GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Continuare de aici
„In viata nu conteaza unde esti, ci pe cine ai alaturi”. anonim de pe net
Asa ca nu conteaza pe unde am fost fiecare dintre noi, daca avem oameni buni si de calitate care ne citesc impresiile. La mai mare AFA.
Azi mi-am propus sa va scriu despre Marele Zid Chinezesc (MZC).
Cand eram mica si ma uitam la Teleenciclopedia (o parte dintre noi stim despre ce este vorba), am vazut un reportaj despre el. Tin minte si azi cat de mult m-a impresionat, poate si datorita lecturii regretatului Florian Pitis, cu timbrul lui unic.
Cu o zi inainte, imi luasem o excursie cu autocarul, impreuna cu colegii mei, care cuprindea MZC, o vizita la o fabrica de cloisonne-uri, si cina la Quan Ju De (celebrul lant de restaurante unde se mananca rata Pekin). Din cate imi aduc aminte a costat cca 100 USD.
Dimineata cu pricina, eram vesela ca o vrabiuta, pentru ca urma sa-mi vad visul cu ochii. Colegii mei mi-au promis ca ma leaga cu lantul de autocar daca nu sunt cuminte, si-i mai sperii cum facusem cu o zi inainte (vezi vizita de la Templul Cerului).
Ne-am urcat in autocar pe la 9 si am pornit sa cucerim cei aproape 60 km care ne desparteau de MZC. Aglomeratieeee!!! . Dupa ce am iesit din oras (ne-a luat cca 30 min) am mai mers cale de 10 km si ne-am oprit la o fabrica de cloisonne-uri, care se afla cam la jumatatea drumului (goldenpalace.cn/index.aspx). La intrare era un fel de walk of fame, adica poze cu toti oamenii importanti care au vizitat fabrica (printre ei primarul Barcelonei, Petre Roman, pe cand era prim ministru, am si poza dupa poza, dar nu stiu daca este ok sa o postez, asa ca mai bine nu)
Ne-au dus mai intai in fabrica, unde muncitorii lucrau in niste conditii infioratoare, foarte frig, zgomot, fara costume de protectie. Era o sala mare unde barbatii modelau prin ciocanire cuprul, ca sa-i dea forma dorita. In alta sala erau femei care o parte sudau pe vasul de cupru fire subtiri de metal, care alcatuiau un model. Acesta era umplut mai apoi, cu pasta de email care avea diferite culori. Dupa umplere le ardeau in cuptor, apoi le slefuiau sau le decorau cu pietre pretioase.
Din fabrica ne-am dus la magazin. O minune de exponate, nici nu stiam unde sa ma uit mai intai. Din pacate nu am avut mult timp la dispozitie. Mi-am cumparat o cutie de bijuterii (lucru pe care il fac in orice destinatie in care ajung) si un ou frumos decorat, in culorile perioadei Ming (alb si albastru). Mi s-au parut destul de scumpe, mai ales ca nu vroiau de loc sa negocieze, am incercat toate tehnicile. Spuneau ca sunt preturi de magazin si ca nu se negociaza. Ma rog. Pe amandoua am dat, din cate imi aduc aminte cca 20 USD. Am vizitat, cat am putut de repede, tot magazinul. Era ca un muzeu. La intrare era o vas enorm, care avea 2 m inaltime si trebuiau 2 oameni care sa-l cuprinda pe circumferinta. Costa 1 580 000 RMB, asta impartit la 8 face aproape 200 000 USD. Va dati seama? Si una dintre vanzatoare mi-a spus ca lucrau pentru o comanda de la o ambasada (nu mi-a spus care) de 2 astfel de vase. Uau!
Dar a venit vremea sa plecam, si sa ne continuam drumul catre MZC, sectiunea Badalin. Am ajuns acolo, autocarul a parcat in parcarea speciala pt autocare, iar ghida ne-a spus ca avem 2 ore sa vizitam. Am pornit ca o racheta sol-sol, nu m-am uitat nici in stanga, nici in dreapta (la intoarcere abia, am vazut ca erau tarabe cu tot felul de chinezisme). Am zburat care ghiseul de bilete pt telecabina. Oricum, trasesem cu ochil si vazusem deja zidul. Minunat.
Bucatica de istorie:
-Sectiunea Badaling este cea mai apropiata de Beijing, avand totodata posibilitatea accesului cu telecabina pana sus (alte segmente nu au).
-Zidul in aceasta portiune este construit in special din caramizi si pietre, avand portiuni atat cu scari cat si portiuni fara scari. Urcusul este obositor, pentru ca scarile nu au inaltime egala, unele sunt mai inalte altele mai scunde, si acest lucru presupune efort suplimentar. Din 200 in 200 m sunt construite turnuri. Uneori panta de urcare este destul de accentuata.
-Lungimea totala a MZC este de aprox 6400 km, si se pare ca nu se vede, totusi, de pe Luna;
- Se presupune ca, de-a lungul timpului, intre 2 si 3 mil de chinezi au murit in timpului constructiei acestuia
-Exista si o legenda legata de MZC. Se spune ca sotia unui chinez, care murise in timpul lucrarilor, a venit sa-si viziteze sotul. Pentru ca ceilalti constructori nu au putut sa-i spuna adevarul, au mintit-o spunandu-i ca sotul ei se afla la urmatorul turn, si tot asa, pana a ajuns la capat. Acolo, cand a aflat adevarul, a inceput sa planga atat de amarnic incat lacrimile ei au creat o bresa in zid. Acolo a fost construit un templu in cinstea ei. Mi s-a parut f frumoasa legenda. Este un fel de Ana sotia Mesterului Manole, in varianta chinezeasca.
- MZC a fost construit in scop de aparare a granitelor Chinei, de atacurile popoarelor nomade (inclusiv mongolii).
-Cea mai mare parte a MZC, astazi este in paragina si nu poate fi strabatuta de catre turisti.
Si acum sectiunea de impresii:
-Cand am coborat din telecabina, am crezut ca am nimerit in ziua „se da gratis o casa” si lumea se bulucea s-o primeasca. Lumeee, cata frunza si iarba. Aici am vazut mai multi turisti europeni, cei mai multi americani. Pe langa chinezi erau si foarte multi mongoli. Desi seamana (oricum pentru mine toti sunt la fel; probabil ca asa spun si ei despre noi, caucazienii) aveau cateva carcteristici care ii deosebeau, fata mai lata, mai arsi de soare, mai veseli. Erau multe familii mongole cu copii, care erau o minune de frumusei ce erau. Le-am cerut acordul sa le fac poze. Atat mi-a trebuit, ca mi-i si puneau in brate, imi faceau si ei poze cu copilul lor, m-am distrat de minune. Atat de tare m-am distrat ca am facut scurta la mana de atat vorbit :) La un moment dat se stransese in jurul meu multa lume vesela, care voia sa faca poze cu mine. Vedeta, ce sa va mai spun!!! Toti radeam, ne impingeam, ne trageam, ca sa facem poze unii cu altii. Asa sentiment frumos ca, toti suntem copiii aceluiasi Pamant, nu avusesem pana atunci. A fost minunat.
-Mi-am rupt picioarele, aproape la propriu, in sus si-n jos, pe scarile acelea;
-Am facut o mie de poze;
-Am trait sentimentul ca se intampla ceva unic in viata mea. Asa si era.
-Nu am calculat bine timpul petrecut sus, astfel incat atunci cand m-am trezit, era mult prea tarziu sa incep coborarea pe jos, catre punctul de unde plecasem. Imi propusesem sa fac acest lucru, pentru ca sa intru in posesia diplomei de „Am fost la MZC”. Dar nu mi-a parut rau, faptul ca am interactionat cu oamenii aceia minunati a facut cat 100 de diplome.
-Am coborat cu telecabina, dupa ce am stat la o coadaaaaa, si am ajuns cu 3 minute inainte de ora intalnirii. In cele 3 minute am vizitat si tarabele pe care nu la vazusem la urcare, am cumparat si niste cadouase, si la fix eram in autocar. Great timing, nu stiu cum imi iese, dar imi iese. Vorba reclamei: „ daca vrei cu adevarat, poti”!!!
Cam asta a fost marea excursie. Va raman datoare cu review-ul despre restaurantul Quan Ju De.
Si’am incalecat pe’o sa si v-am spus poveastea asa :) :)
Data viitoare: datoria
Trimis de MCM in 16.03.12 16:46:13
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (MCM); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Daca as deveni maine multimilionara in euro, stii ce as face? Pe tine si pe station5, v-as trimite in toata America de Sud, v-as citi impresiile si as considera ca am fost si eu!!!
Din pacate nu pot sa te mai votez, dar primeste totusi 1000000 puncte imaginare, din suflet!
@Jupi:
Draga noastra Jupi, afla ca daca ai deveni maine multimilionara in euro, am merge CU TINE in America de Sud si Dne-Dne ce bine ne-am mai distra toate trei acolo!
MCM,
Mi-a placut recenzia ta despre... MZC!
De azi intr-o saptamana plec si eu in ,,tara celor 15 dinastii imperiale'' care au domnit pana-n secolul XX.
Acum, in Tovarasia Sa, se simte la orice pas mirosul banilor, asta desigur, in masura in care si saracia la limitrofe este o stare de spirit...
Am in vedere sa vizitez si acesta constructie strategica, care (am inteles ca se observa si de pe satelit/avion) !
In afara de tele-gondola se pare ca acum au construit si un fel de ,,tobogan'' care-ti ofera o anumita stare... probabil, de adrenalina!
Este una din constructiile cele mai impunatoare, realizate vreodata de om!
Dar asta s-a-ntamplat atunci! Acum au recorduri, pe care le-au doborat in toate domeniile!
Astept cu interes rw-ul despre restaurant!
Vacante frumoase!
@Jupi:
Multumesc draga mea.
Tinem aproape.
Jupi/Louis cred ca acesta este inceputul unei frumoase prietenii" - se potriveste f bine aceasta expresie dintr-un faimos film (Casablanca). Pe locul doi dupa calatorii in topul preferintelor mele, sunt filmele.
C
Dragele mele, va trimit pe voi. Am zis!!!
Eu? Atata drum cu avionul? Doar in Asia)
@Marian Preda:
Multumesc pt aprecieri.
Ma gandesc, cat de repede evolueaza lucrurile in China. Si nu-i de mirare (apropos de "tobogan"), cu asa o forta economica (un miliard de brate de munca, poate chiar mai mult). Asta imi aduce aminte ce ne spunea ghida, cu vadita mandrie, in drumul spre MZC: ca SUA a imprumutat o suma f mare de bani de la poporul chinez (chiar asa s-a exprimat). Si m-am dus cu gandul la saracia care am vazut-o in hutongurile din Beijing.
Drum bun, si review-uri minunate la intoarcere.
C
@Jupi:
Gata, am stabilit. Maine sunt libera, daca si station5 aka C este, pornim
@MCM: asteptati de ajung eu, milionara, ca vreau sa fie un cadou din partea mea acest circuit!
@MCM: @Jupi:
dragile mele pe mine puteti conta la orice ora din zi si din noapte ptr o excursie! just call! mai trebuie sa rezolvam amanuntul (dealtfel nesemnificativ) sa o facem cumva pe Jupi multimilionara in euro! cred ca mai greu va fi sa o convingem sa zboare 20 ore!
draga MCM acum am terminat de citit articolul despre zid "aici de fata" si! iata exemplul cel mai limpede de "completarea informatiei turistice" (cea despre care povesteam la alt articol de-al tau) si iti multumesc: nu stiam legenda, este tare frumoasa si este impresionant episodul/conditiile de munca din fabrica (bine ca nu am vizitat-o... dar e bine de stiut) si pozele sunt de nota 10!
doar o mentiune: Badaling (80km de Beijing) nu este cel mai apropiat loc de vizitare a Marelui Zid de Beijing, dar este cel mai "amenajat turistic"-asa cum bine il descrii; printre alte locatii mai apropiate este de ex. sectiunea Juyongguan (50 km), preferata de amatorii de "mai natural".
@station5: draga mea, nu stie niciodata!
Oricum, din punctul meu de vedere, sansele sunt extrem de mici sa devin milionara, dar sa zbor 20 ore, sunt 0.
Daca ma prindea pe mine teroristul cu ac, in vreun avion, n-avea nici o sansa. Ii trebuiau cuie de vreo 10 cm!!!
Multumim pentru completari legate de MZC.
@station5:
ce-i corect e corect. Adevarat este cea mai amenajata cale de acces, dar nu cea mai apropiata.
multumesc
C
Seherezada, ai simtit si descris tare frumos caldura apropierii de alti oameni. Asta legat de faptul ca ai fost vedeta ceva timp facand poze cu copiii dragalasi cu ochisori oblici.
Din cate stiu eu, in cultura lor este foarte importanta atingerea. Asa ca, le-ai facut o mare onoare dorind sa faci poze cu copiii lor iar ei te-au rasplatit. O rasplata nevazuta, imateriala dar simtita din plin.
Sentimentul este cred, unic. Mi-as dori sa il traiesc si eu.
Eu in schimb l-am trait pe celalalt, de... raceala, indiferenta, neincredere, intr-o alta parte a Pamantului, intr-o alta cultura. In Anglia unde mi s-a spus in prima zi cand eram pusa la curent cu regulile locului, sa nu cumva sa ating vreun copil ca voi avea probleme. Parintii suna la un numar special si vine cineva si te ia la intrebari sa vada daca nu cumva ai ganduri si intentii necurate legate de micut.
Lumi diferite, culturi diferite. Din pacate, acolo nu am simtit nici pe departe ca eu si englezii suntem copiii aceluiasi Pamant.
Frumoasa descriere, mi-a placut mult... copiii aceluiasi Pamant...
Cand ai timp, poate citesti aici: vezi impresii
Aceeasi idee in alt context.
Dragă C, de data asta am votat mai puțin review-ul și mult mai mult fotografiile care l-au ilustrat la superlativ, inclusiv cu explicațiile de rigoare și porția cuvenită de umor. Felicitări!
"Cloisonne este o tehnică de emailare prin care delicate filamentele de aur, aramă, argint, cupru sau alte metale - sunt lipite de suprafaţa unui obiect pentru a scoate în evidenţă un model care este apoi umplut cu pastă de smalţ. După aceea, obiectul este ţinut pe foc şi lustruit.
Cloisonne-ul chinezesc era produs la scară largă în timpul dinastiilor Ming şi Quing
Cel mai important exemplu de tehnică cloisonne o reprezintă obiectele costisitoare realizate din aur, email şi pietre preţioase de către Carl Faberge"CITAT!
In Romania acum 3 ani de Paste un ou asemanator dar mult mai urat se vindea cu 35 de dolari.
Astept cu interes continuarea!
@MCM: Fascinante reviews-urile tale despre aceasta lume indepartata si - cred - mai putin accesibila multora dintre noi! Multumim pentru darnicia cu care ne-ai impartasit impresiile!
Marele zid chinezesc a fost pentru mine ceva ireal, imposibil de reprezentat, in copilarie, atunci cand tata ne citea si ne povestea despre el. Nu puteam visa sa-l vedem vreodata. Acum putem visa, dar cine stie daca-l vom vedea?
@iulianic:
Cu mare placere. Fiecare dintre noi are niste povesti frumoase. Bine ca nu suntem egoisti si le impartim si cu altii.
Asa este, eu il vedeam la Teleenciclopedia. Nici prin cap nu mi-a trecut sa ma gandesc ca-l voi vedea vreodata. Dar totusi... Mi-aduc aminte cand eram copil cate cloisonne-uri si multe altele chinezisme se gaseau, datorita prieteniei dintre conducatorii celor 2 popoare. Ma saturasem si de crevetii aia pe care ii prajeam (intr-o zi mi-am adus aminte de ei, si mi s-a facut pofta, nu mi-a venit sa cred).
Asa ca "never say never", nu se stie niciodata unde ne va purta viata.
@MCM:
Nu o sa va vina sa credeti.
Mi s-a intamplat ceva... nici nu am cuvinte. Va jur. In timp ce faceam curatenie pt Pastele ce va sa vina, am ajuns in sertarele cu amintiri. Poze din scoala generala etc. Am gasit un set de ilustrate din China (10) cu MZC, Summer Palace si altele. Va jur ca este adevarat. Am pielea de gaina cand ma gandesc. Va dati seama, poate ca ne influenteaza drumul vietii fiecare lucru facut si vazut in tinerete. Uau!!
Inca un argument in plus: iarna aceasta am fost in Belgia de sarbatori. Am vizitat Bruge cu Festivalul de sculpturi in gheata care avea tema lumea W. Disney. La Taipei am vazut o expozitie despre W Disney, la Muzeul de istorie, iar in vara mergem la Disneyland. Coincidente? Nu stiu!
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Marele Zid Chinezesc, BEIJING" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2017 Pe zidurile cetatii... chinezesti — scris în 13.03.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Badaling, cea mai spectaculoasă secțiune a Marelui Zid Chinezesc — scris în 03.01.17 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Bijuterii China - partea a IV-a: Marele Zid Chinezesc — scris în 14.01.16 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2012 MUNTIANYU - Marele zid chinezesc — scris în 19.05.12 de Marian Preda din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Un vis al copilăriei: urcând pe Marele Zid Chinezesc — scris în 17.02.18 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ