Pe valea Bistriței, în vizită la mănăstirea Pângărați

TIPĂREȘTE

În acest articol voi prezenta un obiectiv interesant aflat pe meleagurile nemțene, un loc unde noi am ajuns într-o după-amiază însorită de iunie atunci când eram în trecere pe DN 15, din direcția Bicaz către Piatra Neamț. Este vorba despre mănăstirea Pângărați, lăcaș de cult aflat în localitatea cu același nume de pe valea Bistriței.

Accesul către obiectiv este simplu – noi am observat pe marginea DN 15 un indicator spre stânga (pe direcția noastră de mers) care ne-a arătat că până la această mănăstire mai avem de parcurs 3 kilometri; am intrat pe drumul secundar asfaltat, am trecut prin apropierea unei hidrocentrale și am urcat printre casele localnicilor până în parcarea din exteriorul lăcașului de cult.

Privită din exterior, mănăstirea Pângărați impresionează prin zidurile sale masive care dau un aspect de fortăreață greu de cucerit. Pentru a intra în mănăstire am avansat către gangul de sub turnul clopotniță. Acest turn a fost refăcut în ultimii ani, deoarece vechea construcție s-a prăbușit în noaptea de 11-12 iunie 1996.

Ajunși în curtea mănăstirii, am vizitat pentru început biserica veche cu hramurile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și Tuturor Sfinților Români. Acest lăcaș de cult a fost zidit din piatră în anul 1560 la porunca domnitorului Alexandru Lăpușneanul, însă istoria mănăstirii începe undeva pe la începutul secolului al XV-lea; ”un călugăr pe nume Simeon se retrage de la mănăstirea Bistrița și se stabilește într-un loc mai ridicat de pe coasta dealului Păru, departe de orice așezare omenească. În primii ani, Simeon și ucenicii săi au locuit în bordeie de pământ, urmând ca aceștia să ridice în anul 1461, cu sprijinul voievodului Ștefan cel Mare, o biserică din lemn și câteva chilii. De altfel, Cuviosul Simeon de la Pângărați avea să devină duhovnicul lui Ștefan cel Mare în primii ani de domnie a acestuia.

După o lungă perioadă de prosperitate, viața monahală de la Pângărați a intrat în declin în urma aplicării legii secularizării averilor mănăstirești și lăcașul de cult (închis în 1960) își reia activitatea în anul 1990.”

Privită din exterior, biserica veche se remarcă prin zidurile robuste susținute de contraforți puternici, dar și prin acoperișul fără turlă. Ferestrele micuțe anunță o altă particularitate de construcție – faptul că există două biserici supraetajate sub același acoperiș. Ambele biserici sunt destul de scunde, iar biserica de jos a servit drept tainiță în trecut, atunci când lucrurile de valoare erau ascunse acolo în timpul invaziilor.

Am intrat în pronaosul bisericii de la parter; ușa din lemn este sculptată cu migală și în partea superioară este realizată stema Moldovei. Această biserică este compartimentată în pronaos, naos și altar, iar pictura este refăcută recent; fresca având cele mai mari dimensiuni este reprezentată de scena ”Toți Sfinții Români”.

Pe latura nordică se află o alee înclinată, terminată cu un podeț ce ne-a condus pașii spre biserica de la etaj. Stilul arhitectural se păstrează și aici, iar catapeteasma este sculptată și aurită.

După ce am terminat vizita la biserica veche, am urcat agale pe aleea principală pietruită către platoul unde se putea observa silueta impozantă a noii biserici a mănăstirii. Între cele două biserici este amenajat un parc mic, înconjurat pe două laturi de clădiri anexă ale mănăstirii. Câteva alei laterale ne-au purtat pașii prin acest mic colț de rai, în care iarba verde, trandafirii multicolori, arbuștii sau brazii înalți ne-au asigurat un cadru perfect pentru fotografii reușite care să ne amintească peste ceva timp de frumusețea lăcașului de cult de la Pângărați. Ne-am și relaxat pentru câteva minute pe o bancă de lemn din apropiere, profitând de umbra deasă din jurul nostru. Am remarcat faptul că anexele mănăstirești sunt prevăzute cu o prispă lungă, iar pe pereți sunt afișate diverse informații despre sfinți sau fotografii cu lăcașul de cult atât înainte, cât și după construirea bisericii noi.

După minutele de relaxare din părculețul mănăstirii am urcat treptele către platoul unde a fost construită biserica nouă. Piatra de temelie a acestui lăcaș de cult a fost pusă în anul 2002 și slujba de sfințire a avut loc în 12 septembrie 2010, conform celor relatate în pisanie. Privită din exterior, această biserică are o turlă înaltă, iar zidurile albe sunt prevăzute cu mai multe ferestre care permit o bună iluminare naturală a interiorului; pe un registru aflat sub acoperiș de jur-împrejur se află reprezentări ale Tuturor Sfinților.

Ajunși în fața intrării, am remarcat în lateral reprezentările Sfinților Cuvioși Simeon și Amfilohie, iar deasupra pisaniei se află stema Moldovei realizată în piatră, dar și o icoană a Tuturor Sfinților Români vegheați de Maica Domnului.

În interior totul strălucește de curățenie. Peste pardoseala de marmură sunt așternute covoare roșii, iar stranele de lemn sunt frumos sculptate, urmărindu-se același model ca la catapeteasmă. În partea dreaptă a pronaosului am văzut o raclă cu fragmente de moaște de la câțiva sfinți, iar pe lateralele naosului sunt realizate două balcoane interioare având dimensiuni generoase. Pictura este interesantă și prezintă portrete ale sfinților sau diferite scene biblice.

După câteva minute petrecute în interiorul impozantei biserici, am revenit în curte și ne-am îndreptat către magazinul de obiecte religioase aflat în apropiere. De acolo am cumpărat un pliant din care am conspectat informațiile referitoare la istoria mănăstirii, dar și câteva lumânări, pe care le-am aprins apoi în locul special amenajat.

Alături de magazinul de obiecte religioase (sub același acoperiș) este amenajat altarul de vară, iar în lateral se află un vas de unde pelerinii pot lua aghiazmă.

Vizita noastră la mănăstirea Pângărați s-a apropiat de final, așa că ne-am îndreptat pas cu pas către a doua poartă a mănăstirii. Am observat că aici sunt amenajate mai multe locuri de parcare chiar în curtea lăcașului de cult, iar pe poartă era notat programul de vizitare – ”porțile mănăstirii se închid vara la ora 21.00 și iarna la ora 20.00 (când nu este priveghere), iar când este priveghere porțile se închid după terminarea slujbei.”

Poate că ar mai fi multe de adăugat despre această veche așezare monahală de pe meleagurile nemțene; eu însă mă opresc aici, nu înainte de a vă recomanda să consultați și acest articol scris de iulianic, în care puteți lectura –printre altele- o legendă cu privire la construirea vechii biserici din piatră de către Vodă Lăpușneanul.

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1966 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI