Mănăstirea Cernica, veche vatră de rugăciune şi cultură

TIPĂREȘTE

Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău.

Părintele Dumitru Stăniloae

Sugestia de a vizita Complexul Monahal Sfânta Mănăstire Cernica mi-a dat-o, cine credeţi, acelaşi ghid turistic Lonely Planet, despre care am amintit şi în post-scriptum-ul de aici:click aici

Iniţial programasem această vizită de 1 Mai, dar, cum am schimbat din mers programul, pentru că am aflat de acţiunea "Porţi deschise", de la Parlament, am lăsat totul pe săptămâna următoare.

Aşa că, iată-ne porniţi la drum, pe A1 spre Bucureşti. Ajunşi în capitală, am traversat-o pe cel mai scurt drum, adică pe Iuliu Maniu până la Cotroceni, apoi pe Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, Bulevardul Unirii, Bulevardul Camil Ressu, Bulevardul Thedor Pallady, de unde am intrat pe A2, nu pentru mult timp, pentru că imediat am ieşit pe Centura Bucureşti, spre nord. La prima intersecţie am făcut la dreapta, pe şoseaua Cernica (DJ 301), ce ne duce exact la destinaţie.

Pentru cei care nu sunt din Bucureşti şi vor să ajungă aici cu maşina, indiferent din ce direcţie vin, pot urma şoseaua de centură pentru a ajunge în zona est. Cine vine din nord (adică dinspre Târgovişte, Ploieşti, Urziceni), trece de oraşul Pantelimon (unde şoseaua de centură intersectează vechea şosea spre Fundulea-Lehliu-Feteşti, DN3) şi la următoarea intersecţie face la stânga, pe şoseaua Cernica. Cine vine din sud (dinspre Giurgiu, Alexandria) pe centură, trece pe sub A2, după care face la dreapta la prima intersecţie (pe şoseaua Cernica). Cine vine pe A2 iese pe centură la dreapta.

Din şoseaua de centură, pe şoseaua Cernica, până la mănăstire sunt vreo 2 km. La intrare este şi un spaţiu de parcare, dar vă sfătuiesc să intraţi cu maşina (contra sumei de 1 leu) şi să mergeţi până în parcarea de lângă mănăstire, pentru că de la poartă până aici mai este aproape un km.

Complexul Monahal Mănăstirea Cernica este amplasat pe un ostrov de pe lacul cu acelaşi nume, ce face parte din salba de lacuri de la nord-estul Bucureştiului. La începutul secolului al XVII-lea, aici a fost construită o biserică, avându-l drept ctitor pe vornicul Cernica Stirbei, de la care a rămas şi numele acestor locuri. De fapt, sunt două ostroave. Primul, numit Sf. Gheorghe, este legat de mal prin două treceri, una la est şi alta la nord, pe unde este şi drumul de acces. Al doilea ostrov, Sf. Nicolae, este plasat la sudul primului, fiind legat numai de acesta, în rest fiind înconjurat de ape.

Biserica din lemn, ctitorită de vornicul Cernica, cu hramul Sf. Nicolae, era amplasată pe al doilea ostrov şi de aici şi numele acestuia. Actuala biserică, în prezent în curs de renovare, datează de la începutul secolului al XIX-lea şi a avut o istorie zbuciumată, fiind afectată serios de cutremurele din 1838, 1840 şi 1977.

Aici se află şi cimitirul mănăstirii, cu numeroase cripte şi cavouri, unele din materiale scumpe (marmură neagră, de exemplu), care au costat probabil mai mult decât un apartament în centrul Bucureştiului.

În acest cimitir sunt înmormântaţi câţiva oameni de seamă: banul Tudor Văcărescu, pictorul Ion Ţuculescu, publicistul şi omul politic basarabean Pan Halipa, părintele scriitor Gala Galaction, teologul Dumitru Stăniloae. Cavoul din marmură albă al Mitropolitului Nifon este pictat de Gh. Tattarescu. În mijlocul mormintelor se ascunde mica biserică Sf. Lazăr, de fapt un paraclis decorat foarte frumos.

La marginea cimitirului stă de strajă din vremuri străvechi un arbore secular, monument al naturii, mai exact un stejar originar din America Centrală. De partea cealaltă a aleii se află un centru social, cu cantină, dormitoare şi săli de conferinţe.

Mănăstirea propriu-zisă se află pe ostrovul Sf. Gheorghe şi are structura clasică: chiliile sunt dispuse pe laturile unui dreptunghi, ce are în mijloc biserica Sf. Gheorghe, construită pe la 1832. Intrarea se face pe latura de vest pe sub turnul clopotniţei. Biserica, albă, acoperită cu tablă vopsită în verde are trei turle. Sub streşini, un brâu cu motive florale împodobeşte sobru zidurile, singurele porţiuni mai colorate fiind arcadele de deasupra uşii şi ferestrelor de la intrare, unde se află mozaicuri aurite. Chiliile sunt dispuse pe două niveluri, la etaj cu cerdac, iar la parter cu o colonadă ce ascunde în spatele ei, pe ziduri, frumoase picturi cu scene biblice. Curtea interioară este dominată de verdele ierbii, iar spaţiul din faţa bisericii te încântă cu lalele, narcise, magnolii şi liliac.

Intrat în biserică, rămâi mut de uimire în faţa picturilor pline de culoare, contrastând evident cu albul pereţilor la exterior. Deşi veche (inscripţiile sunt scrise cu litere chirilice), pictura are o prospeţime incredibilă, de parcă ar fi fost făcute foarte recent.

Pe latura din dreapta, într-o raclă, se află moaştele sfântului Calinic, fost stareţ al mănăstirii în prima jumătate a secolului al XIX-lea, ajuns apoi episop al Râmnicului şi canonizat în 1955 (a fost primul sfânt canonizat de Biserica Ortodxă Română).

Lui Calinic i se datorează ridicarea bisericii Sf. Gheorghe, dar şi alte realizări, dintre care cele mai importante sunt Catedrala din Râmnicu Vâlcea (pictată tot de Gh. Tattarescu), schitul Frăsinei (jud. Vâlcea), tipografia, la care a tipărit numeroase scrieri bisericeşti. A susţinut cu fervoare Unirea Principatelor, fiind şi membru în Divanul Ad-hoc, în 1857.

Complexul Monahal mai cuprinde casa memorială a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, cea a scriitorului Gala Galaction, o bibliotecă cu carte religioasă, precum şi un muzeu de icoane, broderii din secolele al XVII-XIX-lea, manuscrise, obiecte de cult, tablouri şi alte obiecte vechi.

Aici funcţionează şi Seminarul Teologic Monahal, redeschis odată cu mănăstirea prin 1995, după ce, în perioada comunistă, acestea fuseseră închise.

La întoarcere am rămas uimiţi de câtă lume venise pe malul lacului Cernica la iarbă verde, în plin soare, în contrast cu cei destul de puţini, veniţi în vizită la mănăstire.

Acum, eu nu sunt nicidecum un bigot şi nici prea evlavios şi ca atare unii s-ar putea întreba de ce scriu despre mănăstiri. În preumblările mele prin lume, atât cât am văzut eu din ea, am constatat că, în privinţa obiectivelor istorice, cei din vest se laudă cu palate, castele şi biserici. Noi nu prea avem palate şi castele, aşa că ne rămân bisericile. Nici acestea nu se pot compara ca anvergură cu Basilica San Pietro de la Vatican, Domul din Köln, Catedrala Notre-Dame din Paris, sau Catedrala Westminster din Londra, dar în compensaţie bisericile româneşti au ceva aparte. Sunt parcă mai umane. Dacă măreţia catedralelor vestice îţi dă senzaţia de ceva supranatural, bisericile româneşti dimpotrivă, subliniază prin toată fiinţa lor faptul că ele sunt creaţii ale oamenilor. Ale unor oameni atinşi însă de harul divin. Mănăstirile şi bisericile noastre sunt printre puţinele lucrui de care putem fi mândri...

Celor cei care doresc să afle mai multe informaţii, le recomand vizitarea site-urilor de la următoarele adrese:

click aici

click aici

---

VIZUALIZĂRI: 4245 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI