GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cetatea Neamtului - incursiune in trecut prin Parcul Natural Vanatori - Neamt
Aceasta este invitatia scrisa pe unul din panourile explicative la intrarea pe drumul care urca la cetate. In cetate se ajunge usor, la intrarea in oras dinspre Tg. Mures, trecem prin doua intersectii semaforizate, la ambele se ia la stanga. Masina ramane la poalele muntilor, in parcare si intram pe drumul care duce la cetate. Acesta serpuieste prin padure, urcand mereu, iar pe parcurs descoperim “secretele” acestei zone.
Vizitarea Cetatii Neamtului cuprinde doua sectiuni: prima se refera la Parcul Natural Vanatori – Neamt si a doua la cetatea in sine – monument istoric impresionant.
Urcam pe versantul estic al Muntilor Stanisoarei, acolo unde este amplasata si cetatea. Aflam asadar ca toata aceasta zona este arie protejata, facand parte din Parcul Natural Vanatori – Neamt si, pe langa partea estica a Muntilor Stanisoarei, mai cuprinde si o parte a bazinului Ozanei si Cracaului.
Un alt panou ne aminteste de marii scriitori care au fost impresionati de frumusetea acestei zone, pomenind-o in scrierile lor. Probabil cele mai cunoscute randuri sunt ale lui Ion Creanga, care aminteste de « Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul, in care se oglindeste cu mandrie Cetatea Neamtului, de atatea veacuri. ». Alti scriitori renumiti inspirati de aceasta zona au fost Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuta, Calistrat Hogas, etc.
Un alt panou ne aduce cuvinte de lauda, datorita faptului ca daca am urcat pana aici si « am privit » fara frica in ochii zimbrilor, inseamna ca suntem viteji ca si zimbrarii din legende, care au pornit sa tina piept animalelor feroce, fiindca aceste paduri apartin zimbrilor!
« Intalnim » apoi cateva plante medicinale care se gasesc in parc iar despre arbori, aflam varsta la care pot ajunge ei si cateva simboluri mitice: molidul, o specie care nu este atinsa de fulger, bradul, vesnic tanar, este considerat axul lumii, coroana fiind asemuita cu cerul, tulpina sunt omul si pamantul iar radacina reprezinta lumea de dincolo!
In continuare ‘’facem cunostinta’’ cu fauna acestor locuri, ‘’intalnindu-ne’’ cu specii rare sau protejate din cadrul parcului: ursul brun, lupul, vidra, si zimbrul, acesta din urma in semilibertate.
Multe specii de pasari se gasesc aici, multe protejate sau rare, dintre care e amintita Capantatoarea – jynx-ul, care mai este denumita si piaza rea, blestem. E o pasare despre care se spune ca aduce mesaje de dincolo! Sunt apoi amintite 13 specii de lilieci, toate fiind specii protejate!
In sfarsit ajungem la frumoasa cetate, unde oricine cred ca e impresionat de frumusetea si puterea zidurilor! Intrarea in cetate se realizeaza pe un pod in forma de arc, sprijinit pe 11 piloni de piatra, construit pe vremea lui Stefan cel Mare, impreuna cu patru bastioane din curtea exterioara, pentru a creste rezistenta cetatii in fata atacurilor.
Inainte de a intra pe pod urcam cateva scari, la capatul careia este un ‘’nene’’ care ia banii: 5 lei adulti, copiii gratuit, taxa foto 10 lei.
Pe pod ne-am intalnit cu o mireasa si m-am bucurat, deoarece am citit in alte rws ca acest lucru aduce noroc! Dupa ce ne-am plimbat printre bastioanele protejate de zidurile inalte, unele dintre ele pana la 30 de metri si foarte groase si am privit panorama de la inaltime, ne-am oprit la capcana, numita « cursa de soareci », unde erau o multime de monede si bancnote aruncate. Am aruncat si noi niste banuti si am intrat in cetate pe intrarea principala din timpul domniei lui Stefan cel mare, sec. XV. , trecand peste un mic pod. Imediat in apropiere se gaseste cea de a doua intrare din timpul domniei lui Petru I Musat, sec. XIV.
Am pasit astfel in curtea interioara a cetatii in mijlocul careia putem admira o frumoasa fantana, despre care Ian Sobieski spunea ca “Fantana din cetate era foarte buna, din piatra, adanca, cu apa sanatoasa si frumoasa. ” Fantana e secata, dar se pot vedea si aici o multime de monede aruncate de turisti, printre gratiile care acopera putul adanc si cu o circumferinta mare.
Incaperile sunt numerotate pentru usurarea traseului de vizitare, prin urmare ne-am inceput incursiunea in timp luandu-le in ordine.
In turnul de nord – vest am intrat in sala de sfat si judecata. O sala mare, in mijlocul careia se afla o masa de 26 persoane si scaune, toate din lemn. Ferestrele boltite lumineaza incaperea, iar de jur-imprejur sunt panouri din care aflam povestea cetatii.
Astfel, cetatea a fost ridicata sub domnia lui Petru I Musat (1375-1391) si a fost apoi preluata apoi de Stefan cel Mare. Acesta din urma s-a ocupat cu fortificarea cetatii.
Sunt descrise apoi asediile importante la care cetatea astfel intarita a rezistat, primul fiind cel al lui Mohamed al II-lea, dupa lupta de la Valea Alba – Razboieni. In fata lui Mihai Viteazul ostenii din cetate, afland de ferocitatea si vitejia lui Mihai, s-au predat fara lupta, inspaimantati de renumele avut de marele voievod.
Un episod important a fost in 1691, in lupta cu armata polona, condusa de regele Ioan Sobiski, cand Cetatea Neamtului rezista din nou.
Mai tarziu, cetatea a fost cucerita de un corp expeditionar austriac. Austriecii au luat mancare si apa de la localnici si au pornit in cautarea lui Mihai Racovita, dar pana la urma sunt infranti si parasesc cetatea. Oastea domneastra intra in cetate fara lupta si pentru ca aceasta sa nu intre din nou pe mana dusmanilor, Mihai Racovita da foc cetatii si astupa putul de apa, in 1717.
Sunt descrise multe episoade din istoria cetatii, foarte interesante, sunt afisate poze cu ruinele cetatii inainte de a fi reconstruita, poze din timpul sapaturilor arheologice si alte iformatii care merita citite.
In camera de taina foarte ingenios sunt cateva “persoane” care stau la masa band un pocal cu vin si punand “tara la cale”, la caldura focului din vatra.
In Sala Armelor putem admira sulite, coifuri, scuturi, platose, in apropiere este si o iesire secreta, dar nu e deschisa publicului.
Urcam pe un mic platou de unde avem o panorama asupra orasului Targu Neamt si remarcam o a doua mireasa, venita in cetate pentru poze.
Traseul nostru continua cu vizitarea unei alte incaperi numita Neagra Temnita, in care erau aruncati infractorii, criminalii, tradatorii, atunci cand nu erau executati, dar soarta lor era sigura: erau supusi la o moarte prin infometare, frig si intuneric. In timpul sapaturilor arheologice si poate si in timpul restaurarii (anumite oseminte fiind gasite in 2008), s-au gasit ramasitele pamantesti ale unor persoane anonime, care se afla si acum acolo! In incapere insa nu se poate intra.
Intr-una din incaperi se gaseste un Paraclis “Sf. Nicolae”, vechiul paraclis aflandu-se in Muzeul Manastirii Neamt inca din 1962.
Peste tot sunt incaperi care au avut rol de camere de locuit, iatac, camera domnitelor, si mai sunt anumite incaperi care nu sunt insa deschise vizitarii.
Bucataria este mobilata in stil vechi, o masa si scaune precum si un cuptor incearca sa ne dea o imagine a acelor timpuri, iar in camera de provizii sunt butoaie, saci si alte ustensile de uz casnic.
In Cetatea Neamtului a functionat o monetarie clandestina, fapt dovedit de importante materiale numismatice din sec. XVII gasite in timpul sapaturilor arheologice. In incaperea numita Monetarie putem admira, pe langa prezentarea acestor fapte, replici ale unor monede din aur si argint gasite aici.
Ultima incapere vizitata este Inchisoarea. Pentru a fi cat mai atragator, aici s-au pus cateva “papusi” care reprezinta detinutii. Ei stau in picioare, legati cu lanturi, tintuiti de perete, in haine sumare. Pentru ca imaginea sa fie cat mai sumbra putem vedea si un calau care-i supravegheaza si un sobolan care traieste acolo, impreuna cu ei. Pe perete, in exterior, putem vedea chiar si cheile inchisorii. La usa inchisorii putem citi un fragment din scrisoarea unui fost ostean al lui Ieremia Movila catre parintii sai, in care spune, printre altele, ca “... eu zac in temnita de mananc lutul si paduchii”.
Cetatea este foarte frumoasa, impresioneaza prin constructie, prin zidurile de piatra sortite sa apere viata celor care au trait acolo! Nu e o cetate mare (dupa parerea mea), dar cu siguranta e foarte rezistenta.
Fortificatia poate fi admirata inca de la intrarea in oras, zidurile albe de piatra zarindu-se usor pe panta muntelui, veghind asupra orasului, cetatea fiind unicul element care strapunge covorul verde al padurii!
Este unul din obiectivele cele mai frumoase din tara si cu siguranta merita vizitat!
Trimis de biancuta in 26.08.10 00:26:20
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (biancuta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Si eu am trecut prin Tg Neamt, dar nu am vizitat acesta cetate. Prin tine am avut acesta ocazie.
Un loc incărcat de istorie, musai de văzut la proxima vizită în Moldova. Iar review-ul este unul foarte bine scris. Felicitări.
Foarte frumos povestit, am vizitat si eu Cetatea dar in urma cu foarte foarte multa vreme.
Totusi imi amintesc dorinta care mi-am pus-o la fantana cand am aruncat un banut. S-a indeplinit!
Felicitari!
O descriere exceptionala a unei Cetati pe care am vazut-o si eu, insa atunci cand nu erau atatea de vazut, doar ruinele de la suprafata, abia astept sa o revad asa cum ai descris-o tu!
Va multumesc tuturor pentru aprecieri, e o cetate foarte frumoasa si merita vizitata! Pepsi, acum imi dau seama ca eu nu mi-am pus nici o dorinta, dar sper sa fie totusi cu noroc doar daca am aruncat banuti, si in cxursa de soareci si in fantana! (in plus, m-am intalnit cu doua mirese...)
Se perindau miresele pe aici ca la Bastionul Pescarilor din Budapesta, sa inteleg...
Nu stiu cum e la Bastionul Pescarilor din Budapesta, dar cred ca aici vin frecvent mirii pentru poze, avand ocazia unui cadru special!
Foarte frumos ai povesit biancuta .Cetatea Neamtului este un obiectiv ce trebuie neaparat vizitat,este un loc incarcat de istorie,pe care tu l-ai descris cum nu se poate mai bine.
PS.Ati mers la restaurantele de la poalele cetatii?
Felicitari pentru impresii ! Am fost si eu acolo dar cu mult timp in urma...Si nu mi-aduc aminte ca se vizitau incaperi din cetate ! Probabil ca s-au amenajat pentru turisti ulterior...
Demult cand am vizitat eu aceasta cetate, nu era atat de bine si de frumos amenajata pentru turisti. Asa cum o vad acum , chiar arara bine si ma bate gandul sa o mai vizitez odata. Deci se poate si la noi face un turism civilizat.
@biancuta felicitari cu coronita de SB
Cred ca cineva are o pasiune pentru cetati.
Te invit sa vizitezi si Cetatea Poienari, aflata aproape de Barajul Vidraru (Judetul Arges).
Este plasata intr-un cadru idilic, si foloseste si in loc de cura de slabire, deoarece pentru a ajunge in varf trebuie sa urci cele 1480 de trepte.
Insa odata ajuns efortul depus este rasplatit vizual cu varf si indesat!
400 de puncte pentru impresiile frumoase!
si...SUPERBONUS, ma bucur ca am "mana buna" sau sunt doar "omul potrivit la momentul potrivit"!
Se pare ca era o cetate inabordabila... zidul dinspre prapastie era inalt si imposibil de cucerit, celelalte, laterale, erau inalte si bine aparate iar intrarea cred ca pe vremuri de mult apuse se facea printr-un "pont-levis" un fel de pod ridicator. In jurul cetatii erau santuri largi si adanci pline cu apa... O cetate mareata intrecuta doar de maretia lui Stefan.
Felicitari!
Se pare ca de cetatea Poienari s-a foloosit Jules Verne cand a descris aventura taranului "Frig", din romanul sau "Castelul din Carpati". Poate ca in acel moment, cetatea era ceva mai intreaga decat e azi, dar oricum, si ruinele au farmecul lor.
Multumesc tuturor celor care mi-au citit rw si au apreciat Cetatea Neamtului, e unul din cele mai frumoase si mai valoroase monumente medievale din tara, restaurat in mai multe etape, incepand cu anii 1962-1970. Intre 2007-2009 cetatea a fost inchisa si s-au facut lucrari de restaurare.
@ellada sagapo si @dorgo, la Poienari inca nu am fost, dar am vazut impresii de acolo si am inteles ca e frumoasa, chiar daca e doar ruine. Intr-o zi, poate, voi ajunge. E pe lista.
Este destul de "controversata" legatura asta Cetatea Poienari-Castelul din Carpati-Jules Verne.
Mai degraba este vorba de Cetatea Colt, unde asemanarile cu Castelului lui Jules Verne sunt mult mai "pertinente".
Dar - romanele lui Jules Verne sunt niste romane, iar "legendele" noastre sunt doar niste legende.
frumoasa experienta ta in cetate si utile impresiile tale pentru noi.
felicitari.
Multumesc, cosminp, demult doream sa ajungem la Cetatea Neamtului. Ne-a placut si merita vizitata.
Foarte frumos prezentata! Abia astept sa o vad renovata (si eu am fost acolo in copilarie si nu se vizita prea mare lucru). Felicitari pentru review, punctele au venit inainte de a scrie ecoul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 O cetate unică în România — scris în 02.07.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Cetatea Neamtului, importanta fortificatie medievala a Bucovinei — scris în 03.10.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Feb.2016 Deci, da, Am Fost Acolo - Cetatea Neamț — scris în 23.11.16 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Vizită la Cetatea Neamț, ”cuibul de vulturi” de pe Culmea Pleșului — scris în 23.05.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Pe urmele lui Ștefan. La Cetatea Neamțului — scris în 13.11.15 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Cetatea Neamtului, o minunatie razaseasca — scris în 15.06.16 de mateut din NEAMT - RECOMANDĂ
- May.2015 Cetatea Neamţului - Pe urmele lui Ștefan cel Mare (Târgu Neamţ, jud. Neamţ) — scris în 02.06.16 de Lucien din MIERCUREA CIUC - RECOMANDĂ