GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O după amiază interesantă : Pădurea Pustnicu, Mănăstirea Pasărea și un mister… funerar!
Vremea urâtă de afară (de la momentul transcrierii acestor impresii), îmi stimulează amintirile și, legat și de o postare recentă a mea, vă rețin atenția cu câteva întâmplări și precizări.
Încep cu precizările ;)
Dacă în textul cu excursia la Mogoșoaia din 1 mai de AICI, am dat senzația că noi nu suntem deloc interesați de «fenomenul grătarului» la iarba verde, percepția aceea este un pic exagerată. ;)
Adevărul este că suntem și noi oameni, așa că ținem și noi la «ritualul» respectiv, dar cu câteva amendamente importante: niciodată nu mergem undeva unde este lume multă sau gălăgie.
Legat de această precizare, vine și o scurtă paranteză: afirmația de mai sus este valabilă și pentru TOATE concediile noastre. Astfel că noi nu plecăm niciodată din București «în perioadele de vârf», adică de Crăciun, de Anul Nou, de Paște, sau de 1 Mai. In plus, concediile de pe Litoral sunt mereu la începutul sau sfârșitul sezonului, deoarece nu stăm deloc la soare și, în plus, se aplică și criteriile de mai sus ;)
Anul acesta vom face prima excepție de la această ultimă regulă, deoarece vom merge în luna iulie la Mare, dar la marea Nordului: acolo sigur nu va fi soare puternic, nici aglomerație și nici alte dezavantaje enumerate aici ;)
Revenind la «fenomenul grătar», el este prezent în viața noastră doar de maximum 2 ori pe an, adică prin luna mai și apoi toamna, când apare mustul și pastrama de oaie :)
Terminând cu precizările și trecând la amintiri cu «grătare», menționez că pe "1 Mai-ul" de acum mai aveam un motiv să fim indiferenți la ceea ce am găsit la Mogoșoaia : tradiționalul nostru grătar «de primăvară» trebuia să aibă loc a doua zi, adică pe 2 mai, dar… nu a fost să fie :(
Cum preparatele respective erau deja pregătite, în congelator, cu 2 săptămâni în urmă, verificam cătrăniți prognoza meteo a zilei respective, mai ales că «locația» de acum era mai… în premieră, adică trebuia să preparam grătarul respectiv la casa unui prieten dintr-o zonă premontană. Dar pe data de 2 mai vremea și-a întors fața de la noi, așa că acum așteptăm o nouă ocazie…
În schimb, pot să vă descriu aici ultima noastră ieșire «la iarbă verde și fum», din toamna anului 2014.
Povestea acelei zile începe așa.
Ne-am reunit 2 familii (a mers cu noi și un prieten cu băiatul lui) și am pornit spre locul nostru preferat pentru astfel de «acțiuni», adică spre pădurea Pustnicu.
Ca orientare, după ce ieșiți din București, prin cartierul și apoi prin comuna Pantelimon, apare primul pod rutier, în dreptul fabricii de bere Tuborg (și cu cimitirul Pantelimon 2 pe partea stângă). Treceți de acest pod, mai mergeți înainte 4-5 kilometri și după un al doilea pod rutier, faceți imediat la dreapta, pe o bretea care vă scoate pe sub pod, practic, ca direcție de mers, înapoi spre București.
De aici încep și marcajele spre Pădurea Pustnicul, așa că vă puteți orienta.
Față de ce s-a postat anterior aici, adică asta:
noi nu am mai găsit pe nimeni care să încaseze acea taxă de 10 lei și, în general, nu era mai nimeni în pădure, așa că a fost o atmosferă chiar pe gustul nostru.
Scurtă descriere a zonei de picnic de la pădurea Pustnicul:
În momentul când prin aleea întunecoasă ce merge de-a lungul pădurii se întrevede lacul, înseamnă că ați ajuns.
Aveți acolo un loc special amenajat pentru amatorii de grătare, cu câteva mese mai mari și cu băncuțe de beton, mai multe coșuri pentru gunoi, alte spații largi pentru grătare și locuri pentru șezlonguri.
Mașinile au acolo o parcare asfaltată, la ieșirea din pădure, înainte de lac, dar ele pot fi parcate și în pădure, fie în apropierea meselor fixe de beton, fie pe aleile de acolo, caz în care se folosesc scaune, șezlonguri și mese aduse de fiecare de acasă.
La pădurea Pustnicu, acțiunea «grătarul» se desfășoară întru-totul la umbră, sub coroanele copacilor de acolo, asta în contrast cu spațiile vaste, dar fără prea multa umbră, pregătite la Mogoșoaia pentru amatorii de picnic.
Nu insist deloc asupra preparatelor, menționez doar că cei doi băieți din grup (al nostru și al prietenului) au putut face puțin sport în așteptarea chemării la masă, iar soția a putut plimba (relativ) liniștită cățelul pe acolo. Relativ, deoarece sunt prezenți la datorie 5-6 maidanezi, care deși nu sunt agresivi, sunt destul de stârniți, săracii, de efluviile emanate din grătarele de acolo.
Având în vedere că, deși era week-end, nu era nimeni în zonă (abia mai târziu au apărut alți amatori de picnic, când noi ne pregăteam să strângem și să plecam), respectivii erau cam lihniți de foame, așa că au primit bucuroși toate oasele și resturile mirositoare rămase după ospățul nostru.
Nu am zăbovit prin zonă, doar o scurtă escapadă spre malul lacului și apoi ne-am despărțit: prietenul și băiatul său au plecat înapoi spre București, iar noi, la rugămintea socrului meu, ne-am abătut pe la Mănăstirea Pasarea, deoarece socrul meu era interesat să găsească mormântul cuiva cunoscut, în cimitirul de acolo.
Cum de abia acum am văzut în impresiile de aici și anume că există și alt drum spre Pasărea, noi l-am folosit pe cel deja cunoscut, adică ne-am întors pe același drum, spre București și, după 3-4 kilometri, am găsit indicatorul la dreapta, pentru Mănăstirea Pasarea.
Aici, surprinzător, era destul de multă lume!
Am parcat mașina la intrarea în mănăstire și am plătit o taxă modică pentru aceasta, fiind răsplătiți cu o chitanță, probabil refolosită, după culoarea și textura hârtiei respective…
Am admirat puțin grădinile și florile din fața caselor de dinainte de intrarea în biserică și apoi l-am însoțit pe socrul meu în cimitir pentru a căuta informații despre persoana cunoscută de dânsul.
Mi-a impresionat pe acolo atât frumusețea unor lucrări funerare, cât și florile variate și colorate de pe unele morminte, dar am dat și peste niște locuri de veci ale unor personalități, care m-au făcut să fiu mai atent și mi-au provocat, în final, veți vedea în poze, niște investigații detectivistice!
Iată dragi cititori misterul la care vă provoc eu astăzi:
Studiați inscripțiile de pe cele două pietre funerare alăturate, din pozele cu numărul P14 și mai ales pe cea de la P15, și aștept de la voi câteva supoziții (cât mai argumentate) despre cine ar putea fi sub acele două lespezi misterioase.
Succes ;)
Trimis de FlorinAndrei in 07.05.15 11:45:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (FlorinAndrei); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@FlorinAndrei -
”…noi nu am mai găsit pe nimeni care să încaseze acea taxă de 10 lei și, în general, nu era mai nimeni în pădure…
Singura explicaţie care îmi vine în minte este că în luna octombrie (atunci când ai fost tu) grătaragiii îşi cam făcuseră numărul de ieşiri la iarbă verde. În mai, atunci când am fost eu la Pădurea Pustnicu. La margine de Bucureşti, mai ales că timpul era propice, după o iarnă de negrătărit, amatorii de mici şi frigărui erau mai pofticioşi şi au venit în număr mai mare.
Cred că tocmai numărul prea mic de potenţiali cotizanţi în octombrie a făcut ca cel care încasează taxa să nu mai fie prezent. Să fi renunţat autorităţile locale la această sursă de venit?
@FlorinAndrei - Mănăstirea Pasărea este un loc foarte frumos, casele măicuțelor sunt înconjurate de flori; o frumoasă priveliște se deschide din zona lacului către ansamblul religios.
În ceea ce privește enigma sugerată în fotografia nr. 15 iată răspunsul: Elisabeta Bogza, soția scriitorului Geo Bogza, decedată la aproximativ 10 ani după soțul său.
Poetul Nicolae Țone declară într-un articol din „Jurnalul Național” din 10 octombrie 2005: Doamna Bogza, Elisabeta (Geo o numea Bunty), femeia care a trăit simplu și fără nici un fel de zgomot în umbra sa, i-a asigurat o discreție pe care muntele de om care era scriitorul (avea aproape doi metri înălțime) cu siguranță că o prețuia foarte mult. S-au cunoscut la Bustenari, foarte devreme, și zăboveau în escapade adolescentine sub protecția dealului Maciucul, de deasupra așezării înțesate de sonde ca pielea unui arici de țepi. S-au iubit și în tinerețe Bogza o ducea oriunde cu el, existând o mulțime de fotografii care le atestă existența de cuplu și tandrețea reciprocă
@tata123 - Este interesantă ipoteza ta
Uite și alt articol relevant despre Elisabeta Bogza:ziarulring.ro/stiri/eveni ... ai-ani-de-viata
Părerea mea este despre mormântul cu numele BOUNTY... o afli pe mesaj privat
Și, după mine, nu este vorba acolo de mormântul doamnei Elisabeta Bogza!
Alte pareri?
@iulianic - Se pare că așa s-a întâmplat, din primăvara lui 2013, până în octombrie 2014, când am fost noi: dacă nu trece (mai) nimeni pe acolo, nu este rentabil sa plătești un om să ia acea taxă!
Bucuria noastră: și pentru ca nu sunt multi acolo și pentru că acum este... gratis.
Despre placa misterioasă "BOUNTY" nu ai nici o opinie?
@FlorinAndrei -
”Despre placa misterioasă "BOUNTY" nu ai nici o opinie?
În primul rând vreau să-ţi spun că am fost la Mănăstirea Pasărea de mai multe ori şi cam tot de atâtea ori am fost şi în cimitir. Nu ţin minte să fi văzut lespezile funerare la care faci referire. Analizându-le din pozele tale, pot concluziona că Geo Bogza, ştiindu-se fără urmaşi care să se ocupe special de acest lucru, a pregătit locul de veci atât pentru el cât şi pentru soţia sa. De aceea pe cele două lespezi sunt trecuţi doar anii de naştere. Cum soţia rămasă singură nu s-a putut îngriji nici de trecerea anului morţii soţului, este cu atât mai de înţeles că nu s-a preocupat de înscrierea unor date mai reale pe propria lespede.
Dacă cine ştie cum şi prin ce împrejurări, soţia nu a mai ajuns în mormântul pregătit deja, atunci acesta poate să fie în continuare gol.
De altfel, studiată îndelung, tăcerea cimitirelor (inclusiv al celui de la Mănăstirea Pasărea) poate spune mai mult decât ne-am aştepta noi.
@iulianic - Părerea mea despre mormântul cu numele BOUNTY... o afli pe mesaj privat
Eu m-am gîndit la Radu Tudoran. Anul nașterii se potrivește, dar nu am auzit să fi fost poreclit Bounty (deși există o legătură vagă: Bounty e numele unei corăbii celebre, iar Tudoran era pasionat de mări, oceane și corăbii). În plus, cică nu prea se aveau bine. Cînd a publicat Un port la răsărit, fra-su, Geo, i-ar fi zis că „s-a apucat de literatură pentru coafeze”, și asta a dus la răcirea relațiilor dintre ei. Asta o știu din memoriile cuiva, cred că ale lui Vlad Mușatescu sau ale lui Agopian. Tot acolo am citit că Tudoran și-ar fi schimbat numele în acte (în Tudoran), tot din cauza relației pe care o avea cu frate-său, ca să nu moară cu numele Bogza.
Deci, pînă la urmă mai degrabă am găsit motive să îl elimin pe Radu Tudoran dintre ipoteze. Iar alta nu am, nu cunosc prea multe despre viața lui Geo Bogza ca să pot specula.
@FlorinAndrei - Este posibil ca - murind cu un an înaintea lui Geo Bogza - fratele mai mare să-i facă loc celui mai mic în mormântul familiei. Se mai obişnuieşte atunci când defunctul nu a fost pregătit în acest sens. Dar, nimeni nu s-a învrednicit să treacă un nume acolo? Bogza sau Tudoran, nici nu mai contează! Şi acum, întreb eu: Unde este soţia lui Geo Bogza?
@abancor; @iulianic - Dragilor,
Dacă tot ați fost așa de drăguți și ați venit cu ipotezele voastre, este corect să pun aici și ce cred (sau credeam...) eu despre placa de mormânt cu numele BOUNTY.
Acesta este mesajul PM dat de mine altor doi forumiști:
Referitor la mormântul de la cimitirul mănăstirii Pasarea cu numele BOUNTY, de lângă Geo Bogza, ipoteza mea este ca ar aparține... fratelui lui Geo Bogza, adică scriitorului Radu Tudoran, în acte: Nicolae Bogza; fratele mai mic al lui Geo Bogza.
De ce?
El s-a născut în anul 1910, anul inscripționat acolo!
Uite și articolul pe baza căruia am ajuns la aceasta ipoteză :convorbiri-literare.dntis ... ANESCUian5.html
Din articol: „După 1947 – povesteste Radu Tudoran, într-un interviu acordat Marinei Spalas și publicat în „Contemporanul” nr. 15/ 1992 – am fost înmormîntat, nimeni n-a mai pomenit de mine decît dacă îsi mai aducea cineva aminte să-mi vîre o sulită în coaste. N-am socotit că era o nedreptate, fată de felul cum mergea treaba; puteam s-o pătesc mai rău, multumeam lui Dumnezeu cînd mă lăsau în pace. N-am fost arestat nici o zi, n-am făcut închisoare, dar nici nu eram liber, cum nu era nimeni în tara noastră... ”.
În perioada de dizgratie a tradus foarte mult, în special din autori sovietici. A revenit pe scena vietii literare discret, cu un roman pentru tineri, Toate pînzele sus! (1954), care asa inofensiv cum părea s-a dovedit a fi o bombă a farmecului literar, cu explozie întîrziată. Romanul reprezintă un episod din biografia virtuală a scriitorului. Nereusind să plece cu corabia sa într-o călătorie în jurul lumii, asemenea navigatorului pe care îl admira, Joshua Slocum, el si-a imaginat o asemenea călătorie, la masa de scris.
În timp ce fratele său, Geo Bogza, era un fel de sacerdot literar de serviciu al regimului, Radu Tudoran trăia retras, dar publica best-seller-uri. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărtile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depăsea 1.400.000. Cu banii adusi de romane, scriitorul si-a construit din nou o ambarcatie, pentru excursii, însă, mai putin temerare" - (n. m. FlorinAndrei: acesta ar putea fi numele de pe piatra funerara BOUNTY, numele vasului respectiv al lui Radu Tudoran).
"A avut, pînă la bătrînete, faima unui bărbat distins si cuceritor. În ultimul an al vietii lucra la al saptelea roman din ciclul Sfîrsit de mileniu, roman în care era vorba de perioada de ocupatie sovietică, din 1944 si pînă în 1953. A murit în dimineata zilei de 18 noiembrie 1992, la Spitalul Fundeni, din cauza unei boli a arterelor, după mai multe interventii chirurgicale care n-au reusit să-l salveze. Geo Bogza l-a urmat un an mai tîrziu. "
Până la urmă, având în vedere și comentariile voastre, declar chestiunea în cauză... deschisă!
Adică cine vrea, poate să mai "sape" după adevăr!
@FlorinAndrei - Credeam că ne spui adevărul adevărat şi nu doar o supoziţie. Totuşi, insist: Unde este soţia lui Geo Bogza? Şi care este motivul pentru care lespezile nu au inscripţii complete şi lămuritoare?
Şi dacă tot suntem la capitolul "Mistere în cimitirul de la Mănăstirea Pasărea" poate ne poţi spune ceva şi despre Ana Ipătescu de la Mănăstirea Pasărea.
@iulianic - Uau... lista întrebărilor și a misterelor de la cimitirul mănăstirii Pasărea se mărește!
Nu îmi rămâne decât să încep o documentare teoretică în meseria de investigator, adică să mă apuc de vizionat seriale de genul Miss Marple, sau pe cel cu S. Holmes, sau și mai bine serialul "Cu sânge rece" - cu aia care rezolvă cazuri vechi de zeci de ani.
După ce termin pregătirea teoretică, iau la întrebări internetul și apoi caut indicii la fața locului!
Sunteți de acord?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 La scăldat / Ciorogârla la Domnești — scris în 30.10.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2023 O zi la ferma 'Ograda Bunicilor' Contesti, Dambovita — scris în 02.05.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 ˝La maici˝ sau mănăstirea Bâldana — scris în 24.05.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 În sâmbăta Floriilor excursie de o zi — scris în 09.04.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Raiul animalelor [Cățelu, IF] — scris în 12.01.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Pelerinaj la 7 mănăstiri în Postul Crăciunului (în apropiere de Bucureşti) — scris în 09.12.22 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 O zi de vis în apropierea Bucureștiului — scris în 27.11.22 de Marelte din BUCURESTI - RECOMANDĂ