GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Incursiune în Marea Vâlcea
Sau Great Glen. Incredibilă, această tăietură de bisturiu de-a lungul Scoției. Salba de lacuri unită de Canalul Caledonian, dintre care Loch Ness este de departe cel mai cunoscut, este rodul unei alunecări transversale a Pământului, cam din vremea dinozaurilor. Privind malul celălalt, în căutarea lui Nessie, mă gândeam cum ar fi apărut unui ipotetic turist continentul american proaspăt desprins din Eurasia. Poate că tot așa, la început, despărțit de o fâșie de apă, într-o mare vâlcea.
De altfel, întreaga istorie a Scoției este legată de această falie. Castelele, luptele, punctele de cotitură ale destinului țării sunt strâns conectate cu Inverness, Fort William sau Glenurquhart.
De aceea, zilele următoarea ale expediției le-am dedicat aprofundării teritoriului.
Iar prima oprire, pe malul Lacului Ness, am făcut-o, unde altundeva, decât la castelul Urquhart, ruina romantică de pe țărm. Castelul se află pe o margine de șosea, undeva, la ieșirea din Drumnadrochit spre Inverness, în vale. Nu se vede de pe drum, dar sunt indicatoare și, acolo, șoseaua se lărgește, tocmai pentru a putea permite mașinilor să facă manevra de schimbare de direcție. Bine, dacă de undeva se poate zări Nessie, apoi Urquhart este locul…
Deși, în Nessieland din Drumnadrochit, l-am zărit, vesel, sub forma unei replici în mărime naturală. Bucuria copiilor, mai mici sau mai mari…
Acum, ne-am speriat puțin, citind, cu o seară înainte, niște comentarii contemporane vizitei noastre, pe Trip Advisor, în care unii indivizi erau supărați că nu au găsit loc de parcare nici măcar la prima oră. Adică la 9.30… Așadar, am părăsit Faebuie pe la 8, pentru ca, după oprirea de curtoazie la statuia lui Nessie din Drumnadrochit, să fim primii care spargem barierele parcării de la castel. Aș, parcarea era goală și așa a rămas cel puțin până spre prânz…
Oricum, am putut să ne bucurăm în tihnă (mă rog, câtă tihnă îți poate da un cârd de italieni descins dintr-un autocar, că, din cauza lor, a trebuit să mai căscăm gura preț de vreo zece minute prin magazinul de la intrare, înainte de a putea viziona filmulețul de debut, sala fiind rezervată acelora. Doamne, și ce guralivi sunt italienii ăștia!) Filmul, ca filmul, dar surpriza a venit la sfârșit, când, înainte de a se aprinde lumina, s-a ridicat ecranul și s-au dat la o parte pereții. Pe un geam semicilindric din fața sălii se expunea, în toată splendoarea sa, castelul. Sau, mă rog, ceea ce a mai rămas din el, după autodistrugerea la care a fost supus de ultimii proprietari, membrii ai clanului Grant, ca să nu încapă, el, castelul, pe mâinile iacobiților. De altfel, până la momentul acela, deși, de-a lungul existenței sale, a fost prădat ba de vikingi, ba de clanurile rivale, Urquhart își are renumele de cel mai inexpugnabil castel din Highlands. Ca mostră, în fața zidurilor, stă o catapultă autentică, un gigant mare cât o macara, că te și întrebi cum de au rezistat zidurile bombardamentelor cu ghiulelele din piatră de o jumătate de tonă…
Deși ruinat, plimbarea prin castel este bine ghidată, prin indicatoare, care dau informații fie asupra clădirilor rămase, fie asupra a ceea ce a fost odată acolo, chiar dacă azi este doar câmp verde. Iar priveliștea din turn îți taie suflarea, cu toate că te strecori printre selfie-urile italienilor… Iar acolo, în partea veche a castelului, ce datează încă din primele veacuri de după căderea Imperiului roman, se spune că a venit Sfântul Columba, irlandezul care a adus creștinismul printre triburile picte. Se pare că șeful tribului care se fortificase pe malul Loch-ului era pe moarte, iar Columba l-a convertit în ultimele clipe, acesta trecând liniștit la cele veșnice… Ceea ce nu a împiedicat-o pe o regină pictă, un veac mai târziu, să îl martirizeze pe Donan, cel de pe insula care azi îi poartă numele…
Una peste alta, vreo două ceasuri am zăbovit la castel, pe zidurile sale, pe malul Loch-ului… Fără să simțim trecerea timpului. De aceea am purces mai departe, spre canalul Caledonian, numai pentru a ne îmbarca pe un vas iacobit într-o incursiune pe Loch Ness… Care Loch, se spune, are apă cât să înece fiecare locuitor al planetei de opt ori. Așa să fie? Au făcut statistica asta când Pământul avea șapte miliarde? Mă rog, ideea era că apele sale pot ascunde mistere, inclusiv un mic plesiozaur… De fapt, deoarece vasul era dotat cu sonar, am urmărit evoluția adâncimii lacului. Care, de la un modest 7 picioare, în port, plonjează brusc la peste 300, nu departe de maluri. Adică peste 100 de metri! Ce spuneam, mai devreme, despre desprinderea Americilor de Eurasia? Nu la fel a început? Iar călătoria acvatică este fascinantă, deoarece, iată, în acele clipe ești chiar acolo, pe lacul pe care îl vezi, de regulă, doar la televizor, în documentarele științifice. Pe Loch Ness…
O vizită în capitala Highlands și în împrejurimi
Cu ajutorul GPS-ului am străbătut Inverness-ul, adică orașul de la gura râului Ness, trecând chiar podul peste cursul de apă cu pricina. Inbhir Nis, în limba galică, este capitala Ținuturilor de Sus și, într-adevăr, are această alură; provincială, e drept. Am traversat centrul, în care se lucrează, doar ca să lăsăm mașina în parcarea cu plată a unui supermarket din nord. Apoi am luat orașul, înapoi, spre râu, la pas, prin zona pietonală, care se întinde, de-a lungul centrului, paralel cu strada principală. Un fel de corso, această zonă pietonală, cu magazine de tot felul, de la kitscherii la firme cu ștaif. Și, ceea ce aveam să descoperim și la Glasgow, un lanț numit One Pound Shop, unde orice lucru costă 1 liră… Mă rog, nu se comercializau electronice sau electrocasnice…
Inverness-ul are o istorie zbuciumată, de la stăpânirea pictă – creștinată de Columba, irlandezul – până la luptele contra oamenilor nordului și, mai apoi, atacurile prădalnice ale clanurilor insulare. Nu a scăpat nici de intrigile dinastice, fiind părtaș la ascensiunea și prăbușirea iacobiților și a reginei Mary.
Sus, pe dealul înalt ce străjuiește râul Ness, se ridică așazisul castel… De fapt, întrebând simpaticul bătrânel de la casa de bilete de la Urquhart despre castelul din Inverness, acesta a râs și a spus că nu e bine dacă ajungi să îl vizitezi, deoarece nu este un muzeu, ci sediul Palatului Justiției… Așa este… Clădirea frumoasă, emblemă pe internet a orașului, este încă folosită ca instituție publică. Îi vizitezi curtea, faci poze, studiezi statuia Florei MacDonald și îi afli povestea, apoi te retragi, ușor, către râu și, dincolo de el, spre Catedrala Sf. Andrei. De dată recentă, de pe la jumătatea secolului al XIX-lea, domină malul râului Ness.
Părăsești Inverness pentru o vizită în mlaștinile de la Culloden, acolo unde, într-o oră, armata britanică a zdrobit rebeliunea iacobită, la 1746, punând cap, pentru totdeauna, luptelor pentru independența Scoției. Azi, câmpul de bătălie este bine prezervat, cu tumulii ridicați în memoria membrilor clanurilor care au căzut acolo, dar și cu marcajele ce povesteau, ca într-o bandă desenată, bătălia. De fapt, strategia guvernamentală a fost simplă, încât te și miri cum de iacobiții, care nu erau nici ei niște ageamii, au căzut în capcană. Sunt bine evidențiate aliniamentele inițiale ale celor două armate, la vreo 800 de metri unul de celălalt. După pregătirea de artilerie, trupele iacobite au început atacul, iar englezii au mimat retragerea pe centru, în timp ce flancurile și cavaleria se strângeau în spatele inamicului. Ce a urmat, a fost un măcel...
Iar de la Culloden, mai departe, se merge, pe șoseaua de Nairn, A96, până la o intersecție de unde, pe stânga, se desprinde drumul către Fort George. Indiscutabil, un cap de pod în nordul Scoției, construcția a început înainte de Culloden, pe ideea că revolta iacobită avea să mai dureze. Nu a fost cazul, fortul fiind gata mult după victoria engleză, așa încât i s-a dat un nou sens, acela de a apăra Scoția de o eventuală invazie pe mare a forțelor lui Napoleon.
Fortul, în sine, este impresionant. Dincolo de faptul că este încă folosit de armata majestății sale, întreaga sa arhitectură îl desemnează ca inexpugnabil în fața asalturilor clasice. De altfel, creatorul său a și fost desemnat primul șef al fortului. Zidurile sunt înalte și groase, dar punctul forte îl constituie spațiile largi, cu pământ, menite a absorbi șocul ghiulelelor care, eventual, ar fi venit de peste zid.
Iar azi, în garnizoană, se găsește Muzeul Țării de Sus. Comic a fost keeper-ul, ce, cu un accent puternic scoțian, ne-a îndrumat pașii prin muzeu, mai întâi la parter, la film, apoi la etaj, ca să vedem istoria armatelor scoțiene, de la luptătorii clanurilor, până la trupele din Golf și, mai ales, să nu uităm să trecem pe la magazinul cu suvenire...
Ceea ce am făcut, după care ne-am oprit pe malul apei, la un binemeritat picnic. Căci, o dată reveniți pe drumul de Nairn, l-am traversat, pentru a ajunge la un alt castel, Cawdor. Complicată istoria sa, legată, ficțional, de Macbeth-ul shakespearian, dar, în realitate, fief al puternicului clan Campbell, după ce aceștia l-au luat în posesie de la făuritorii lui.
Castelul este remarcabil pentru grădinile sale, ce pot rivaliza, prin frumusețe, cu cele de la Dunvegan.
De aici, pe lângă Nairn, prin care am trecut la întoarcere, am atins ultimul obiectiv al zilei, castelul Brodie. Dincolo de mica supărare, că a trebuit să plătim și parcarea, și intrarea la muzeu, castelul merită văzut. De fapt, parcarea este separată, deoarece permite accesul liber pe hectarele de pădure ale castelului. Poate ar fi trebuit să se țină cont de cei care vizitează castelul. Mă rog...
Am prins ultimul tur, cu ghid, într-o adevărată aventură. Era o ghidă, de fapt, plină de viață, care s-a formalizat cu diferența dintre nivelul unu și parter, pentru turiștii americani și cei europeni, apoi ne-a rugat să punem întrebări – am spart eu gheața, nu știu ce mi-a venit, am avut o curiozitate referitoare la pergamentul pe care fusese scrisă o scrisoare. Apoi, din cameră în cameră, ghida ne-a făcut cunoștință cu membrii clanului Brodie, care ne priveau din tablouri, apoi ne-a povestit cum unul dintre ei a pierdut castelul la cărți, acesta fiind preluat și modernizat de clanul Gordon. Of, complicat... Iar Florence Gordon, matroana din secolul XIX, a decupat un tablou care azi ar fi valorat milioane, doar ca să păstreze din el portretul câinelui mult iubit. Iar umorul englezesc apare în modificările aduse în două tablouri de familie, în care au fost adăugate mâini, cu degetul arătător ridicat în tavan, celor două personaje. Pentru că acestea au sfârșit tragic, iar degetul indică raiul, unde ar fi ajuns acestea. Unul dintre personaje arsese de viu în dormitorul de deasupra, care dormitor a rămas închis pentru următoarele două veacuri...
Cascadele Roggie și Foyers, cu oprire la Fort Augustus
Nu se putea închide turul Lacului Ness fără o vizită la aceste două căderi de apă. Pentru Roggie Falls se urmează drumul spre Ullapool, până când, brusc, un indicator rutier te îndrumă în parcare. Lași mașina și pornești la drum, pe poteca din pădure. După vreo zece minute, ajungi la podul peste râul Negru, de unde imortalizezi cascada; o cădere mică de apă, de altfel.
Alături de ceilalți curioși, am așteptat să vedem somonii care urcă pe râu, deoarece era timpul lor. Aș, așa scria pe internet, căci somonii au avut alte intenții în ziua aceea...
De aceea am părăsit cascada, pentru a ne întoarce, pe malul de nord al Loch Ness, spre Foyers. Un drum magnific, din ce în ce mai îngust și plin de mașini în ambele sensuri. Cu greu am ajuns în Upper Foyers, la parcarea pentru cascadă. Pe potecă am coborât, de data asta, spre Loch Ness, prin pădure, până când, după o piatră, am fost invitați la belvedere. Cascada este maiestuoasă, o cădere de apă spectaculoasă și înspumată. De aceea, am purces mai departe, pe poteca spre Lower Foyers, doar pentru a o imortaliza din mai multe unghiuri.
Iar Loch Ness se încheie, spre sud, la Fort Augustus. Un orășel mic, colorat, plin de turiștii care admiră transferul iahturilor, la ecluză. Este fascinant să vezi cum se închid porțile metalice, apoi cum este pompată apa, iar vasele se ridică rapid, după care se deschid iar porțile, doar ca navele să treacă la nivelul următor. Cu răbdare, se traversează Canalul Caledonian, către următorul Loch din Marea Vâlcea.
Înainte de a încheia ziua, am oprit la Invermoriston, pentru a fotografia ciudatele văcuțe lățoase, simbol al Highlands-ului.
Pe care, cu regret, l-am părăsit a doua zi, în continuarea aventurii, către sud-vest...
Trimis de makuy* in 14.08.15 07:24:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (makuy*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte frumoasa relatare si excursie de pe meleaguri indepartate cu castele si lacuri misterioase. Felicitari
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
A propos de monstrul Nessie, care a ridicat serios PIB-ul Scotiei, s-au facut scufundari (insusi Jacques-Yves-Cousteau), s-au facut documentare (in care s-a demonstrat ca in apa rece si intunecata a lacului, nici o vietuitoare de dimensiuni mari nu poate trai, pentru c-ar muri in primul rand, de foame), s-au filmat trucaje identice cu acea poza initiala ce a facut inconjorul lumii, etc, etc... Apoi, in alta ordine de idei, s-au analizat pe timpul noptii pana si castelele scotiene pline cu fantome, cu paturi care scartaie si scotoame luminoase ce se plimba-n voie, care speriau si atrageau turistii...
Pana la urma se pare ca totul n-a fost decat o minciuna bine regizata si frumos ambalata in vesminte turistice. Cert e ca si incertitudinea si misterul, daca sunt bine prezentate, devin credibile. Turistul accepta, pana la un punct, sa fie mintit de ghid, daca acesta o face intr-un mod placut... in concediu nici un turist nu-si forteaza mintea prea mult... De aceea am compus si eu ceva...
"In Scotia pana si fantomele poarta rochii/Iar castelele ascund legende stravechi/Dar o ceatza ca laptele imi astupa ochii/Si-mi hoinareste fara mila prin urechi/Pe malul rece al vestitului lac de la Loch Ness/Imi omor si eu timpul in fata unui "ness"/Asteptand de-o zi ca monstrul sa apara/Prin ceatza anglosaxona de afara/Dar, se pare ca Nessie, a disparut demult/Pierdut in haul cel tulbure si fara fund/In care si eu adesea ma scufund/Povestea lui cea neadevarata s-o ascult/Si sa mai scap de-al lumii de deasupra tumult"
Am onoarea sa-ti acord superbonusul. Abia acum am descoperit serialul pe care l-ai scris. Felicitari.
@Dan&Ema - Mulțumesc pentru vizită.
Da, excursia a fost formidabilă. Deși aveam temele făcute, descoperirile de la fața locului ne-au determinat să adaptăm programul din mers și bine am făcut.
@dorgo - Da, Nessie e un mit, dar noi, oamenii, avem nevoie de mituri. Pentru că ele ne fac să căutăm. Or, ce-ar fi viața fără căutare?
Cât despre miturile care mai și aduc turiști și bani la buget, jos pălăria!
Scotom = pierdere a vederii pe o porțiune limitată a câmpului vizual.
Care a fost sensul „scotoame luminoase ce se plimbă în voie”?
@makuy - Cei ce au dormit in castelele scotiene pline de fantome, au acuzat iluzii auditive (acufene) sau optice (fosfene), ba nu vedeau clar (scotoame) decat o pata luminoasa, ba vedeau clar niste scantei, ba observau niste mici fulgere globulare ce strabateau camera de castel cu o viteza mare, ba apareau niste holograme de marimea si forma unei fantome, etc. Evident, erau fenomene electro-magnetice, azi, usor de provocat cu un simplu curent electic de 220 V. (@Dragos e expertul saitului in curent, mai ales cand uita ferestrele deschise). Noi, romanii, daca e sa vorbim serios si sa scoatem bani si din turismul istoric sau mitologic, avem o multime de legende si mituri. La Sinca Veche, in jud. Brasov, e o manastire rupestra care are in varful ei un ogac, e o poarta de trecere spre o alta dimensine. Insuficient exploatata turistic. La fel e si Padurea Baciului de langa Cluj. Cele trei mari puncte de acumulare energetica a tarii sunt - 1. Sfinxul din Bucegi, 3. -Varful Toaca din Ceahlau (Durau) si 3. - Sarmisegetusa Regia (atentie, drumul va fii inchis pentru renovare), din aceste puncte nodale, daca s-ar inalta o piramida, aceasta ar ajunge la 50 de km inaltime, ar depasi Everestul. S-a scris mult despre acest subiect. Mai avem un loc interesant in tara, in muntii Buzaului, numit Tara Luanei, tot niste constructii rupestre, care emana bioenergie (loc situat, nu departe de Bozioru), coloane mari de granit ce emit caldura, schituri si chilii sapate in stanca verticala sau suspendate, aflate in mijlocul padurii, n-ai cum s-ajungi la ele decat daca tocmesti un localnic - un "serpas". Sa nu mai vorbim de mitul Dracula, un tur prin Sighisoara-Bran-Snagov, insuficient exploatat turistic. Sau ruinele "Castelului din Carpati" (manastiea Colt) de la Hateg-Rau de Mori, acolo unde Jules Verne si-a plasat actiunea unui roman de-al sau...
@dorgo -
”Sau ruinele "Castelului din Carpati" (manastiea Colt) de la Hateg-Rau de Mori, acolo unde Jules Verne si-a plasat actiunea unui roman de-al sau...
Mulțumesc; nu știam.
Tocmai ce AmFostAcolo
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2018 Castelul Eilean Donan, cel mai romantic din Scotia — scris în 19.08.18 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Castelul Dunrobin, bijuteria Highlands-ului — scris în 17.08.18 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Castelul Balmoral, paradisul din Highlands — scris în 05.08.18 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Ruta NC500 - o călătorie incredibilă prin Highlands-ul scoțian — scris în 13.12.17 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Edinburgh - Glenmoriston / Dalchreichart, ziua intai — scris în 28.07.17 de ovi4x4 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Excursie pe un tărâm plin de magie (IV) — scris în 24.04.20 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Excursie pe un tărâm plin de magie (I) — scris în 19.04.20 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ