Mister, religie, promovare – Mănăstirea rupestră Șinca Veche

TIPĂREȘTE

Enigme, tradiții ancestrale, loc de rugăciune (la Zalmoxis ori Dumnezeu), punct energetic primordial, portal de legătură cu alte lumi, urme ale civilizațiilor extraterestre – sunt variantele propuse de diverși cercetători (mai specializați ori de ocazie) pentru această așezare situată pe dealul Pleșu, lângă localitatea Șinca Veche. Legende care străbat timpul, superstiții populare, căutători de mistere, oameni de știință din diverse domenii, fanatici religioși ori simpli curioși vin din toate zările la Mănăstirea rupestră Șinca Veche. Ce descoperă ei aici? Ce „vrea” fiecare.

Oamenii sunt diferiți – fizic, spiritual sau intelectual – astfel încât unii pot „simți” energiile cosmice ce pătrund pe hornul central, iar alții nu le percep (chiar dacă se străduiesc). Credința (în „ceva”) este motorul care generează toate stările și percepțiile umane mobilizând toate resursele corpului uman spre îndeplinirea dorinței arzătoare (în orice domeniu: sănătate, școală, dragoste, noroc etc.).

Nu pot spune că am fost străbătut de o energie cosmică deosebită ori speriat de vreo „umbră” venită din altă dimensiune. Am simțit într-adevăr o stare de bine și încântare datorită amenajărilor superbe din zona grotei și schitului de măicuțe – credință și trudă. De asemenea, am fost impresionat de munca vechilor monahi la dăltuirea în gresie a așezării monahale de pe dealul Pleșu, de greutățile vieții pustnicești din pădure și de perseverența cu care au insistat să ridice un lăcaș de cult în acest loc. Probabil nu există ființă umană care să nu se minuneze de acest loc, care să nu admire lucrările de amenajare și curățenia existentă aici, care să nu stea în raza de lumină sosită pe acea fereastră rotundă ce face legătura cu cerul. Dacă prinzi și un moment fără alți vizitatori în preajmă ajungi să „simți” liniștea – orășenii, mai ales, nu sunt obișnuiți cu această liniște naturală (în care intră totuși un ciripit de pasăre, un foșnet de frunze sub adierea vântului, un susur de apă etc.)

Acces și parcare. Șinca Veche a devenit un loc cunoscut în România astfel că mulți știu să te îndrume spre așezarea rupestră și schitul de maici. Drumul național DN 73A este cel care facilitează legătura cu localitatea Șinca Veche: fie că vii dinspre Brașov – Râșnov – Zărnești, fie că sosești dinspre Sibiu – Șercaia. Accesul spre mănăstirea rupestră este bine semnalizat cu indicatoare și se face pe un drum ce se deschide lângă biserica „Buna Vestire”, căminul cultural al satului și postul de poliție. Pe vreo 250 de metri este stradă cu sens unic după care drumul se lățește puțin pentru a permite două benzi de circulație (atenție la întoarcere că trebuie să faceți stânga după intrarea în sat pe altă străduță cu sens unic – dacă mergeți înainte blocați accesul celor ce vin). Chiar mă mir cum jonglează șoferii autocarelor cu volanul pentru a se strecura pe străduțele înguste.

Un prim loc de parcare se află situat la circa 1 km de la intrarea pe această șosea – această zonă de parcare e situată la poalele dealului Pleșu, e pietruită și destul de mare. Dacă vă hotărâți să parcați aici să știți că veți vizita mai întâi mănăstirea rupestră, apoi veți urca spre schitul de măicuțe. Al doilea loc de parcare este amplasat pe creasta dealului, după ce se parcurg încă 2 km pe un drum bun care urcă în mici curbe de nivel – peisajul ce se desfășoară în fața ochilor de sus e superb! Aici parcarea principală e asfaltată și marcată; alături s-a mai amenajat o mică platformă pietruită pentru momentele de aglomerație maximă. Găsiți coșuri de gunoi (îmbrăcate în împletituri de nuiele) în parcare. Ambele parcări sunt gratuite.

Crâmpeie de istorie. Atestat documentar în secolul al XV-lea, satul Șinca Veche este unul din cele mai mari și bogate sate din Țara Făgărașului (satul Șinca Nouă apare prin roire abia pe la 1761-1765). Cercetări arheologice din 1976 au dovedit existența în apropierea mănăstirii rupestre a unei așezări dacice preromane. S-au descoperit mai multe locuințe, fragmente ceramice și o monedă romană de argint. În 1994 s-au mai efectuat sondaje arheologice în incinta grotelor care erau aproape astupate de aluviuni și depuneri de nisip colmatat. În 2005 se degajează manual întreagul complex și se poate aprecia dimensiunea corectă a ansamblului rupestru. S-a dovedit existența a două biserici precum și a unor camere locuite de călugări (în una din ele se păstrează vatra și un perete de cuptor). S-au mai descoperit: un ciob de „glajă” (care demonstrează existența unor ferestre de sticlă), urme carbonizate ale unei podele de lemn, policioare săpate în rocă. Turnul-clopotniță, înalt de circa 11 m, păstrează scobiturile unde intrau capetele grinzilor ce susțineau clopotele. Nu s-a descoperit nici un indiciu în ceea ce privește hramul celor două biserici săpate în gresie.

Atestare istorică. Cercetările arheologice din anul 2005 au adus la lumină diverse vase de ceramică (castroane, ulcioare, străchini, căni) de uz gospodăresc sau religios. Ele au fost realizate undeva în intervalul secolelor al XVII-XVIII-lea. O monedă de bronz datată 1800 a fost de asemenea descoperită în interiorul bisericilor rupestre. Primele mențiuni documentare apar la începutul secolului al XVIII-lea: existența unor preoți ortodocși (1733,1750), existența a două mănăstiri în zonă (conscripția oficială din 1748), apoi trei și chiar 5 mănăstiri în zonă (una din ele având biserică și chilii săpate în stâncă).

Cercetătorii au datat apariția și funcționarea mănăstirii de pe dealul Pleșu undeva între secolele XIV-XV și încetarea activității religioase la începutul secolului al XIX-lea (datorită degradării intense). Ipoteza se bazează pe descoperirile arheologice, dar mai ales pe analogiile cu alte monumente datate mai exact. Se bănuiește că „steaua lui David”, simbolul Yin și Yiang, chipul în profil al unui om sunt opera unor profanatori.

Vizita la mănăstirea rupestră și schit. După ce inițial oprisem în parcarea de jos am hotărât să urcăm cu autoturismul până în parcarea de sus – și bine am făcut, peisajele sunt încântătoare (se vede șoseaua spre Poiana Mărului) și nici nu erau mașini sus. Am depășit o poartă de lemn și în circa 50 m am ajuns la Schitul „Sfântul Nectarie” - Șinca Veche, cum este cunoscut lăcașul. De când pășim pe alee totul se schimbă: „frumosul” e la el acasă. Cărări pietruite ce șerpuiesc printre copaci, trepte de lemn, podețe de lemn, minunate garduri din împletituri de nuiele străjuiesc și maschează totul (alei, aghiazmatar, spații de aprins lumânări, coșuri de gunoi, toalete). Ansamblul de la Șinca Veche (mănăstirea rupestră și schitul de maici) se situează în topul fruntaș al celor mai îngrijite lăcașuri de cult vizitate de mine până acum.

Clădirea de lemn cu prispă, împodobită de bogate flori, găzduiește atât chiliile măicuțelor cât și paraclisul unde găsim racla cu moaștele „Sf. Nectarie”. În fața paraclisului, simplu și decorat cu bun gust la interior, se află cele trei clopote.

Pe o cărare pietruită începem coborârea spre mănăstirea rupestră. Dacă prindeți un moment de liniște, fără vizitatori gălăgioși, traseul e minunat. Cărarea are două trasee care ocolesc o zonă unde sunt mai mulți monoliți de stâncă. Un izvor ne potolește setea exact lângă așezarea rupestră – așezare religioasă acoperită cu un fel de acoperiș pentru protecție împotriva intemperiilor vremii. Un anunț ne informează că intrarea e liberă și se face pe propria răspundere, datorită posibilității desprinderii de pietre. Programul de acces este: 08.00 – 20.00 (vara) și 09.00 – 18.00 (iarna). Interiorul e slab luminat cu câteva becuri de culoare galbenă (care contribuie la aura de mister a grotei), pe jos se află nisip fin, lumina e puternică doar în zona turnului-clopotniță. Am avut noroc și am putut admira în voie bisericile rupestre, fără a fi deranjați de alți vizitatori (după ce am ieșit a sosit un autocar cu copii). Din păcate, nu există nici un panou cu informații ori mici tăblițe cu explicații astfel că te uiți năucit la camerele săpate în gresia nisipoasă și încerci să îți dai seama cum sunt poziționate cele două bisericuțe, unde au fost altarele, care sunt camerele în care au locuit călugării etc.

În apropierea grotei, dar și sus lângă schit, au fost construite două colibe din fibră de sticlă, acoperite cu gazon (un fel de căsuțe ale piticilor, parcă), unde se comercializează diverse obiecte religioase, icoane și cărți. Dacă sunteți interesați, sigur veți găsi aici ceva pe plac de cumpărat.

Concluzii. Fenomen sau nu, pelerinajul la schitul Șinca Veche și la „misterioasa” grotă cu două altare a căpătat amploare în ultimii ani. Cert este faptul că locul beneficiază de o așezare pitorească iar cei ce întrțin și îngrijesc așezământul sunt demni de toată lauda. Chiar săptămâna trecută a apărut un articol într-o revistă binecunoscută despre „fenomenul ȘincaVeche” (formula-as.ro/2016/1218/s ... nca-veche-20793). Recomand o vizită la Șinca Veche, dar în timpul săptămânii când momentele de liniște sunt mult mai dese. Veți fi încântați!

---

VIZUALIZĂRI: 2564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI