Badea Cârțan – un exemplu

TIPĂREȘTE

Sărmanul Badea Cârțan, parcă ne desparte un veac de el așa l-am uitat... Printre noi trăiesc încă atâția care au auzit vorba înflorită și așezată a ciobanului, care a dormit cel mai fericit somn al vieții lui la picioarele Columnii lui Traian, după ce a bătut pe jos drumul până la Cetatea Eternă. Și totuși așa de rar i se rostește azi numele. În „Unirea Poporului", minunata gazetă pentru popor de la Blaj, se găsește reprodusă după L'Ilustration din 1899, fotografia luată de excelenta revistă, cu ocazia sărbătoririi lui Badea Cârțan la Roma. Ciobanul ascultă cu mâna pe șerpar, cu demnitate în toată făptura lui, cuvintele rostite de orator, un ministru oarecare; în preajma lui Columna strămoșului se ridică, uriașă; iar, în jur, mulțime imensă se minunează de ce a putut face mândria originii dintr-un valah care și-a petrecut zilele în miezul codrilor. E o icoana într-adevăr impresionantă... Viața lui Badea Cârțan n-ar trebui lăsată nepovestită. El e viu încă în amintirea multora. Din amintiri și din puținul ce se află scris o pană iscusita de scriitor ar putea alcătui istoria vieții celui mai original dintre țăranii ardeleni. – „observațiune” din revista „Societatea de Mâine”, 16 mai 1926.

Oricine a traversat Transfăgărășanul (DN 7C), de la un capăt la celălalt, a fost nevoit să treacă prin satul Cârțișoara. Localitatea este atestată încă din secolul al XIII-lea, fiind situată în apropierea Oltului, pe malul râului Cârțișoara. Aproape de biserică, în centrul satului descoperim un muzeu, semnalizat printr-un panou mare: Muzeul Badea Cârțan. Nu știu câți dintre Dvs. ați oprit 20 minute în acest loc; nu știu dacă poveste țăranului autodidact se mai află în manualele de istorie; știu doar că vă voi povesti în câteva rânduri viața acestuia și vizita ce am făcut-o acum câțiva ani la acest muzeu.

George Cârțan, căci acesta este numele personajului, s-a născut în 1849 în satul Cârțișoara, fiind unul din cei șapte copii ai oierului Nicolae Cârțan. Va petrece de mic copil multe luni pe an cu oile pe munte descifrând tainele naturii și secretele animalelor, învățând stelele cerului și deprinzând treburile gospodărești de pe lângă stână. La vârsta de 18 ani pleacă cu turma de oi spre Bărăgan; în zona Țării Bârsei îl va întâlni pe Ion Cotigă, fiu de subprefect din Moldova – un intelectual care îi va schimba viața tânărului Cârțan. Se vor stabili lângă Ciulnița unde Ion Cotigă îl va învăța carte: stâna lor se umple cu rafturi de cărți: de istorie, filosofie, romane populare, etc. Va participa ca voluntar la Războiul de Independență. Între 1879-1881 își efectuează stagiul militar restant pentru Imperiul Austro-Ungar, lângă Belgrad, ocazie cu care învață limba germană. În 1882 merge la Viena pentru a se plânge împăratului despre nedreptățile suferite pe drumul de întoarcere cu turma de oi din Muntenia în Țara Făgărașului – va ajunge astfel în ochii opiniei publice; se vor publica articole în ziare. Va sprijini Mișcarea Memorandistă din Transilvania având permanent probleme cu autoritățile. În 1895 în plină iarnă vine la București pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul; este primit de V. A. Urechia și Grigore Tocilescu (care se mirau că aveau în față un cioban care îl citise pe Șincai). George Cârțan le spune că s-a hotărât să se facă „cioban” de cărți – adică să ducă cărți românilor din Transilvania. De asemenea, dorește să vadă Columna lui Traian de la Roma, idee ce o avea în minte de ani de zile.

Călătoriile la Roma. În data de 3 ianuarie 1896 Cârțan pleca pe jos în prima călătorie spre Roma. La 1 februarie ajunge la Viena; după 43 zile ajunge la Roma. Admiră Columna lui Traian, presară la baza ei pământ românesc adus într-un săculeț și frânt de oboseală se culcă lângă monument înfășurat în cojoc. Când se trezește era amiază, în jurul său o mulțime de oameni care murmurau și îl comparau cu luptătorii daci de pe columnă. Ziarele italienești se întreceau în a prezenta povestea ciobanului român și relatau zilnic tot ceea ce făcea Cârțan la Roma. Este primit de Duiliu Zamfirescu, secretarul reprezentanței românești la Roma care îl va ajuta pe parcursul vizitei în capitala italiană. Patru săptămâni a stat George Cârțan la Roma, apoi la întoarcere a vizitat și orașele: Pompei, Florența, Bologna, Padova și Veneția. În luna martie 1896 se întoarce la Cârțișoara încărcat de daruri (tablouri, cărți, fotografii, etc.). Devenit celebru, va avea din nou probleme cu autoritățile austro-ungare.

A doua călătorie, din vara anului 1896, a cuprins mai multe țări și orașe: Viena (pentru a depune noi plângeri), Bologna, Florența, Genova, Marsilia, Avignon, Lyon, Paris, apoi ajunge în Belgia, la Ierusalim și în final la Roma. A treia călătorie la Roma a avut loc în 1899, unde va participa și la congresul de istorie al orientaliștilor.

Întors în țară, Badea Cârțan (cum începe a fi numit) se ocupă cu transportul cărților românești în Transilvania, cărți ce se adunau la București. Își risca libertatea și chiar viața în timpul acestei activități considerate ilegale de autoritățile austro-ungare. Cărțile erau transportate pe jos, în desagi, pe cărări de munte știute doar de ciobani. Se pare că a transportat în Ardeal aproximativ 200.000 de volume.

Emanoil Bucuța își aduce aminte de întâlnirea cu Badea Cârțan, în 1905-1906 când era școlar, care le spunea: „Ei, ce știți dumneavoastră, domnișorilor, aici în țară de necazurile noastre! De-ați avea batâr niște cărți, să-mi dați. Le duc și le las la noi pe sate. E o bucurie ca atunci când se întorc primăvara berzele” – Biblioteca Satului, 1936.

În iarna anului 1910 este prins de o avalanșă în munți și abia scapă cu viață. În vara anului 1911, abia pus pe picioare de o babă din satul natal, pleacă pe jos spre Sinaia. Este găzduit la vila doamnei Lahovari din Poiana Țapului, unde își va trăi ultimile clipe. Moare pe 7 august 1911 și este înmormântat la cimitirul din Sinaia în prezența a sute de intelectuali.

Sunt multe învățăminte de tras din viața și activitatea acestui „cioban”. Însă deja sunt prea multe rânduri – am vrut doar să reamintesc frumoasele fapte ale unui român.

Revenim la „oile” noastre: Muzeul Badea Cârțan. A fost înființat în 1968 din donațiile de obiecte personale ale lui Badea Cârțan ce se aflau în posesia secretarului Primăriei și a preotului din localitate. Muzeul sătesc este bine semnalizat prin intermediul unor panouri de dimensiuni apreciabile. Se pătrunde în curte pe sub o poartă de lemn și observăm: o clădire mai nouă unde se află muzeul propriu-zis (și care ar juca și rol de centru de informare turistică), în dreapta o casă țărănească autentică și o anexă, o fântână cu cumpănă și un monument al eroilor.

În camerele muzeului putem vedea obiecte personale ale ciobanului cărturar (opincile sale – am citit că nu mai sunt expuse; toiagul; diferite cărți ce au aparținut lui Cârțan și s-au salvat de la distrugere). De asemenea mai sunt cărți diverse aduse în Transilvania, fotografii înrămate, obiecte de ceramică plămădite în Cârțișoara, lăzi de zestre, unelte și blide utilizate în gospodăria țărănească, câteva icoane și cruci de lemn. Muzeul are un preponderent caracter etnografic

În curte se află o casă țărănească, așa cum erau locuințele din zonă la mijlocul secolului al XIX-lea; nu este casa în care s-a născut și a locuit în tinerețe Badea Cârțan. Construită din bârne de lemn lipite cu lut și acoperită cu paie căsuța este o mică bijuterie. În holul/tinda casei tronează o cuptor (vatră) mare, văruit alb, și înconjurat de vase de gătit. Tot aici sunt expuse fiare vechi de călcat (cu cărbuni) și alte obiecte gospodărești (putină de bătut unt, furci de tors, vârtelnițe, diverse instrumente agricole). Din această tindă se intră în camera de locuit, de dimensiuni medii. Aici găsim un interior țărănesc reprodus integral: spațiu de luat masa, patul tradițional, farfuriile de ceramică colorată atârnate de grinzi, vatra și soba, piese de îmbrăcăminte, icoane pe pereți, un leagăn tradițional. În spatele casei, pe lungime există o mică cameră depozit, unde erau atârnate de grinzi mai multe sumane. Din păcate, interiorul nu era foarte îngrijit, praful era la el acasă, pânzele de păianjeni tronau peste tot. Anexa gospodărească adăpostește unelte agricole și gospodărești.

Este bine să cereți un scurt ghidaj pentru a afla lucruri interesante, deși acum am citit că doamna ce era ghid a ieșit la pensie. Prețul biletului de intrare era aproape simbolic: 2 lei. Recomand pentru câteva minute acest loc plin de învățăminte și povești frumoase.

---

VIZUALIZĂRI: 1519 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI