Vizita mea la... „vrăjitoare”

TIPĂREȘTE

Început de martie 2020.

Ceața deasă își etala mantaua, se credea regina dimineții. După ce-am savurat cafeaua cu aromă de omăt proaspăt cernut din cer, a apărut și soarele, ne-a zâmbit cu toți dinții, nu poate fi virusat de Corona. El ne privea cu putere și ne saluta fără cuvinte în timp ce noianul de gânduri fremăta în mintea mea, un muritor de rând. Ostenită de liniștea și frumusețea din jur, mă bucur de tăcerea naturii și propun totuși o plimbare într-un loc deosebit, știam sigur că-i va fi pe plac omului meu.

De la Mistral la Templu aveam să parcurgem 77 km după cum îmi arăta Google Maps. Oricum nu aveam altceva nevizitat în zonă, vremea era prielnică pentru lălăială și plimbăreală, eram sigură că virușii ne vor împiedica să circulăm pentru o perioadă lungă de timp așa că venise ziua să cunosc un loc deosebit, unul vrăjitoresc, cu energii interesante :)

Traseul nostru către Șinca: Mistral Moieciu - Bran - Zărnești – Vulcan – Codlea - Șinca Veche

Drumul până la dealul Pleșu, la Templul de la Șinca Veche, a fost liber și frumos, am savurat fiecare imagine, m-am lăsat purtată de monotonia localităților rurale traversate, locurile erau scăldate de strălucirea soarelui, copacii erau încă triști, în zare vedeam vârfurile munților pictate de omăt, măturam cu privirea și mă minunam de fiecare nor ca și când ar fi fost ultima dată când puteam face asta.

La marginea satului, într-un loc mut, am găsit o parcare mare (gratuită), aproape goală. O femeie sărmană se plimba încetișor printre puținele mașini parcate, nu cerșea nimic dar oamenii o ocoleau. Ea își pleca privirea, ochii ei țintuiau asfaltul rece din parcare.

Urcăm panta lină și trecem pe lângă o cruce marmorată, admir băncile și mesele din dreapta mea și micul decor făcut din nuiele, pietre, arbuști și pomi adormiți, ajungem la porțile din lemn ale rupestrului loc și citesc recomandările de pe panou: ținuta decentă, interzisă țigara, foto, camera de filmat, telefonul și animalele de companie. Bine astea-s pentru mănăstirea comercială, nu pentru Templul „meu”.

Program de vizitare: 8 – 20 vara, 9 – 18 iarna.

Pentru energiile vrăjitorești intrarea era liberă, nu există reguli, poate doar cele de bun simț de care trebuie să ținem seama în orice loc vizitat și nu numai.

M-a impresionat liniștea locului, curățenia și decorul. După porțile lemnoase, în dreapta, am zărit toaletele, nu le-am vizitat pentru că am uitat, dar cred că erau curate.

Din loc în loc sunt panouri informative despre mănăstirea Șinca Veche, mănăstirea rupestră, am să atașez o poză cu detaliile de acolo. Am văzut și-un panou cu o schiță, un plan al locului.

Intrarea în grotă se face pe propria răspundere, este gratuită.

Tot din lemn a fost construită și intrarea în grote, câteva cruci erau scobite în uluci, accesul e pentru oameni scunzi sau e făcută special pentru a te apleca atunci când intri în tărâmul energiilor.

Acoperișul grotei este o prelată cu mulți ochi dar și cu luminator. Nu lipsește cutia milei, pardon... de donații.

Bârne și cosași susțin stâncile, treptele din scânduri ne conduc spre cele câteva încăperi micuțe și către altarele cu pricina. Eu n-am simțit absolut nimic pe tot parcursul vizitei mele acolo, soțul meu spune că avea o apăsare în piept, nu putea respira. Îl cred, obosise de la urcuș și claustrofobia îl învăluia, astea n-au legătură cu energiile din povești sau cu acele culoare energetice în care el crede. Și nici cu vrăji, părerea mea.

În față zăresc un „luminiș”, adică un spațiu nu foarte mare, scăldat de o petală de lumină naturală. În mijlocul spațiului erau trei tinere, stăteau în poziție de drepți, nu știu ce făceau, una se uita spre cer. Foarte frumos locul, o lumină caldă de la un bec îngălbenea stânca și crucea din lemn de acolo. Am trecut pe lângă „vrăjitoare” (așa le-a numit soțul meu), am ridicat privirea și-am zărit hornul circular, m-a impresionat sculptura naturii, raze plăpânde de soare se strecurau în interior, am urcat cele câteva trepte din dreapta și iar am zărit un „luminiș”, în mijlocul cercului creat de lumina naturală erau trei uluci bătute-n cuie, n-am poposit acolo, n-aveam un motiv întemeiat. Am privit iar cerul prin gaura din stâncă.

Ete că am ajuns la „altar”, trecerea era oprită de o sfoară. Pe peretele din fața mea am văzut desenat profilul unui bărbat ce seamănă cu Mântuitorul, zgâriată într-o firidă era steaua lui David și cercul Yin-Yang, pe un cataroi era o candelă aprinsă iar câteva bancnote erau aruncate pe jos, habar nu am semnificația acestui gest sau cui îi erau destinați banii aruncați.

Admir zidurile, mă întorc și zăresc pe șipci o familie cu doi pitici: mama și tata, fiecare cu câte un prichindel în brațe. Se înghesuiau pe scânduri în lumina venită din cer. Se concentrează ei un pic, liniște. Îi privesc cu atenție mărită, din curozitate. Reculegere pentru adulți preț de câteva secunde. Copiii încep să facă zgomot, să iși miște piciorușele, se agitau nevoie mare că doar nu erau bibelouri să stea nemișcați într-un loc întunecos și rece. Bun așa, ce naiba de energii să capteze părinții în timp ce iși dojeneau pruncii? Ar fi trebuit să se mulțumească cu energia micuților care aveau destulă. Sincer, nu prea înțeleg părinții care-și duc micuții în brațe în grote și peșteri.

Trec pe lângă ei, în cealată încăpere găurită mai venise o fată și se ruga (cred) lângă cele trei deja înțepenite cu energii. O copilă pășește lângă tinere, le privește curioasă. Cele patru întind mâinile, își unesc palmele. Cobor câteva trepte și poc-trosc, un zgomot mă face să tresar. Of, o biată sticlă cu apă plată a căzut din buzunarul unei „vrăjitoare”. Tragedie mare, energiile au fost întrerupte =))

Și acum să elucidăm denumirile misterioase, am să rup vraja cu toate că ador legendele, poveștile și chiar curiozitățile unui loc turistic.

Templul Ascuns – denumirea vine de la altarul lui ciudat din grota ascunsă, unii cred că aici se îndeplinesc dorințele celor care se roagă. Dar!!! Ritualul trebuie să aibă loc în fața altarului, sub raza de lumină care cade din cer prin gaura grotei și doar în trei zile pe an: de Sf Gheorghe, de Lăsata Secului și în ziua Schimbării la Față.

Numele de Templul Ursitelor provine din tradiția veche ai locuitorilor zonei, tradiție transmisă din gură-n gură, cică ajută tinerii să-și afle ursita. Nu vă amuzați, înainte nu erau saituri de socializare și nici de-alea matrimoniale, Templul ăsta era pe post de Google.

Astfel, în aceleași trei zile de sărbătoare, de sărbători creștinești, tinerii urcă pe deal o roată de care leagă paie, dau foc paielor, roata fuge la vale și ei pleacă liniștiți acasă și așteaptă să se căsătorească până la sfârșitul anului. Nu știu dacă se mai păstrează tradiția în satul acela, dar vă pot spune că în satul meu se ard cauciucuri de Lăsata Secului și se strigă prenumele fetelor nemăritate, „Fufuliga” se numește acest obicei păstrat din bătrâni.

Alte ciudățenii, inventate sau nu

Oamenii povestesc că la templu au loc vindecări miraculoase, coruri îngerești se aud din cer, altora cică le-a apărut o siluetă de fecioară în față. Mna, fiecare cu povestea lui, fiecare crede ce vrea, nu comentez.

Unii susțin că au făcut fotografii în interior și-au surprins sfere luminoase, siluete ciudate sau li s-a blocat aparatul foto. Eu am pozat doar cu telefonul, nu mi s-a blocat, n-am avut vedenii cu feciori sau fecioare și nici nu mi-au cântat îngerii în grote. Pozele au ieșit ok, eu n-am prins umbre, stafii sau flăcări ciudate în pozele mele, poate sunt eu anormal de normală.

Specialiștii în agricultură spun că pe Dealul Pleșu nu crește nimic din ceea ce e cultivat, bioenergeticienii care folosesc radiestezia (o tehnică periculoasă, ocultă, controversată) susțin că acolo sunt energii pozitive extrem de puternice. Se spune că prin turnul grotelor coboară energiile din cer și există un culoar energetic care leagă acest loc de Cetatea Râșnovului.

Eii, dar nu lipsesc vrăjitoriile din acest loc, citisem că s-ar fi găsit acolo cristale de cuarț și astfel se poate comunica cu morții și cu extratereștrii.

Templul Dacilor (a treia denumire) e învăluit în mister pentru marea majoritate a vizitatorilor, alții cred că ar fi un sanctuar dacic, pentru mine rămâne un loc spectaculos în sensul că am admirat grotele săpate sau nu de oameni, stâncile și hornurile lor mi-au fermecat privirea, pomii chelioși și verdele ierbii au fost vedetele muzeului natural.

La ieșire din grote ne-am odihnit pe băncuțe, fiecare cu băncuța lui. Numeroase alei urcă spre vârful dealului, oamenii deloc numeroși în ziua aceea mergeau să aprindă o lumânare și să se roage. N-am stricat vraja și-am rămas pe băncuță, nu doream să văd bișnițăreală și comerț bisericesc. Era totul prea frumos. Priveam cerul printre copaci, acolo sus e Dumnezeu. Mă vede și-L văd, Îi mulțumesc pentru tot și toate.

Hai că a meritat fiecare secundă petrecută acolo, a fost o vizită interesantă dar și amuzantă.

Izvorul Buna Vestire din frumoasa grădină terasată avea doi vizitatori, două femei își umpleau bidoanele cu apa de acolo, apa dansa prin lăcașul creat de oameni, nu știu căt de pură era, am atins cu degetele apa, era rece. O cană de metal era agățată de o bucată din stâncă, probabil pentru cei însetați era utilă.

Am coborât câțiva pași până la magazinul cu suvenire. Foarte interesant construit, fără daci sau extratereștri, într-o grotă cu tavanul din sticlă, intrarea era ovală, interiorul era plin cu rafturi încărcate cu diferite obiecte și pliante, majoritatea bisericești.

M-am plimbat pe alei, am respirat aerul primăverii, mă aflam la granița dintre necunoscut și neînțeles, dintre minciună și mister, dintre biserică și comerț. Cam multe granițe...

Dincolo de viața agitată și de rutina de zi cu zi, vă spun că Templul merită vizitat, este un loc tăcut și odihnitor.

---

VIZUALIZĂRI: 2618 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI