Mănăstirea Curtea de Argeş, bijuterie arhitectonică, reper istoric şi cultural

TIPĂREȘTE

După ce am vizitat biserica şi Curtea Domnească din Curtea de Argeş - vezi impresii, ne-am îndreptat spre mănăstire care pe un spaţiu mare cuprinde catedrala–necropolă a primilor regi ai României în faţa căreia este un aghiasmatar, palatul episcopal în mijlocul căruia este un paraclis, capela în care se află rămăşiţele regelui Carol al II-lea şi noua catedrală arhiepiscopală în construcţie, toate aceste lăcaşuri aflându-se într-un parc. Arhitectul şi restauratorul întregului complex a fost francezul Andre Lecomte de Nouy adus special de regele Carol I pentru refacerea mănăstirii. Biserica zidită de Neagoe Basarab se numeşte episcopală pentru că între 1739-1748 acolo a fost scaunul episcopal al Argeşului.

La complexul monahal am ajuns parcurgând o alee lungă de câteva sute de metri împodobită cu tei vechi de peste două sute de ani. Pe platoul din faţa mănăstirii se află statuia lui Neagoe Basarab ridicată în 1969 de sculptoriţa Doina Lie într-o manieră destul de modernă. Domnitorul are coroana voievodală pe cap şi este îmbrăcat în straie domneşti de epocă.

Pe locul în care Vlad Dracul a ridicat Mitropolia Ţării Româneşti în 1438, Neagoe Basarab a hotărât în 1512 să construiască o biserică de o frumuseţe unică pe care a numit-o ˝mănăstirea domniei mele˝. Domnitorul a făcut studii în Italia şi Constantinople. Acolo l-a remarcat pe Manoli din Niaesia un meşter armean cu o mare faimă. Adus în ţară, Neagoe i-a încredinţat construcţia bisericii mănăstirii Curtea de Argeş, punându-i la dispoziţie o echipă strălucită de meşteri, calfe şi ucenici. Manoli a ridicat biserica în 3 ani între 1514-1517. Dimensiunile bisericii sunt 18 m lungime, 10m lăţime şi 25 m înălţime. Neagoe Basarab nu a apucat s-o vadă zugrăvită şi împodobită pentru că a decedat în 1521. Dealtfel deşi soţia sa doamna Despina şi-a vândut giuvaerurile, Neagoe Basarab din lipsă de bani a sistat pictarea în interior a. bisericii. Ea a fost reluată sub domnia ginerelui său, Radu de la Afumaţi. Pictura interioară a fost realizată de meşterul Dobromir din Târgovişte care pictase şi mănăstirea Dealu. Sfinţirea lăcaşului a fost făcută în 1526. În cursul celor 600 de ani care s-au scurs, biserica a fost încercată de câteva incedii, cutremure şi prădăciuni după care au urmat lucrări de refacere sub Şerban Cantacuzino în 1682. Între1875-1880, la iniţiativa regelui Carol I, restaurarea a fost făcută de arhitectul francez devenit membru al Academiei Române, Andre Lecomte de Nouy. El a transformat complexul dintr-unul episcopal într-unul regal construind un palat ca reşedinţă de vară. În cursul lucrărilor de restaurare nu a putut salva din pictura originală a maestrului Dobromir decât câteva fragmente care se păstrează la Muzeul de Istorie din Bucureşti. Deasemeni la profilarea parcului mănăstirii după model francez a sacrificat chiliile, vechiul paraclis, clopotniţa şi zidurile mănăstireşti. Biserica a rezistat cutremurelor care au urmat datorită faptului că Lecompte a redimensionat turlele făcându-la mai scunde şi cu diametru mai mare. În timp, biserica a căpătat rol de necropolă. Biserica este construită dintr-un pronaos foarte mare care nu e separat de corpul bisericii de uşă ci doar de un ancadrament între doi stâlpi În pronaos se află mormintele lui Neagoe Basarab şi a doamnei Despina, a lui Radu de la Afumaţi şi a primilor regi ai României Carol I si Elisabeta, Ferdinand şi Maria. Primii doi regi odihnesc sub o lespede de marmură făcută de sculptorul Oscar Spaethe în 1927. Lespedea reginei Maria a fost pusă în 1990 de fiica sa principesa Ileana, devenită maica Alexandra. Pronaosul are 12 stâlpi interiori deasupra cărora se află o turlă mare şi două mai mici cu celebrele torsade din zidărie. Cei 12 stâlpi sunt împodobiţi cu motive florale în culori vii şi-i reprezintă pe cei 12 apostoli. Deasupra corpului central al bisericii cu două abside formând o cruce este deasemeni o turlă înaltă. Iconostasul original a ars; cel din timpul restaurării făcută de Şerban Cantacuzino se găseşte în muzeul mănăstirii. Pictura originală a meşterului Dobromir nu a rezista incendiilor şi cutremurelor. Ea a fost refăcută în ulei la sfârşitul sec. XIX de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard şi argeşeanul N. Constantinescu. Tabloul votiv îl arată pe Neagoe Basarab şi Doamna Despina, alături de cei şase copii ţinând în mâini sfânta biserică. Icoanele sunt lucrate în mozaic, portretele domnitorilor şi boierilor în ulei iar altarul în onix şi bronz aurit. Exteriorul bisericii are decoraţiuni orientale făcute de Manoli care era armean şi-şi făcuse mâna construind moschei. Mănăstirea Curtea de Argeş a fost vizitată de Paul de Alep, călător şi preot ortodox sirian care a scris în 1654: ˝Toate sculpturile şi ornamentele de pe pereţi şi turnurile acestei biserici sunt acoperite cu aur şi lapis lazuli şi cu toate culorile posibile. Între fiecare doi stâlpi este câte o pictură de o frumuseţe surprinzătoare, pictată pe amândouă părţile de artişti cretani. În vârful cupolei e zugrăvit Domnul nostru Isus Christos; coroana-i de aur curat". Biserica este aşezată pe o temelie din blocuri de piatră cu o suprafaţă mai mare decât a celei desfăşurate a locaşului; platforma se termină pe toate laturile cu motive florale( crini de piatră). Arhitectura exterioară a împrumutat elemente din moscheile orientale dar a fost influenţată şi de stilul mănăstirilor ortodoxe româneşti. Marmora de construcţie, a fost adusă din Grecia. Pereţii exteriori sunt despărţiţi în două părţi printr-un brâu de zidărie împletit. În partea de jos sunt ferestre dreptunghiulare cu marginea dantelată. În partea de sus sunt panouri cu discuri şi rozetă în interiorul cărora sunt alte discuri mai mici. Pe drept cuvânt mănăstirea Curtea de Argeş a reprezentat brandul României la Expoziţia Universală de la Paris din 1900. Aproape nu există pliant sau album despre România care să nu aibă o fotografie cu acestă bijuterie unicat arhitectural care este biserica mănăstirii Curtea de Argeş...

Fiţi sinceri, a mai citit cineva după terminarea şcolii, poezia lui V. Alecsandri despre legenda meşterului Manole? Probabil că nu. Nici eu. Credeţi-mă este de o sensibilitate şi frumuseţe cum numai Mioriţa o mai are. Cinci minute atât vă trebuie - vezi aici - şi vi se redeschide ca în copilărie un nou univers. Legenda scoate în evidenţă imposibilitatea creării unui lucru durabil fără sacrificii. Poate aceasta explică şi situaţia noastră ca popor. Meşterul Manoli a existat cu adevărat. Soţia lui Manole, Ana, era soră de lapte cu Neagoe Basarab şi fiica din flori a boierului Pârvu Caraiovescu. Istoriciul Stefan Dumitrache spune că mănăstirea a fost construită în 3 ani, timp considerat foarte lung, din cauza sabotajelor făcute de alţi meşteri invidioşi pe geniul şi cunoştinţele lui Manole. Ana ar fi fost înjunghiată într-o revoltă a acestor meşteri şi zidită. Inscripţia în slavonă aflată pe zidul mănăstirii nu are de a face cu locul unde a fost zidită Ana, pentru că tradusă, ea se referă la donaţii de dată mai recentă. După moartea Anei, Manole s-a fi aruncat de pe acoperiş într-un loc în care a apărut un izvor numit ˝Izvorul lui Manole˝ astăzi secat. Nu este clar dacă Neagoe Basarab a ordonat să se ridice schelele, sacrificarea meşterilor fiind uzuală în Evul Mediu (v. cei doi turci care au săpat 15 ani o fântână în castelul Huniazilor, au fost lăsaţi să putrezească dar au scris pe perete˝ apă ai, inimă n-ai˝). Meşterul Manole şi ucenicii lui au încercat să scape făcându-şi aripi din şindrilă dar şi-au pierdut viaţa la impactul cu pământul. În sprijinul legendei sunt numele unor văi unde aceştia ar fi căzut: valea Sasului, valea lui Enache, valea Micului.

Este o construcţie din 1516 de formă paralepipedică, deschisă, aşezată în faţa intrării în biserică pe o platformă dreptunghiulară de marmoră. Este utilizat pentru pregătirea apei sfinţite şi chiar ţinerea unor slujbe înafara bisericii. El se sprijină pe patru coloane de marmoră care au un joc de culori pale. Văzut din depărtare de pe axa de vest a intrării in biserică pare un portal care-şi proiectează crucea aurită direct pe uşă. Aghiasmatarul este de inspiraţie orientală şi seamănă cu fântânile care se găsesc în faţa moscheelor

Este o fântână de zid cu apă potabilă. Construcţia este în stil brâncovenesc şi se află peste drum de mănăstire. Legenda spune că aici s-ar fi prăbuşit Manole şi sufletul său s-a transformat într-un izvor, astăzi secat.

Paraclisul a fost construit în 1885 aşa cum reiese din inscripţia de pe zidul de la intrare. A fost ridicat tot de arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy care a proiectat întregul complex monahal. Paraclisul este o construcţie suplă din cărămidă roşie care prin proporţii şi plan reprezintă concepţia arhitecturală a bisericii ortodoxe la sfârşit de sec. XIX. Se intră printr-o sală în care se vând suveniruri şi obiecte bisericeşti. În paraclis credincioşii se închină la moaştele sfintei Filoteia, fetiţa evlavioasă de 12 ani ucisă de tatăl ei pentru că dădea de mâncare unor cerşetori. Filoteia, se pare că vlahă după mamă, a trăit în sec. XIII în Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar. După ce a fost răpusă la pământ de tatăl ei, trupul ei s-a îngreunat şi nu a putut fi ridicat decât când preoţii după ce au făcut slujbe şi au enumerat oraşe cu biserici vestite, au rostit numele Curţii de Argeş. A fost depusă iniţial în Biserica Domnească şi după mai multe peregrinări a ajuns în paraclisul manastirii Curtea de Argeş. Să vă spun ceva: alături de racla cu moaştele sfintei Filoteia, un preot bătrân şi gârbovit citea dintr-un ceaslov. Fotografia făcută de mine mi s-a părut neclară. Am găsit pe net o fotografie clară făcută cine ştie când, de cine ştie cine, cu acelaş bătrân gârbovit citind din ceaslov. Le-am postat alăturat. Mi-a dat de gândit cum imaginea surclasează timpul.

A fost construit de acelaş Andre Lacompte de Nouy la sugestia regelui Carol I care l-a dorit ca reşedinţă regală. Construcţia a început la un an după terminarea paraclisului, a durat patru ani între 1886-1890 şi se prezintă ca două aripi simetrice faţă de acesta. Este făcut din cărămidă roşie aparentă în stil neo-romanic german. Nu se vizitează, dar userul Costi a obţinut permisiunea şi a descris sala lui Manole în care sunt picturi executate de fraţii Lacompte reprezentând legenda meşterului Manole. v. aici vezi impresii. Reşedinţa regală a funcţionat până la abolirea monarhiei dar în toată această perioadă episcopii de Argeş şi-au revendicat dreptul de a folosi o aripă a palatului. În mod dictatorial regele Carol al II-lea în 1939 a închis mănăstirea ca şi lăcaş de cult dând în schimb episcopiei un teren pe care ar fi urmat să se construiască o nouă catedrală. A venit războiul, au venit comuniştii şi abia în 2009 s-a pus piatra de temelie a acestui lăcaş.

Înafara bisericii-necropolă a regilor României pe aleea care duce la biserica- paraclis se află două capele, simetric aşezate. În cea din dreapta este sarcofagul cu rămăşiţele regelui Carol al II-lea, decedat în exil în 1953 la Estoril în Portugalia. El a fost înhumat înafara bisericii principale în 2003 fără fastul datorat unui fost rege, în prezenţa principesei Margareta şi a prinţului Paul. Regele Mihai nu a participat la solemnitate. Se cunoaşte suferinţa reginei Elena, mama regelui Mihai cauzată de legătura de notorietate dintre Carol al II-lea şi Elena Lupescu. După 20 de ani de trăit în comun în exil, cei doi s-au căsătorit. Rămăşiţele Elenei Lupescu au fost aduse în România odată cu ale soţului ei dar a fost îngropată mai departe la marginea unui cimitir modest. Peste sarcofagul regelui Carol al II-lea este aşternut stindardul lui personal alături de o fotografie ca rege sub o inscripţie scrisă cu litere de aur. Osemintele sale vor fi strămutate în noua catedrală arhiepiscopală care se construieşte.

Noua catedrală arhiepiscopală de la Curtea de Arges amplasată la intrarea în incinta mănăstirii Curtea de Argeş va avea rol de lăcaş de cult şi necropolă regală pentru regele Carol al II- lea şi în viitor pentru regele Mihai- să-i dea Dumnezeu sănătate! Deasemeni vor fi înmormântaţi alţi membrii ai Casei Regale, arhiepiscopii Argeşului şi Muscelului şi va fi adus din paraclis moaştele sfinei Filoteia. Piatra de temelie a fost pusă pe 10 mai 2009 în prezenţa principesei Margareta şi a prinţului Radu. Termenul de finalizare este 2016 dar chiar dacă lucrările sunt puţin întârziate, catedrala va fi inaugurată în 2017 când se vor împlini 500 de ani de la construcţia bisericii lui Neagoe Basarab. Noua catedrală nu va depăşi dimensiunile vechii ctitorii a lui Neagoe Basarab şi ca arhitectură este inspirată din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, ctitorită de Basarab I în sec. XIV-lea. Din momentul deschiderii catedralei arhiepiscopale, biserica lui Neagoe Basarab va deveni muzeu. Finanţarea construcţiei este asigurată de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului prin IPS Calinic, din donaţii şi de contribuţia Casei Regale.

Terminând vizitarea complexului mănăstiresc de la Curtea de Argeş am fost cuprinsă de un sentiment de mândrie că în ţara noastră cu cinci sute de ani în urmă calfe şi zidari autohtohtoni conduşi de un Manoli armean a făcut posibil crearea unei bijuterii care poate sta alături de marile capodoperele arhitectonice ale lumii

---

VIZUALIZĂRI: 4186 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI