în detaliu povestit că, aproape, nu ai mai avea nevoie să te duci ca să și vezi cu ochii tăi (glumesc desigur!).

Multe lucruri de văzut aci aproape de casă, dar pe care le tot sare rândul pentru că vedem să vedem multe de prin alte depărtări, zicând totdeauna că lasă astea avem timp să le vizităm altă dată.

Îmi amintesc, cu neplăcere, de Ghidigeni, deoarece aici prin 1969 (eram student în anul II) am făcut o practică agricolă, cum se obișnuia pe atunci, de vreo 3 săptămâni, cazați la un CAP producător de legume, condiții mizerabile, mâncarea nu mai zic. Nici pomeneală să știm noi atunci de bijuteriile arhitectonice aflate acolo.

Pe de altă parte acești Chrissoveloni erau tare bogați, aveau bancă și-n Brăila (am pomenit de ea aici) și în București, fiind, de fapt, cea mai mare bancă comercială din perioada interbelică.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, elviramvio, mihaelavoicu, Mitica49, monaca, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂMinicircuite - o zi pe meleaguri gălățene:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064984083175659 sec
    ecranul dvs: 1 x 1