ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.11.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Mănăstirea Sucevița - ctitorie de referință a familiei Movileștilor

TIPĂREȘTE

Un obiectiv de excepție pe care l-am vizitat în sejurul nostru din luna august pe plaiurile Bucovinei este Mănăstirea Sucevița. Construită într-o zonă geografică mirifică, ascunsă printre obcinele bucovinene, Mănăstirea Sucevița este unul dintre simbolurile acestei minunate zone, un obiectiv inclus în patrimoniul mondial Unesco.

Cale de acces – La acest lăcaș de cult se poate ajunge fie dinspre zona Moldovița, fie dinspre localitatea Marginea, urmând același drum – DN 17 A. Noi am ajuns aici pe direcția Vatra Moldoviței – Marginea, străbătând un traseu foarte frumos printre culmile împădurite încă ale zonei. Aici am o remarcă de făcut: deși zona este extraordinară, preț de câțiva kilometri la ieșire din Vatra Moldoviței, am observat cu tristețe că au avut loc defrișări masive, fără vreo logică anume decât probabil aceea a banului obținut rapid. De ce spun asta?! Pentru că dealuri întregi erau pur și simplu bărbierite, rămânând în urmă doar cioatele, ca niște mărturii mute și triste ale arborilor falnici care probabil până nu demult au dominat zona... Păcat! Chiar dacă la început am fost dezolați, frumusețea ulterioară a drumului ne-a mai șters din dezamăgirea inițială. Drumul străbate muntele, alternând bucățile de traseu prin vale cu părțile în care șoseaua atacă cu vitejie piscurile din zonă. Despre asfalt pot spune că este bun, iar traficul era aerisit când am străbătut noi traseul, astfel că am putut opri de câteva ori pentru a surprinde în poze frumusețea naturală a zonei din apropierea Suceviței. Și iată-ne ajunși la Mănăstirea Sucevița, într-o zi de vineri, fiind trecut binișor de ora prânzului.

Înainte de a vă povesti impresiile noastre legate de vizitarea acestui obiectiv, vreau să vă prezint un scurt istoric al începuturilor lăcașului de cult, datele următoare preluându-le dintr-o broșură achiziționată de la magazinul de suveniruri al mănăstirii: ”Mănăstirea Sucevița datează din ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, fiind ridicată cu cheltuiala întregii familii de boieri Movilă, dintre care Ieremia a domnit în jilțul Moldovei între 1595 și 1606. Prima ctitorie a Movileștilor a fost o biserică mai modestă, datând din preajma anului 1581, care a precedat actualul complex mănăstiresc. La scurt timp, datorită situației materiale tot mai prospere a familiei, frații Movilă încep construirea unei mănăstiri de amploare; prima clădire ridicată a ansamblului a fost biserica zidită între anii 1582 – 1584.

După venirea pe tronul Moldovei, în 1595, Ieremia Movilă adaugă lăcașului de cult două pridvorașe, amplasate pe lateralele intrării în biserică. În această perioadă sunt construite și câteva chilii, o casă domnească, dar și zidurile și turnurile de incintă, ce conferă mănăstirii un aer medieval. Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă biserica este pictată atât la interior, cât și pe exterior. Pictura, realizată în frescă, a fost executată de doi pictori moldoveni, Ioan Zugravul și fratele său Sofronie. ”

Să vizităm Mănăstirea Sucevița, mândra ctitorie a familiei Movileștilor...

Am lăsat mașina contracost în parcarea din apropierea lăcașului de cult, ne-am căutat prin buzunare aparatele fotografice și am pătruns pe aleea străjuită de brazi falnici care avea să ne conducă spre intrarea în complexul mănăstiresc. Bineînțeles că am surprins în numeroase cadre fortăreața Suceviței, fotografiile urmând să le răsfoim din când în când, ele amintindu-ne cel mai bine și mai clar peste câtva timp faptul că și noi am fost acolo.

Apropiindu-ne de intrarea în complexul mănăstiresc, am trecut pe lângă un panou informativ amplasat în partea dreaptă a aleii de acces, unde am lecturat câteva date despre obiectivul pe care urma să-l descoperim pas cu pas. La fel ca și la celelalte mănăstiri explorate de noi în Bucovina, am achitat la poartă tariful pentru vizitare și o taxă foto: 5 lei de persoană adultă; pentru elevi și studenți taxa de vizitare avea valoarea de 2 lei, iar taxa foto ori taxa video (ambele doar pentru exterior) – 10 lei fiecare.

Deasupra căii de acces înspre curtea mănăstirii se înalță un turn pătrat de dimensiuni considerabile, parte componentă a zidului sub formă de patrulater, construit pentru a proteja lăcașul de cult în perioadele istorice tulburi din trecut. În partea superioară a turnului de la poartă am văzut realizată în piatră stema Moldovei, iar sub aceasta se regăsește o pictură ce evidențiază scena ”Învierea Domnului”. Zidul ce înconjoară mănăstirea adăpostește chilii sau alte anexe mănăstirești, iar pe fiecare colț a fost ridicat câte un turn semeț. Așadar, o adevărată cetățuie căreia noi aveam să-i descifrăm o parte dintre secrete... în mod pașnic, bineînțeles!

Ajunși în curtea lăcașului de cult, am trecut telefoanele pe silențios, conformându-ne unei reguli afișate pe zid care ne solicita acest lucru, apoi am făcut câțiva pași spre magazinul de suveniruri, aflat în apropiere. Am cumpărat pliantul de unde am conspectat datele prezentate în scurtul istoric de mai sus, dar și două brățări pentru cel mic pe care și le-a ales chiar el. Deh, ne apropiem de cinci anișori și încet-încet se cristalizează personalitatea juniorului... Din magazin se mai pot achiziționa icoane de diverse dimensiuni, candele, cărți cu tematică religioasă ori diferite vederi.

În lipsa unui ghid care să ne ofere explicațiile necesare, ne-am retras pe o băncuță din lemn în lateral și am răsfoit rapid pliantul cumpărat, pentru a nu rata vreun amănunt important în vizitarea complexului mănăstiresc.

Proaspăt documentați, hotărâți să surprindem cât mai mult din strălucirea Suceviței, am avansat către zona centrală a curții și am înconjurat de două ori biserica lăcașului de cult ce poartă hramul ”Învierea Domnului”. Și pot spune despre ctitoria Movileștilor că este întradevăr impresionantă: zidurile bisericii sunt masive, iar frescele exterioare s-au conservat cel mai bine dintre toate lăcașele de cult vizitate de noi în Bucovina. Am putut admira aici și pictura de pe fațada nordică, față de bisericile mănăstirești de la Voroneț, Humor sau Moldovița, unde frescele de pe laturile nordice sunt puternic deteriorate. Spre deosebire de celelalte lăcașe de cult enumerate mai sus, aici am observat o particularitate de construcție: pe ambele laterale ale pridvorului sunt construite alte două pridvorașe laterale, adăugate de domnitorul Ieremia Movilă după 1595 (conform pliantului achiziționat). Pentru că în pliant nu am găsit explicații decât despre o singură pictură exterioară, de aici am început și noi explorarea frescei exterioare a bisericii – pe latura nordică am admirat scena Scara Virtuților. Această pictură prezintă o antiteză între bine și rău, între organizarea armonioasă a îngerilor în Rai și dezordinea ce domnește în Iad. Putem spune că ascunde chiar un îndemn cu privire la ceea ce trebuie să își dorească oamenii, ce parte să aleagă. Încă din această scenă am observat nuanța predominantă a frescelor exterioare de aici – ”verdele de Sucevița”. Pe fațada sudică am regăsit pictura ce redă Arborele lui Iesei, iar la baza acesteia am descoperit filozofii antici, pe care i-am recunoscut după pergamentele din mâini pe care le citesc. Scena Arborelui lui Iesei ne-a fost indicată și la Mănăstirea Moldovița de către măicuța ce ne-a oferit acolo explicații, așa că acum ne-a fost mai ușor s-o recunoaștem. Haina picturală exterioară a Suceviței este întregită de alte scene biblice, dar și de reprezentări ale diverșilor sfinți, pe care le-am imortalizat cu ajutorul micilor noastre prietene de călătorie – aparatele fotografice.

Am intrat în biserica având hramul ”Învierea Domnului” în continuarea vizitei noastre aici. Am trecut prin fiecare compartiment studiind cu interes picturile de pe pereți sau de pe tavanele încăperilor. Biserica este împărțită în pridvor, pronaos, camera mormintelor, naos și altar. În camera mormintelor ne-am oprit în fața a două lespezi funerare din marmură. În penumbra încăperii am observat pe fiecare mormânt câte o plăcuță informativă alături de câte un ghiveci cu flori albe. Am aflat așadar că stăteam lângă mormintele celor doi ctitori principali ai acestei mănăstiri – Ieremia și Simion Movilă, iar cele două lespezi funerare au fost realizate din marmură românească de Rușchița. Refăcând în minte vizita noastră la Sucevița, mi-am amintit că în zona mormintelor bolta este mult mai joasă decât în celelalte încăperi ale bisericii, ceea ce înseamnă că deasupra există și aici acea încăpere secretă (tainița), destinată adăpostirii odoarelor mănăstirești în eventualitatea unor invazii. Existența acestei încăperi secrete mi-a sesizat-o @abancor atunci când am scris despre vizita noastră la mănăstirea Moldovița, tainița fiind o particularitate de construcție folosită la Sucevița, Moldovița, dar și la biserica mănăstirii Humor.

Întrucât în interiorul lăcașului de cult erau amplasate și câteva schele pentru refacerea anumitor picturi, am admirat mai ales frescele de pe boltă sau pe cele din turla bisericii. Această cupolă are o pictură foarte frumoasă, bine conservată și, în ciuda interdicției privind fotografierea în interior, am realizat câteva poze la fel ca și alți turiști prezenți (Bine, am profitat și de faptul că nu eram însoțiți de vreo măicuță!). Ceea ce ne-a mai plăcut în mod deosebit aici este catapeteasma realizată în lemn de tisă, o altă comoară adăpostită de mai mult de două secole aici, la Sucevița.

Am ieșit în curtea mănăstirii și am mai zăbovit minute bune pe aleile dinprejur, admirând diversele tufe de trandafiri sau alți arbuști care apăreau din loc în loc, ca niște insulițe în oceanul de gazon verde, proaspăt tuns și foarte îngrijit de altfel. În curte există și o fântână, astfel că ne-am astâmpărat setea și am urmat apoi un indicator discret către muzeul mănăstirii, amenajat pe latura de est a zidului de incintă, în fosta sală de consiliu a mănăstirii. Muzeul se află la etaj, astfel că am urcat pe o scară realizată în lemn masiv, către Sala Movileștilor, așa cum este denumit muzeul. Muzeul este amenajat într-o singură sală de dimensiuni apreciabile, iar exponatele, adevărate comori culturale ale neamului românesc, pot fi admirate în vitrinele de sticlă având diverse dimensiuni. Am trecut în liniște de la o vitrină la cealaltă, studiind cu interes cărți religioase vechi, potire, cruci de diverse dimensiuni sau câteva icoane. Din ce ne-am putut da seama, conform indicațiilor afișate la fiecare obiect în parte, printre cele mai vechi exponate de aici sunt un chivot aurit, donat de Gheorghe Movilă în anul 1591, dar și cele două acoperăminte pentru mormânt ale fraților Ieremia și Simion Movilă (datând din anul 1606, respectiv anul 1609).

Am părăsit muzeul încântați de frumusețea exponatelor pe care tocmai le admirasem și am ieșit din nou în curtea mănăstirii, respirând aerul înmiresmat al Suceviței. Ne-am îndreptat agale spre ieșirea din curtea obiectivului, privind spre jardinierele cu flori revărsate care întregeau imaginea idilică a Mănăstirii Sucevița.

Înainte de a termina acest articol, vă voi prezenta și o legendă referitoare la construirea Mănăstirii Sucevița. ”Se povestește că atunci când mănăstirea a fost ridicată, o femeie simplă a cărat cu carul ei tras de bivoli toată piatra necesară construirii lăcașului de cult. În schimbul acestei munci titanice întinse pe parcursul a treizeci de ani, ”necunoscuta de la Sucevița”- așa cum era numită femeia deoarece lucra cu un voal pe chip – și-a dorit să fie îngropată în biserică. O dată cu obștescul ei sfârșit, acest lucru nu a fost posibil, întrucât în biserică erau îngropați doar domnitorii și membrii familiilor lor. Totuși, pentru amintirea femeii, se spune că chipul Maicii Domnului din tabloul votiv a fost pictat după trăsăturile feței ei, iar pe unul dintre contraforții turnului-clopotniță a fost sculptat în piatră chipul femeii.” Noi am găsit pe internet această legendă ulterior vizitei noastre aici, așa că nu am căutat chipul de femeie sculptat în piatra turnului-clopotniță de la Sucevița. Și până la urmă așa e mai frumos, vom păstra misterul asupra acestui lucru până la o nouă vizită pe aceste interesante meleaguri.

Ajuns la final de review, bineînțeles că vă recomand să nu ocoliți această frumoasă mănăstire dacă veți ajunge pe plaiurile mândrei Bucovine!

Și pentru că urmează două zile speciale, vă doresc multă sănătate și fericire vouă celor care vă serbați onomastica de Sfântul Andrei, iar pentru 1 Decembrie spun încă de pe acum: ”La mulți ani, frumoasă Românie și dragi români de pretutindeni!”

Să aveți sejururi plăcute în continuare! Doamne ajută!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 29.11.14 17:12:29
Validat / Publicat: 29.11.14 18:43:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SUCEVIȚA.

VIZUALIZĂRI: 3456 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Urmăm traseul dinspre Vatra Moldoviței către Sucevița.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44750 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[29.11.14 18:52:40]
»

Start vot! Primul il ai de la mine. Noi am sarit peste vizitarea sucevitei anul asta pentru ca o vizitasem penultima data si din motive de timp limitat anul asta nu ne-am oprit aici desi am trecut prin fata ei venind pe ruta putna - marginea - moldovita - vama.

ma bucur ai grait un mare lips la obie tivele din zona incl aici - lipsa ghid pt cei ce vin neorganizat. Pacat ca pana in 2014 nu am evoluat la acest capitol.

sucevita este un loc special si pt noi pe care nu il putem uita niciodata.

dan

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmasterX
[29.11.14 19:00:16]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Ema
[29.11.14 19:02:47]
»

Binemeritat minighid pt un articol de o bogatie remarcabila.

Bravo!

Dan

vali crintea
[29.11.14 20:48:11]
»

bun articolul. aveam si eu de gand sa scriu pe acesta tema si chiar o sa o fac cu toate ca nu voi păutea egala articolul tau, macar poze voi avea altfel !

Floryn81AUTOR REVIEW
[29.11.14 22:34:04]
»

@Dan&Ema - Mulțumesc frumos pentru aprecieri! Ai dreptate, lipsa ghidului este o problemă pentru turiștii ca noi, cei care venim în mod neorganizat. În sejurul nostru din Bucovina, singura mănăstire la care ne-au fost oferite informații de către o măicuță amabilă este Moldovița. Din ce am putut observa, acolo maicile așteaptă să se constituie cât de cât un grup și apoi oferă explicații fără a percepe alte taxe în afara celor standard. Când am vizitat mănăstirea Moldovița, am prins și noi din urmă un astfel de grup și am beneficiat astfel de un ghid excelent, iar explicațiile oferite ne-au ajutat să descifrăm mult mai bine semnificațiile picturilor.

Aici la Sucevița ne-am descurcat cât am putut noi de bine, urmărind informațiile din pliant și fiind cu ochii în patru la toate detaliile.

Și da, ai iarăși dreptate, Sucevița este un loc de neuitat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Floryn81AUTOR REVIEW
[29.11.14 22:48:39]
»

@vali crintea - Mulțumesc pentru aprecieri! Chiar insist și eu să scrii pe această temă, deoarece sigur vei privi unele aspecte dintr-un alt punct de vedere. Acesta este și farmecul site-ului: chiar dacă pentru anumite obiective există mai multe articole încărcate, fiecare review vine cu ceva diferit fie prin informațiile prezentate (mai mereu apărând câte un detaliu nou), fie prin modul de a se exprima al autorului. Așadar, spor la scris!

Și da, asta cu pozele altfel e chiar bună! Ar fi ceva să avem fotografiile la fel!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[30.11.14 08:05:33]
»

@Crazy_Mouse: multumesc si eu. Te urmaresc in continuare.

dan

Michi
[30.11.14 09:15:11]
»

@Crazy_Mouse -Am vizitat şi noi astă vară manastirile din Bucovina dar văzându-le în aceeaşi zi, şi descrierea şi pozele. nu m-am documentat atât de bine. Reviewul tău completează ce ne-a scăpat. Mi-au plăcut

TraianS
[30.11.14 09:35:33]
»

@Crazy_Mouse - Foarte bun articolul. Felicitari.

Mi-ai adus aminte de locuri dragi mie.

așa că nu am căutat chipul de femeie sculptat în piatra turnului-clopotniță de la Sucevița.

In P08 se poate vedea. E piatra de o culoare mai inchisa, de pe coltul turnului, chiar deasupra celor trei acoperisuri mici.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sanziana
[30.11.14 15:44:32]
»

Povestea necunoscutei este redata intr-un superb roman de Dumitru Almas: "Necunoscuta de la Sucevita".

Se spune ca necunoscuta a fost muza pictorului Ieronim, cel ce a realizat superbele fresce.

O lectura superba, v-o recomand

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
vali crintea
[30.11.14 16:03:53]
»

@Crazy_Mouse - am inceput cu Voronet si o sa am 5 !

Floryn81AUTOR REVIEW
[01.12.14 13:17:07]
»

@TraianS - Mulțumesc pentru aprecieri! Într-adevăr, Bucovina este o zonă foarte frumoasă, am îndrăgit-o și noi și ne-am dori să ne întoarcem acolo cândva!

Poate că tocmai de aceea am aflat mai târziu legenda necunoscutei de la Sucevița! Ca să revenim la această mănăstire și să observăm ”de la fața locului” piatra cu chip de femeie, pe care ne-ai indicat-o, aflată pe colțul turnului-clopotniță. Mulțumim și pentru această utilă completare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Floryn81AUTOR REVIEW
[01.12.14 13:19:48]
»

@Sanziana - Mulțumesc pentru recomandare! O să caut și o să citesc această operă literară!

Yersinia Pestis
[04.12.14 19:19:28]
»

He, he, abia ce am venit de acolo, dacă ai nevoie de martori care să te susțină în demersul de descrie frumusețea locului, apelează la mine!

calatorul
[30.03.15 20:40:17]
»

Multumim pentru detaliile proaspete oferite de la fata locului, le vom folosi la viitoarea vizita in zona, dupa multi ani de pauza. Si, desigur, pentru frumoasa relatare insotita de poze minunate.

Floryn81AUTOR REVIEW
[25.04.15 13:52:06]
»

@calatorul50 - Abia acum am mai intrat aici și v-am găsit ecoul! Mulțumesc mult pentru aprecieri!

webmaster26
[28.12.15 11:58:08]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Dan&Ema, Floryn81, Michi, Sanziana, vali crintea
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Sucevița:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069368124008179 sec
    ecranul dvs: 1 x 1