Mănăstirea ”Măgura Ocnei” și împrejurimile sale

TIPĂREȘTE

Am vizitat de mai multe ori Târgu Ocna pe parcursul ultimilor ani, întrucât trecând prin această localitate ajungi în stațiunea Slănic Moldova, una dintre destinațiile noastre preferate de pe meleagurile moldave. Micuțul orășel-stațiune mângâiat de apele râului Trotuș ascunde în adâncurile sale mina de sare cunoscută sub denumirea de Mina Trotuș sau Salina de la Târgu Ocna. Dar nu această salină reprezintă motivul pentru care scriu actualul articol (am prezentat salina în trecut), ci un alt obiectiv din zonă pe care l-am vizitat și cu alte ocazii, dar căruia nu i-am acordat până acum atenția pe care o merită – este vorba despre mănăstirea Măgura Ocnei.

Mănăstirea Măgura Ocnei se înalță mândră pe culmea muntelui Măgura din vecinătatea localității Târgu Ocna; datorită acestei poziții pitorești, turla bisericii se poate observa de la mai mulți kilometri depărtare. Calea de acces către lăcașul de cult prezintă un grad mediu de dificultate. Din șoseaua ce unește localitățile Târgu Ocna și Slănic Moldova (pe această direcție de mers) se desprinde spre dreapta un drum îngust care urcă sinuos panta destul de abruptă a muntelui Măgura. Chiar dacă este proaspăt asfaltat, drumul este destul de dificil pentru faptul că, pe parcursul celor aproximativ trei kilometri până la mănăstire, există mai multe porțiuni fără parapeți pe unde nu poate trece decât o singură mașină. Și acolo, dacă ai neșansa de a te întâlni cu cineva din sens opus, evident că unul dintre șoferi va trebui să dea cu spatele pentru a face loc celuilalt. Dar dacă ai depășit aceste obstacole, satisfacția va fi garantată pentru că acolo sus ești un pic mai aproape de cer.

Scurt istoric și descrierea obiectivului – Lăcașul de cult are o vechime considerabilă, prima atestare documentară a acestuia datând din anul 1665 ”când Solomia, monahie, fiica lui Constantin Donose din Dărmănești, își dăruiește partea sa de moștenire Schitului de la Ocna, construit din lemn la 1653, cu hramul Înălțarea Domnului”. Ca majoritatea lăcașelor de cult vechi, schitul de la Ocna a traversat vremuri tulburi, fiind martor tăcut al multor evenimente din secolele trecute. Din cauza trecerii timpului dar și factorilor de mediu, lăcașul de cult a fost grav avariat, fiind refăcut în anul 1742 (cu hramul ”Sfântul Gheorghe”) și în anul 1803 (reconstruit din piatră, având hramul ”Buna Vestire”).

În timpul bătăliilor purtate în zonă în Primul Război Mondial, schitul ”Măgura Ocnei” a fost transformat în punct de prim ajutor, iar mulți soldați răniți au primit acolo îngrijiri medicale.

O mare nedreptate a fost făcută în anul 1964, atunci când lăcașul de cult a fost demolat de către comuniști. Totuși, la câteva luni după Revoluția din 1989, reconstrucția mănăstirii a început, iar în zilele noastre lăcașul de cult arată foarte bine (detaliile istorice au fost conspectate dintr-un scurt istoric afișat în biserica mare a mănăstirii).

Vizita noastră la mănăstirea Măgura Ocnei a avut loc într-o după-amiază însorită de la începutul lunii octombrie. Am parcat în apropiere și ne-am îndreptat agale către gangul de sub clopotniță, intrând astfel în incinta mănăstirii. În stânga aleii am admirat o clădire realizată asemenea căsuțelor lipovenești din zona deltei; tocurile geamurilor și galeria prispei sunt vopsite în alb și albastru, iar mușcatele roșii care se revărsau din jardiniere completau imaginea de ansamblu. De jur-împrejurul curții sunt clădiri care adăpostesc anexele mănăstirești, iar în partea centrală se află biserica mare a mănăstirii, lăcaș de cult cu hramul ”Înălțarea Domnului”. Privind din exterior, am observat că biserica are o singură turlă și că este placată cu piatră. Aleea din fața intrării este mărginită de trandafiri multicolori, iar vremea călduroasă a făcut ca aceste delicate flori să bucure privirile vizitatorilor chiar și la început de octombrie. În pridvorul bisericii este amenajat un magazin de obiecte bisericești și tot acolo am parcurs cu privirea istoricul mănăstirii. Fiind vorba despre o biserică relativ nouă (ridicată începând cu anul 1990, pictată în perioada 1994-1997 și sfințită în data de 16 septembrie 2001), frescele arată impecabil, iar catapeteasma, stranele frumos sculptate și covoarele pufoase completează o imagine caldă, care îndeamnă la reculegere. Razele soarelui pătrund prin câteva vitralii și luminează suficient interiorul.

După câteva minute petrecute în biserică, am revenit în curtea mănăstirii. Nu cu gândul de a pleca, ci cu intenția de a vizita un alt loc frumos aflat la câteva sute de metri mai departe – este vorba despre o altă biserică, mai mică, ridicată în cimitirul mănăstirii. Există o alee amenajată cu dale de ciment care ajunge acolo și este foarte plăcut faptul că această scurtă plimbare se face chiar pe sub poala pădurii. Ne-am întâlnit pe drum cu niște văcuțe aflate la păscut, dar animăluțele s-au dovedit a fi pașnice și dornice parcă să fie fotografiate. :)

Înconjurat de pădurea colorată și mângâiat de razele soarelui, cimitirul acela ni s-a părut un loc frumos, deși despre alte asemenea spații nu aș putea spune asta! A doua biserică a mănăstirii ”Măgura Ocnei” este construită din lemn și este la fel de plăcută ca cealaltă. Construcția acesteia a fost realizată în perioada 2000-2001, iar hramul este ”Adormirea Maicii Domnului”. Ușa era deschisă, așa că am aruncat o privire înăuntru. Simplitate, bun gust, picturi frumoase și lumina soarelui care pătrundea prin cele câteva ferestre, toate acestea creau o atmosferă deosebită, propice rugăciunii. Chiar dacă nu am ajuns încă la final de articol, trebuie să subliniez că -spre deosebire de alte lăcașe de cult construite recent și vizitate de către noi- mănăstirea ”Măgura Ocnei” a fost refăcută simplu, fără opulență; iar asta ne place mult și ne face să revenim acolo din când în când.

Nu ne-am grăbit să plecăm; am mai făcut fotografii, am mai admirat pomii pictați de către Mama Natură, am băut apă rece de la cișmeaua zidită în curtea mănăstirii și am observat că în apropierea bisericii ”Înălțarea Domnului” sunt două pietre funerare mai mari. Am lecturat faptul că acolo își dorm somnul de veci Gheorghe Sion -cetățean de onoare a Clujului și Târgu Ocnei (1855-1944) - și arhimandritul Epifanie Bulancea, decedat în luna aprilie 2018.

Încetul cu încetul, ne-am îndreptat agale spre parcarea mănăstirii și am făcut un alt popas, ceva mai scurt, la vreo câteva sute de metri mai jos de mănăstire. Acolo se află monumentul-muzeu ”Măgura Ocnei”, ridicat pentru a cinsti memoria ”celor peste 14000 de eroi care au căzut în bătăliile din Primul Război Mondial, pe frontul Oituz – Târgu Ocna”. Din păcate, ca de fiecare dată când am ajuns acolo, muzeul era închis (deși ne aflam totuși în timpul programului afișat pe ușă: vineri, între orele 08 și 16; sâmbătă și duminică, între orele 09 și 15).

Câteva detalii am lecturat pe o placă informativă: monumentul-muzeu se află la 520 de metri altitudine, a fost construit în perioada 1925-1928, este ridicat în totalitate din piatră și are înălțimea de 22 de metri.

Pe o arcadă din partea superioară este scris un mesaj impresionant: ”Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria! ”

Chiar dacă nu am reușit nici acum să vizităm monumentul, l-am admirat din exterior și apoi am coborât câteva trepte ajungând pe o mică terasă din spatele construcției. De acolo se deschidea, printre ramurile încă înfrunzite, o frumoasă perspectivă asupra unei părți importante a Văii Trotușului.

Lângă impunătorul monument se află o cruce masivă din piatră, pe care este menționat numele sergentului grenadier Constantin Mușat. Aflăm despre acest brav soldat că a luptat în Primul Război Mondial, a fost la un moment dat rănit grav și i-a fost apoi amputat brațul stâng. Când și-a revenit, a refuzat să rămână acasă și s-a întors pe front, continuând să arunce grenade cu celălalt braț; în dimineața zilei de 13 august 1917 avea să cadă la datorie pe frontul de la Oituz. Am parcurs în liniște aceste informații pentru că, indiferent ce ai spune, cuvintele sunt de prisos.

Am mai făcut câteva fotografii și am plecat. Am avut norocul să observăm din timp o altă mașină care urca, așa că am oprit într-o zonă mai largă a drumului și am reușit să evităm astfel o posibilă situație mai dificilă (care se poate crea datorită drumului îngust).

În câteva minute am revenit la șoseaua principală. Acolo, la intersecția cu acest drum care urcă pe muntele Măgura, este amplasată o altă placă informativă. Am parcurs-o repejor cu privirea și am aflat că obiectivele pe care le-am vizitat se află în perimetrul rezervației naturale ”Măgura Târgu Ocna”. Rezervația are caracter predominant floristic și forestier, cu suprafața totală de 80,10 hectare.

Am plecat din acea zonă mulțumiți că am vizitat din nou locuri frumoase, unde ne propunem să revenim. Când? Asta rămâne de văzut! Recomandăm tuturor celor care ajung în zonă vizitarea obiectivelor aflate pe Măgura Ocnei!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 1943 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI