Sfinte lăcașuri dobrogene - Mănăstirea Saon

TIPĂREȘTE

Minivacanța noastră în Delta Dunării luase sfârșit. Luase sfârșit și popasul la Tulcea care - cu o cazare de o noapte la Pensiunea NICOL - ne îngăduise să mai eliminăm din carențele turistice legate de orașul Tulcea, această poartă de intrare în mirifica lume a deltei. Ne îndreptam spre Isaccea unde ne mai stabiliserăm niște obiective, dar înainte de a ajunge acolo eram deciși să ne abatem și pe la mănăstirile dobrogene atât de cunoscute credincioșilor și turiștilor. Eu am avut în intenție de mai multe ori să ajung și la aceste sfinte lăcașuri, Patriarhia Română organizând frecvent mici tururi tematice în zona Dobrogei, dar… până acum n-a fost să fie.

De la Tulcea, pe un drum asfaltat, foarte bun, după 23 km parcurși în direcția Isaccea, un drum lateral dreapta, tot foarte bun, te conduce la Mănăstirea Saon. Drumul secundar, cam de 3 km, flancat de câmpuri cultivate și de plantații de viță de vie, sfârșește chiar în poarta mănăstirii. O parcare mare, bine amenajată, îi așteaptă pe vizitatori. Când am ajuns noi, acolo staționa doar o singură mașină, un autocar care adusese un grup de pelerini. Tocmai terminaseră vizita și se regrupau în vederea plecării. În prima fază nu am înțeles de ce se înghesuiau cu toții lângă gard, undeva în dreapta porții, aproape de toalete. Mai târziu am înțeles că cei doi struți prietenoși și fotogenici au fost pricina. I-am văzut și i-am admirat și noi la încheierea vizitei, înainte de a părăsi zona.

De îndată ce treci de poartă, în dreapta, zărești biserica mare a Mănăstirii Saon, iar în continuarea aleii, moara frumos încadrată în peisajul verde. Chiar lângă poartă, în stânga, umbrită de arbori, se află o cișmea cu apă rece, binefăcătoare pentru călătorul ajuns aici în zi de vară toridă. Tot în interior, pe partea dreaptă a porții, se poate vedea un fragment de piatră - rămășițele unei cruci de drum - pe care scrie "Această Sf. Cruce arată calea spre Sf. M.tire Saon". Curtea este inundată de verdeață, arborii umbroși, florile plantate în grădină sau în ghivece, leandrii înfloriți, barca pescărească acum încărcată cu flori, arbuștii tunși și gardurile vii, înflorite, toate îți spun că ai ajuns într-un colț de rai pământesc. În fața bisericii, corpul de chilii cu stăreția este de asemenea învăluit de verdele proaspăt, natural.

Cu trei turle (două mai mici, amplasate simetric, pe pridvorul închis și alta mai mare înălțată deasupra naosului), biserica nu este pictată la exterior. Doar icoana hramului - Acoperământul Maicii Domnului - decorează zidurile albe ale fațadei vestice. Cele câteva trepte care te conduc în pridvor sunt înfrumusețate de ghivece cu flori. Intrarea este flancată de reprezentările în mozaic ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În fața ușii de la intrare nu poți să nu te oprești o clipă. Este o capodoperă a sculpturii în lemn. Privind-o atent, pe lângă simbolurile creștine, remarci meticulozitatea cu care au fost executate chenarele împletite și toate elementele de inspirație vegetală între care primează vița de vie cu struguri.

Dincolo de ușă, atrage atenția un scurt istoric al Mănăstirii Saon. L-am fotografiat pentru a-l reciti ulterior și a extrage câteva date strict necesare scrierii acestor rânduri. "Acest sfânt așezământ a luat ființă sub stăpânire otomană în anul 1846 prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere. Călugării stabiliți aici au ridicat din chirpici câteva chilii și un paraclis, ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere."

În cele ce urmează voi prezenta un rezumat al acestui oricum foarte scurt istoric. Știu că cei interesați de mai mult, vor găsi informații detaliate pe surse specializate.

Schitul Saon, metoc al Mănăstirii Celic-Dere, a devenit de sine stătător abia după ce partea de nord a Dobrogei a revenit României ca urmare a deciziei Congresului de la Berlin (1878). În 1881 călugării de la Schitul Celicul de jos au fost mutați la Saon și tot atunci - cu lemn, nuiele împletite și pământ - a început construirea bisericii cu hramul "Înălțarea Domnului", lăcaș care există și în zilele noastre, precum și a paraclisului cu hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică". Cele două corpuri de chilii construite tot atunci, au dăinuit doar parțial. În anul 1905 schitul a fost distrus de un incendiu, biserica fiind singura care a supraviețuit. Ajuns într-o stare precară, în anul 1909 schitul a fost trecut vremelnic (până în 1916) în administrarea Mănăstirii Cocoș. În această perioadă s-a pus piatra de temelie a bisericii mari pe care o vedem și noi astăzi. Cu trei turle, din piatră și cărămidă, noua biserică va avea hramul "Acoperământul Maicii Domnului". Lucrările de construcție au fost întrerupte de primul război mondial, precum și de cutremurul din 1940 în urma căruia turlele noului lăcaș s-au prăbușit. Acestea au fost refăcute în 1956, dar trei ani mai târziu așezământul monahal a fost desființat de comuniști. A fost redeschis ca metoc al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos (în 1972), iar din 1990 este mănăstire de sine statătoare. Ultimele lucrări de refacere și consolidare s-au încheiat în 2007, biserica mare a Mănăstirii Saon fiind resfințită la 2 septembrie, același an.

Am pătruns în biserica bine iluminată prin ferestrele mari, laterale, dar și prin cele șase ferestre înalte și înguste ale turlei de pe naos. Pictura din bolta altarului, din turla mare și din pronaos a fost executată de părintele Sofian, marele duhovnic și pictor de biserici ajuns mai târziu stareț al Mănăstirii Antim din București. Părintele Sofian nu a reușit să finalizeze pictarea bisericii deoarece - împreună cu ceilalți membri ai "Rugului aprins" - a fost arestat de comuniști.

La Mănăstirea Saon, credincioșii se pot închina la părticele din Moaștele Sfinților Vichente, Maxim Grecul, Inochenție mitropolitul, Epictet preotul și Astion monahul, racla cu sfintele relicve aflându-se în biserica mare. De asemenea, pelerinii pot vedea aici bucăți din veșmintele care au aparținut Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Cuvioasei Parascheva și Sf. Grigorie Decapolitul. În vitrina special amenajată pentru expunerea acestora se află și o bucățică din lemnul Sfintei Cruci.

În liniștea sfântului lăcaș nu poți să nu remarci catapeteasma minuțios sculptată, cu ușile împărătești și cu icoanele înșiruite conform canoanelor bisericești, picturile din lateral, candelabrul impresionant și întreg mobilierul sculptat - o adevărată dantelărie în lemn. Fiind singuri în biserică, fără riscul de a deranja, am făcut mai multe fotografii, dar ele nu redau nici pe departe frumusețea interiorului.

Dacă ajungeți la Mănăstirea Saon, dacă timpul vă permite, faceți câțiva pași prin curtea umbrită, intrați în biserica veche care vă va surprinde prin simplitatea ei și prin albastrul stranelor din lemn, priviți clopotnița cu cele cinci clopote ale sale situată în fața pridvorului vechii biserici, admirați moara de vânt funcțională cândva, acum doar un element de decor sau faceți câțiva pași pe o cărare până la malul lacului! Peisajul lacului Telincea la Mănăstirea Saon este încântător.

Iar după ce ați isprăvit cu toate acestea, mai ales dacă sunteți însoțiți de copii, nu părăsiți Mănăstirea Saon fără a da o raită pe la țarcurile cu păsări amplasate în spatele bisericii mari, lângă stupină. Găinile, porumbeii, păunii cu penajul lor minunat, dar și măiestuoșii struți îi vor încânta cu siguranță pe cei mici. Și nu uitați că la plecare, chiar din parcare, puteți privi încă o dată struții. Țarcul lor se află chiar lângă gard.

Trebuie să mai spun că la magazinul de suveniruri și obiecte bisericești situat lângă biserica mare, nu veți găsi o broșură sau un pliant de prezentare a sfântului lăcaș. Dacă nu am găsit ceea ce căutam, eu m-am consolat cu un borcan cu miere. Puteam rezista când am văzut stupina de alături? Pot confirma că mierea este foarte bună.

Și o mențiune de final. Din anul 1930, Mănăstirea Saon este o mănăstire de maici.

---

VIZUALIZĂRI: 1092 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI