GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Călărie la margine de Bucureşti
În primul week-end din decembrie, căutând o destinaţie pentru a ieşi din casă, am hotărât să mergem la Clubul de Călărie Riding. Iniţial optasem pentru „Ferma Animalelor” din Comuna Pantelimon, dar spre dezamăgirea noastră aceasta este închisă pe timpul iernii. Scopul nostru era să găsim un loc unde să călărească fica noastră de 11 ani.
Clubul de călărie Riding se află pe strada Jandarmeriei, nr 2-4, vizavi de Institutul Meteorologic Bucureşti şi Zona Comercială Băneasa, undeva la ieşirea din Bucureşti după Aeroportul Băneasa, pe partea stângă pe sub al doilea pasaj. După intrarea pe strada Jandarmeriei, la câteva sute de metrii se face un drum în dreapta (există şi un indicator „Clubul de Echitaţie Bucureşti”) care duce până la club.
Ajunşi acolo, am parcat maşinile (am fost cu nişte prieteni de familie) şi am intrat pe poarta aşezământului cu senzaţia că intrăm pe platoul de filmare al filmului Dallas, păstrând proporţiile evident. E adevărat nu am mai văzut grajduri de cai până acum şi poate d-aia sunt predispus la exagerări, dar este întradevăr o lume aparte a oamenilor dedicaţi îngrijirii cailor.
În turul făcut acolo, am găsit multe boxe atât pentru cai cât şi pentru poneii crescuţi sau cazaţi aici. Da, cazaţi deoarece clubul ţine în regim de pensiune cai ai căror proprietari nu au unde să-i ţină. Mai erau şi câteva padocuri micuţe şi unul principal, destul de mare, unde caii şi călăreţii se pot plimba.
Calul după părerea mea şi nu numai este cel mai nobil animal şi unul dintre cele mai inteligente animale. În compania unui cal te simţi ca lângă un prieten. Instructor la un asemenea club de călărie cred că este o meserie foarte frumoasă, făcută de un om pasionat şi îndrăgostit de cai.
Din păcate fiind destul de frig afară, erau foarte puţini doritori de agrement călare. Doar două fetiţe costumate adecvat şi două doamne care călăreau doi caii frumoşi, unul alb şi altul murg, amândouă supravegheate de instructori.
În incinta clubului se mai află o cabană rustică pe post de cafenea (unde n-am intrat din cauza fumului de ţigară) şi o terasă acoperită, foarte bună, dar pe timp de vară.
După discuţia cu un domn distins cu o pălărie mare de cawboy, am comandat un ponei pentru plimbarea fetiţelor. Atunci am aflat că pentru plimbarea pe cai trebuia să facem programare, deoarece caii faţă de ponei necesită o pregătire mai îndelungată. Ne-am mulţumit şi cu un ponei chiar dacă din punct de vedere al preţurilor nu există deosebire: 10 minute – 25 lei, 20 minute – 40 lei şi 30 minute – 60 lei. Aceste preţuri sunt pentru agrementul ocazional iar pentru cei împătimiţi de călărie există pachete şi abonamente lunare.
După aproximativ 15 minute vine şi Jerry, un superb ponei românesc, de talie mare, de culoare sur, foarte bine îngrijit şi cuminte, condus de îngrijitorul lui. Prima la plimbat a fost fetiţa prietenilor noştrii, ea fiind mai micuţă iar după cele 10 minute a urmat şi fetiţa noastră care deabia aştepta. Ea a insistat să călărească mai mult dar din cauza frigului ne-am limitat la cele 10 minute. La vară tot să călăreşti. După plimbare ne-a povestit un incident minor întâmplat cu Jerry. Mergând el la pas, dintro dată a smucit şi accelerat, fiind repede astâmpărat de îngrijitor, lucru ce dovedeşte că ar fi vrut şi el să zburde pe păşunea respectivă.
Din păcate a trebuit să plecăm mai devreme decât am fi vrut, vremea rece gonindu-ne din acel loc unde caii sunt pe post de tratament terapeutic. Dar ne-am propus ca la vară să reluam această experienţă, cel puţin o dată pe lună.
Dacă cele descrise mai sus v-au trezit interesul pentru cai şi călărit mă declar mulţumit şi vă dau întâlnire la Clubul de Călărie Riding, la vară, pentru agrement călare.
Distracţie plăcută!
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Horia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Se fac si cursuri de calarie sau calaria este doar de agrement?
Presupun ca pe timp de vara altfel stau lucrurile! Felicitari pt rw, mie imi plac tare mult caii si poate cand va fi timpul bun sa ma reped sa vad ce ofera acest club.
Cred ca se fac si cursuri de calarie. Dar pentru mai multe lamuriri poti suna la club.
Felicitari pentru review!
Am avut si eu de-a face cu ponei, langa orasul nostru, in comuna Livezeni, exista un "ranch" privat. Un prieten de-al meu care a lucrat 2 ani in Cuba in domeniul recuperarii copiilor autisti pri "delfino-terapie" (mai tineti minte filmul Forest Guimp? -era si el autist) a venit si la Targu Mures ca sa recupereze un copil autist prin "hipo-terapie", cu ponei. Se pare ca acei copii introvertiti care nu comunica cu oamenii, comunica in schimb foarte bine cu animalele necuvantatoare, precum delfinii sau caii.
Super iesirea voastra la club. Si mie imi plac caii foarte mult, sunt animalele mele preferate chiar daca in copilarie am cazut dupa un cal. Felicitari!
Rog frumos un moderator sa ataseze la review urmatoarea melodie: http://www.trilulilu.ro/aliut/989eeb3483656f
Multumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 La scăldat / Ciorogârla la Domnești — scris în 30.10.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2023 O zi la ferma 'Ograda Bunicilor' Contesti, Dambovita — scris în 02.05.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 ˝La maici˝ sau mănăstirea Bâldana — scris în 24.05.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 În sâmbăta Floriilor excursie de o zi — scris în 09.04.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Raiul animalelor [Cățelu, IF] — scris în 12.01.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Pelerinaj la 7 mănăstiri în Postul Crăciunului (în apropiere de Bucureşti) — scris în 09.12.22 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 O zi de vis în apropierea Bucureștiului — scris în 27.11.22 de Marelte din BUCURESTI - RECOMANDĂ