ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.06.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Piatra Neamț
ÎNSCRIS: 23.06.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 2 zile
familie cu copii
2 AD. + 3 COPII -- v: 3,7,10 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Drumul Talienilor Malini Borca prin Est

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Preambul

Între 1902-1914 la dorinţa Regelui Carol I pentru a realiza o legătura strategică între valea Moldovei şi valea Bistriţiei, italienii au început amenajarea unui drum pe ruta actuală a DJ 209 B de la Mălini (de lîngă Fălticeni) – Obcina Stînişoarei - Borca (pe Valea Bistriţei), de unde şi numele păstrat de „Drumului talienilor” La final au ridicat în cel mai înalt punct al drumului – în Pasul Stînişoara (la 1235 m) o cruce din piatră (ulterior înlocuită de o cruce metalică şi o troiţă).

De ceva vreme tot auzind de la unul de la altul ce frumos este traseul, mai ales pe fondul unei dorinţe mai vechi pe care tot o urmez de cîtva timp de a “face” treptat Munţii Stînişoarei, mi-am luat familia la spinare şi iată-mă scriind acest rewiew…

Despre…...

Zona din cîte am remarcat este de o frumuseţe deosebită. În literatură este menţionată în “Baltagul” lui Mihail Sadoveanu, Drumul Talienilor fiind cel pe care l-a străbătut Vitoria Lipan pentru a-şi căuta bărbatul iar Crucea este în zona unde l-a aflat pe acesta mort. Şoseaua în sine de la cumpăna apelor (Crucea Talienilor) spre est pînă la DN 2E (Cornu Luncii – spre Fălticeni) are aproximativ 42 km, din care asfaltaţi sunt 27 km. Ceilalţi 15 km, de o calitate relativ rezonabilă reprezintă porţiunea montană pînă la trecătoare. Spre vest este coborîrea spre Borca de aproximativ (?) 18-20 km, din păcate din cîte am înţeles relativ greu abordabilă cu o maşină mică (dar se poate trece, deşi informaţiile pe care le am sunt actual contradictorii). Un proiect aprobat de guvern şi pentru care banii deja ar fi ajuns la Consiliile Judeţene Neamţ şi Suceava urmează să asfalteze cei 15 + 18/20 km rămaşi.

În calitate de areal conex acestui traseu, avînd ca reper Comuna Mălini Oraşul Fălticeni şi zona corespondentă a Munţilor Stînişoarei, în triunghiul format astfel este o zonă mai vitregită sub raportul promovării turistice, dar unde se găsesc minunăţii ….

Circuitul

Pornind de la intersecţia DN2 (E 85) cu DN 15C (la sud de Fălticeni) ca punct de iniţial de reper, se poate face un circuit de 2 zile super fain.

Ziua 1

Eu am început-o coborînd spre DN 15C (spre Tîrgu Neamţ) şi, luînd-o apoi după ce treci peste Moldova imediat la dreapta pe DJ 155A prin Comuna Râşca spre Slătioara. În trecere am vizitat Mînăstirea Rîşca (click aici) şi ulterior Mitropolia Moldovei pe stil vechi de la Slătioara (click aici), unde am apreciat în mod deosebit atît interiorul bisericii actuale mitropolitane – pictat în culori vesele şi ornat cu sculpturi inspirate în lemn, cît şi arhitectura şi decoraţiunile interioare în curs de concepţie ale noii catedrale. Ce este de remarcat e că politca ortodoxismului oficial sprijinit de stat, nu a rezistat să nu trîntească la mică distanţă de Mănăstirea pe stil vechi o biserică – mai mult goală – dar relativ interesant ornată pe exterior. De la Râşca se poate trece cu piciorul pe traseu marcat peste Dealul Cerdac, pînă la Mănăstirea Neamţ. De la Mînăstirea Slătioara deşi exista o alternativă mai comodă (în sensul existenţei asfaltului…) spre următorul punct - Baia, prima capitală a Moldovei – cu retur DN 15C – DN 2 – DN 2E – DJ 209H, am ales să continuui pe drumul de pămînt care suia prin dreapta mînăstirii şi ajungea la Baia prin satul Bogata şi nu am regretat (nu-l recomand decît dacă este uscat ….). Se merge prin pădure, are un singur punct mai dificil cînd se trece pe lîngă o fostă exploatare forestieră dar sub roţi acolo găseşti dale de beton şi, la cumpăna apelor ai în dreapta un punct de belvedere unde se poate campa şi de unde ai o perspectivă foarte frumoasă.

La Baia sunt de văzut: Biserica Albă (ctitorie a lui Ştefan cel Mare după ce i-a tras o bătută la 1467 lui Matei Corvin) site aici, o biserică ctitorie a lui Petru Rareş şi ruinele catedralei catolice construită de Alexandru cel Bun. Ce e amuzant este că Biserica Albă şi-a căpătat renumele mai ales datorită lipsei picturii interioare, lipsă pe care un român stabilit în America a curmat-o în 2002 cînd a sponsorizat generos refacerea lăcaşului de cult – inclusiv pictură interioară. Ctitoria lui Petru Rareş, ca dovadă că românul acela care a plătit pictura şi refacerea celeilalte biserici a avut dreptate, este plină de un pios jeg istoric întreţinut cu osîrdie de incompetenţa şi lipsa de bani a Ministerului Culturii … Ruinele catedralei catolice (soţia lui Alexandru cel Bun a fost catolică iar Baia la început a fost tîrg de saşi …) sunt bine puse în valoare, luminate şi în centrul unui parc.

De la Baia, cine vrea mai repede la Mălini o taie direct spre Cornu Luncii dar drumul e destul de nasol, pare a fi asfalt bombardat pe care s-a nivelat cu pietriş. O alternativă cu mai puţină suferinţă pentru suspensii dar mai lungă (puţin semnificativ) este revenirea în DN 2E şi apoi de la Cornu Luncii se merge prin Comuna Mălini spre Crucea Talienilor.

Ziua a 2 - a

În centrul comunei Mălini se află casa memorială Nicolae Labiş. Mare lucru nu e de văzut, dar dacă tot treceţi pe acolo…

Continînd în sus pe vale, se ajunge după vreo 21,5 km de la intersecţia cu DN 2E la o pîrtie de schi. În preajma ei sunt majoritata pensiunilor locale. Asfaltul continuă cam 4,5 km în sus de acolo, după care se trece la şosea nemodernizată şi începe partea montană a drumului. După 23 august 1944 s-au dat în zonă cele mai grele lupte din Moldova, astfel că până la cruce pe acelaşi drum mai există un monument închinat soldaţilor ucişi şi, o cruce veche din piatră care marchează poiana în care odihnesc laolaltă în pământ sute de militari (iar lângă „Crucea talienilor” există încă resturi de cazemate din al Doilea Război Mondial). Urcuşul este ceva mai greu, dar la un moment dat în locul copacilor se deschide generoasă, paşunea alpină de pe varf.

Aici pe creastă aveţi o perspectivă extraordinară. Se pot vedea Municipiul Suceava (aşa mi s-a părut mie ….), masivele Rarău Giumalău şi Ceahlău, Munţii Bistriţei. Dacă prindeţi vreun fir, vă puteţi aranja să staţi la una dintre stînele de pe creastă. Cu trasee scurte, fără prea mult efort, se poate ajunge pe vîrfurile Bivolul (cel mai înalt din Munţii Sînişoarei - 1530 m) şi Muncelu. Mergînd pe trasee mai lungi, se poate merge spre pasul Petru Vodă (Drumul Tîrgu Neamţ – Poiana Largului) sau se poate ajunge dînd un ocol pe vîrful de peste Valea Sabasei – Bîtca Comorii (1513 m)

Tot din centrul Comunei Mălini se desprinde o derivaţie DJ 209 A spre Mănăstirea Slatina – ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu şi necropolă voevodală aflată la 12 km de intersecţia menţionată (nu 8 km cum scrie pe indicator …) Vă sfătuiesc să nu intraţi pe intrarea mare ci pe cea din spate (este şi prima la care se ajunge, fiind marcată cu o tăbliţă – poarta pentru persoane este mică şi rotativă – blocîndu-se uşor), astfel veţi avea parte de un lung drum pe o alee foarte frumoasă străjită de brazi. La intrarea mare veţi avea parte de o parcare dar şi de multă lipsă de imaginaţie din partea peisajului antropic…. Cel mai bine este să lăsaţi spre seara/ după amiaza de final mănăstirea, dat fiind că vizitarea ei depinde mai puţin de un orar fix sau de toanele vremii

Dezavantaje

Zona are cam 5 ani de cînd a intrat oficial în circuitul turistic, astfel că pensiunile de acolo au un stil care te lasă mască. Unele de exemplu nu au firmă la poartă sau indicatoare, astfel că treci pe lîngă ele şi nu ai habar. În plus oamenii locului nu ştiu sau nu au chef să ofere pe înţelesul turiştilor informaţii pertinente (pe verificate …). Mîncarea este “la mica înţelegere” la aproape toate, astfel că dacă preţurile la cazare sunt relativ uşor de obţinut şi comparabile (deşi pe siturile de net ale pensiunilor în marea lor majoritate nu sunt afişate …), cele la alimente sunt o problemă. Pe fondul afirmaţiilor că se găteşte “sănătos” şi “bio” (ceea ce este adevărat), vă puteţi trezi prăjiţi la buzunar de vă merg fulgii, astfel că nu ezitaţi să negociaţi la sînge şi să fiţi foarte clari şi fermi în ceea ce solicitaţi. La multe dintre pensiuni bucătăria merge pînă pe la 7 – 8 seara. Ca şi extreme:

-La Mălini în centru găsiţi un restaurant cu o pensiune, bune în caz de avarie – Trei Fetiţe. Avantajul restaurantului respectiv este că e singurul în zonă pe care l-am văzut cu meniu şi preţuri fixate, restul fiind “la mica înţelegere”. Ca şi cazare preţurile sunt cam la 2/3 faţă de ce găsiţi mai sus, dar şi condiţiile diferă (sunt inferioare) iar dacă nu ştiţi telefonul patronului după ce se închide la 8 – 9 seara restaurantul, bateţi din buze cu cazarea - dacă sunteţi proaspeţi ajunşi. În plus nu are firmă, astfel că din drum nici nu pricepeţi că ar fi acolo vreunul care primeşte turişti... În plus denumirea de "Trei fetiţe" sugerează în mod nefericit poate şi alt gen de clientelă.

-În satul Văleni Stînişoara Pensiunea “La Filuţa” (vezi review aici) – oferă cele mai înalte standarde de cazare şi masă din zonă – la nivel de 4 stele, dar şi preţurile sunt usturătoare, cazarea e cam de 1,5 ori preţul zonei iar la masă te rupe …. Totuşi dacă te duci la 9 seara găseşti acolo mîncare potrivită pentru un copil de 2 ani, de exemplu…

-Pensiunea restaurant Stînişoara – pensiune da, restaurant nu prea ….

Majoritatea pensiunilor sunt aglomerate în zona care circumscie pîrtia de schi, 2 km înainte de aceasta şi vreo 5 după, astfel că trebuie să luaţi în calcul ceva mai atent marjele de timp.

Sătenii umblă creanga pe carosabil fără nici o jenă, pur şi simplu dacă au chef să ocupe o bandă întreagă o fac şi cu asta basta. Nu s-ar da deoparte cînd treci cu hărăbaia pe lîngă ei nici de-al naibii.

După orele 17 – 18 coboară turmele de bovine de la păscut. În timp ce tu te chinui să treci prin turme cu viteza melcului turbat ciobanii stau şi se uită liniştiţi şi fără nici o aplecare la ce se întîmplă. Idem, găseşti des cai nepriponiţi, unii destul de masivi ca dacă îi sperii să-ţi îndoaie o copită în portieră.

Magazinele săteşti stau destul de prost cu aprovizionarea, nu prea vă bazaţi pe ele. De la pensiuni pînă la Fălticeni contaţi pe cel puţin 30 km.

Informaţii suplimentare aici.

Partea a II-a cu accesul vestic aici la pagina de aici

P. S. Cîndva în vara asta am să fac şi Drumul Talienilor – Circuitul de Vest (voi povesti atunci)


[fb]
---
Trimis de Qvadratvus in 06.06.11 04:52:00
Validat / Publicat: 06.06.11 06:24:29
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 15536 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Qvadratvus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P24 Vîrful Bivolul - cel mai înalt din Munţii Stînişoarei - 1530 m - în apropierea Crucii Talienilor (tehnic vorbind totuşi, aceasta se află cam la 1,5 km în spatele meu ...)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15950 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

webmaster
[06.06.11 06:33:28]
»

Notele referitoare la cazare (servicii, camere, bucatarie si masa) nu au relevanta in cazul unui review din categoria "de calatorie", astfel ca acestea au fost retrase.

In astfel de cazuri este recomandat ca impresiile sa fie structurate in doua articole distincte - unul dedicat unitatiii turistice in care ati stat pe perioada (mini) sejurului (review 'de cazare') si unul cu recomandari generale din zona (review de tip 'de calatorie').

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
QvadratvusAUTOR REVIEW
[06.06.11 06:34:55]
»

Ok ! Am să scriu un astfel de rw..

@Webmaster, văd că nu mai pot edita, se poate schimba denumirea rewiewului în "Drumul Talienilor Malini Borca prin Circuitul de Est"? Dacă numele e prea lung atunci se poate pune eventual "Drumul Talienilor Malini Borca prin Est"...

webmaster
[06.06.11 06:39:36]
»

Am ales varianta a doua de titlu, prima era putin cam lunga.

webmaster0
[06.06.11 08:15:16]
»

Inca un articol demn de titlul de minighid AFA.

balasa violeta
[07.06.11 10:23:15]
»

Multumesc! De mult timp nu am mai citit un review atat de bun! Am aflat lucruri pe care nu le stiam si asta nu numai d. p. d. v. turistic!

QvadratvusAUTOR REVIEW
[07.06.11 19:10:44]
»

Mulţam de apreciere!

Zona în sine e interesantă, numai că necesită promovare precum şi un pic de schimbare a mentalităţilor locale (ceea ce e mai greu). Senzaţia mea privind oamenii locului s-ar traduce cam aşa: autosuficienţă... De exemplu patronul pensiunii unde am stat spunea că el nu are nevoie de promovare... dar eram singurul client în weekendul respectiv (ce e drept afirma că nu i-a venit nu ştiu ce grup de turişti pe care l-ar fi aşteptat...). 95 % din numerele maşinilor pe care le-am văzut în curtea pensiunilor aveau număr de Suceava, ceea ce spune multe privind gradul de cunoaştere a zonei înafara arealului apropiat.

O bună parte dintre pensiuni nu au firmă la poartă şi panouri de informare în zonă, astfel că habar nu ai unde poţi eventual să le găseşti. Evident, poţi da un search pe Net înainte, dar şi după aceea ajungi să constaţi că nu ţi-a folosit la mare lucru. Mai sunt şi altele de spus, dar nu aş vrea să fiu tendenţios...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Lumis66
[07.06.11 19:52:54]
»

@ Qvadratvus

De multe ori ma plang ca vreau sa vad multe in tara asta si imi dau seama ca nu am cand sa le vad pe toate.

Cu atat mai mult ma bucur ca am descoperit AFA si oameni care iubesc ca si mine locurile frumoase (si sunt atatea) din tara asta.

Incerc sa fac mereu cate o calatorie imaginara citind rewiurile cu locurile in care nu am ajuns inca si sper si iar sper sa ajung in cat mai multe. Pana atunci ma delectez cu fotografiile atasate in care vedem inca odata ce tara frumoasa avem.

Felicitari, tine-o tot asa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
QvadratvusAUTOR REVIEW
[15.06.11 15:20:23]
»

Multzam de aprecieri. Acum am pus şi rw (cf. indicaţiilor @webmaster) cu pensiunea unde am stat - click aici

Admin
[29.07.11 23:13:00]
»

Mutat la rubrica "Muntii Stinisoarei" (in urma crearii acesteia astazi pe site)

QvadratvusAUTOR REVIEW
[06.08.11 00:37:43]
»

@ Admin, se poate?

http://www.youtube.com/watch? v=PiNS_Iet6b4

webmaster15
[06.08.11 07:23:29]
»

Done!

cosstti
[01.06.16 20:13:26]
»

Am facut de curand acest minunat traseu. Este o desfatare a ochilor, totul este cat se poate de salbatic si pitoresc. Dat fiind ca drumul judetean se transforma la un moment dat in drum forestier este indicat sa accesati acest traseu cu o masina cu garda la sol mai generoasa (logan de exemplu) si vreme frumoasa.

Drumul de la Pasul Stanisoara la Borca este parca ceva mai pustiu, nu am intalnit tipenie de om pana in Borca.

Recomand terasa Orizont din Farcasa pentru servirea mesei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
QvadratvusAUTOR REVIEW
[02.06.16 11:53:05]
»

Eu a doua oară cu un Logan nu aș mai trece pe porțiunea care coboară din trecătoare spre Borca... E o loterie absolută în ceea ce privește baia de ulei ! Asta e opinia mea (și asta în condițiile în care porțiunea am urcat-o, nu am coborât-o...)

În plus, de principiu, la orice coborâre nu e același lucru ca la urcare deoarece pentru o mașină cu motorul pe față, șansele de a buși baia de ulei imediat după ce treci de o denivelare sunt semnificativ mai mari. La cele cu motorul pe spate e invers.

În rest pentru porțiunea care suie dinspre Mălini spre trecătoare e în regulă cu un Logan în oricare dintre sensuri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cosstti
[02.06.16 14:11:45]
»

Observatie corecta. Traseul l-am facut cu un Sandero Stepway si chiar nu am avut nici un fel de probleme.

Undeva tot pe acest site am postat cum in necunostinta de cauza am coborat cu o Solenza de la Rarau la Campulung Moldovenesc pe vechiul drum.

QvadratvusAUTOR REVIEW
[03.06.16 21:29:37]
»

O mare nesimțire mi s-a părut faptul că atunci când am suit, în vreo două curbe "în ac de păr" erau plasate pe drum încărcături de trunchiuri, una dintre aceastea fiind lăsate chiar într-o curbă situată pe unul dintre poduri.

În plus e de groază cum administrația județeană răspunzătoare din Neamț își bate joc de drum, care în unele locuri e ros până la patul de piatră al muntelui. Apropo, aproape de intrarea în satul Sabasa, mai sunt gropile acelea imense în drum? Au montat ceva indicatoare la urcarea de pe valea Sabasei (că atunci când am fost eu drebuia să dai în bobi, ca să nimerești)?

P. S. Părerea mea e că cei din Neamț nu au nici un interes să se repare drumul, deoarece asta ar defavoriza furatul lemnului și braconatul în zonă. Chestia e că au avut bani la dispoziție să-l facă și nu i-au folosit. E pur și simplu de jale, Carol I cred că se răsucește în mormânt.

P.P.S. La un moment dat a existat un proiect care urma să includă "la pachet" "Drumul Talienilor" cu refacerea drumului de la Broșteni pe valea Neagrăi, spre Panaci, proiect conectat și cu refacerea drumului dintre Bilbor și Panaci. Bineînțeles că praful s-a ales din el.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cosstti
[04.06.16 10:02:57]
»

Iti dau dreptate intot ce spui, cine face acest traseu are dreptul la pareri, impresii si bineinteles critici.

In decursul timpului am constatat ca drumurile dificile si accidentate protejeaza natura si frumusetile ei. Decat un drum asfaltat si lin catre un obiectiv turistic interesant unde inoti printre peturi, munti de gunoaie si manele... prefer un drum dificil dar cu frumusetile naturii nealterate, cu triluri de pasarele si clinchet de talangi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
gimivasile
[05.06.16 10:53:32]
»

@Qvadratvus -

ehe ce stiti voi? drumul acesta figura ca asfaltat in "zori noi'" ziarul de sv de când eram copil, adica de prin 80.

cosstti
[05.06.16 19:22:55]
»

Raportari fictive au loc si in zilele noastre, nu trebuie sa ne mire ca comunistii practicau acest obicei fara jena.

Sa privim totusi partea plina a paharului. Natura are de suferit cand civilizatia navaleste in mod samavolnic in mijlocul ei.

La Balea Lac se pot vedea efectele.

Kostica
[03.04.17 11:43:02]
»

02-04-2017, reusit si facut traseul Borca-Malini cu un VW Pasat "berlina", drumul foarte greu, noroi, zapada aproape de varf, gheata imediat la coborare dupa varf fiind la vest unde soarele nu ajunge, pe varf mai era o masina 4X4, spre Malini foarte greu drumul cu santuri datorita exploatarii forestiere, n-am scos masina din viteza "I" pana aproape de monumental inchinat in cinste celor care au cazut in timpul celui de-al doile razboi mondial,

nu am intrat in detalii cu fiecare metru de drum parcurs si slalomul care a trebuit facut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cosstti
[05.04.17 09:13:36]
»

@Kostica:

Felicitari pentru curajul de care ati dat dovada.

Daca acum a fost un calvar, poate ca in luna iunie, iulie va fi o adevarata desfatare.

Viteza 1... era de asteptat datorita masinii cu garda la sol mai putin generoasa. Dupa monumentul eroilor am urcat cu vit. 2 si 3. fata probleme, la coborare spre Borca am mers incet, mai mult in frana de motor pentru a admira natura.

Inca odata felicitari.

Incercati si traseul Frasin - Stulpicani - Ostra - Holda.

Drumul este mai bun si mai putin solicitant pentru masina.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, cosstti, gimivasile, Kostica, Lumis66, Qvadratvus
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Munții Stânișoarei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.095556974411011 sec
    ecranul dvs: 1 x 1