Vizită la Mănăstirea Saon în Duminica Floriilor

TIPĂREȘTE

Ultimul lăcaș de cult vizitat de noi în sejurul din weekendul de Florii a fost Mănăstirea Saon, așezământ monahal aflat pe raza comunei Niculițel din județul Tulcea. Am plecat vineri către Tulcea și, dat fiind numărul mare de obiective pe care ne propusesem să le vizităm, ne-am calculat destul de precis timpul avut la dispoziție pentru a reuși să vedem atât municipiul Tulcea, dar și câteva obiective din zonă. Astfel că, pe lângă plimbările prin Tulcea, am vizitat și trei mănăstiri frumoase, câte una în fiecare zi a sejurului: vineri (în drum spre Tulcea) am mers la Mănăstirea Cerbu, sâmbătă după-amiază am făcut o plimbare cu mașina la Mănăstirea Celic-Dere, iar la Mănăstirea Saon am ajuns duminică în jurul prânzului, la plecarea spre casă.

Drumul către Mănăstirea Saon este bun deoarece este asfaltat până în parcarea lăcașului de cult. Plecați de la Tulcea, am parcurs vreo 23 de kilometri în direcția Brăila pe DN22/E87; am trecut de intersecția către Mănăstirea Celic-Dere (spre stânga) și am mai parcurs un kilometru, ajungând la un indicator care ne-a arătat intersecția cu drumul secundar spre dreapta ce avea să ne conducă rapid la poarta Mănăstirii Saon. Acest drum secundar (3 kilometri) șerpuiește printre coline, printr-o zonă de un pitoresc aparte, întrucât dincolo de coline se conturează tot mai evident relieful specific Deltei Dunării (stuf, lacuri și canale).

Am intrat în parcarea aglomerată a mănăstirii duminică, în jurul orei 12.00, iar foarte mulți oameni care asistaseră aici la slujba de Florii se pregăteau de plecare. Am găsit cu greu un loc liber de parcare și am pornit către poartă. În partea dreaptă a curții este construită biserica mare a mănăstirii cu hramul ”Acoperământul Maicii Domnului”; am așteptat pe o băncuță din apropiere ca lăcașul de cult să se mai elibereze, timp în care am studiat exteriorul impozantei biserici: construcția este învelită cu tablă, prevăzută cu trei turle, iar exteriorul nu este pictat. Un mic pridvor deschis este străjuit în afară de două reprezentări ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din acest punct de vedere existând o asemănare evidentă cu biserica mare de la Celic-Dere. După ce am intrat în biserică trecând de ușa din lemn masiv meșteșugit sculptată, am văzut un scurt istoric al Mănăstirii Saon, unde sunt prezentate anumite legături dintre acest lăcaș de cult și Mănăstirea Celic-Dere: ”Acest așezământ a luat ființă sub stăpânire otomană în anul 1846 prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere. Călugării care s-au stabilit aici au ridicat din chirpici câteva chilii și un paraclis, ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere. După revenirea Dobrogei la Patria-Mamă, Saonul a devenit așezământ monahal de sine stătător în anul 1881, când au venit aici și alți călugări de la Celic-Dere. A fost construită atunci biserica veche și un paraclis, dar în anul 1905 schitul a trecut printr-un incendiu, singura care a scăpat de pârjol fiind biserica veche.

În anul 1912 este pusă piatra de temelie a actualei biserici mari, însă construcția ei a fost întreruptă în mai multe rânduri, atât din cauza primului război mondial, cât și cutremurului din 1940, când turlele s-au prăbușit. După 1959 lăcașul de cult a fost desființat de regimul comunist, iar în 1990 Saonul s-a reînființat ca mănăstire de sine stătătoare. Lucrările de refacere, consolidare și pictură s-au încheiat în 2007, biserica mare fiind sfințită pe data de 2 septembrie în același an.”

Odată lecturate aceste informații, am trecut la vizitarea propriu-zisă a bisericii mari. Mochetele pe fond vișiniu se completează în mod inspirat cu pictura interioară și cu stranele sculptate de pe lateral, sculptură ce se termină cu o catapeteasmă deosebit de frumoasă, împodobită cu chipuri de sfinți și diverse scene biblice pictate. Am admirat preț de câteva minute frescele interioare, remarcând pictura turlei mari a bisericii, așezată deasupra naosului. Spre deosebire de alte lăcașe de cult, turla mare a acestei biserici este luminată în mod natural prin șase ferestre înalte, ceea ce face ca pictura turlei să poată fi admirată ușor. Un candelabru generos întregește vizual atmosfera plăcută din biserica mare a mănăstirii.

După câteva clipe de reculegere, am ieșit în curte, continuând vizitarea lăcașului de cult. Nu departe de biserica mare am observat biserica veche (construcție cu două turle), oarecum ascunsă privirilor după o perdea verde-alburie, țesută de Mama-Natură la final de aprilie din frunzele și florile pomișorilor aflați în curtea mănăstirii. Am intrat pe o alee înspre dreapta și am ajuns la intrarea în biserica veche, unde am aruncat o privire, profitând de faptul că ușa era deschisă: ceea ce atrage din prima atenția pelerinului este fondul albastru din interiorul acestui lăcaș de cult: stranele din lemn sunt vopsite în albastru, stâlpii de susținere la fel, iar catapeteasma și tavanul întregesc acest tablou interior azuriu ce ne amintește imediat de întinderea de ape aflată în vecinătate. Câteva icoane vechi expuse pe pereți completează imaginea modestă, dar plăcută, a acestui vechi lăcaș de cult.

După ce am ieșit din biserica veche am mers lângă clopotniță, aflată în apropiere. Un foișor zidit adăpostește cinci clopote de diferite dimensiuni, așezate în ordine de la mic la mare, prilej pentru juniorul nostru să-și amintească unele cunoștințe exersate ”la grădi”; l-am lăsat pentru câteva clipe să privească acele clopote, ascultându-l cum șoptea încântat: ”foarte mic/mic/măricel/mare/și mai mare” :).

Am continuat plimbarea noastră prin curtea mănăstirii îndreptându-ne spre moara de vânt pe care o văzusem încă de la sosirea noastră la Mănăstirea Saon. În prezent doar element decorativ ce încântă privirile vizitatorilor, această moară a funcționat până în anul 1950. Nu puteam pleca de lângă moara de vânt fără câteva fotografii, astfel că am căutat poziții favorabile lângă gărduțul verde ce o înconjoară și o protejează totodată. Acest element reprezintă o nouă asemănare cu Celic-Dere, lăcașul de cult unde admirasem o cu zi înainte o altă moară de vânt, strămoși ai eolienelor moderne pe aceste meleaguri.

Vizita noastră era încă departe de a se încheia. Mai aveam aici lucruri de descoperit și frumuseți de admirat. Am coborât agale pe o cărare prin livada mănăstirii, trecând pe lângă chilii și alte anexe și ne-am îndreptat încet spre lacul din apropiere (pe hărțile google apare trecut ca lacul Telincea). Întinderea de apă de aici a constituit de la început un avantaj pentru cei ce au viețuit pe aceste meleaguri, întrucât peștele a fost o sursă de hrană aflată la îndemâna omului. De altfel, plimbarea noastră pe cărare, coborând spre marginea lacului, ne-a confirmat acest aspect: plase de pescuit mai noi sau mai vechi, câteva bărci aduse pe uscat, o altă barcă ce părea funcționabilă, dar și un ponton printre sălciile din apropiere întregesc tabloul unei mici așezări pescărești. Întrucât podețul de lemn este destul de îngust, am așteptat puțin până când alți vizitatori au coborât înapoi pe mal și apoi am urcat și noi pentru o scurtă plimbare, cu ochii când la frumusețile naturale din jur, când la apa de dedesubt ale cărei reflexii verzui se puteau observa pe la îmbinările scândurilor pe care călcam. Acolo, între sălciile bătrâne, înconjurați de apa liniștită, mărginită de stuf, care se întindea până hăt-departe, era un loc ideal să tot stai cu undița în mână, așteptând răbdător apariția marii capturi. Întrucât nu eram pregătit pentru pescuit, am încercat să obțin marea captură... cu ajutorul aparatului foto!

După câteva minute petrecute pe acel ponton am revenit în curtea mănăstirii, pentru că mai era ceva interesant de vizitat aici: niște spații amenajate în care sunt crescute diverse păsări: găini, fazani, porumbei, dar și păuni sau chiar doi struți. Am trecut prin fața fiecărei cuști și am admirat trena elegantă a păunului, mișcarea necontenită a fazanilor, dar și un struț mai neastâmpărat care s-a apropiat curios de gardul unde ajunsesem și noi pentru poze. Spre încântarea celui mic, păsările erau obișnuite cu vizitatorii, așa că le-am putut admira de aproape. Pentru o mai bună orientare în spațiu utilă celor care vor ajunge acolo, țarcurile păsărilor sunt poziționate undeva în spatele bisericii mari a mănăstirii, în apropierea unei zone în care se află amplasați numeroși stupi. La țarcul struților se poate ajunge mai ușor din parcare.

Vizita noastră apropiindu-se de final, era momentul să aruncăm o privire la magazinul de suveniruri și obiecte bisericești aflat lângă biserica mare. Am cumpărat un borcan cu miere produsă la mănăstire (cel mic este mare amator) și am pornit agale spre parcare, întrucât mai aveam drum lung de parcurs până acasă. Și pentru că în apropierea porții se află o cișmea zidită, ne-am potolit setea înainte de a porni spre Galați, unde urma să traversăm Dunărea cu bacul - o experiență nouă pentru noi.

Acestea fiind spuse, vă recomand să vizitați Mănăstirea Saon, un lăcaș de cult interesant și ușor accesibil pentru cei care ajung în această frumoasă zonă a țării noastre!

Ajuns la finalul acestei serii de articole unite prin tematica lor (ultimele trei scrise de mine) în care am prezentat mănăstiri din zona de nord a Dobrogei, doresc tuturor să aibă parte de Sărbători Pascale fericite alături de cei dragi! Multă sănătate, liniște sufletească și călătorii plăcute în continuare!

---

VIZUALIZĂRI: 2788 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI