La plimbare prin Covasna și prin împrejurimi

TIPĂREȘTE

Primăvara trecută, într-o superbă zi de aprilie, am ajuns pentru prima dată în stațiunea Covasna. Aflată în județul cu același nume, această stațiune balneoclimaterică este numită deseori ”orașul celor 1000 de izvoare” pentru că în zonă sunt numeroase izvoare cu ape minerale având diferite proprietăți terapeutice. În plus, există acolo alte câteva atracții turistice despre care am mai citit înainte câte ceva și pe care doream să le vedem. Am ajuns în acest orășel venind dinspre Brașov pe DN 11 și apoi pe DN 13E, iar traficul a fost lejer.

Localitatea Covasna se află pe latura vestică a Munților Vrancei, iar culmile împădurite din jurul stațiunii sunt domoale, favorizând existența în zonă a unui climat de tip subalpin.

Ajunși la Covasna, am făcut o primă oprire în zona centrală a orașului. Am găsit destul de repede un loc de parcare în apropierea parcului stațiunii, apoi am explorat pe jos împrejurimile. Parcul din Covasna nu este prea mare, însă acolo se află un pavilion de unde ne-am aprovizionat cu apă minerală, dar și una dintre principalele atracții ale stațiunii – este vorba despre Balta Dracului. Aceasta este considerată ”monument al naturii” și reprezintă un vulcan noroios care bolborosește neîncetat și care a fost amenajat. Balta este acoperită cu o plasă metalică, dar se poate vedea apa închisă la culoare care pare că fierbe. În ceea ce privește denumirea de ”Balta Dracului”, locul a primit acest nume prin secolul al XVIII-lea, oamenii considerând atunci că erupțiile de nămol au la bază un foc al Iadului, iar Satana dorește să racoleze noi adepți din rândul curioșilor care se apropiau prea mult. Iată că noi ne-am apropiat și, cel puțin până acum, lucrurile par a fi în regulă! :)

În parcul stațiunii sunt amplasate mai multe băncuțe de lemn, câteva busturi ale unor personalități (precum Ignacz Rozsa – actriță sau Fabian Erno – filozof și scriitor), iar în copacii din jur am putut admira două căsuțe pentru păsărele. Îngrijit acest loc, asta a fost impresia noastră despre parcul din centrul stațiunii. Peste drum am ochit un chioșc de lemn și de acolo am cumpărat langoși cu cașcaval.

Tot în zona parcului, mai precis pe celălalt mal al râului care străbate orașul, se află câteva unități de cazare care arătau destul de bine (le-am privit din exterior, nu le-am trecut pragul): hotelurile Căprioara, Cerbul și Covasna.

După mai bine de o oră, am plecat către pârtia stațiunii. Probabil că vă întrebați ce am căutat acolo într-o zi frumoasă de primăvară. Ei bine, ne-a interesat doar să știm cum se ajunge și cum arată pârtia (cam cât de înclinată este). Astfel de informații pot fi utile în cazul în care ne vom hotărî să petrecem un scurt sejur de iarnă la Covasna. Strada Rakoczi Ferenc pleacă din dreptul parcului și ajunge până la pârtie, așa că a fost simplu să vizităm acel loc. Iarba înverzise deja, iar un panou aflat la bază ne-a oferit informațiile pe care le căutam. Pârtia se numește ”Lorincz Zsigmond” și are două zone: una marcată cu roșu, considerată a avea grad mediu de dificultate și cealaltă marcată cu albastru (pârtie de dificultate ușoară). Pârtia este prevăzută cu instalație de nocturnă și teleschi. Pentru cei care doresc să vadă cum arată pârtia de la Covasna fără zăpadă, voi atașa o fotografie realizată acolo.

Am plecat din zona pârtiei, dar nu și din stațiune! Următorul nostru popas a fost la ieșirea din orașul Covasna către Comandău (zonă unde se află câteva unități de cazare, dintre care am reținut hotelurile Bradul și Clermont), iar mașina am parcat-o în dreptul Spitalului de cardiologie ”Dr. Benedek Geza”. Această zonă poartă denumirea de Valea Zânelor. Există acolo mai multe locuri de parcare la umbra unor brazi înalți și din apropiere pleacă o mocăniță care face plimbări scurte pe un traseu între hotelul Clermont și Planul Înclinat – Șiclăul, după cum mai era cunoscută această instalație (în prezent distrusă în totalitate). Fiind sfârșit de săptămână, am avut norocul ca această mocăniță să funcționeze, așa că nu am ratat ocazia de a ne plimba cu ea.

Până ca trenulețul să se întoarcă din cursă, am admirat două mocănițe aflate în apropiere, oprite spate în spate la capătul liniei. Am putut să ne urcăm în ele și să facem astfel numeroase fotografii; din păcate, din ceea ce ne-am putut da seama, cele două locomotive reprezintă doar exponate de muzeu, întrucât mecanismele din cabine erau ruginite sau chiar rupte.

Dar ce se-auzea?! Zgomot sacadat, scrâșnituri, un fluier și iată că trenulețul se apropia de noi... cu spatele! De ce astfel? Pentru că traseul pe care îl străbate are numai vreo 2 kilometri și nu merită efortul de a mai schimba locomotiva de la un capăt la altul al trenului. Această garnitură care circulă pe calea ferată îngustă de la Covasna era formată atunci dintr-un singur vagon acoperit care era tras/împins (la întoarcere) de o locomotivă diesel. Locomotiva pare a fi o imitație destul de palidă a unei mocănițe, aducând -mai degrabă- cu un tractor îmbrăcat într-o carcasă metalică pentru a semăna cât de cât cu o locomotivă.

Oricum, noi am fost mulțumiți că ne-am putut plimba cu acest mijloc de transport, mai ales că băiatul abia aștepta asta. Am luat loc pe o bancă de lemn din vagon, am așteptat până când și ceilalți doritori de plimbare și-au găsit câte un locșor liber, apoi unul dintre angajați ne-a dat bilete, încasându-ne 30 de lei pentru călătoria dus-întors. Am plătit două bilete a câte 15 lei, pentru junior nu ne-au fost solicitați bani.

După vreo 10 minute, am pornit la drum cu mocănița covăsneană! Călătoria noastră a durat cam 15 minute la dus, timp în care am trecut pe lângă zona de camping și am văzut că o alee de promenadă, prevăzută din loc în loc cu băncuțe, însoțește calea ferată. La urcare, pe partea dreaptă a căii ferate șerpuiește drumul spre Comandău, care traversează calea ferată la un moment dat. Lângă zona de camping se află o poieniță unde mai mulți oameni erau veniți la picnic, bucurându-se de soarele generos al începutului de primăvară.

Ajunși la capăt de linie, am fost invitați să coborâm pentru a vizita împrejurimile. Acolo sunt garate mai multe vagoane de diferite forme și dimensiuni, unele dintre acestea fiind vizibil degradate. Pășind cu atenție printre șinele acoperite parțial cu pământ și iarbă, ne-am apropiat de un panou informativ care face referire la instalația cunoscută sub denumirea de Planul Înclinat - Șiclăul. Ajunsesem în locul unde această instalație a funcționat vreme de peste un secol, în perioada 1892-1995. Considerată a fi unicat pe continent, instalația funcționa doar pe baza gravitației, fiind utilizată pentru transportul lemnului. Mai concret, în timp ce o platformă cu un vagon încărcat cu lemne cobora pe șină, o altă platformă goală era urcată utilizându-se forța celei care cobora (prin niște cabluri legate între cele două platforme). La jumătatea traseului, linia se bifurca pentru ca cele două platforme (ce se întâlneau în acel punct) să poată trece una pe lângă cealaltă. Lungimea traseului instalației care asigura legătura între Valea Zânelor și punctul numit Șiclău era de aproximativ 1200 de metri, iar diferența de nivel era una notabilă – circa 320 de metri. Din păcate, această instalație practic nu mai există astăzi, rămânând doar niște șine care atârnă în albia râului. Un filmuleț care prezintă mocănița ce transporta lemne și Planul Înclinat în funcțiune poate fi vizionat aici.

Cam 20 de minute a durat staționarea mocăniței la capăt de linie; am fost poftiți din nou în vagon și am pornit cu spatele pe drumul de întoarcere. Am trecut de punctul unde calea ferată și șoseaua se intersectează, apoi mocănița a făcut o nouă oprire. Barbatul care ne dăduse mai devreme biletele de călătorie ne-a invitat să coborâm pentru a vizita cascada de sub Șiclău.

Am părăsit iarăși locurile noastre de pe băncuța vagonului, am traversat șoseaua și în câteva minute ne aflam în albia râului, lângă această cascadă. Căderea de apă nu este prea mare, dar cascada era frumoasă, mai ales că și debitul râului era mai consistent în perioada respectivă. Apa cobora vijelios printre stânci și îi stropea pe cei care se apropiau mai mult, prilej de veselie printre turiști. La baza cascadei se formează un mic bazin înconjurat de stânci, iar brazii falnici din jur dau un aspect sălbatic locului. Vizitarea cascadei a fost scurtă, cred că în 10 minute ne întorsesem deja în vagonul mocăniței.

De acolo, nu am mai oprit decât în stație, iar călătoria noastră dus-întors (cu tot cu pauzele de la Șiclău și de la cascadă) a durat o oră. A fost o experiență frumoasă, însă vrem să călătorim și cu o mocăniță adevărată.

Ce ar mai fi de făcut în zonă într-un sejur de câteva zile? Păi, pe primul plan aș pune drumețiile. Drumurile forestiere care pleacă în mai multe direcții prin pădurile din jur sunt locuri ideale pe unde te poți plimba, bucurându-te de liniște și de aer curat. Totuși, am citit că în zonă există destui urși, așa că este indicat să vă plimbați în grupuri de câteva persoane și să faceți suficient zgomot pentru ca sălbăticiunile să se ferească din calea voastră.

O destinație pentru o posibilă drumeție în zonă ar putea fi cetatea dacică aflată pe un platou, pe versantul din dreapta Văii Zânelor (obiectiv numit prin diferite articole ”Cetatea Zânelor”). Am citit că această cetate a fost descoperită întâmplător, în anul 1995, după o furtună extrem de puternică. Atunci au fost smulși copacii din rădăcini și astfel au fost dezgropate fragmente din zidurile cetății (fortificație a cărei construcție a început în secolul al II-lea î. Hr., pe locul unei mai vechi așezări datând încă din epoca bronzului). Locul este învăluit de legende. Potrivit uneia dintre ele, această cetate ar fi fost ultimul refugiu al regelui Decebal, care s-ar fi retras și ar fi murit apoi aici după înfrângerea în fața armatei romane. O altă legendă face referire la o comoară fabuloasă a dacilor, bogăție îngropată undeva între zidurile cetății. Se spune că, din șapte în șapte ani, apare un portal către comoară care stă deschis o noapte întreagă, până la cântatul de dimineață al cocoșilor. Deoarece oamenii au pierdut șirul anilor, comoara a rămas nedescoperită până în prezent.

Imediat cum treci de zona campingului, există un panou informativ pe partea dreaptă care arată direcția către acest cetatea dacică. Traseul este marcat cu punct galben pe fond alb, iar durata ar fi de o oră și jumătate - două ore, în funcție de condiția fizică a drumeților. Așadar, o drumeție care pare a nu avea un grad ridicat de dificultate.

O altă variantă de drumeție este semnalată într-un indicator aflat în apropierea locului de plecare a mocăniței – săgeata îi invită pe turiștii antrenați la o drumeție mai lungă spre Vârful Lăcăuți. Marcajul este punctul albastru pe fond alb, iar durata estimată a traseului este de șase ore - șase ore și jumătate. Așadar, ar fi necesare o bună condiție fizică și o zi lungă de vară pentru a face această drumeție către Vârful Lăcăuți (1777 de metri), al doilea vârf ca înălțime din Munții Vrancei, după Goru (pisc ce atinge 1785 de metri). Pe Vârful Lăcăuți există o stație meteo, iar amănunte suplimentare puteți lectura în acest articol de drumeție, autor Yersinia pestis.

Pentru doritorii de plimbări cu mașina, localitatea Comandău poate constitui o destinație interesantă. Un drum cu lungimea de 20 de kilometri asigură legătura rutieră dintre Covasna și Comandău, iar peisajele din satul înconjurat de păduri, aflat la peste 1000 de metri altitudine, sunt foarte frumoase (din ceea ce am văzut pe internet). Noi am parcurs cu mașina vreo doi kilometri dincolo de indicatorul de ieșire din Covasna și am văzut că drumul spre Comandău era neasfaltat, dar se prezenta în condiții destul de bune. Ne-am oprit într-o poieniță și am ciugulit câte ceva, apoi ne-am pregătit de plecare; nu mai era timp și pentru o vizită la Comandău, întrucât seara se apropia cu pași mărunți. Din ceea ce am mai citit, există câteva locații de cazare la Comandău, așa că s-ar putea să ajungem și pe acolo în următorii ani (iar atunci vă voi povesti mai multe). Tot în zona Comandău se află și Mănăstirea Prodomița, un indicator spre lăcașul de cult existând lângă campingul din Covasna.

Revenind la vizita noastră de o zi la Covasna, voi mai adăuga faptul că am plecat de acolo pe la ora 16.30, după aproape șase ore petrecute în această interesantă destinație. Ne-a plăcut stațiunea Covasna, motiv pentru care dorim să revenim cândva pe acele frumoase meleaguri.

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 11395 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI