Skopje - unul dintre cele mai frumoase orașe în care să te plimbi într-o seară de vară

TIPĂREȘTE

Capitala Macedoniei de Nord a reprezentat primul obiectiv turistic major al sejurului nostru.

Dar, până a ajunge acolo, am tranzitat Serbia plecând pe la Punctul de trecere a frontierei Gura Văii, continuând pe drumul spre Negotin până la Niș, iar de acolo urcăm pe autostrada pe care o părăsim pentru a intra în Skopje.

Pentru cei ce vor să ajungă pe acest drum la destinația aleasă de noi, țin să îi sfătuiesc că ar fi mai bine să aleagă un alt traseu întrucât porțiunea de drum parcursă până spre al doilea oraș al Serbiei se află în lucru. Multe semafoare, porțiuni cu drum îngust, aglomerat din cauza încetinirii traficului iar refacerea acestuia sunt convins că se va întinde pe multe luni din iunie 2021 încolo.

Ajunși la Niș, am dat peste un oraș cu terase pe jumătate pline, mai toate transmițând finala Turneului Rolland Garros în care Novak Djokovic era protagonist și, ulterior, câștigător.

Am parcurs la pas centrul orașului și am intrat în cetate, acolo unde am găsit deschis un inedit muzeu – pentru arealul în care ne aflăm - acela al jazz-ului.

Ne continuăm apoi drumul, trecem destul de repejor prin vamă și ni se deschide în fața ochilor un peisaj mai interesant decât cel prin care am șofat azi. Doar verdeață și auriu, de la copaci, dealuri și lanuri de grâu.

Găsim Skopje ca în timpul unui bombardament, aproape fără suflare pe străzi. Motivul este de înțeles, la acea oră naționala lor de fotbal disputa la București primul ei meci la un turneul final de fotbal.

Cum finalul zilei era destinat unui tur pietonal – programat încă de acasă -, pe înserat ieșim din hotelul plasat în buza Old Baazarului și ne lăsăm în voia atât de cunoscută și râvnită a valului uman și turistic ce foșnește pe străzile pietruite de meșteri pricepuți cu secole în urmă.

După un an de stat obligatoriu” la bază” , bucuria de a păși în locuri noi îți dă un sentiment de libertate, de bună dispoziție și chiar de sănătate.

Ce plăcut e să explorezi iar!

Old Baazar-ul (cel mai bine păstrat bazar din Balcani) se prezintă ca un labirint întortocheat, cu străduțe flancate de case vechi construite pe un singur nivel deasupra parterului, parter care – aproape peste tot - reprezintă mici dughene sau magazinașe ce comercializează produse locale sau suveniruri turistice.

Din străzile principale se desprind unele mai înguste care te conduc spre fel de fel de taverne sau curți tradiționale, iar la una dintre aceste taverne am avut ocazia să asistăm la un interesant concert live ce a antrenat și publicul prezent.

Cum patiseriile exercitau o atracție maximă prin produsele prezentate și măsuțele mici postate în fața lor, era imposibil să îți stăpânești poftele și pornirea de a te abține de la tentații care modifică greutatea ta corporală.

Drept pentru care facem o pauză, la o măsuță, cu baclavale, cataif și alte sortimente de dulcegării zonale, ascultând ritmul străzii, glasul muezinului și acordurile mai îndepărtate ale unei muzici care te îmbie la un dans.

Aveam să revenim și în seara următoare în același loc, deși oferta dulce a capitalei era foarte diversificată, alegerea având la bază un cumul de factori, de la gustul produselor, poziționarea locației, până la, în principal, persoana care ne-a servit. Un domn trecut de 60 ani, proprietarul patiseriei, foarte bucuros să ne aibă acolo dar deloc agasant sau dornic a ne băga pe gât sau în plasă produsele sale.

Ne-au mai sărit în ochi nenumăratele magazine de bijuterii, cu uimirea că într-o țară pe care eu o consideram săracă înainte de a veni încoace are atâta aur pe străzile ei. Uimire care avea să se continue și în Tetovo într-una din zilele următoare.

O plimbare prin vechiul oraș la ceas de seară are un farmec aparte. Unul care nu te părăsește nici după ce treci de granițele acestuia, înspre ceea ce arhitecții au ridicat prin măiestria lor, respectiv unul dintre cele mai frumoase orașe în care am fost după lăsarea întunericului.

Plin de oameni și animat, copii zburdalnici și microbiști ce umplu terasele exprimându-și simpatiile pentru o echipă sau alta, prezente la turneul final al Euro 2020.

Poduri peste râul Vardar superb și artistic luminate, pe ale căror margini tronează o puzderie de statui de diverse înălțimi. Râul este amenajat ca la carte, deși faleza dreaptă încă nu e finalizată, dar atenția care se acordă copacilor și zonelor verzi mă determină să pomenesc despre munca celor responsabili de acest proiect.

Că treci peste Stone Bridge (considerat nu doar un pod ci un adevărat coridor al civilizațiilor, unind Europa cu Asia, Estul cu Vestul sau creștinismul cu islamismul) pentru a ajunge în Piața Macedonia (locul în care se întâlnesc seara locuitorii orașului), peste Eye Bridge, The Bridge of Civilizations in Macedonia – ridicat în anul 2013 pentru a simboliza civilizațiile care au locuit în aceste teritorii - sau Art Bridge (construit întru slava recenților artiști macedonieni în cinstea cărora s-au ridicat 35 de statui), senzația este una de apreciere a măreției respectivelor construcții dar și a contemporanilor care cinstesc înaintașii lor ce și-au adus contribuția la ceea ce reprezintă Macedonia de Nord astăzi.

O națiune care la tot pasul îi zeifică pe Alexandru Macedon – unul dintre cei mai mari strategi și conducători militari ai omenirii - și pe tatăl acestuia, Filip al II-lea. De altfel, statuile celor doi se află de o parte și de alta a râului Vardar și sunt legate de o aleea pietonală ce trece peste Stone Bridge.

În Piața Macedonia, statuia impozantă a lui Alexandru Macedon este cea care îți sare în ochi, mărețul rege fiind sculptat călare pe calul său Bucefal, cel pe care l-a îmblânzit – copil fiind -, lucru nereușit nici de către cei mai pricepuți generali ai tatălui său. Istoria nației spune că băiatul acesta a descoperit frica calului față de umbra sa, l-a întors cu fața spre soare și l-a putut încăleca, pentru ca apoi să rămână nedespărțiți de-a lungul a multor războaie.

O altă personalitate marcantă a istoriei macedoniene, cunoscută în toată lumea și de care locuitorii acestei țări sunt foarte mândri, o reprezintă Maica Tereza. Aeroportul Internațional, bulevarde în diverse orașe, poduri, cartiere, alei, piețe, toate îi poartă numele.

Laureata Premiului Nobel pentru pace în 1979 s-a născut la o aruncătură de băț de Piața Macedonia, casa memorială a acesteia putându-se vizita gratuit.

Ca un respect adus înaintașilor lor, autoritățile orașului au ridicat o sumedenie de statui prin toată zona mai nou construită a orașului. Cele din preajma Academiei Naționale au plăcuțe cu numele, funcția și perioada exercitării acesteia.

Vizitarea cetății vechi a orașului a rămas pentru a doua zi după amiaza, când am urcat prin Old Bazaar spre Moscheea Mustafa Pasha, iar de acolo încă puțin și am pătruns în fortăreață.

Intrarea este gratuită iar panorama ce o ai este de-a dreptul splendidă!

Cetatea este localizată pe un deal iar întreg orașul este amplasat la poalele dealului, de jur împrejurul acesteia. Întreg perimetrul este mărginit de ziduri, marea majoritate a lungimii acestora fiind pietonale, astfel că ai privilegiul de a da o roată fortăreței și a admira tot ceea ce se află mai jos.

Primul impact cu respectiva construcție m-a trimis cu un an în urmă la Cetatea Amman, capitala Iordaniei întinzându-se, însă, cât vezi cu ochii în toate depărtările. Doar are peste 4 milioane de locuitori...

Primul obiectiv interesant observat de cum ne-am apropiat de zidurile ei l-a reprezentat Stadionul Național Filip al II-lea (deh, deformare profesională!), un complex sportiv modern amplasat într-o zonă verde pe malul drept al râului Vardar.

Poți vizualiza de aici podurile, zona modernă dar și cea veche.

Luat la pas mărunt, dar și de aici, Skopje se prezintă ca un oraș elegant – cel puțin ce am parcurs noi din el -, în care autoritățile par a-și face treaba.

În special într-o seară de iunie, plimbarea pe străzile lui te copleșește cu mirosul florilor de tei. Te-ai plimba la nesfârșit doar pentru a le simți miasma, parfumul inconfundabil, mai ales după reducerea traficului auto.

O amintire aparte pentru noi o reprezintă servitul cafelei într-una din micuțele și extraordinar de cochetele cafenele din Old Bazaar. O cafea făcută la nisip în fața ochilor noștri, ce privesc fermecați cum apa este încălzită și fiartă prin plimbarea ibricului de alamă prin nisipul fierbinte, cum este apoi turnată într-o ceașcă confecționată din același material, cu aburii și mirosul răspândindu-se agonizant de plăcut în mica încăpere. Adusă pe o tăviță pe care se afla și o bucățică de rahat, licoarea a și avut o aromă minunată.

Turcii ce se ocupau de cafenea au turuit tot timpul cât ne-am aflat înăuntru. Cu un limbaj iute, încâlcit și sunete mai înalte, ne-a fost întrutotul străin până la pronunțarea a două cuvinte: Astra și Zeneca. Din asta am înțeles totul. Discutau despre vaccin…

Despre oraș ce să vă mai spun?

Că e cel care l-a dat romanilor pe împăratul Iustinian, că se mai numește” Capitala celor 7 porți” sau că, în cinstea doamnelor, au denumit o zonă” Parcul Femeilor” ?

Orice v-aș spune sau scrie nu poate reda frumusețea locului. A aspectului său, a trăirilor de acolo, a amabilității oamenilor sau aerului de liniște pe care îl degajă în orice moment al zilei.

V-aș îndemna doar, dacă doriți, să faceți un drum până acolo. Poate, o parte din cele relatate de mine vi se vor părea aievea, cunoscute, altele vă vor naște emoții de moment – plăcute sau nu -, dar Skopje se va strecura în voi cu ceva aparte.

Putem să exagerăm numind acel ceva” farmec” ? Dar nu e o exagerare peste măsură...

---

VIZUALIZĂRI: 8335 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI