Tanjind dupa o picatura de apa in Muntii Macin pe Culmea Pricopanului

TIPĂREȘTE

Sa fie astazi ziua articolelor cu deshidratatzi?

Intr-o buna zi, de august, si de duminica, am ales sa abordez cei mai scunzi munti din tara noastra draga, Muntii Macin. Pentru a doua oara, dupa tura de anul trecut cand am cucerit cel mai inalt varf al acestora, Vf. Tututiatu (467 m) vezi impresii. De data aceasta am tzintit catre varfurile de 300+ insirate pe frumoasa si arida Culme a Pricopanului.

Sumarul traseului CULMEA PRICOPANULUI

Acces si putzina organizare

Am plecat la 7 din Bucuresti, am urmat ruta Bucuresti – A2 – iesire Drajna – DN21 - Slobozia – Braila – trecere bac – DN22 – Macin – DN22D pt 3 km – de aici neasfaltat dar circulabil fara probleme - stanga alti 3 km catre Cariera de piatra Macin si la intersectia in T marcata cu indicatoare stanga inca 1,5 km pana la Manastirea Izvorul Tamaduirii, care este de gasit pe waze si google maps.

Aici a fost punctul de intanire. Am ajuns la 10:30 dupa parcurgerea a 250 km. Trupa era formata din 5 mohicani veniti cu 3 masini.

Pentru a ne usura drumetia (ce bine am procedat!), am dus o masina 3 km catre inapoi, adica 1,5 km pana la intersectia in T si tot inainte inca 1,5 km. Astfel asiguram o revenire mai lesnicioasa de la punctul de iesire efectiva din traseu pana la punctul de intrare in traseu unde au ramas celelalte masini.

In intersectia in T exista 2 indicatoare care arata directia catre cele 2 capete de traseu, marcajul si ca ar fi 20 de minute pana la fiecare din capete.

Echipament necesar: MUSAI MINIM 2 LITRI APA si cele obisnuite pentru o drumetie de o zi (pelerina, bocanci, folie supravietuire, lanterna, gustare, energizant / glucoza, fruct, ceva de vant si mai ales de acoperit scafarlia.

Urcusul

Traseul porneste de langa Manastirea Izvorul Tamaduirii de la cota 40 m. Nu am intrat sa vizitam manastirea.

Ora 11:00. Ne-am indreptat direct spre poalele muntelui prin locul “grataristilor” catre o mica padurice. La inceput marcajul banda albastra este insotit si de cruce albastra. In 5 minute eram langa cosmelia Fantanii de Leac, unde ar fi trebuit sa fie ultima sursa de apa din traseu. Oha, apa! Noroc ca plecasem toti cu buteliile de apa pline. Izvorul de aici este secat, iar constructia ridicata aici avea usa incuiata. Am eu vaga impresie ca cei de la manastire, care erau in lucrari de nu stiu ce, au tras apa de la izvor pentru ei.

Poteca iese repede din padurice si incepe sa urce lent dar continuu, facand o curba larga. Suntem deja cu fruntea in soare. Se anunta o zi calduroasa 25 grade, fara pic de nor. Real feel sigur mai mult. Peisajul este unul pietros. Ochim un varf marcat cu cruce, care cica nu are nume, pe langa care vom trece si noi mai tarziu. Cativa oameni se incadrasera pe o vaiuga nemarcata care urca direct catre acesta.

Si urcam, si urcam, rezonabil efortul. Castigam repejor in altitudine, vedem creasta tot mai aproape, biserica manastirii tot mai mica, orasul Macin in vale si bratul Dunarii Vechi inainte de a intra in Braila si orasul Braila.

La 11:50 am ajuns in creasta. Un fleac. Asta a fost tot urcusul?

Creasta Pricopanului

Crucea albastra coboara in stanga pe niste bolovani asemanatori cu cei din Retezat. Pana in Saua Extraterestrului.

Marcajul nostru, banda albastra, ne conduce in dreapta. Incepem sa resimtim razele soarelui tot mai mult si e abia miezul zilei. Ocolim Varful Caramalau (277 m) , prin spate considerand fatza partea pe care am urcat. Este o zona stancoasa, ne si catzaram putzin sa evitam o stanca. Poteca va urma creasta dar pe o curba de nivel si va evita varful fara nume, marcat cu o cruce, care abia acum in documentare aflu ca se cheama Vf. Fantana de Leac (252 m). Pentru cine doreste exista poteci care urca pe fiecare dintre varfurile varf de pe traseu, abaterile nefiind mari. Noi nu am vrut sa ne obosim suplimentar, mai ales ca peisajul este cam acelasi cat vom strabate creasta, si caldura, uf uf uf!

Vine la rand Varful Vraju (335 m) . Pe alocuri mai adie usor vantul. Pe alocuri nici pic de adiere. Drumetzii nostri incep sa se hidrateze. Au cu ce! Pe platoul inierbat spunem prezent la intalnirea cu broasca testoasa. Cred ca pe vreme calda este aproape imposibil sa nu te intalnesti cu dumnealor, broastele cu carapace, aici in Muntii Macin.

Peisajul e cam asa: din creasta se disting la poale orasul Macin, Dunarea pe sectorul Braila - Galati si dupa pana unde face cotul dupa Galati, peste Dunare privim in Ucraina, nu vedem puscoace si rachete si apoi urmarim Dunarea care dupa cot se lateste pregatita sa intre in Delta Dunarii. Pe “spatele” muntelui distingem sub cota noastra padure si un satuc in zare. Nici pe Vraju nu urcam la cota maxima.

De aici, imediat dupa Vraju, traseul ne ofera doua optiuni. In coborire usor stanga, prin padure, sau in urcare usor dreapta prin soare. Ghicitzi ce am ales? Gresit! Wrong! Pe dreapta, o data ca am vazut marcajul p-acolo, si in al doilea rand pentru ca studiind harta stiam ca am putea vedea Sfinxul din Muntii Macinului. Poteca trece de data aceasta pe fatza muntelui, devine din nou pietroasa. Muntii Macin sunt alcatuiti, ca si Muntii Retezat, din roci de granit, da, vechi si erodate unele. Astfel a luat fiinta si sfinxul de care v-am spus si pe care l-am ochit, pozat si admirat. Chiar are moaca de sfinx!

De la sfinx incepe coborirea catre saua destul de adanca, unde poteca se reintalneste cu cealalta varianta. Suntem abia la jumatatea traseului, in Saua Serparu (240 m) . Aici sunt amenajate cateva bancute si masute din lemn si tot aici urca un traseu ciclo pe Valea Serparu. Nu ne-am bucurat de coborirea in aceasta sa, caci in fata noastra era urmatorul urcus. Aici mi-am amintit de Fagaras, de suisurile si coborisurile crestei. Chiar daca va povestesc de munti de 300 – 400 – 467 m altitudine, am auzit afirmatia ca Macinii sunt Carpatii Dobrogei, si sustin caste un sambure de adevar in aceasta afirmatie.

Saua Serparu este exact deasupra carierei de piatra Macin si in dreptul acelui indicator de la intersectia in T de jos. Pauza de masa in sa. Si de hidratare. Este 12:30, unu fara.

Important pentru cei ce terc pe aici: Fie spus, intre fiecare doua varfuri exista o inseurare mai mare sau mai mica sub care se deschide o vale cu o poteca mai mult sau mai putin conturata. Pot fi folosite in situatii de scurtare voita sau nevoita a traseului.

Am primit cererea din grup sa o luam la vale. Cum? Sa renuntzam la jumatate? Pai, pe bune sa urcam spinarosul?

Avem in fata urmatorul spinaros de munte de dovedit. NU va mai spun ca temperatura in aer tot creste, nori nu se vad de fel pe cer. De aici se poate urca pe poteca marcata sau pe de-a dreptul. Poteca marcata are doua mari avantaje: intra intr-o padure tanara de salcami, umbra ura! , si urca mult mai lin facand o mica bucla. La capatul urcusului suntem pe Vf. Piatra Raioasa (346 m) . Curgeau apele pe noi, in schimb bidoanele cu provizii de apa se cam goleau. Cam trei sferturi de creasta era bifata in acest moment, numai ca in fata apar alte doua varfuri de cucerit si nu unul cum sperau unii.

Si se deschide si perspectiva catre cariera de la Greci, catre localitatea Greci, si deasupra carierei, Varful Tutuiatu (467 m) si Ghiunaltu (tot p-acolo ca inaltime, dar asta din urma nu s-a incaltat cu tocuri, e cu cativa metri mai scund). Suntem tot mai topitzi, tot mai fara apa. Adica unii mai au putzina apa in bidoane, adica eu, adica tata, dar se anuntza inca una - doua ore grele pentru noi, datorita caldurii si deshidratarii.

Cu greu ne miscam picioarele catre Vf. Suluku Mic ca apoi sa coborim o bucatzica ca sa urcam pe Vf. Suluku Mare (370 m) , cel mai inalt si provocator din drumetzia noastra. 370 metri altitudine, wow! Ha, ha, ha! Mai, oameni buni, nu mai radetzi, mergetzi si voi pe Pricopanu’ asta si mai discutam!

Probabil ca va distratzi de exagerarile mele cu efortul si vaicarelile la cota 300 m. In realitate chiar suntem epuizatzi. Caldura asta e jale. Nici nu vreau sa ma gandesc ce se intampla daca erau 35 de grade!

Ne-ar fi trebuit o banda rulanta sa urcam pe Suluku Mare. Am invins! Este 14:48. Suntem pe Suluku Mare. Ce nume! Grecesc, turcesc, albanez? Oricum semi-deliram deja. Poze cate 2, cate 3, cate 5, cate 0 (adica numai cu peisajul) …

Coborirea pe uscat

It’s time sa o luam la vale mai ales ca se vede din nou o padurice de salcam in care poteca noastra intra curajoasa. Ce bine!

Cine mai are apa? Imi dai si mie te rog? Multumesc. Mai ai? Si mie!

Desi vazusem masina care ne astepta, cum altfel decat in soare, parca nu se mai termina coborirea. Am marcat cu privirae o casa, apparent parasita, localizata ochiometric pe valea ce ar trebui sa dea la masina. Dar ce sa vezi, parca ne departam, nu ne apropiam.

La un moment dat intram intr-o zona cu trovanti sau Pieter slefuite asemanatoarea. Una cica s-ar numi Tronul lui Stefan. Ce tron? NU ne mai ardea de nimic, ci doar sa ajungem mai repede la masina si apoi la o SURSA DE APA.

Ce mai tura vura, teleghidati, ghidatzi de soare si mergand in virtutea inertiei trecem pe langa casa parasita, pe langa niste panouri care explica una alta, dar nu ofera apa si … uite masina. Si am prins o viteza inexplicabila, eu am mai avur o picatura de apa, am fost cel mai econom, impreuna cu tata. Si am ajuns la masina cu 3 minute inaintea celorlati sa aerisesc putzin, sa circule caldura, ca nu pot spune altfel. Putzin curent…

Admiratie si respect pentru tata, care a dus intr-o forma de invidiat o tura epuizanta din cauza arsitzei! Bravo!

Cheie, tura spre celelalte masini. Aici am avut surpriza zilei. Unul dintre drumeti scoate apa rece din lada frigorifica pe care o lasase in masina. Mana cereasca. Adevaratul izvor al tamaduirii!

Bonus

De aici am purces ca si anul trecut, asa in trecere, catre Lacul Iacobdeal. 20 km din Macin. Minunat lacul. Din pacate invadat de oameni preponderent manelisti, smecheristi. Lacul este o minune naturala, sa ramanem cu imaginea lui din care sa decupam vietatile cu 2 picioare.

Gata.

We are alive. In primul sat cu magazin, localitatea Dorobantu (TL), am cumparat toti litri de apa.

Apa, va rog!

Numai de bine si nu subestimati niciodata rezerva de apa la munte.

e misto sa fii la cota 300+ si de jur imprejur sa fie cota 0-40. Ai o perspectiva minunata si larga.

Misto, misto, acum ca s-a terminat, dar am indurat. Si cel mai greu mi-a fost sa ii vad pe ceilalti membri ai grupului ca trag cu ultimele puteri. Si inca o data, bravo tata, la 76 de ani! You are the best!

---

VIZUALIZĂRI: 1294 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI