ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.06.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Miercurea Ciuc
ÎNSCRIS: 29.01.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Cetatea Neamţului - Pe urmele lui Ștefan cel Mare (Târgu Neamţ, jud. Neamţ)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

https://www.youtube.com/watch?v=h7yj4pkgAU8

Cetatea Neamţului este situată pe Culmea Pleşu, lângă Târgu Neamţ (Judeţul Neamţ). Mai corectă ar fi denumirea de Cetatea Neamţ, dar mie îmi convine numele folosit de târgnemţeni, întreaga mea copilărie şi tinereţe fiind legată de aceste locuri.

Posibila existenţă a unei fortificaţii mai vechi construite de către cavalerii teutoni este o speculaţie interesantă, susţinută de unii istorici, încă nedovedită cu probe concrete.

Nucleul Cetăţii Neamţ datează din sec. XIV, din timpul domniei lui Petru I Muşat. Fortul muşatin (practic, construcţia interioară a cetăţii) are forma unui patrulater, întărit la colţuri cu patru turnuri de apărare. În sec. XV, în timpul domniei marelui voievod Ştefan cel Mare, după ce în prima fază a rezistat cu greu unui puternic asediu turcesc, cetatea a fost puternic întărită ca să reziste noilor arme. Au fost supraînălţate vechile ziduri şi s-au construit zidurile exterioare întărite cu patru bastioane rotunjite (mai rezistente la bombardamente). De asemenea, s-a construit un pod de acces sprijinit pe 11 stâlpi şi a fost adâncit şanţul de sub el. Podul se termina cu o porţiune basculantă, acţionată printr-un sistem de scripeţi. Urmau două capcane cu trape, cunoscute sub numele ”curse de şobolani”

Ultima reabilitare a Cetăţii Neamţ s-a petrecut în anii 2007-2009, beneficiind de finanţare europeană. Au fost înălţate ziduri şi reconstruite mai multe săli şi camere. Majoritatea camerelor au fost echipate cu exponate şi materiale explicative. De asemenea, unele camere au fost populate cu manechine care reconstituie atmosfera medievală. Există un număr de 21 spaţii de expunere, marea lor majoritate find surprinse în videoclip:

1 – Turnul de NV (cu planul de vizitare, cadrul natural, căile de acces şi descoperiri arheologice);

2 – Sala de Sfat şi Judecată (momente esenţiale din istoria Cetăţii şi exponate);

3 – Sală de trecere (străjer);

4 – Iatac (Sfatul Domnesc);

5 – Camera de taină (sobă monumentală Şi boieri);

6 – Sala armelor (soldaţi din oastea mică şi armament);

7 – "Neagra temniţă";

8 – "Camera plăieşilor" (expoziţie foto-documentară);

9 – Camera custodelui;

10 – Paraclisul „Sf. Nicolae”;

11 – Cameră de trecere;

12 – Turnul de NE (momentul 1691, Sobieski şi plăieşii);

13 – Camera domniţelor (personaje);

14-16 – Lapidarium-ul (cetăţile medievale ale Moldovei);

17 – Bucătăria;

18 – Cameră de provizii;

19 – Monetăria;

20 – Camera pârcălabului;

21 – Închisoarea (deţinuţi).

La Cetatea Neamţului se ajunge uşor, din centrul oraşului Târgu Neamţ mergând spre vest, conform indicatorului, vreo 2 Km. La poalele muntelui sunt mai multe amenajări turistice.

În primul rând este o parcare mare lângă stadionul oraşului, unde este indicat să lăsaţi maşina. De asemenea sunt mai multe facilităţi de cazare-masă dintre care se remarcă un frumos hotel (Casa Arcaşului). În zonă veţi găsi tarabe cu suveniruri şi cu dulceţuri/şerbeturi făcute de "măicuţele" de la mănăstiri. De lângă Casa Arcaşului porneşte un drum îngust (foto) şi foooarte abrupt, asfaltat, în serpentine, care după circa 1 Km vă aduce în mica parcare de sub Cetate. Daca aveţi pică pe maşină, puteţi s-o folosiţi pe acest drum.

Din parcare vă îndreptaţi pe jos spre capătul podului de acces în cetate, plătiţi taxa de intrare ±fotografiere şi intraţi în istorie păşind pe acest pod. Veţi fi foarte impresionaţi, garantat. La intrarea în vechiul fort muşatin, veţi găsi un scurt istoric al cetăţii, în trei limbi, alături de emblema Moldovei (capul de bour) deasupra porţii de intrare. De asemenea, în sălile amenjate ca muzeu, veţi găsi o mulţime de informaţii referitoare nu numai la istoria Cetăţii, ci şi la istoria medievală a Moldovei. Cred că puteţi beneficia şi de explicaţiile unui ghid, mai ales în cazul grupurilor mari.

Pentru dumneavoastră, ghizi vor fi subtitrările din videoclip (trebuie să o activaţi în limba dorită) şi explicaţiie de la fotografii. Parcursul videoclipului şi al fotografiilor urmăresc, în linii mari, cele 21 spaţii de expunere prezentate mai sus.


[fb]
---
Trimis de Lucien in 02.06.16 14:50:51
Validat / Publicat: 02.06.16 20:18:19

VIZUALIZĂRI: 3389 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lucien); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Podul (reconstruit) de acces în Cetate, construit pe 11 piloni de către Ştefan cel Mare.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[02.06.16 20:17:45]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mishu
[03.06.16 14:16:57]
»

Un SB acordat cu drag, felicitari.

liviu49
[05.06.16 13:48:35]
»

@Lucien - Imi pare rau ca nu am reusit sa mai vizitez cetatea Neamtului, de cativa ani (ultima oara in 1962 intr-un tur al Romaniei). Am mai fost prin zona de cateva ori, dar de vizitat nu am reusit. Cel mai aproape de vizita am fost intr-o excursie la manastirile din Moldova, cand la intoarcere, dupa dejunul de la Hotelul Arcasului, am plecat spre cetate. nesansa a facut ca cetatea sa fie in reparatie si nu am putut vizita. De fapt a trebuit sa alegem fie cetatea Neamt, manastirea Neamt si casa lui Ion Creanga de la Humulesti, fie manastirile Agapia si Varatec. Cum cetatea era in reparatie, am optat pentru Agapia pictata de Nicolae Grigorescu si Varatec, cu mormantul Veronicai Micle, bonus. Sigur ca nu am regretat alegerea facuta, pentru ca ne-am gandit ca la Neamt mai putem ajunge si alta data. Ca nu am reusit asta e altceva. Oricum ceva nou tot am mai aflat si nu pot decat sa ma bucur.

Numai bine si calatorii placute!

elviramvio
[10.06.16 08:02:00]
»

Interesant articolul, am fost la cetate inainte de anul 2000. Este un loc pe care, dupa articolul tau, l-am trecut pe lista pentru un circuit prin Moldova.

Vacante frumoase!

LucienAUTOR REVIEW
[10.06.16 09:30:39]
»

@elviramvio - Multumesc pentru aprecieri.

In cadrul unui circuit prin Moldova, zona Targu Neamt merita un sejur mai consistent pentru vizitarea urmatoarelor obiective.

In Tg Neamt, Muzeul Etnografic (in centrul orasului) si casa memoriala Ion Creanga (in Humulesti, alaturi de parcul tematic si colectia etnografica). Muzeul etnografic personal Necului Popa din Tarpesti. Manastrile "vestice": Neamt (alaturi de Zimbraria - parcul zoologic Dragos Voda), Secu, Sihastria si Sihla (alaturi de pestera Sfintei Teodora). Manastiri "sudice": Agapia, Agapia Veche, Varatec, Horaita si Horaicioara.

elviramvio
[10.06.16 09:34:34]
»

@Lucien -

Multumesc pentru indrumari.

Mi-am amintit cu placere de articolele tale in recenta mea vizita in Corfu.

Vacante frumoase si multe!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, liviu49, Lucien, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Cetatea Neamțului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084666967391968 sec
    ecranul dvs: 1 x 1