Botoșani – orașul grădinilor: partea I - Calea Națională

TIPĂREȘTE

Municipiul Botoșani este orașul meu de suflet. Un orășel de provincie, capitală de județ, situat aproape la capătul țării. Înainte de 1989 parcurgeam cei aproximativ 500 km cu trenul personal în 13 ore. Rapidul ori acceleratul plecau noaptea din București cu călători urcându-se pe ferestre, cu bagaje peste bagaje, cu certuri în compartimente privind bilete duble eliberate pe aceleași locuri, etc. cu toate acestea abia așteptam să ajungem dimineața în orașul titanilor culturii românești, în orașul liniștit și plin de verdeață unde o atmosferă boemă plutea în aer. Deși în ultimii 20 de ani o mare parte din această vrajă s-a destrămat, am continuat să parcurg de fiecare dată străduțele și parcurile vechiului oraș moldav, măcar pentru a-mi aminti câteva clipe cum ”a fost odată”.

Dacă vii cu trenul (Botoșaniul se află la capătul unei linii secundare, neelectrificate: Verești – Bucecea – Botoșani (1871) /legăturile sunt din ce în ce mai rare), parcurgi un traseu meandrat printre dealurile Siretului, chiar traversând marele râu al Moldovei și ajungi în Gara Botoșani, prima legătură cu orașul lui Eminescu. Gara a fost terminată la 1 noiembrie 1871, fiind construită de firma austriacă Offenheim. Se pare că este a treia gară construită în România, proiectul tehnic fiin întocmit de o altă personalitate botoșăneană, inginerul Elie Radu. Arhitectura asustriacă și-a pus amprenta pe clădire – stil neogotic. Pe aici au trecut mari personalități: Regele Carol I (1906), Regele Ferdinand, George Călinescu (a crescut aici, tatăl său fiind impiegat), George Enescu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga. Declarată monument istoric, Gara din Botoșani a trecut prin lucrări ample de reabilitare și punere în valoare (2011-2014). Vis-a-vis se află autogara principală a orașului – azi aproape pustie.

Ieșim prin micuța Strada a Gării în artera principală a orașului: Calea Națională. Întâlnim liniile de tramvai, mijloc de transport introdus în municipiu abia în anul 1991, cu simpatice vagoane achiziționate din Germania. În apropierea Uzinei Electrice (monument de arhitectură industrială realizat după planurile marelui inginer Anghel Saligny, construit între 1906-1911) se desprinde alt bulevard important al municipiului: Bulevardul Mihai Eminescu.

În stânga Gării, urmând Strada Aprodu Purice, Strada Uzinei și apoi Strada Ștefan cel Mare intrăm în Cartierul Popăuți. În capătul străzii Ștefan cel Mare ajungem în fața porților unui important lăcaș de cult: Mănăstirea Popăuți. Intrăm în curtea ansamblului mănăstiresc pe poarta de lemn și imediat în stânga avem un pangar bine aprovizionat. O alee plină de flori ne conduce spre biserica lui Ștefan cel Mare lăsând pe partea dreaptă mai noul lăcaș de cult construit în 2002. Biserica Popăuți a fost ctitorită de marele domn în anul 1496 și are hramul Sf. Nicolae. Întreaga construcție te impresionează: semeția turlei, alternanța de culori (alb-roșu), expresivitatea decorațiunilor exterioare. La câțiva pași biserica biserica este păzită de impunătorul turn clopotniță (17 m) ridicat în anul 1496 din piatră brută. Frescele interioare au o valoare inestimabilă și încântă pe orice privitor.

Ne întoarcem pe Calea Națională și înaintăm pe lângă Stadionul Municipal, construit în anii '70. În apropiere se află și Sala Polivalentă Elisabeta Lipă.

Bulevardul ne poartă pe lângă Monumentul eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial și apoi face o curbă largă la dreapta. Observăm pe partea dreaptă frontonul unei case boierești albe – sunt așa-numitele Case Sommer. Construite la 1830 au găzduit o sală de teatru unde în anul 1869 a susținut spectacole trupa de teatru a lui Mihai Pascaly în care activa ca sufleur și poetul Mihai Eminescu.

Traversăm pe partea stângă și ne afundăm pe străduțele înguste cu clădiri specifice secolului al XIX-lea, majoritatea cu funcții comerciale. Suntem în Centrul Vechi al orașului Botoșani. Specificul arhitectonic este cel al caselor de târgoveți, majoritatea lor fiind evrei și armeni. Stilul de construcție al diverselor clădiri îmbină variante de baroc, clasicism, Renaștere, rococo, secession ori eclectism francez. Casele aveau la parter prăvălia iar la etaj locuința proprietarului. Cea mai mare parte a Centrului istoric a ars într-un incendiu din anul 1887 fiind refăcut ulterior. Vedem încă frumoase balcoane din fier forjat, având anul confecționării înscris în decorațiunile de fier. Se pare că sub clădirile Centrului vechi se păstrează o rețea de beciuri boltite din cărămidă din perioada medievală. În ultimii ani ansamblul de clădiri din acest centru istoric au fost reabilitate/restaurate. Lângă fostul Magazin Universal au fost descoperite în urma unor săpături arheologice câteva cuptoare medievale (trei de ars ceramica și patru de topit minereuri) ce au fost conservate și acoperite cu o cupolă de sticlă.

Pe lângă arhitectura deosebită de vechi centru comercial și meșteșugăresc întâlnim Biserica Uspenia (Adormirea Maicii Domnului). Lăcașul de cult, ascuns după copaci, este emblematic pentru cultura românească aici fiind botezat Mihai Eminescu în anul 1850. De altfel, pe o clădire din apropierea bisericii se află o placă de marmură și un mic bust a lui Eminescu care precizează că în acea casă s-a născut marele poet. Biserica a fost construită în 1552 de doamna Elena Rareș – pe atunci vechiul târg al Botoșanilor fiind apanajul soțiilor de domni. Stilul este moldovenesc, cu plan trilobat și turlă pe naos. În anul 1819 se ridică și un turn-clopotniță. În curte se află o statuie a lui Mihai Eminescu, autor Oscar Han, sculptată în 1966 dar inaugurată abia în 1996.

Piața 1 decembrie 1918 este un fel de centru al centrului istoric. Piața a trecut printr-o serie de transformări urbanistice în ultimii ani ce au condus către umplerea cu betoane a întregului spațiu și dispariția vegetației. Aici se află Monumentul Eroilor din primul război mondial, realizat de arhitectul Horia Miclescu în 1928 și inaugurat în vara anului 1929. Grupul statuar reprezintă Compania de mitraliere a căpitanului Grigore Ignat, erou la Mărășești. Bârlădean de origine, căpitanul a fost instructor la Școala model de mitraliere de la Botoșani între anii 1916-1917, localitate unde se va și căsători, cu o botoșăneancă din familia Enășescu. El va muri eroic, împreună cu toată compania sa, în august 1917, în bătălia de la pădurea Răzoare, în zona Mărășești, fiind găsit căzut peste mitraliera de care se ținea încleștat.

Coborând pe Pietonalul Transilvaniei ajungem la Halele de pește și carne Saligny. Construite în 1912 după planurile celebrului inginer Anghel Saligny cele două hale sunt înscrise în lista monumentelor istorice. Halele, de inspirație germană, au ferestre înalte, pe acoperiș există iluminatoare iar în interior o întreagă rețea de grinzi de oțel susțin acoperișul. Halele sunt o capodoperă inginerească, fiind trainice și azi, la peste 100 de ani de la inaugurare, datorită structurii de zid, fundației de beton și grinzilor de oțel. Plata întregii construcții a fost achitată de familii de seamă evreiești și armene, care dețineau monopolul comerțului în acele vremuri.

Trecând pe lângă acest ultim obiectiv ajungem din nou în Calea Națională. Voi încheia prima parte a review-ului aici (fotografiile provin din mai mulți ani).

Vă doresc sănătate, belșug și sărbători de iarnă cu bine.

---

VIZUALIZĂRI: 3003 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI