Manastirea Cozia - istorie si credinta

TIPĂREȘTE

Copil mic fiind, eram fascinat chiar si la la auzirea numelui Manastirii Cozia. Cu toate ca habar n-aveam unde este localizata, din povestirile bunicului stiam ca acolo se afla mormantul unuia dintre cei mai viteji conducatori pe care i-a avut Tara Romaneasca, Mircea cel Batran si in mintea mea locul a capatat o conotatie supranaturala, ca atunci cand ti se povesteste de exemplu din Legendele Olimpului.

Insa odata cu trecerea timpului, asa cum se intampla de obicei, interesele si prioritatile ni se schimba, astfel ca ideea de Cozia mi-a ramas undeva intr-un colt prafuit al amintirilor copilariei timpurii. Asa se face ca desi in ultimii ani am trecut de mai multe ori pe Valea Oltului in vesnicele noastre drumuri de la Timisoara la Bucuresti si retur, nu am oprit pe la manastire. Sau ploua, sau era frig, sau era innoptat sau ne grabeam sa ajungem mai repede la destinatie.

Insa, in vara asta, intorcandu-ne de la Bucuresti am lasat graba la o parte si ne-am oprit sa vedem manastirea, mai ales ca sotia nu fusese niciodata la Calimanesti si cu atat mai putin la manastire.

Fiind o zi cam innorata, cu toate ca era iunie, nu erau prea multi turisti in zona care, de obicei, e foarte aglomerata date fiind si unitatile de tratament din localitate. Am parcat in fata manastirii si am intrat in curtea acesteia care e foarte mare si cu multe plante, copaci, flori. In fata ne-a aparut biserica manastirii, realizata in stilul bizantin autentic, in jurul acesteia fiind dispus un corp in U cu chiliile calugarilor. Ghivece cu flori peste tot si curatenie, ceea ce nu face decat cinste locuitorilor.

In pridvorul bisericii se afla un tablou inramat cu povestea manastirii in romana, alaturi de date istorice si referitoare la arta prezenta pe peretii acesteia (de exemplu, fresce). Pacat ca nu exista macar un rezumat tradus intr-o limba de circulatie pentru ca turisti straini trec si pe acolo si e pacat ca nu inteleg mare lucru.

La intrare, in partea dreapta, se afla mormantul lui Mircea cel Batran decorat cu flori si o placa de marmura. Apoi, urmeaza pronaosul, naosul si altarul de dimensiuni obisnuite, identice unei biserici normale, din orice oras, dar infrumusetate cu icoane si picturi murale. Acolo, am aflat ca scantaietoarele candelabre din pronaos si naos dateaza chiar din vremea lui Constantin Brancoveanu, in timp ce catapeteasma a fost amplasata in anul 1794. Dar aceste elemente sunt chiar „tinere” avand in vedere ca Manastirea Cozia are o vechime de peste 600 de ani, vechime care nu se observa ca dovada a conservarii foarte bune.

La iesirea din biserica, in partea stanga, se afla o fantana foarte frumoasa (de fapt, un izvor montan captat), cu apa potabila, strajuita de o cruce impunatoare din piatra care sta marturie a faptului ca fantana a fost realizata in timpul domniei lui Matei Basarab. Pe aleea care incepe la aceasta fantana se merge spre o mica incapere destinata aprinderii lumanarilor, separata complet de biserica, tocmai pentru ca fumul acestora sa nu afecteze picturile si peretii lacasului de cult.

In spatele bisericii, pe o alta alee care serpuieste pe langa corpul de chilii, se ajunge la muzeul Manastirii Cozia. Acesta nu este foarte mare dar cuprinde cateva obiecte foarte vechi, care au fost folosite in cadrul bisericii intre secolele al XV-lea si al XIX-lea (cupe pentru impartasanie, cruci de masa, etc.), dar si icoane pictate pe lemn si inscrisuri vechi referitoare la istoria manastirii. Bineinteles, tot in muzeu exista si un magazinas cu obiecte bisericesti gen cruciulite, carti de rugaciuni, brelocuri, etc.

Mergand pe aceeasi alee, astfel inconjurand biserica, am ajuns si la o veche bucatarie a manastirii, acum dezafectata, care servea acum (pentru turistii mai curiosi, ca noi) drept pasaj de trecere spre curtea din spate a manastirii. Odata trecuti prin pasaj, nu ne vedea sa credem cat de aproape suntem de Olt, practic eram chiar pe mal. De pe terasa amenajata la nivelul manastirii, deci putin mai sus de albia raului, ne-am putut bucura pentru o clipa linistea deranjata placut doar de sunetul curgerii apei. Pe niste trepte am urcat apoi inspre cladirea manastirii, ajungand astfel fara sa intentionam pe un lateral al curtii principale care aduce inapoi sus aproape de poarta de intrare.

Am ajuns inapoi in parcare in ideea de a cauta o terasa sau ceva de mancat dar pustiu fiind din cauza vremii inchise nu am gasit nimic asa ca ne-am continuat drumul lung, de altfel spre Timisoara, bucurosi ca am reusit sa vedem ceva frumos in tara noastra. Ceea ce va dorim si Dvs!

---

VIZUALIZĂRI: 1870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI