ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.10.2017
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2017
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Excursie cu peripeții - Șura Mare, Slimnic, Ruși

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Cică circula un șofer cu viteză, la un moment dat este depistat cu radarul cu mulți km peste limita legală, imediat pleacă o mașină de poliție după el.

Șoferul nu se lasă, bagă viteză, 100, 150, 200, 250 polițistul tot după el, până la urmă oprește, se lasă păgubaș. Polițistul probabil în toane bune în ziua respectivă i se adresează:

- bună ziua, numele meu este ixulescu, actele Dvs la control vă rog, știți bineînțeles că v-am oprit din cauza vitezei dar sincer mi-a plăcut urmărirea, dați-mi un pretext viabil și vă dau amenda minimă legală posibilă...

- păi știți dle polițist, nevastă-mea a fugit acum 2 săptămâni cu un polițist și am crezut că mi-o aduceți înapoi...

Totul e bine când se termină cu bine, nu și cazul meu după o excursie foarte reușită pe o vreme superbă de toamnă între relieful variat ale podișul Secașelor și Hârtibaciului, la final de escapadă undeva la jumătate de drum până acasă primind ca premiu un proces verbal de înștiințare la plata unei amenzi pentru viteză. Și totuși săru-mâna polițiștilor erau ca Hamlet... a lua permisul sau a nu lua. Dar așa cum am menționat într-un articol din trecut permisul este un must have AFA prețios și datorită „băieților buni”o să-l am și în următoarele 3 luni. Ca și bonus am modificat rezoluția pozei atașate (captura cameră auto), așa că nu mai trebuia să acopăr fețele polițiștilor care m-au oprit și nici măcar numărul de înmatriculare a MCV ului de serviciu deoarece nu se mai vede. Aș fi vrut să atașez și melodia „Nu ne mai trageți la dreapta”de la Vama Veche (se poate asculta și viziona aici) dar mi s-a părut mai ok cea de la începutul articolului.

Iar la finalul introducerii vreau să precizez și să avertizez: drumurile prea bune și vremea superbă de toamnă dăunează șoferilor, îndeamnă la viteză și zbor, mai bine un drum plin de gropi și o vreme mohorâtă nu-i așa?

Dar lăsând gluma complet la o parte, vina este doar a mea, iar pâțania cu amenda a fost (din nou) un pretext pentru a atașa un banc (din nou cu polițiști) la începutul articolului. Și până la urmă totul s-a terminat cu bine, fără accident în sine, cu permisul păstrat și pe băieții buni lăudat... (na că aieșit și de o rimă)

După participarea unui eveniment personal săptămâna trecută în zonă (impresii aici)și văzând împrejurimile superbe în culorile toamnei am decis în weekendul trecut o excursie așa cum îmi place mie cu multe opriri și neratarea nici unui obiectiv turistic. Așa că am luat familionul din dotare (protestând însă deoarece dacă eu vizitez prea multe lăcașe de cult pe ei nu-i interesează)

Prima oprire la Magnum Horreum sau Șura-Mare în limba noastră

Magnum Horreum se numea această localitate la prima atestare documentară din 1332. Dar eu poate îi zic magnum cartier de vile deoarece datorită apropierii de Sibiu (doar 9 km) peisajele de vis din jurul comunei cu panorama Sibiului și munții Făgăraș a devenit foarte atractivă zona din punct de vedere imobiliar. Dar să revenim la oile noastre, adică istoria Șurii Mari. Turcu-i turc și turc rămâne așa că de invazia lor n-a scăpat nici șura Mare în anul 1493. Ca replică turistul român invadează Turcia an de an cu mult timp după. Cu ce costuri, asta e altă poveste.

Nici istoria timpurilor ceva mai moderne adică secolele XIX și XX nu arată prea multă pace la Șura Mare, bombardamentele cu tehnologia pirotehnicii de atunci au loc în timpul războaielor mondiale dar cu efecte devastatoare, nici rușii n-au iertat nimic și pe nimeni deportând pe mulți de pe acolo iar ceea ce a mai rămas a rezolvat Partidul Comunist Român naționalizând tot ce mișcă și mai ales ce nu mișcă (adică bunurile imobile). În prezent atunci când trec prin localitate prima impresie a mea este că văd o comună prosperă, iar obiectivele turistice sînt puse în valoare. Din cei 3700 locuitori cca. 85% sînt români și ortodocși. Dar hai să și povestesc puțin despre aceste obiective:

Biserica fortificată din Șura Mare

Încep cu o veste bună: nu aveți cum să o ratați, este la drum, și chiar dacă circulați în localitate cu viteza peste limită ca mine dar observați pe urmă biserica folosiți cuvântul magic pus în practică: ambreiaj+frână+marșarier+parcare în dreptul obiectivului sau dincolo de drum, deoarece există locuri de parcare. Minunea fortificată în forma unei bazilici a fost construită în secolul XIII dar reconstruită după vizita turcului. Nu doar biserica este fortificată având acele elemente de construcție prețioase în epoca medievală cum ar fi contraforturile aici a existat o fortificație adevărată constând în turnuri de apărare, ziduri de apărare, bastioane. Spun că a existat deoarece n-a mai rămas mare lucru în afară a câteva ruine de zid și din turn de apărare. Reconstrucția a durat mai mulți ani de fapt secole deoarece turnul clopotniță a fost refăcută doar în 1854. Fostul cimitir evanghelic nu este departe de lăcașul de cult, dar noi n-am mai fost până acolo, ceea ce se poate vizita este bineînțeles Obiectivul Memorial în cinstea eroilor căzuți în al doilea război mondial, mai exact 116 foști militari predominant sași.

În prezent găsim o biserică gotică fortificată vopsită într-un superb galben schimbat din griul acela trist care există de mai mulți ani, au căzut și câțiva copaci care obturau vederea spre zidurile medievale. Și totuși un mare minus este modalitatea prin care se pot vizita aceste obiective, de regulă duminica atunci când am fost și noi cam găsim deschise aceste locuri dar în zile de lucru devine o adevărată aventură. În cazul bisericii nu găsim nici măcar un număr de telefon afișat trebuie întrebat pe localnici la cine este cheia cum dăm de persoana respectivă (persoana respectivă poate lucrează undeva), etc, etc. Deci mai este mult de lucru la acest capitol (și nu doar în Șura Mare ci în întreaga Românie) oare câți turiști nu mai insistă și pleacă mulțumindu-se doar cu exteriorul? Păi nu pierde așa toată lumea, localnicul care poate cere o taxă și turistul care a bătut atâta drum dar n-a mai văzut interiorul?

Lângă biserică se află casa parohială, la fel monument istoric, dar nu departe de fortificație am găsit ceva cu totul deosebit, Gemeindesaal se numește iar în trecut se folosea la întâlnirea locuitorilor acolo indiferent dacă era vorba de o ședință „ca la bloc „sau alte eveniment mai plăcute cum ar fi o sărbătoare, nuntă sau bal. Clădirea de și am găsit-o complet fără acoperiș fațada este foarte atractivă, încă se mai poate face ceva pentru acest monument, atașez și foto ca să vă faceți o idee.

Biserica Buna Vestire din Șura Mare

La o distanță de aproximativ 500 m de la biserica evanghelică circulând în direcția Sibiu la dreapta pe un deal vom observa biserica ortodoxă Buna Vestire din piatră și cărămidă acoerită cu țiglă. Perioada construcției a fost pe undeva între anii 1798-1812, zic pe undeva deoarece unii spun că s-a început în 1785 zidirea. Ca să ajungem sus la lăcașul de cult vopsit și acesta în galben dar și observând chipul unor sfinți pictați pe toată lungimea exterioară a bisericii, vom traversa o grădină îngrijită plină de flori pe o alee luminată seara dar nici troițele nu lipsesc din zona verde. La dreapta bisericii se observă ultimul cimitir amenajat (destul de vechi de fapt) după ce primul cimitir amenajat undeva în afara comunei a devenit mai pușin accesibil. Ultima renovare în interior a avut loc în 1963 atunci când s-au refăcut picturile. Renovarea exterioară a avut loc mai recent.

În 2011 s-a hotărât și amenajarea unui schit cu numele Acoperământul Maicii Domnului într-o zonă frumoasă aproape de natură, în prezent exteriorul lăcașului de cult este finalizat.

Majoritatea locurilor de cazare fiind în împrejurimi chiar în localitate vom observa doar Horeum Boutique Hotel cu un preț minim de 184 ron (cam scump dar pare o cazare de calitate cel puțin din exterior așa cum am văzut eu) în această perioadă de și am mai observat în zonă pensiuni dar acestea nu apar pe nici un site.

În satul cocoșului sau Hamba în alte cuvinte

Hahnbach sau satul cocoșului face parte din comuna Șura Mare este atât de aproape (2 km) încât este păcat să nu vizităm biserica evanghelică fortificată din Hamba, biserica Sf. Nicolae ortodoxă și biserica greco catolică din acest sat. Ceea ce am aflat că singurul element original al bisercii fortificate construite în 1500 mai este doar turnul și că finanțarea pentru renovarea întregului ansamblu a venit de la foști locuitori sași din Hamba care trăiesc în străinătate acum.

Pe teritoriul Stolzenburgului de altădată

Slimnic se numește circulăm încă 9 km din Șura Mare până aici și am povestit anul trecut -vezi impresii - predominant despre cetate, dar aș dori să mai adaug posibilitatea vizitării bisericii evanghelice Sf. Bartolomeu aflat la baza dealului și de unde se poate urca la cetate, construită în 1394 în stil baroc.

Prima biserică ortodoxă din Slimnic care poartă hramul sfinților arhangheli Mihail și Gavril a fost construită în 1831 iar cea mai nouă care poartă hramul sfintei Paraschiva cu niște înălțimi de bloc (32 m turnul cel mai înalt din cele două turnuri) s-a zidit începând cu 1990. Mie mi-a plăcut.

Personal de această dată n-am mai urcat la cetate deoarece am fost anul trecut și ne-am mulțumit cu oprirea din așa zisul centru acolo unde se află și biserica nouă.

Cazare în Slimnicul de 3600 locuitori am observat două atât la drum cât și pe un site. Pensiunea La Cetate costă 80 ron dubla iar Pensiunea Baroque 85 ron. De afară arată bine deci nu știm cum îi cu leopardul dinăuntru. Eu zic că este prețul corect având în vedere și distanța mai mare față de Sibiu.

Reussen - sau localitatea turnului Pisa de România

Pare greu de crezut, a sfidat legile fizicii, gravitația, acest turn săsesc din satul Ruși aparținând tot de comuna Slimnic aflat la 7 km de acesta. Până aici am circulat 25 km din centrul Sibiului.

Satul Ruși în care locuiesc în pezent cca. 700 locuitori este atestat documentar prima dată în anul 1424. În zona numită Sub mesteacăn s-au descoperit urme ale unor așezări daco-romane. Câteva curiozități din zonă ar fi existența unei izvoare termale cu proprietăți curative care a funcționat până în 1978 (după care a fost astupat) și a unor vulcani noroioși probabil mai puțin spectaculoși care la fel au fost astupați de către un proprietar de teren temându-se probabil de confiscarea locului având în vedere existența acestui fenomen geologic din grădina lui. Dar să revenim la obiectivul principal, turnul sfidător al gravitației.

Turnul și biserica evanghelică din Ruși

Se pare că ceea ce vedem astăzi este deja a treia construcție, primii „mesteri“din 1636 probabil lucrând pe principiul: las că merge și așa. În 1782 au avut loc renovări. Turnul care nu a fost înclinat s-a zidit în 1749 dar cu ocazia unor alunecări de teren din 1858 s-a înclinat mult fără să se prăbușească, în prezent înclinația față de baza turnului măsoară 1,5 m ceea ce însemană o înclinație foarte mare -și vizibilă bineînțeles. Parohia evanghelică este construită în 1804. De-a lungul timpului am admirat de nenumărate ori turnul (și parcă s-a mai înclinat între timp) vizita în turn și biserică care este gratuită de altfel poate deveni o aventură căutând pe cel care deține cheia obiectivului. Am reușit și noi în trecut să urcăm o dată.

Biserica ortodoxă Sf Ierarh Nicolae din Ruși

Undeva în mijlocul satului vom observa o intersecție cu DN14 mai ciudată o pantă și o rampă cu ajutorul cărora vom ajunge la biserica construită în 1830 care se vede foarte bine și din drum. În grădina bisericii vom observa veșnicul monument al eroilor din primul și al doilea război mondial. Biserica mică dar în trei nave și turn clopotniță dar și spațiul verde este bine întreținută. Nu am observat cazare aici în Ruși nici în drum nici uitându-me pe saituri.

Alte obiective de vizitat în zonă

Costă ceva km în plus (și carburantul aferent) dar merită o vizită la Rezervația Lacuri Mândra de lângă localitatea Mândra (pescuit contra cost+campare) drumul pleacă din Slimnic și este 107B, vizita sau baia în Ocna Sibiului (de la Mândra 106B) vizita localitatea Mândra, Loamneș și Hașag, acesta din urmă având și o rezervație plus un obiectiv de nerefuzat Vulcanii Noroioși din Hașag.

Fiind deja o oră înaintată (se numește zorii zilei de sâmbătă) următoarea parte o las pe data viitoare în care voi descrie vizita în Șeica Mare, Agârbiciu, Axente Sever și fostul oraș cel mai poluat din Europa, Copșa Mică.

 

Rog WM să atașeze, mulțumesc

https://www.youtube.com/watch?v=h863rO_SYwg

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 28.10.17 01:09:20
Validat / Publicat: 28.10.17 09:48:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 2259 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Șura Mare-o comună gospodar
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41600 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

elviramvio
[28.10.17 20:05:21]
»

@AZE:

Se pare ca ai avut o plimbare completa, cu natura, familie si adrenalina! Vezi unde pui adrenalina de rezerva sa nu faci Craciunul la talpă, duminica trecută ne iesise în fata un nene cu sapca alba si un pistol verde nou, nout, noroc la mustata pentru noi ca mai sunt oameni cu faruri jucause!

Plimbarea tare reusita, locuri necunoscute mie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AZEAUTOR REVIEW
[28.10.17 22:19:06]
»

@elviramvio: Mulțumesc

Păi... nimeni nu s-a jucat cu farurile în locul cu pricina. Și erau chiar mulți participanți la trafic. Acum mă gândesc chiar o fi lumea atât de egoistă? Din fericire nu!!! Am revăzut filmul de la camera auto, nu am observat deloc nici o mașină cu radar în locul respectiv nici înainte, nici după, nici la stânga nici la dreapta, și nici flash de la nimeni. O fi ascuns prea bine MCV ul sau folosesc din nou alte vehicule (gen taxi galben ca pe vremuri)

Revenind la subiect, la o vizită în zonă îți recomand opririle pe care le-am făcut și eu, nu durează mult iar zona este foarte frumoasă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[28.10.17 22:36:11]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

krisstinna
[28.10.17 22:43:09]
»

@AZE: Noi am primit ieri un mail prin care suntem anuntați că avem de plătit o amenda de 870 de lei, pentru circulație, din 2 Septembrie.

Foarte drăguț, nu? Cum, unde, cu ce a greșit șoferul? Unde e PV? De ce nu am posibilitatea sa plătesc la jumătate? De ce nu am fost anuntați in timp util?

Frumoasă plimbare, felicitări!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AZEAUTOR REVIEW
[28.10.17 22:49:42]
»

@webmaster: Mulțumesc

AZEAUTOR REVIEW
[28.10.17 22:58:37]
»

@krisstinna: Mulțumesc

Îți recomand și ție locurile în cazul unei noi vizite în județul Sibiu.

Personal nu dar colegi de serviciu au avut cazuri asemănătoare, dar în mailul primit erau specificate și numele agenților, aparatele folosite etc, dar tot așa fără posibilitatea de a plăti jumătate.

Personal nu am primit nici o amenda pe mail(doar pentru lipsa rovinietei o dată)și nu știu cum se procedează în cazul în care nu se specifică motivul contravenției.

În aceste cazuri mai bine dai ochii cu "Garcea" și știi o treabă măcar nu?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[02.11.17 15:22:46]
»

@AZE: Foarte frumoase locurile vizitate iar pozele o dovedesc din plin si ma bucur ca si vremea a tinut cu voi. Acum revenind la ceea ce s-a comentat aici cel mai mult am sa va povetesc si eu o patanie de-a noastra. Veneam dinspre Lepsa si dupa un deala apare un politist care ne face semn sa oprim. Sotul putin mirat ca nu credea ca aveam viteza si nici nu vazuse vreun radar opreste masina si coboara la politist (eram prin 2000). Nici nu indrazneam sa intorc capul sa vad ce se intampla dar l-am pus pe cel mare sa ne spuna ce se intamplasi ne descria cam asa: "Au dat mana... tati a pus ambele maini si zambesc... gata, a plecat"

Normal ca nu stiam care fusese motivul si ce s-a 'ntamplat. La revenirea la masina am aflat ca fusese o gluma a varului meu care era cu masina in fata noastra (cu ceva km) si fiind coleg cu respectivul politist l-a pus sa ne opreasca sa ne faca o festa. Cum vi se pare?

Dar si noi i-am speriat (de fapt pe nevasta), in fata noastra pe bucata Urziceni-Bucuresti era un accident de masina si stateam in coloana si eu am luat-o pe langa masini stiind sigur ca-i voi gasi in trafic si asa a fost si ajungand in dreptul geamului dreapta fata care era deschis am vorbit brusc si normal ca te sperii cand cineva vine asa langa tine, dar o meritau .

Felicitari pentru articol, ar fi trebuit sa lasi politia de o parte pentru ca ce ai povestit este foarte frumos, asadar votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AZEAUTOR REVIEW
[02.11.17 21:34:03]
»

@mishu: Mulțumesc

Păi... de ce să las poliția rutieră la o parte??? Și ei fac parte din AFA, chiar dacă în mod indirect nu? Îi îndeamnă pe AFA iști să respecte regulile de circulație, îi îndeamnă pe cei vitezomani la un ritm mai aproape de lege și asta ca să ajungă și la următorul obiectiv turistic nu să facă autotalpa până acolo sau mai rău... să viziteze un spital sau cimitir istoric (și s-o descrie pe AFA din spital (de și nu prea sînt permise reviewuri de pe fața locului doar la finalul sejururlui-se numește externare) sau de pe cealaltă lume (WIFI merge bine și acolo...)

Lăsând la o parte gluma neagră, mă bucur că ai fost și tu vara aceasta pe acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
liviu49
[04.11.17 17:10:55]
»

@AZE: Nu se putea sa ramana o zona cat de mica din marginimea Sibiului, despre care sa nu aflam lucruri noi si deosebite. Ceea ce nu poate decat sa ma bucure. Daca mai apar cateva articole si despre Medias si Agnita, se poate strange binisor de o monografie a judetului Sibiu, ceea ce nu cred ca ar fi tocmai rau. Zona descrisa nu prea o cunosc, dar as adauga ceva despre Sura Mare. Cei care apartin generatie mele, isi amintesc ca acum circa 50 de ani, in Bucuresti, str. Sura Mare era foarte cunoscuta. Strada avea o lungime de circa 100 de metri, iar in fata unui bloc se afla un capat de linie de tramvai (linia 20, care ajungea la Laromet)), o linie de autobuz (linia 73, care ajungea la Sebastian) si trei linii de troleibuz (82, care mergea la aeroportul Baneasa, 87, care mergea in Pajura si 94 care intorcea la Gara de Nord).

Ulterior am aflat ca numele strazii venea de la localitatea descrisa in acest articol.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AZEAUTOR REVIEW
[04.11.17 21:02:11]
»

@liviu49: Mulțumesc

Încerc să descriu cât mai multe locuri din județul Sibiu, locuri în care poate nu am fost nici eu s-au am fost dar nu s-a scris până acum.

Orice colțișor are istoria lui, și merită cunoscut cu atât mai mult că de obicei există și ceva de văzut pe acolo. Pentru a ajunge la locuri uitate de lume de regulă circulăm pe niște drumuri de forte prosată calitate, deteriorată sau mai rău drumuri de pământ care deja seamană cu un drum off-road și se poate transforma în coșmar pentru șofer neechipat iarna de exemplu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmasterX
[09.10.19 10:23:12]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «La pas prin împrejurimile Sibiului» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă zona Slimnic / Șeica Mare]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, elviramvio, liviu49, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin împrejurimile Sibiului:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065742015838623 sec
    ecranul dvs: 1 x 1