GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Despre împrejurimile Avrigului - Racovița și Mârșa
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Emil Racovița la pescuit în Herăstrău. Vine un polițai și îl ia tare:
- Domnule, cu ce drept pescuiești dumneata aici?
- Cu dreptul omului superior, care subjugă lumea animalelor inferioare.
-Daaa? Vă rog să mă scuzați! Dar nu pot cunoaște chiar toate legile care apar între timp!
Locurile vizitate de mine nu au nici o legătură cu savantul român renumit dar vizitând localitatea Racovița inevitabil mi-am adus aminte de bancul de mai sus... și bineînțeles am și atașat. În articolul care urmează voi descrie două locuri mai mult sau mai puțin turistice Racovița și Mârșa localități care totuși fac parte din istoria noastră. Racovița fiind o comună veche are o istorie de sute de ani, Mârșa fiind ceva mai nou are legătură cu industria țării.
Vizita mea a avut loc într-o zi superbă de toamnă cu mult soare după părăsirea locului unde îmi petrec de obicei sfârșitul de săptămână.
Accesul este simplu de pe DN1 dinspre Brașov de exemplu în dreptul localității Avrig virăm la stânga pe DJ105G după 3 km vom ajunge la Mârșa iar după încă 3 km la Racovița.
Dinspre Sibiu se poate accesa la fel, dar ar fi și varianta prin Tălmaciu DN7/E81, se va vira pe DJ105G în dreptul localității.
Distanțele rutiere din Sibiu până la Racovița /Mârșa sînt 32/29 km prin Avrig respectiv 27/30 km prin Tălmaciu. Carosabilul DJ105G este prost nu are gropi dar niște denivelări extreme ne cam frânează înaintarea.
Racovița este o comună istorică și are în componență și satul Sebeșul de Sus (am scris anul trecut aiciși aici)
Localitatea a fost atestată documentar în anul 1443 printr-un act al unui voievod Ioan de Hunedoara dar s-au descoperit urme din protopaleolitic, mezolitic dar și din epoca bronzului. Istori comunei citind și studiind am găsit-o foarte interesantă și bogată în evenimente. Nu are rost să redau acum tot ce am citit mai bine rog WM să atașeze următorul link recomand lectura de pe wiki
Eu mai degrabă voi povesti puțin despre geogafia locului și mai ales despre ce putem vizita pe aici.
Comuna se situează la o înălțime de 385 m deasupra mării în imediata vecinătate a lanțului muntos Făgăraș și a răului Olt. Coordonatele geografice sînt 45°40′45″N 24°20′38″E. 2760 locuitori arăta recensământul din 2011, predominant români și ortodocși. ro.wikipedia.org/wiki/Geo ... i_Racovi%C8%9Ba
Oprirea și parcarea am făcut-o în centrul comunei lângă un parc numit Parcul Prieteniei. Aici există locuri de parcare, locuri de joacă pentru copii, magazine, piață și o terasă/restaurant unde se poate servi masa. Lângă parc curge un râu cu numele de Racovița cu un debit de apă extrem de mic în această perioadă secetoasă.
Primul obiectiv de vizitat în comună se află chiar în drum în centrul localității. Se numește biserica Sfânta Treime și a fost construită în 1887. Până în 1948 biserica a fost greco-catolică, după acest an a devenit biserică ortodoxă. Tot aici a existat o biserică veche din 1675 în prezent ruină. În curtea bisericii vom putea observa Monumentul Eroilor din primul și al doilea război mondial în formă de obelisc. Monumentul a fost construit în 1938 probabil pentru eroii primului război mondial, dar s-a găsit loc ulterior și pentru inscripționarea celor câzuți în anii 1940.
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel o putem vizita la 3 km de Racovița în sat Sebeșul de Sus. A fost construită în 1760 în stil bizantin. În curtea bisericii se află Monumentul Eroilor din Sebeșul de Sus.
Fiind râul Olt pe aproape în afara perioadei de prohibiție pescarii se observă cam tot timpul anului dar mai ales în weekend. Recomand o partidă de pescuit în zonă și de ce nu un sejur cu cortul, acest lucru făcând și subsemnatul în trecut. Dacă am prins sau nu ceva aia e partea a doua.
Muntele este aproape așa că recomand o drumeție. Deja la ieșirea din localitate în dreptul pârâului Racovița se observă peisajele cu Făgărașul. De și Racovița se află chiar în dreptul muntelui Suru nu există o potecă directă marcată. Drumurile la un moment dat se înfundă și pofta de a escalada Surul din această direcție o putem băga în cui. Pentru accesul pe muntele Suru se va folosi la ieșirea din Racovița în direcția munților Făgăraș drumul comunalDC58 și după 3 km vom ajunge în satul Sebeșul de Sus. De acolo și cum ajungem la Suru am povestit în acest an aici.
După ce am ajuns la cabana Suru folosind un marcaj triunghi roșu și după încă 2-3 ore în funcție de viteza noastră de escaladare vom ajunge pe creasta/poteca principală de pe Creasta Făgărașului, începând de acolo sîntem stăpânii muntelui (bineînțeles dacă o respectăm)
Deoarece în Racovița nu se găsește cazare turiștii se vor putea caza în satul Sebeșul de Sus aparținând comunei. În acest moment am găsit 2 pensiuni pe un site, Pensiunea La Cascadă și Casa Ardelenească, ambele cu un preț de 100 lei/noapte, pe un alt site Cabana Valea Moașei închiriere integrală cu 550 lei /14 locuri și oferta nu se porește aici, am văzut tot felul de anunțuri de la particulari.
Pentru cunoscători aș putea recomanda vizitarea unei foste fortificații dar le spun din start că totul va fi sub așteptări. Fosta fortificație medievală Avrig-Racovița din pământ și zidărie a fost creată în scop de apărare și asigurarea securității la ieșirea din defileul Oltului. Se află la o înălțime de 846 m deasupra mării și chiar sub muntele Suru pe o culme aparținând acestui munte. Cea mai mare provocare este accesul care se face dinspre Avrig, Valea Avrigului, Poiana Neamțului și Pârâul Turnului. Nu știu în ce condiții ne putem apropia în acest moment și cât de marcat este drumul. Am fost acolo în copilărie (acum 30 de ani) iar accesul a fost anevoios și atunci iar destinația nu prea spectaculoasă. Orice recondiționare iasă din calcul autoritățile au dificultăți de a conserva monumente perfect accesibile așa că putem uita definitiv de această fortificație.
Despre comuna Racovița se mai poate citi aici
Localitatea aparține orașului Avrig, se află la 3 km de Racovița aici: 45°42′0″N 24°22′13″E are în prezent (conform recensământ 2011) 2436 locuitori și s-a dezvoltat datorită industriei producătoare de auto în perioada comunistă a României. Recomand vizita ca o curiozitate, cred că toată lumea a auzit de Mârșa de unde plecau autobasculante de 100 tone, remorci și semiremorci de 5-10 tone spre patru continente.
Întreprinderea Mecanică Mârșa s-a născut în 1939, iar din 1960 a început să producă doar mijloace de transport auto, iar mai târziu mașini de luptă și tancuri. În perioada de glorie au lucrat 12000 de muncitori aici. Pe atunci s-a dezvoltat satul Mârșa care este compus doar din blocuri de locuințe, ce-i drept doar cu 4 etaje. În afară de platforma industrială unde intrau și ieșeau garnituri de tren, sute de autobuze zilnic și era prevăzută cu cantine, dispensar și alte amenajari sociale în sat nu lipseau celelalte posibilități de petrecere a timpului liber adică terenuri de sport, cinematograf, teatru și altele asemenea. După 1989 a început declinul, întreprinderea s-a făcut bucâți iar în prezent 2000 de angajați lucrează la diferite firme mai mici aflate pe fosta platformă industrială.
Satul compus din blocuri a rămas, s-a dezvoltat și era destul de animat la momentul vizitei. Am intrat pe drumul principal de acces atât pe stânga cât și pe dreapta sînt amenajate numeroase locuri de parcare și destul de libere. Blocurile sînt frumos renovate dar am găsit unele și în paragină. Parcul localității este îngrijit iar lumina felinarelor este asigurată cu ajutorul unor panouri fotovoltaice. Câteva magazine mici de cartier asigură strictul necesar locuitorilor de aici asta până ajung la un supermarket din Avrig.
Am găsit chiar și o biserică în devenire (stadiul zidărie fără acoperiș) și nu era chiar mică. În prezent biserica este amenajată într-o clădire anexă o fostă creșă.
După ce ne-am plimbat cu mașina pe străduțele satului Mârșa am luat-o spre fosta uzină mecanică. Am trecut peste calea ferată pe care n-a mai trecut un tren zeci de ani șinele căruia dispar definitiv în vegetație. După o clădire paragină cu etaj care era fosta poartă și o barieră care nu mai funcționează am luat-o pe drumul betonat de 2 km până la intersecția de unde încep firmele. Fosta uzină abia se mai vede prin vegetație și cam tot timpul am avut impresia că mă aflu în filmul Jurassic Parc II și așteptam să iasă vreun dinozaur dintre copaci. În fața noastră se vede panorama munților Făgăraș. Ajuns la intersecția cu pricina de unde se pleacă pe vreo 4-5 căi de acces spre diferite firme (inclusiv Uzina Mecanică Mârșa reloaded la o scară mai mică) am făcut cale întoarsă, am văzut suficient cât să îmi fac o idee despe ceea ce a însemnat Mârșa în trecut.
Despre Mârșa am găsit un reportaj interesant făcut de cotidinul sibian Tribuna. Aș dori să citez ceea ce am citi acolo:
E o ciudăţenie localitatea Mârşa din judeţul Sibiu. Nu de alta, dar dacă e să te iei după perimetrul în care se găsesc locuinţe, ea are dimensiuni de sat, dar ar fi un sat tare ciudat dat fiind că e dezvoltat de verticală, adică e "un sat" plin cu blocuri. Şi tocmai de aceea Mârşa pare mai degrabă un cartier de oraş, nu se ştie cum răsărit în câmp. De fapt nu-i chiar aşa, cartierul ăsta solitar a crescut odată cu Întreprinderea Mecanică Mârşa: cum a crescut întreprinderea, aşa a crescut şi aşezarea umană şi Mârşa a devenit colonie, copil al principalului producător de mijloace de transport auto de mărfuri generale din România comunistă.
De la zece mii la o sută de angajaţi
Povestea întreprinderii din Mârşa a început în 1939, iar după profilarea ei, în 1960, pe producerea de mijloace de transport auto, întreprinderea a început să crească într-un singur an cât alţii în trei. Aşa se face că a depăşit până şi Independenţa de la Sibiu, devenind colosul industrial nr. 1 din judeţ. Autobasculante, remorci auto şi basculante ieşeau ca pe bandă rulantă pe porţile întreprinderii şi "numai, în cursul ultimului cincinal, producţia sa a sporit de peste trei ori", consemnează monografia judeţului Sibiu, apărută în 1981. Şi la miile de autobasculante, semi-remorci, remorci basculante şi alte cele nu e de mirare că numele Mârşa a ajuns din Germania până în Iran, din Elveţia până în Chile şi Cuba, din Cehoslovacia în Tunisia şi Algeria, din Belgia până în Australia.
Şi pe măsură ce numărul maşinilor sporea, sporea şi cel al angajaţilor: de la câteva sute la o mie şi de la o mie la vreo 12.000 de muncitori. Nici nu-i de mirare că în 1981, judeţul Sibiu producea 21,5% din totalul de autobasculante din România sau că nici nu a trecut bine Revelionul 1971 că, în 5 ianuarie 1971, Nicolae Ceauşescu, primul om al republicii din acea vreme, poposea la Mecanica Mârşa.
Şi a tot crescut Întreprinderea Mecanică şi a început să producă şi maşini de luptă şi tancuri şi alte cele, până când roata s-a întors: după Revoluţia din 1989, comenzile s-au tot diminuat, coloşii ce ieşeau de pe poarta fabricii s-au împuţinat, iar muncitorii - tot aşa. Doar întreprinderea s-a... "înmulţit" şi s-a fărâmiţat în societăţi comerciale. Una dintre acestea era, în anul 2005, printre primii datornici din judeţ la bugetul consolidat de stat, aşa că în acelaşi an Consiliul Concurenţei a autorizat un ajutor de stat în valoare de 6,6 milioane de lei cu condiţia restructurării firmei şi a reducerii capacităţilor de producţie, până în 2010.
O altă societate "născută" din aceeaşi fostă mare Întreprindere Mecanică Mârşa raporta la finele anului trecut 115 angajaţi, cu vreo 50 mai puţini decât în anul 2009. Aceeaşi societate comercială avea în decembrie 2002 - 870 angajaţi, iar în decembrie 2003 - 606 salariaţi.
O viaţă de om, la Mârşa
34 de ani a lucrat nea Ghiţă Mihalache la Mecanica Mârşa, din 1963 şi până în 1997, aşa că a apucat să vadă şi cum s-a ridicat uzina, devenind cea mai mare întreprindere a judeţului, şi cum a devenit o uzină fărâmiţată în mici societăţi comerciale.
„Eu sunt din Sibiu şi m-am angajat la Mârşa în 1963, că aveam un frate aici. Am lucrat pe tractor, pe camion, şi apoi am fost şofer. În 1963, când am venit eu aici, erau vreo 600 de muncitori, apoi a început să se dezvolte: s-au înmulţit maşinile şi oamenii angajaţi. Erau vreo 70 de autobuze care aduceau oamenii la muncă; numai de la Sibiu veneau 15 autobuze la schimbul 1 şi câte două autobuze la schimburile 2 şi 3. Ieşeau câte 100 de remorci pe zi din uzină”, povesteşte nea Ghiţă.
La început, nea Ghiţă a făcut naveta şi, din trenul care îl aducea zilnic la muncă, vedea stufăriş şi baltă în locul unde se înalţă acum blocul în care locuieşte cu familia. Prin ‘60, erau doar câteva blocuri, dar încet-încet, balta şi stufărişul s-au transformat în construcţii din beton şi cărămidă: prin ‘64- ‘65 s-a construit blocul A, apoi blocul B şi tot aşa... Blocul în care nea Ghiţă locuieşte a fost dat în folosinţă în 1973.
Recunoaşte nea Ghiţă că anii începutului au fost mai grei: nu erau garaje, aşa că maşinile erau ţinute afară, în aer liber, iar iarna fiecare şofer se trezea cam de două ori pe noapte, se îmbrăca şi mergea afară să-şi pornească autobuzul. "Altfel dimineaţa nu prea aveai cum să-l urneşti din loc şi să porneşti după muncitori. Cu flacăra şi cu spray-uri porneam autobuzele. Au fost şi perioade mai grele, dar apoi s-a dezvoltat. Şi să ştiţi că mergeam cu drag la lucru. Din câte îmi amintesc eu, la garaj eram 400 de angajaţi”, adaugă nea Ghiţă.
Încet-încet, însă, întreprinderea nu a mai fost doar aşa, o simplă întreprindere, ci a prins aer de oraş. Da, era întreprindere în acte, 'i avea o viaţă a ei: de toate găseai aici de la formaţii de dansuri populare, la cantine, de la echipă de fotbal la ambulanţă. „Aveam echipe de box, de judo, aveam fotbaliştii de la "Carpaţi Mârşa", aveam ansambluri de dansuri populare şi formaţie de teatru. În 1976 am fost cu formaţia de teatru la un festival la Roman şi am luat locul I pe ţară. Aveam club, bibliotecă, sală de cinematograf şi de spectacole. Făceam nunţi şi revelioane împreună, jucam şah şi tenis: la uzină era o cantină mare unde se gătea şi se trimitea mâncare către toate sub-cantinele de la secţii. Îţi luai bon şi mâncai", continuă nea Ghiţă povestea din alte vremuri a Mecanicii Mârşa.
Şi dintr-un asemenea furnicar cu mii de oameni şi milioane de maşinării, s-a ridicat şi colonia Mârşa, colonie ce a avut, prin anii ‘80, peste 4000 de locuitori: "veneau copii din Moldova aici la liceu, veneau muncitori şi se stabileau aici." Şi tot din furnicarul ăsta a început să plece către ţări de pe patru continente şi numele Mârşa, adică întreprinderea exporta cam 40 % din tot ce producea, se arată în Ghidul economic şi comercial al Sibiului, editat prin 1975.
De exporturi îşi aminteşte destule şi nea Ghiţă, că doar aşa a ajuns el până în Irak. Se întâmpla prin 1980, când de la Mârşa au plecat vreo 5-6 convoaie cu autobasculante: "A fost atunci o acţiune de export, împreună cu Braşovul şi Bucureştiul. Noi duceam în Irak autobasculante, iar ceilalţi camioane şi autocare. Înainte să plecăm, o comisie se deplasa pe rută şi stabilea totul: de la hotel, la parcări ş.a.m.d. Aveam 40 de autobasculante la un transport. Şoferii mergeau pe roţi, cu maşinile, iar la întoarcere îi aduceam noi în autobuze. Am dus vreo 40 de autobasculante pe cursă şi s-au făcut vreo 5-6 curse din octombrie până în luna mai a anului următor", povesteşte nea Ghiţă.
Salariu bun a avut nea Ghiţă, atât de bun încât deşi numai el muncea, banii îi ajungeau să-şi întreţină şi soţia, şi cei patru copii. În 1997 s-a pensionat pentru că îi era frică de şomaj: erau deja ani grei şi străinii nu mai voiau parcă maşinile de la Mârşa. Prin fostele hale nu a mai dat nea Ghiţă că nu are de ce şi apoi numai vreo doi-trei dintre foştii lui colegi mai lucrează acolo.
Linişte de-ţi sparge timpanele
Ce a mai rămas azi din Întreprinderea Mecanică de altădată? Câteva sute de muncitori, câteva secţii în care se lucrează şi multe clădiri ce şi-au pierdut utilitatea. Din fosta turnătorie, de pildă, au mai rămas doar zidurile, la cantina unde se pregătea odinioară masa nu mai găteşte nimeni, pe pista de încercare a MLI-urilor (maşini de luptă) e o linişte de-ţi sparge timpanele, iar pe zidurile pe care se urcau odinioară maşinile de luptă - nici pomeneală de urme de şenile.
Apă mai este încă în lacul artificial unde amfibiile intrau odată la scufundări, în teste. Problema e alta: halele de aici au fost construite după 1990, doar că cine a avut nevoie de fier vechi s-a servit din plin din scheletul lor. Că doar a fost şi încă mai este fier vechi la Mârşa... cum să nu fie, când aici s-au construit bascule de mare tonaj, când aici există kilometri de conducte (cele mai multe dintre ele înecate în bălării), hale în care basculanta pare un pitic sau stâlpi metalici pe care mai stau încă spânzurate plăcuţe cu denumirile localităţilor de un soseau zecile de autobuze.
De fapt, dacă vrei să vezi ce a însemnat odată colosul industrial nr. 1 din judeţ, aici e cel mai bine să poposeşti în staţia de autobuz. Din peroanele de altădată au mai rămas doar vreo şapte în picioare, adică sunt piloni metalici, cu copertine deasupra şi cu plăcuţe ruginite pe care se mai poate citi ce autobuz poposea acolo: că venea din Racoviţa sau Turnu Roşu, că pleca la Brădeni, Boişoara sau Avrig. Peroanele sunt goale acum, la fel şi sala de aşteptare, dar dacă priveşti autogara de la Întreprinderea Mecanică Mârşa îi dai seama că nu era cu nimic mai prejos decât o autogară de orăşel. Că doar 70 de autobuze veneau şi plecau... într-o altă lume, una în care Întreprinderea Mecanică făcea parte dintre coloşii industriali ai României.
Cam atât despre vizita mea de și obiectivele respective nu au nici o legătură una cu alta având în vedere dinstanța între ele am decis să le descriu într-un singur articol.Recomand vizita locului.
Trimis de AZE in 17.10.18 23:00:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AVRIG.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Tras la indigo cu Intreprinderea de Utilaj Greu 1 Mai din Ploiești, sau Uzina Mecanică de la Plopeni, dau cea de îngrășăminte Valea Călugărească, sau la scară mai mică, acolo unde am lucrat aproape 40 ani, Industrializarea Cărnii Ploiești. Toate și nu numai atât, în Prahova.
Și lista e foarte lungă, dacă fiecare și-ar spune păsul.
Felicitări AZE, pentru faptul că ”ai schimbat macazul”!
Rog așteptați...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2024 În vizită la Wili — scris în 03.01.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Dimineața, la Avrig — scris în 17.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Prin Parcurile tematice de lângă Avrig — scris în 14.11.23 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Corabia piraților — scris în 01.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Ferma de cerbi și ciute - zona Avrig — scris în 05.05.23 de EllaMiha din MIOVENI [AG] - RECOMANDĂ
- Oct.2022 La Avrig, pe urmele lui Samuel von Brukenthal — scris în 19.02.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 La pas prin Avrig — scris în 09.02.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată