O săptămână la Măgura Ocnei

TIPĂREȘTE

Acum zece ani am ales să ne cazăm, pentru o săptămână, la Mănăstirea Măgura Ocnei. Am gasit niște poze uitate, care mi-au amintit de cel mai atipic concediu de care am avut parte.

Despre mănăstire s-a scris în mai multe rânduri pe acest site; a se vedea, de exemplu, aici sau aici

Ambele review-uri sunt de după data vizitei noastre la mănăstire, am văzut pe acolo poze ale unor clădiri care, atunci când am fost noi acolo, erau în construcție.

Nu voi insista asupra detaliilor legate de istoricul mănăstirii/orașului/zonei; ele pot fi ușor găsite pe net, în impresiile amintite sau, direct la sursă: crestinortodox.ro/biseric ... cnei-68005.html sau targuocna-portal.ro/turis ... ea-magura-ocnei

Voi povesti, așadar, numai despre experiența nostră acolo. Nu avem astfel de amintiri nici dinainte de vizita aceasta, nici după nu am mai avut chemare pentru așa ceva. Privind în urmă, a fost ceva cu totul ieșit din stilul nostru de a călători - dar o experiență plăcută.

Cum am ajuns acolo

Copilul era mic și a primit din partea medicului recomandarea de a petrece câteva zile într-o salină. Apoi, o colegă de-a soției stătuse o noapte la mănăstire, unde fusese atrasă de renumele părintelui Epifanie Bulancea (înțeleg că nu mai este printre noi); ne-a dat un număr de telefon, am vorbit și am fost primiți pentru (parcă) șapte nopți. Prețul cazării nu a fost deloc mare și a inclus masa.

Am ajuns cu trenul; la acea vreme, exista tren direct din Iași, între timp faci 10-11 ore pe calea ferată, cu două schimbări. Din gară, sunt cam 3,5 km până pe Măgura Ocnei, cu un taxi ajungi în 10 minute. Oricum, la cât e de periculos drumul - foarte îngust, numai serpentine - e mai bine să conducă un localnic până sus.

Am parcurs drumul din oraș până pe Măgura, cât timp am stat acolo, de mai multe ori la picior. Se trece prin Parcul Măgura, iar partea drumului care străbate pădurea este superbă. În ultima săptămână a unui august fierbinte, pădurea ne era cel mai bun prieten.

Mănăstirea Măgura Ocnei

Biserica este nouă, ridicată în anii 90, pe ruinele unei biserici din sec. XVIII, dărâmată în anii regimului comunist pentru a face loc unui resturant. Are hramul Învierea Domnului.

Mănăstirea este de maici.

La 200 de metri, în micul cimitir, se mai găsește o bisericuță, din lemn. Într-o clădire de lângă am fost noi cazați. În perioada petrecută acolo, au mai fost și alte persoane cazate, dar pe perioade mai scurte.

Casa mare de oaspeți era, la acea vreme, în construcție, am văzut că acum e gata. Posibil să ofere un confort mai mare, dar a fost în regulă și unde am stat noi - mai puțin programul foarte limitat de apă caldă.

Am participat la viața comunității, fără a fi constrânși la asta, însă. O experiență de neuitat a fost masa în mănăstire. Există o sală de mese comună, cu lavițe acoperite cu ștergare. Străinii au un colț al lor, în rest e ocupat de măicuțe. Ne apucam să mâncăm atunci când o maică începea să citească din carțile sfinte și, atunci când termina lectura, era gata și masa. Una dintre ele era destul de grăbită când citea, în ziua aia am cam stat flămânzi. Aa, am prins și ziua de Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. E zi de post negru, dar noi, ca mireni, am primit pe seară niște fructe.

Am fost la slujbe, copilul a bătut toaca și a văzut cum se mulg vacile. Le-a ajutat, chiar, pe măicuțe să facă zacuscă și compot ???? - asta părea a fi principala preocupare la acea vreme. Ne-am plimbat prin livadă, am ajuns la iazul despre care se spune că a fost construit folosind piatra de la demolarea vechii biserici; l-am găsit plin cu nuferi.

Mausoleul Eroilor

Se află la 200 m de poarta mănăstirii. Este închinat eroilor care, în august 1917, au oprit trupele austriece să facă joncțiunea cu cele germane la Mărășești. Frontul principal era Mărășești-Mărăști, unde germanii încercau să forțeze pătrunderea în Moldova (tot ce rămăsese din România la acea vreme). Austriecii au trecut pasul Oituz și, ajunși la Poiana Sărată, au atacat pe două direcții: de-a lungul actualului DN 11, către Oituzul Românesc și de-a lungul DN 12B, către Slănic Moldova - Tg. Ocna. Armata română i-a oprit, cu mari sacrificii, pe aliniamentul estic al dealurilor subcarpatice, Măgura-Cireșoaia-Coșna-Oituz.

În interior este o expoziție omagială, ale cărei principale exponate pot fi văzute în pozele atașate. De la etajul de sus, se poate admira valea Trotușului. Chiar la intrare, au fost aduse rămășițele Caporalului erou Constantin Mușat.

Amanunte pot fi găsite pe once.mapn.ro/pages/view/122 sau targuocna-portal.ro/turis ... oilor-1916-1919 sau chiar vezi impresii

Drumul de picior prin pădure dintre oraș și mausoleu este marcat cu ajutorul unor bănci de piatră care poartă numele batalioanelor care au luptat pe Măgura sau numele unor eroi naționali.

Orașele din jur

Chiar în vale este Târgu Ocna. Se pot vizita mai multe biserici vechi, cam de prin sec. XVII: Sf. Nicolae (seamănă mult cu Biserica Golia din Iași, doar că este mai mică și foarte degradată; lângă ea, este un memorial dedicat, și el, eroilor din Primul Război Mondial), Biserica Bunavestire (fosta Mănăstire Răducanu), Biserica Adormirea Maicii Domnului. Alte câteva clădiri frumoase, de acum 100 de ani: Primăria, Gara Salină.

La cca. 1 km de centru se află Salina Tg. Ocna. Nu e cea mai frumoasă din țară, dar e frumoasă. Chiar la intrare este o biserică săpată în sare, cu altarul și restul obiectelor de cult din sare, având hramul Sf. Varvara, patroana minerilor. Sunt amenanate locuri de joacă, spații de odihnă, parcă există și un mic lac (sau confund?). Ce e rău: pentru a intra, se coboară foarte mult, cam 2 km, cu autobuzele salinei. Asta face ca mirosul de gaze de eșapament să fie pretutindeni prezent - și asta mai rău i-a făcut copilului. Am intrat două zile, apoi nu a mai suportat.

Cum nu am mai fost în salină, am vizitat împrejurimile.

Slănic Moldova este la cca. 10 km de mănăstire. E o stațiune de pe la 1900, refăcută imediat după Primul Război (când a fost distrusă). E o bijuterie, parcă mai bine conservată decât Vatra Dornei sau Herculane sau mai știu eu care. E, însă, de muncă pentru a o readuce la gloria de altădată.

Comănești sau Moinești nu sunt, nici ele, departe. Primul orășel este mai plăcut, al doilea este, probabil, cel mai trist oraș pe care l-am văzut (sper sa nu supăr pe nimeni). Bine, nu am ajuns la Copșa Mică sau în orașele miniere de pe Valea Jiului.

---

VIZUALIZĂRI: 926 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI