GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mănăstirea Ciolanu – peisaj de poveste
Mănăstirea Ciolanu este amplasată chiar lângă Tabăra de sculptură de la Măgura, în jud. Buzău (despre care am povestit aici: vezi impresii). De altfel, sculpturile sunt prezente atât pe partea cu Mănăstirea, cât şi peste drum de ea, odihnindu-se pe terenurile Mănăstirii.
Denumirea Mănăstirii provine de la numele dealului pe care a fost ridicată: Dealul Ciolanu.
Mănăstirea este destul de veche, începuturile sale fiind încă din secolul al XVI-lea, lăcaşul fiind compus din două biserici, însă cea mai vizitată este Biserica Mare, nu neapărat că este mai frumoasă, dar este prima ce îţi iese în cale, mai ales prin poarta somptuoasă din lemn sculptat, deasupra fiecari uşi prin care se face accesul fiind o Icoană reprezentându-i pe Maica Domnului (stânga), respectiv pe Isus (dreapta), sub care sunt doi peşti, amintind poate de minunile ce se pot întâmpla celor care au credinţă.
Biserică Mică, prima construcţie atestată documentar, este puţin mai la deal, pe partea stângă şi are hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, fiind ctitorita de Doamna Neaga, soţia lui Mihnea Turcitul, fost domnitor al Ţării Româneşti.
În timp, Mănăstirea când a fost trecută în umbră, când dată uitării, până când se hotărăşte ridicarea Bisericii Mari de către Episcopul Chesarie al Buzăului, prin anul 1825, primind hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Ansamblul monahal este unul de călugări, aşa cum a fost de la început, numărând câţiva călugări de seamă, care fie au compus muzica psaltică, fie au tradus texte filocalice importante. Pictura acesteia a fost realizată chiar de către cel care a condus scoala de pictură de la Buzău, amănunte putând afla de pe site-ul mănăstirii: crestinortodox.ro/biseric ... lanu-67920.html.
În Biserica Mare întâlnim şi moaştele Sfinţilor Pantelimon, Haralambie, Trifon şi Parascheva, aduse tocmai din Grecia şi care ocrotesc Mănăstirea.
Noi când am ajuns aici, a fost într-o zi cu plin soare şi dacă n-ar fi fost zbenguiala copiilor care să ne trezească din visare, am fi fost pierduţi mult şi bine în liniştea sihastrică.
Ansamblul monahal se întinde pe o suprafaţă destul de mare, într-o zonă de o deosebită frumuseţe, poate tocmai de aceea îţi crează senzaţia că e rupt de lume.
Chiliile sunt răspândite şi înconjoară Lăcaşul ca nişte viluţe şi totul în jur e verde, o pajişte care te îndeamnă la meditaţie. Poate tocmai de aceea, după ce am vizitat cu toţii Biserica Mare, câţiva dintre noi am lăsat grupul să facă popas pe pajiştea de vizavi şi am purces pe deal, spre Biserică Mică unde am zăbovit o parte din timp.
Pot spune că nu degeaba zona Măgura a fost una dintre opţiunile de amplasare a Castelului Peleş, pe care regele Carol le-a avut în vedere, pentru că priveliştea este de o reală frumuseţe.
Aici nu există bogăţia de flori pe care o întâlnim în alte lăcaşuri şi asta pentru că iarba şi copacii îmbogăţesc şi înfrumuseţează cu prisosinţă Mănăstirea. O vizită aici este revigorantă.
La Biserica Mare întâlnim prezenta coloanelor, ca şi în construcţia unor chilii. Medalioane de sfinţi aflate în registrul superior înfrumuseţează biserica în exterior, înconjurând-o ca un brâu sfânt. Pridvorul bisericii m-a surprins în mod plăcut prin faptul că este ca o carte deschisă, scenele prezentate fiind adevărate file din biblie şi dacă ai răbdarea să le urmăreşti pe fiecare în parte vei fi uimit să constaţi cât de multe poţi cunoaşte la sfârşit. Răstignirea Sf. Petru cu capul în jos este şi aici prezentă, aşa cum o văzusem şi în Biserica Domnească din Curtea de Argeş (impresii si poze aici: vezi impresii ).
Vitraliile au un colorit bogat, care nu mi s-au părut mai prejos în realizare ca vitraliilor altor biserici şi catedrale de renume din afară.
Biserică Mică are, însă, o adevărată bijuterie de valoare, pirn catapeteasma aurită bogat sculptată. O asemnare am întâlnit în Biserica Mare, ca şi a elementelor decorative comune prezente în cupolă, ceea ce nu am remarcat la alte biserici din incinta aceleiaşi Mănăstiri. Aici s-a încercat crearea unei uniuni între cele două biserici.
În incinta Mănăstirii se afla şi două fântâni de la care putem lua apă curată, prilej de bucurie pentru copii care se revigorau cu apă rece şi bună.
Eu cred că aceste locuri ne oferă clipe binemeritate de răgaz, de aplecare către Dumnezeu şi către noi înşine.
Având în vedere momentele de adâncă spiritualitate creştină care se apropie, prin sărbătorirea Naşterii Domnului, aş vrea să vă invit să păşiţi pragul acestui lăcaş de cult şi cu siguranţă vă veţi simţi mai împliniţi şi mai bogaţi sufleteşte.
Crăciun fericit şi îmbelşugat!
Trimis de magdalena in 10.12.11 14:01:15
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (magdalena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.23573955 N, 26.54732466 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
As dori inserarea acestui fond muzical http://www.trilulilu.ro/Silvered/608b65ed17d48b
Mulţumesc!
Ma bucur ca v-a placut aceasta manastire si mai ales ca nu ati avut parte de tratamentul de care ne-am "bucurat" noi atunci cand AmFostAcolo (am scris despre asta la timpul potrivit - vezi impresii). Si cum vad ca ati fost cam in aceeasi perioada ca si noi, incep sa cred ca nu e un comportament generalizat ci doar individual, limitat la acea persoana despre care am tot auzit ca nu e de acord cu anumite lucruri, persoana care si altora "le-a scos ochii" cu aceleasi texte.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Mănăstirea Ciolanu - spiritualitate în Ținutul Buzăului — scris în 12.09.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Mănăstirea Ciolanu, jud. Buzău — scris în 04.10.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Ciolanu — scris în 26.10.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 O manastire cum multe ar trebui sa fie — scris în 03.10.18 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Un loc de un pitoresc aparte. — scris în 26.03.12 de zambarescu din BRANESTI ILFOV - RECOMANDĂ
- Apr.2011 Manastirea Ciolanu şi schitul Cetăţuia / două locuri deosebite — scris în 26.04.11 de STEFAN I din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Descopera Manastirea Ciolanu — scris în 29.03.11 de Lumis66 din BUCURESTI - RECOMANDĂ