O zi la Skopje

TIPĂREȘTE

La Izgrev Hotel Spa & Aquapark Struga unde am petrecut un sejur în această vară, atunci când am contractat o excursie de o zi la Skopje - capitala Macedoniei - mă aşteptam să vizitez un oraş modern şi cam atât.

În ziua de 27 august, plecarea din faţa hotelului s-a făcut devreme (la ora 7.40) pentru că urma să preluăm şi turiştii de la Makpetrol, hotelul învecinat. Drumul de peste 170 km, cu o pauză la Kicevo pentru cafea şi toaletă, cu autocarul, se străbate cam în două ore şi jumătate.

Surpriza a fost că, mergând la Skopje, cu puţin înainte de a intra în oraş, autocarul a virat dreapta şi a continuat pe un drum frumos, spre munţi.

Canionul Matka, mirific, este unul dintre refugiile în natură ale locuitorilor capitalei. Ei pot veni aici şi cu autobuzul în doar 30 de minute. Nu voi insista prea mult. Menţionez doar că pe valea îngustă a râului Treska, flancată de stânci spectaculoase şi de creste împădurite, s-a construit un baraj. Pornind de lângă baraj, un traseu pietonal lung de 6 km, prin canion, duce la cel de-al doilea baraj construit mai târziu, pentru un lac de agrement. În timpul pe care îl aveam la dispoziţie, noi nu am făcut acest traseu în întregime. Fascinaţi de frumuseţea locului, am trecut de biserică, de restaurantul cu terasă spre apă şi de debarcaderul de unde se puteau lua bărci pentru plimbări pe lac, am avansat în canion atât ne-a permis timpul, apoi am făcut cale întoarsă.

Am amintit despre Canionul Matka pentru că este un loc minunat, o gură de aer proaspăt de care ar trebui să profite toţi cei care ajung aici şi au mai mult timp. O masă la restaurant, o plimbare cu barca sau explorarea unei peşteri sunt motive în plus pentru a mai rămâne câteva ore în Canionul Matka.

Continuându-ne drumul spre capitala macedoneană, în câteva minute ajungem, iar autocarul ne lasă pe Strada Cyril & Methodius, lângă Skopje City Museum. Nu am vizitat acest muzeu, doar am admirat artefactele expuse în faţa intrării. Muzeul oraşului este găzduit de vechea gară, iar distrugerile provocate clădirii la cutremurul din 1963 încă sunt vizibile. Ceasul de pe zidul ruinat a încremenit la 05.17 ora locală, moment în care la 26 iulie întregul oraş a fost zguduit de seismul devastator.

De aici, pietonal, pe Strada Macedonia, ajungem la Casa memorială Maica Tereza. Nu, nu este casa în care s-a născut Gondza Bojadziu, cea care a adevenit mai târziu Maica Tereza. Casa originală nu mai există. Pe locul ei se vede astăzi doar o placă de marmură neagră, mereu înconjurată de flori, care aminteşte că acolo, la 26.08.1910, s-a născut Gondza Bojadziu - Maica Tereza.

Ceea ce vizitează turiştii zilelor noastre este o casa memorială construită în cinstea Maicii Tereza, în anul 2009, pe locul în care se afla biserica unde aceasta a fost botezată şi care a fost dărâmată la cutremur.

Este o construcţie modernă, aşezată la intersecţia a două străzi, în apropierea unei biserici în construcţie atunci când am fost noi acolo. Sub bolta arcuită, o statuie de marmură albă reprezentând-o pe Maica Tereza, întâmpină vizitatorii. La etaj, printre tablouri cu fotografii din timpul vieţii, vom vedea diverse publicaţii, precum şi mai multe obiecte care au aparţinut Maicii Tereza. Vizita nu durează mult, dar pentru cei care i-au cunoscut activitatea misionară, pentru cei mai evlavioşi, este un moment unic. În curtea interioară există şi un mic magazin de unde se pot achiziţiona cărţi şi suveniruri cu şi despre Maica Tereza.

De aici şi până în Piaţa Macedonia, cu statuia ecvestră a lui Alexandru cel Mare, simbolul oraşului, nu mai este mult. Realizat la Florenţa, monumentul vizibil de la mare depărtate datorită dimensiunilor lui impresionante, a fost dezvelit în 2011, când Macedonia sărbătorea 20 de ani de independenţă.

Sculptura ecvestră, din bronz, este aşezată pe o coloană înaltă decorată cu bazoreliefuri la baza căreia, într-o fântână, sunt opt soldaţi şi opt lei executaţi tot în bronz.

În Piaţa Macedonia mai sunt şi alte monumente: Ţarul Samoil, Împăratul Iustinian, precum şi revoluţionari macedoneni (Goce Delcev, Dame Gruev şi cred că şi alţii).

Poarta Macedonia este un arc de triumf dedicat tot celor 20 de ani de independenţă macedoneană. La exterior, monumentul placat cu marmură este decorat cu statui, coloane şi scene din istoria ţării. Nu am văzut cum arată în interior, dar am aflat că sunt lifturi, scări, camere şi chiar un magazin cu suveniruri. De asemenea, nu ştiu în ce condiţii este permis accesul publicului pe platforma superioară.

La Skopje, în cadrul excursiei organizate, am luat masa de prânz la un restaurant italienesc situat într-un Mall din Piaţa Macedonia. Aperitivul constând în cunoscuta salată macedoneană, a fost urmat de o tocană cu carne de porc asezonată cu câteva bucăţi de cartof la cuptor, apoi de o prăjitură. Nu-mi amintesc acest prânz ca fiind ceva deosebit. Poate doar faptul că nemaiavând loc la masă cu româncuţele noastre de pe AmFostAcolo, am nimerit lângă un olandez şi o italiancă, ambii teribil de vorbăreţi. Nu vă pot spune cărei avalanşe de întrebări a trebuit să fac faţă şi în câte limbi - amestecate - ne-am înţeles. Dar, ne-am înţeles foarte bine!

Podul de piatră construit în sec. VI de împăratul bizantin Iustinian, se pare că a fost un simbol al oraşului încă de pe atunci, ulterior mulţi conducători încercând să lase un semn pe el. Sultanul Mehmed al II-lea, în sec. XV, i-a refăcut parapeţii şi i-a adăugat un turn de pază. Din păcate, la restaurarea de acum 10 ani turnul de pază a căzut şi aşteaptă şi acum să fie reconstruit.

Rebeliunea Karposh, o revoltă anti-otomană creştină din 1689, a lăsat o altă tristă amintire. Pe pod au fost executaţi mai mulţi rebeli în frunte cu Petar Karposh, o placă montată pe parapet menţionând acest fapt.

Deşi pe râul Vardar care străbate oraşul s-au construit şi alte poduri, vechiul pod de piatră, cu 13 arcuri şi cu o lungime de peste 200 m, încă mai este cea mai bună legătură între piaţa centrală şi vechiul bazar. Am trecut podul de piatră admirând şi fotografiind clădirile noi înălţate pe ambele maluri ale râului. Din cauza poziţiei soarelui, statuile gigant ale lui Chiril şi Metodiu de o parte a drumului şi ale lui Climent şi Naum, de cealaltă parte, nu mi-au ieşit aşa cum aş fi vrut.

La Muzeul luptei macedonene aflat dincolo de pod, un muzeu dedicat istoriei naţionale moderne şi luptei macedonenilor pentru independenţă, am fost doar cinci dintre românii veniţi în grup la Skopje.

Situat între Muzeul de Arheologie şi Muzeul Holocaustului din Macedonia, început în 2008 şi deschis publicului în 2011 - la 20 de ani de la declararea independenţei de stat - Muzeul luptei macedonene m-a impresionat profund.

Începând cu amenajarea ultramodernă a tuturor sălilor (iluminare cu leduri, muzică ambientală foarte discretă) şi până la realizarea artistică a exponatelor (figuri de ceară în costume de epocă reprezentând persoane şi mai ales personalităţi, grupate sau separat, în scene de luptă sau scene de viaţă petrecute aievea, pereţi acoperiţi cu picturi de mari proporţii înfăţişând momente istorice), totul este minuţios gândit şi pus în valoare.

Expoziţia acoperă o lungă perioadă şi se referă la lupta pentru statalitate a macedonenilor începând din timpul ocupaţiei otomane şi până la declararea independenţei, la 8 septembrie 1991. Muzeul se vizitează doar cu ghid local, iar prezentarea este în engleză. Bineînţeles, în interior fotografiatul nu este permis.

Istoria macedonenilor (spun a macedonenilor, nu a Macedoniei de azi) este foarte complicată şi greu de înţeles. Am remarcat cât de mult rămâne ghidul în faţa hărţilor şi cât de mult insistă în prezentarea lui asupra vechilor hotare. Ştiu că există un Muzeu al luptei macedonenilor şi la Salonic. Desigur, opinia grecilor este alta, dar a-l vizita (eu nu am făcut-o încă) este o bună şansă de a afla şi alte păreri privind lupta macedonenilor.

Dincolo de orice, pentru oricine vizitează Muzeul luptei macedonene din Skopje, sunt impresionante scenele care înfăţişează atrocităţile la care erau supuşi cei consideraţi vinovaţi. Am văzut un executat prin spânzurare jelit de soţia îngenuncheată şi de cei doi copii rămaşi orfani. Pentru dramatismul scenei, n-au fost uitaţi corbii care începuseră deja să dea târcoale cadavrului, precum şi câinele rămas fără stăpân, derutat, încercând să înţeleagă ceea ce se întâmplă.

Am văzut mormântul unui alt executat, cu o cruce încropită în grabă din două crengi strâmbe lângă care plângeau o femeie şi doi copii mici, dar suficient de mari încât să înţeleagă că au rămas fără tată. Am mai văzut scene care înfăţişau schingiuiri de persoane, cu degetele tăiate sau cu picioarele zdrobite.

O sală mare are pereţii capitonaţi cu mii de lopeţi de infanterie, iar de tavan atârnă chipurile a sumedenie de oameni dispăruţi în lupte sau torturi. Pardoseala transparentă a unei săli aflată mai aproape de ieşire lasă să se vadă dedesubt nenumărate cartuşe, precum şi încălţăminte desperecheată, pierdută în timpul refugiilor.

În rotonda de la intrarea în muzeu, sub cupola artistic executată, sunt figurile de ceară ale unor celebrităţi care au marcat istoria omenirii: Churchil, Stalin, Hitler, Lenin şi mulţi, mulţi alţii. Acolo, în aşteptarea ghidului local, toată lumea a fotografiat cupola cu vitralii, tablourile de pe pereţi, dar mai ales marile personalităţi istorice.

Când am ieşit de la muzeu, după vreo oră şi jumătate, nu mai speram să ajung din urmă româncuţele de pe AmFostAcolo cu care venisem la Skopje şi care preferaseră să meargă direct în bazar. Singură, m-am îndreptat totuşi în aceeaşi direcţie pentru că voiam să văd măcar puţin din partea veche a oraşului şi ceea ce mai rămăsese din perioada dominaţiei otomane.

Pe malul de nord al râului, după cutremurul din 1963 Vechiul Bazar a fost refăcut, iar în împrejurimile sale au fost reconstruite clădiri joase, astfel încât să nu afecteze imaginea spre Cetatea Skopje singurul monument medieval din oraş, de asemenea afectat de cutremur, dar refăcut ulterior.

La capătul podului de piatră, pe malul de nord, un mare panou cu o hartă turistică a oraşului avea marcate cele mai importante obiective din zonă.

Nu mai aveam timp pentru că se apropia momentul regrupării la autocar, dar acolo, în faţa panoului, am concluzionat că a explora Skopje de unul singur, în ritmul propriu, pe două trasee diferite (în partea veche şi în partea modernă) nu este deloc dificil. În scurta noastră vizită, n-am cuprins nici pe departe tot ceea ce are oraşul de oferit turiştilor. În zona vechiului bazar sunt moschei, caravanseraiuri şi băi publice. Chiar dacă nu mai este la fel de mare ca la început, bazarul păstrează încă izul comerţului balcanic, musulman.

Drumul de înapoiere la Struga, de aprox. de 3 ore, a inclus din nou o pauză la Kicevo, la aceeaşi benzinărie Lukoil cu un mic restaurant alături, de unde am luat gustări şi răcoritoare.

La finalul călătoriei, în autocar, ghida a concluzionat că Skopje este acum un oraş modern, dar încă în dezvoltare. Dintr-un "oraş gri" cum era categorisit în urma reconstrucţiilor de după cutremurul din 1963, datorită unor noi proiecte, oraşul capătă tot mai mult aspect de capitală europeană. Numărul mare, poate chiar prea mare de statui, fântâni, poduri şi muzee, toate supradimensionate, cu costuri pe măsură, a generat controverse. Au existat voci care au afirmat că Skopje este un parc tematic, un kitsch naţionalist în monumentele căruia minorităţile nu şi-au găsit un loc.

Şi, pentru a ne încheia frumos excursia de o zi la Skopje, ghida ne-a cântat invătându-ne să cântăm şi noi cunoscutul "Let it be".

La Izgrev Hotel Spa & Aquapark Struga am ajuns la ora 20.30.

P. S. Preţul acestei excursii opţionale a fost 39 euro/persoană adulţi şi 20 euro/persoană copii.

---

VIZUALIZĂRI: 8280 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI